vineri, 21 septembrie 2012

Vise ascunse .

Stateam aseara in pat si ma gandeam la tot felul de lucruri .. scoala , vise , examene si pentru un moment m-am gandit si la banchet . Ma gandeam ca probabil as fi fericita sa port o rochie , pantofi cu toc si sa ma simt poate pentru prima oara , bine . Asta se va intampla sau nu .. depinde de cum imi surade norocul . 
Din gand in gand am ajuns sa imi amintesc una dintre cele mai urate zile din viata mea , este surprinzator cum amintirile urate se intiparesc atat de bine in inima noastra , incat atunci cand ne viziteaza , ochii reactioneaza si ei . Cu lacrimi . 
Era aniversarea unei prietene si colege de a mea , si-a facut-o intr-un bar micut , inchiriat doar pentru ei desigur. Nu , nu spun " noi " pentru ca eu , ca deobicei , nu eram din peisaj . Am ajuns acolo .. si toate fetele aveau rochii si pantofi si machiaj si tot felul de lucruri .. toate mai putin eu , eu eram  in tenisi,tricou,blugi si o bluza pe deasupra . Ei bine nu ma asteptam sa gasesc pe toata lumea asa .. adica ea implinea doar 14 ani si ei bine , credeam ca o sa fie ceva mai simplu , daca stiam ca aveam sa dau peste baieti la costum si rochii de bal , ei bine , nu ma duceam . Aveam 9 ani cand am purtat prima mea rochie , prima si ultima pana in prezent , a fost la o nunta si m-am simtit ca o printesa , sa imi ridic rochita cand cobor scarile , vantul sa imi mangaie parul lung pana la brau si cret, prins cu micuti trandafiri . A fost superb , insa de atunci visul meu de a purta haine de printesa a fost aruncat intr-o celula intunecata de catre tata , stiu ca nu am voie sa port rochii si pantofi cu toc , nu am voie sa fiu o domnisoara , nu inca . Eu sunt Alexandra , cea care si-a tuns parul , care poarta hanorace si tenisi , simpla si mereu aceeasi . Ei bine nu vreau sa fac o drama din asta , stiu ca nu au intrat zilele in sac si sacul in pamant , stiu ca am timp pentru asta , dar in seara aia m-am simtit ca o cenusareasa , o cenusareasa care nu s-a transformat in printesa , care s-a dus la bal in hainele ei din fiecare zi . Desi prietena mea despre care am povestit in postarea trecuta m-a luat calduros in brate si mi-a spus ca se bucura ca am venit ,  cuvinte spuse cu sinceritate  pentru ca ii sclipeau ochii si avea un zambet larg ,nu m-a facut sa ma simt mai bine . Imbratisarea ei m-a calmat ce-i drept insa eu nu am putut sa ii raspund la fel , pentru ca ma simteam ca o tipa venita din trecut , intr-o lume noua si schimbata , intr-o lume in care ea nu are ce cauta , nu asa cum era in momentul acela . Am stat cam o ora , daca nu mai putin , si tata a inceput sa ma sune si sa imi zica sa vin acasa , cat mai stau, ce fac si unde sunt . Grozav , inca o lovitura , de parca seara nu era si-a sa distrusa , acum ma cheama acasa la ora 19 , sa fiu eu ciudata care pleaca mereu prima , iar . Am plecat , spre fericirea mea nimeni nu a observat asta , decat gazda de la care mi-am luat ramas bun cu lacrimi in ochi. Apoi am deschis usa si am pasit in ploaia torentiala . Am inceput evident sa plang, aveam de mers cam vreo 2 km , nu raspundeam la telefon pentru ca nu vroiam sa ma ia cu masina , vroiam sa merg si sa plang din tot sufletul . Si asa a fost , am plans si am plans si m-a plouat . Nu mi-a pasat , as fi preferat sa stau cu anii in ploaia aia decat sa ma duc acasa , sa vad chipurile parintilor si mai ales chipul tatei pentru care in momentul acela aveam doar sentimente de ura . Mergeam si calcam in fiecare baltoaca sperand parca ca o mana sa iasa din asfaltul rece si sa ma opreasca acolo , imi priveam tenisii ajunsi intr-o nuanta de gri intunecat , imi era frig atat pe exterior cat si pe interior , masinile ma stropeau , nu ma vedea nimeni , nu ma auzea nimeni , plangeam cu tot sufletul si toata ura mea era indreptata spre tatal meu . Era si este vina lui , vina lui ca nu port rochii si nu sunt cum poate mi-as dori sa fiu cateodata . Stiu ca ma iubeste mai mult ca orice , si eu il iubesc doar ca e exagerat de protectiv , nu are deloc incredere in mine desi niciodata nu am facut nimic rau , niciodata nu am luat o nota mai mica de 8 , nu am avut probleme de comportament , nu i-am cerut bani pentru mai nimic si cred eu ca am fost un copil ce nu i-a iesit din cuvant , niciodata . Si nu inteleg de ce , de ce nu are incredere in mine , de ce ma face sa ma simt mereu prost , de ce ? Oricum , revenind la acea seara... , cand am ajuns aproape de casa mi-am sters lacrimile , am rasuflat adanc si am intrat . Cred ca am raspandit ceva energii negative pentru ca mama nu mi-a spus un cuvant toata seara , dar nici eu , nici nu m-am uitat la ea . Si a facut bine ca m-a lasat in durerile mele pentru ca daca imi zicea ceva cu siguranta explodam , in fata ei desigur pentru ca in fata tatei tac si ascult orice ar fi . M-am dus in camera mea , m-am ghemuit in pat , inca putin si intram in perete , si am continuat de citit " Codul bunelor maniere astazi " pe care tot tata m-a pus sa o citesc . Eram dezgustata de toate alea , ce rost are sa citesc bune maniere cand le am deja ?! Ce rost are sa invat cum sa mananc la o petrecere fastuoasa daca nu o sa ajung niciodata la una ? Si de ce este o inpolitete sa stai in spatele soferului intr-un taxi ? Adica zau asa , cati dintre soferii de taxi , sau orice sofer , stie ca acest gest inseamna o lipsa de educatie? Si ma rog ce se intampla daca stau acolo , o sa iasa un monstru de sub scaun sa ma inhate sau nu o sa ajung in acelasi loc ?! Oricum , continuam sa citesc , si citeam pentru ca stiam ca daca ma opream cu siguranta incepeam sa plang iar.Tata a intrat in camera mea peste cateva minute si am purtat urmatorul dialog : 
-Ai ajuns?
-Da
-Ce ai facut ?
-Nimic
-Esti suparata ca nu ai stat mai mult ?
-Nu
-Mie nu mi se pare normal ca la varsta voastra sa stati asa tarziu , ce e aia petrecere sau ce , credeam ca e o aniversare simpla .( Era aproximativ ora 20 , nu am raspuns cu nimic la aceasta afirmatie , apoi incerca sa vorbeasca despre ziua urmatoare , cumparaturi sau ceva insa raspundeam sec asa ca a iesit din incapere ) .
Cand bezna noptii a coborat si luminile s-au stins  in casa mea , am inceput sa plang iar , ma gandeam doar la cum probabil prietenii mei se distreaza , la faptul ca eu nu sunt de acolo si asa am adormit plangand , incheiandu-se o zi neagra.
Visul meu a murit , visul de a purta rochite si pantofi , au urmat petreceri de craciun , aniversari si alte lucruri insa desigur ca nu m-am dus , nu aveam voie si oricum nu aveam hainele potrivite , insa deja nu mai conta , eram obisnuita . Revelionul meu a fost la fel de simplu si plictisitor ca mine , petrecut cu adultii cand la doua strazi distanta prietenii mei se distrau si fetele erau frumoase ca intotdeauna , in rochii si ei bine .. ce mai conta . Amintirea din acea seara ma face sa sufar iar si iar cand mi-o amintesc , pentru mine banchetul ce va urma nu are nici o valoare . Inca un lucru ce ma face sa par o ciudata , colegele mele vorbesc doar de el si isi fac griji de rochiile pe care le vor purta ,  eu nu ma gandesc , parca ma vad mergand in tenisi , dar defapt nu as merge. Eu ma gandesc la examene , ma gandesc la consecintele ce vor urma daca nu le iau cu note bunicele , dar uite ca mai sunt si seri in care ma gandesc la banchet, insa nu cu entuziasm . 

6 comentarii:

  1. Destul de trista postarea ...
    Poate daca ai incerca sa discuti cu tatal tau va intelege si te va lasa sa mai faci si ce vrei tu. Explica-i ca nu o sa patesti nimic daca mergi la petreceri si porti rochite. Daca nu acum cand ? comunicarea rezolva multe, sa stii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu.. nu pot , mi-e frica , nu m-ar asculta , este o persoana dificila pe care mi-e frica sa o dezamagesc , pentru ca il iubesc si nu a avut o viata tocmai placuta , stiu ca in mine sta toata speranta lui , stiu ca nu vrea sa cresc si nu vreau , nu pot sa ii cer inca libertate .. prefer sa sufar eu decat sa il dezamagesc pe el ... Iti multumesc pentru comentariu , apreciez !

      Ștergere
  2. Sa inteleg ca esti clasa a 8 a? Daca asa e ( sa ma scuzi daca am inteles gresit ) dar cam asa e . Sincer stiu cum e , stiu cum e sa vezi toate celelalte fete facand aia si aia , si imbracate stiu eu cum . Eu sunt clasa a 10 a la liceu si stiu pustoaice de a 7 a care ies si se destrabaleaza in cluburi si pe mine ai mei nu ma lasa . Dar decat sa ajung o .... , mai bine stau acasa sambata seara ;;) .. O sa ies eu si in cluburi , o sa ies incepand de lunile urmatoare , dar asta nu inseamna ca o sa ajung tipu ala de fufa care in fiecare vineri/sambata e in club , ca nu se face prezenta .

    Asa ca stai linistita , toate la timpul lor . Nu te grabi sa intrii in joc . Da-le dracu pe altele . Cat despre tatal tau ar trebui sa fie mai intelegator si sa accepte faptul ca o sa cresti , o sa ajungi la liceu , o sa fie alta viata atunci . Ai nevoie de libertatea ta !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, sper sa ai dreptate..Iti multumesc pentru comentariu , si da , sunt clasa a VIII-a :*.

      Ștergere
  3. Să fii TU nu depinde de hainele pe care le porţi. Iar faptul că tatăl tău nu te lasă să ieşi afară şi altele, cu siguranţă are motivele lui. În orice caz, am observat că eşti foarte sensibilă şi timidă, iar ai tăi probabil că se tem să nu păţeşti ceva. De ce nu-i laşi să aibe grijă de tine, să te ferească de rău?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru ca vreau sa le arat ca pot sa am si singura grija de mine . Ca ma descurc cat de cat si ca sa porti o rochie nu e o crima.Multumesc pentru comentariu !:*

      Ștergere

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu