Vise ascunse .

Stateam aseara in pat si ma gandeam la tot felul de lucruri .. scoala , vise , examene si pentru un moment m-am gandit si la banchet . Ma gandeam ca probabil as fi fericita sa port o rochie , pantofi cu toc si sa ma simt poate pentru prima oara , bine . Asta se va intampla sau nu .. depinde de cum imi surade norocul . 
Din gand in gand am ajuns sa imi amintesc una dintre cele mai urate zile din viata mea , este surprinzator cum amintirile urate se intiparesc atat de bine in inima noastra , incat atunci cand ne viziteaza , ochii reactioneaza si ei . Cu lacrimi . 
Era aniversarea unei prietene si colege de a mea , si-a facut-o intr-un bar micut , inchiriat doar pentru ei desigur. Nu , nu spun " noi " pentru ca eu , ca deobicei , nu eram din peisaj . Am ajuns acolo .. si toate fetele aveau rochii si pantofi si machiaj si tot felul de lucruri .. toate mai putin eu , eu eram  in tenisi,tricou,blugi si o bluza pe deasupra . Ei bine nu ma asteptam sa gasesc pe toata lumea asa .. adica ea implinea doar 14 ani si ei bine , credeam ca o sa fie ceva mai simplu , daca stiam ca aveam sa dau peste baieti la costum si rochii de bal , ei bine , nu ma duceam . Aveam 9 ani cand am purtat prima mea rochie , prima si ultima pana in prezent , a fost la o nunta si m-am simtit ca o printesa , sa imi ridic rochita cand cobor scarile , vantul sa imi mangaie parul lung pana la brau si cret, prins cu micuti trandafiri . A fost superb , insa de atunci visul meu de a purta haine de printesa a fost aruncat intr-o celula intunecata de catre tata , stiu ca nu am voie sa port rochii si pantofi cu toc , nu am voie sa fiu o domnisoara , nu inca . Eu sunt Alexandra , cea care si-a tuns parul , care poarta hanorace si tenisi , simpla si mereu aceeasi . Ei bine nu vreau sa fac o drama din asta , stiu ca nu au intrat zilele in sac si sacul in pamant , stiu ca am timp pentru asta , dar in seara aia m-am simtit ca o cenusareasa , o cenusareasa care nu s-a transformat in printesa , care s-a dus la bal in hainele ei din fiecare zi . Desi prietena mea despre care am povestit in postarea trecuta m-a luat calduros in brate si mi-a spus ca se bucura ca am venit ,  cuvinte spuse cu sinceritate  pentru ca ii sclipeau ochii si avea un zambet larg ,nu m-a facut sa ma simt mai bine . Imbratisarea ei m-a calmat ce-i drept insa eu nu am putut sa ii raspund la fel , pentru ca ma simteam ca o tipa venita din trecut , intr-o lume noua si schimbata , intr-o lume in care ea nu are ce cauta , nu asa cum era in momentul acela . Am stat cam o ora , daca nu mai putin , si tata a inceput sa ma sune si sa imi zica sa vin acasa , cat mai stau, ce fac si unde sunt . Grozav , inca o lovitura , de parca seara nu era si-a sa distrusa , acum ma cheama acasa la ora 19 , sa fiu eu ciudata care pleaca mereu prima , iar . Am plecat , spre fericirea mea nimeni nu a observat asta , decat gazda de la care mi-am luat ramas bun cu lacrimi in ochi. Apoi am deschis usa si am pasit in ploaia torentiala . Am inceput evident sa plang, aveam de mers cam vreo 2 km , nu raspundeam la telefon pentru ca nu vroiam sa ma ia cu masina , vroiam sa merg si sa plang din tot sufletul . Si asa a fost , am plans si am plans si m-a plouat . Nu mi-a pasat , as fi preferat sa stau cu anii in ploaia aia decat sa ma duc acasa , sa vad chipurile parintilor si mai ales chipul tatei pentru care in momentul acela aveam doar sentimente de ura . Mergeam si calcam in fiecare baltoaca sperand parca ca o mana sa iasa din asfaltul rece si sa ma opreasca acolo , imi priveam tenisii ajunsi intr-o nuanta de gri intunecat , imi era frig atat pe exterior cat si pe interior , masinile ma stropeau , nu ma vedea nimeni , nu ma auzea nimeni , plangeam cu tot sufletul si toata ura mea era indreptata spre tatal meu . Era si este vina lui , vina lui ca nu port rochii si nu sunt cum poate mi-as dori sa fiu cateodata . Stiu ca ma iubeste mai mult ca orice , si eu il iubesc doar ca e exagerat de protectiv , nu are deloc incredere in mine desi niciodata nu am facut nimic rau , niciodata nu am luat o nota mai mica de 8 , nu am avut probleme de comportament , nu i-am cerut bani pentru mai nimic si cred eu ca am fost un copil ce nu i-a iesit din cuvant , niciodata . Si nu inteleg de ce , de ce nu are incredere in mine , de ce ma face sa ma simt mereu prost , de ce ? Oricum , revenind la acea seara... , cand am ajuns aproape de casa mi-am sters lacrimile , am rasuflat adanc si am intrat . Cred ca am raspandit ceva energii negative pentru ca mama nu mi-a spus un cuvant toata seara , dar nici eu , nici nu m-am uitat la ea . Si a facut bine ca m-a lasat in durerile mele pentru ca daca imi zicea ceva cu siguranta explodam , in fata ei desigur pentru ca in fata tatei tac si ascult orice ar fi . M-am dus in camera mea , m-am ghemuit in pat , inca putin si intram in perete , si am continuat de citit " Codul bunelor maniere astazi " pe care tot tata m-a pus sa o citesc . Eram dezgustata de toate alea , ce rost are sa citesc bune maniere cand le am deja ?! Ce rost are sa invat cum sa mananc la o petrecere fastuoasa daca nu o sa ajung niciodata la una ? Si de ce este o inpolitete sa stai in spatele soferului intr-un taxi ? Adica zau asa , cati dintre soferii de taxi , sau orice sofer , stie ca acest gest inseamna o lipsa de educatie? Si ma rog ce se intampla daca stau acolo , o sa iasa un monstru de sub scaun sa ma inhate sau nu o sa ajung in acelasi loc ?! Oricum , continuam sa citesc , si citeam pentru ca stiam ca daca ma opream cu siguranta incepeam sa plang iar.Tata a intrat in camera mea peste cateva minute si am purtat urmatorul dialog : 
-Ai ajuns?
-Da
-Ce ai facut ?
-Nimic
-Esti suparata ca nu ai stat mai mult ?
-Nu
-Mie nu mi se pare normal ca la varsta voastra sa stati asa tarziu , ce e aia petrecere sau ce , credeam ca e o aniversare simpla .( Era aproximativ ora 20 , nu am raspuns cu nimic la aceasta afirmatie , apoi incerca sa vorbeasca despre ziua urmatoare , cumparaturi sau ceva insa raspundeam sec asa ca a iesit din incapere ) .
Cand bezna noptii a coborat si luminile s-au stins  in casa mea , am inceput sa plang iar , ma gandeam doar la cum probabil prietenii mei se distreaza , la faptul ca eu nu sunt de acolo si asa am adormit plangand , incheiandu-se o zi neagra.
Visul meu a murit , visul de a purta rochite si pantofi , au urmat petreceri de craciun , aniversari si alte lucruri insa desigur ca nu m-am dus , nu aveam voie si oricum nu aveam hainele potrivite , insa deja nu mai conta , eram obisnuita . Revelionul meu a fost la fel de simplu si plictisitor ca mine , petrecut cu adultii cand la doua strazi distanta prietenii mei se distrau si fetele erau frumoase ca intotdeauna , in rochii si ei bine .. ce mai conta . Amintirea din acea seara ma face sa sufar iar si iar cand mi-o amintesc , pentru mine banchetul ce va urma nu are nici o valoare . Inca un lucru ce ma face sa par o ciudata , colegele mele vorbesc doar de el si isi fac griji de rochiile pe care le vor purta ,  eu nu ma gandesc , parca ma vad mergand in tenisi , dar defapt nu as merge. Eu ma gandesc la examene , ma gandesc la consecintele ce vor urma daca nu le iau cu note bunicele , dar uite ca mai sunt si seri in care ma gandesc la banchet, insa nu cu entuziasm .