sâmbătă, 30 mai 2015

vesnica sfarseala


" You're gonna catch a cold from the ice inside your soul . " - Christina Perri

Am tinut in ochii  lacrimi , gandindu-ma la momentul in care voi ajunge acasa si voi putea , in sfarsit , sa le dau drumul peste obraji , sa mi se scurga pe gat , sa mi se topeasca in palme . Intr-un final , am sfarsit cu ochii limpezi , parca plini de o durere pe care o vad doar eu , pe care o stiu doar eu , sentimentele tumultoase intesandu-se , undeva , adanc in mine .
Din ce cauza , oare , as fi vrut sa plang ... as fi avut nevoie sa plang .. Din cauza a ceea ce-am iubit candva si , cumva , dupa asa de mult timp , inca ma raneste aceasta prezenta ? Mi-ai spus ca " ai iubit-o " iar eu am zambit ironic in sinea mea , gandindu-ma ca nu stii nici pe departe ce inseamna asta , poate ca nici eu nu stiu , dar tu pari bine si iubirea ta cea mare s-a strins , probabil , la fel de repede pe cat a inceput si uite-ma aici , pe mine , dupa aproape doi ani inca pasandu-mi de tine , inca imi doresc sa plang de oroarea de a nu te fi avut .. acum nu te mai vreau , dar e ceva in mine ce parca se sfarseste de fiecare data cand te vad . Poate daca cuvintele tale n-ar mai fi atat de reci , atat de grele , m-as simti si eu , mai usoara  . Mi-as dori sa nu ma mai simt urata in preajma ta , nesigura si parasita , macar o data .
N-as putea sa-ti spun ca stiu ca sunt depasita de orice , mi-ai spus ca sunt proasta si n-am putut sa raspund nimic inapoi  fiindca ce alt cuvant m-ar putea descrie mai bine ?
Am facut , atunci , cum am stiut dar n-am reusit sa fiu niciodata mai buna , pentru tine .. si uite-ma , doi ani iar tu prabusesti ,  vesnic , ceva in mine .
Sunt doi ochi plini de nepasare si-o gura zambitoare in spatele carora se ascunde , de fapt , ceea ce ma sunt. In realitate sunt doar o fata deznadajduita si inutila . O fata ce nu poate face nimic pentru ea , dar nici pentru altii . Nu dobandesc , mai niciodata , ce trebuie iar cand ma uit la tine , vad tot ceea ce sunt cu adevarat , poate din cauza ca si tu ai vazut . Tu esti o oglinda , ma faci sa realizez ca toate lacrimile pe care le-am inghitit pana s-au uscat sunt inca acolo , in faptura asta ce ingroapa in ea o epava plina de nimic , de prea mult , de prea multe .. lipsuri .
Ce insemn eu , niste carti ce-mi dau iluzia unei vieti mai putin anoste , un scris enigmatic , neinteles uneori nici macar de mine si cateva persoane ce-mi amintesc , prin frumusetea lor si a vietii , de tot ce eu nu am ..
Poate ca tu ai fost un inceput , dar eu ma sfarsesc mereu din cauza ta , ma bucur ca te vad atat de rar , esti singurul care-mi aminteste mereu ca nu sunt , nici pe departe , ceea ce pretind a fi .. ca in fond , sunt nesfarsit de ... trista .

Ascunsa

duminică, 24 mai 2015

Anestezie

" I wonder if I look as empty as I feel . " 


Mi-au spus sa scriu despre ce ma doare mai tare , despre ce simt mai profund , despre tot ce usuc in mine de teama sa nu ma innec daca le las sa-mi umple inima . 
Deci mi-am inchis ochii si am respirat adanc , ca sa ajunga prospetimea aerului de mai  in colturile insipide ale acesteia .. Si m-am gandit la profunzime si la ce ascunde aceasta inima in singuratatea ei, e oare multumita .. nu stiu . 
Ce mai am eu de spus  ? Ce mai am eu de scris ? Doar vise cuprinse de teama unei realitati prea drastice , doar un trecut presarat de fire de timp ce se lasa tot mai greu peste el , doar cativa oameni pribegi , pe ici , pe colo , ce mai lovesc putin gheata de pe peretii interiori . Am eu destula forta sa mai scriu , sa mai sper , sunt trista sau nu ? Cred ca sunt sub anestezie . Anestezia vietii . Cred ca mi-am facut singura injetia si parca atunci cand imi patrund in piele spini de trandafiri neplacuti vederii mele , nu mai simt nimic . 
Nu cred ca  am destul dar nici ca mai vreau ceva , poate ca am invatat sa ma multumesc cu ce am , poate ca ma bucur de linistea de azi caci stiu ce mult zgomot a fost ieri ... sau poate ca imi moare copilaria , simtirea , speranta si visul . Mor odata cu mine , cu ce-am fost si n-am sa mai fiu vreodata. 
Mai stiu sa scriu sau am stiut vreodata ? Cine-mi poate , candva , raspunde . Singurul adevar se spune ca e , undeva , inauntrul meu dar eu nu-l vad , sunt oarba .
Si daca nu mai stiu sa scriu despre mine , ce-as putea sa scriu despre altii , caci nu stiu care-mi este simtirea si-as vrea sa astern cuvinte doar despre cum bate vantul , ca el nu ma raneste , doar ma cuprinde intr-o imbratisare asurzitoare de raceala , dar e mai placuta decat orice suflare omeneasca... ca suflarea ma doare .
Mi s-a spus sa indraznesc ... sa ce , sa iubesc ? Ce sa iubesc , ce sa ma iubeasca , pe mine , candva ?
Poate ca atunci cand nu stii pe unde sa mergi trebuie sa stai pe loc si poate ca eu am stat si inca stau, astept  sa ma ia apa , sa ma duca departe , caci nu stiu daca apartin cumva , cuiva , undeva .. Deci nu ma impotrivesc daca vrea sa ma duca oriunde , caci oriunde poate va fi mai bine decat aici .
Cativa prieteni mi-au adus un zambet ce s-a pierdut cand am ajuns acasa , e ceva ce lipseste chiar si cand simt pace , si fericire . Nu stiu ce .. Sa fie o lipsa de crdinta , de iubire , o lipsa de mine insami ? N-am gandit destul , n-am simtit destul .. ceva nu am destul , cum sa explic lipsa a ceva nedefinit si strain ? 
Poate ca as vrea sa stau pe plaja , chiar acum , cu un anume cineva... Nu fiindca as mai avea curaj sa las fiorii dragostei sa-mi patrunda-n vene , ci fiindca , uneori , mi-e greu sa fiu singura . Poate ca prezenta lui va completa absenta mea  si voi regasi in el ceva ce-am pierdut in mine , poate e doar iluzia unei adolescente mult prea ingandurate sau poate ca m-a parasit ratiunea. Dar e gresit ce simt, voi rade peste ani , voi intelege , voi schimba ? 
Cred ca voi dormi . 

Ascunsa

miercuri, 13 mai 2015

incapabilitatea de a atinge

" I mean , I have the feeling that something in my mind is poisoning everything else. " -Vladimir Nabokov


Imi ratacesc prin inima cuvinte si mi-e greu sa le gasesc , sa le prind , sa le astern pe foaia goala si rece , asa cum sunt acum , ochii mei .
Stralucirea cu care erau obisnuiti a disparut de mult , odata cu sentimentul copilariei ce se agata inca de mine, odata cu tine , odata cu voi , cei ce erati adunati undeva in mine si cand nu aveam destul eu , aveam destul voi .
Erati motivul stralucirii mele , invizibila pentru altii dar atat de vizibila pentru mine , erati ceea ce aducea in mine suvoiul de cuvinte necesar ca sa pot sa insir cate putin din tot ceea ce construia interiorul meu fragil . Si uneori ochii mei plageau , datorita voua , acum sunt uscati si singuri .
Cuvintele de parere de rau nu-si mai au rostul ,am distrus ce-a fost pretios , cand n-am mai putut sa protejez intre palme , am spart acel mic glob pana a inceput sa ma zgarie , asa ca l-am strans mai tare si s-a facut praf si s-a scurs ca nisipul printre palmele mele insangerate si l-a dus vantul departe , ca acum nu-l mai pot gasi si-am renuntat sa mai caut. Si-am ramas asa , singura , sa ma uit cum mi se scurge durerea din inima , prin maini si in timp , ploaia a spalat urmele rosi ce-mi acopereau viata , dar n-a putut s-a vindece si cicatricele adanci ce au ramas . Le-a tot inecat si le ineaca in infinita ei cadere , dar cand egoistele raze de soare apar , mainile mele se usuca si-mi pot vedea cicatricele , asa profunde , sculptate ca niste torfee in tot ce-a fost , candva , fin. Trofee ce-mi amintesc ca am avut in mana mea ceva asa pretios , sau ceva ce am perceput eu ca fiind pretios , asa pretios ca s-a luat de la mine .. sau ca am alungat eu . Acum mai port cu mine doar amintirile a ceea ce-am avut , invelite bine in bandaje superficiale de fericire , de tacere , de speranta .
Dar in fond , dupa atata timp , desi am invatat sa-mi controlez dureroasa tremurare de maini , tot nu sunt capabila sa tin in mana ceva fragil , ca un om , ca un suflet . Ma prabusesc , distrug , alung . Aceasta sunt si mi-e mai simplu sa am mainile pline de florile primaverii .. decat de suflarea fierbinte a unei persoane . Mi-e greu acum sa mai ating ceva , de frica sa nu-mi sangereze cicatricele iar pe fata mea n-am sa pot sa arat durerea ce-mi strabate tot corpul , toata viata . Cu greu mai sunt capabila sa mangai fara sa zgari , cu greu mai pot sa ma uit si sa vad iar ochii mei nu sunt nici veseli , nici tristi , doar goi , umpluti uneori cu iluzii.
Din timp in timp , o urma de speranta imi face putin mainile sa tremure , dar pustietatea pare ca mi-e infasurata de suflet si nu pot sa pastrez , in final , nimic . Asa ca imi acopar propria fata dezvelita de emotii cu minile , ca sa le mai incalzesc raceala , in amurg ... caci ma am doar pe mine , si e mai bine .

Ascunsa

duminică, 3 mai 2015

ceva din mine

" I feel hell in my heart trying to burn his memory in my mind. " - Vazaki Nada
   Daca durerea ar fi o persoana ... a mea ar fi trista . Ar fi un mic copil crescut in ineriorul meu , suparat ca nu-l mai las sa curga prin ochii  , ca fata mea , candva crispata de prezenta lui , e acum impenetrabila . Durerea mea .. sta mocnind in mine , uneori vrea sa urle si sa iasa  cumva , copilul asta , mi-e intr-un fel prieten , desi toata viata mea m-a ranit , dar nu e vina lui , pentru asta exista , nu ? Ca sa doara .
   Daca durerea mea ar avea maini , m-ar zgaria vesnic pe invelisurile sufletului meu , nu intelege ca nu mai este loc neted acolo , ca deja a distrus tot ce-a putut si ca invelisul asta tare in care l-am invelit nu mai e format din sentimente ce pot fi clatinate de fiinte asa fragile si penibile cum sunt oamenii .. Durerea mea e atat de imatura .. dar e normal , asa sunt copiii . Inca ma uraste , sta undeva acolo si mocneste in mine , incearca sa-mi alunge putina stare de bine pe care mi-am construit-o singura , departe de lumea asta anosta . Ma uraste ca nu mai pot sa-i dau ce-mi cere , nu pot sa ii aduc inapoi oamenii ce au hranit-o constant , e un copil ce si-a pierdut jucariile . Cum sa-i explic unui copil ca , la un momentdat in viata , trebuie sa termini cu joaca . Si mie mi-a fost greu sa inteleg .. ca jucariile se lasa altora , care inca au puterea spirituala si instabilitatea mentala de a lasa jucariile astea sa le bucure durerea , eu mi-am parasit jucariile si zi de zi , parasesc tot mai multe .
Cand durerea mea vrea sa iasa din mica mea inima in care pare ca nu mai incape , citesc o carte buna , ca sa o adorm . Cand ii este frig .. asa de frig ca ma ingheata si la suprafata , beau o cana de ceai , ca sa o incalzesc , si cand e obosita de la atata lupta , parca se pravaleste in mine si asteapta ... , asteapta asa tacuta ca parca nici eu nu-i mai suport prezenta apasator de linistita .
Uneori durerea mea vrea la plimbare , o scot in lume , ii explic de o mie de ori ca n-are nevoie de jucarii . Privesc catre parinti , cum explica rabdatori copiilor din ce e zamislita lumea , ce e bine si ce e rau , si dupa acest exemplu ii explic durerii mele , copilul meu nevazut , ca sunt prea multi copaci in jur si prea mult albastru de mare ca sa fie asa de plangacioasa .. Si cand se satura chiar si de acestea , intelegeti , e imatura , nu stie sa aprecieze adevaratele valori , ma uit in sus , catre stele , ca sa-i arat ceva chiar si mai frumos .
Durerea mea creste in mine si uneori nu mai are loc .. asa ca trebuie sa cresc si eu  , ca sa pot sa o duc . E foarte dificila viata alaturi de ea , nu-mi dau seama daca ma iubeste asa de mult incat nu vrea niciodata sa plece sau daca ma uraste asa mult incat nu renunta niciodata la lupta ei  cu mine . Vreau sa cred ca eu am incetat de mult sa ma lupt cu ea , s-o urasc , sa vreau sa o alung .. o inteleg , vrea doar sa apartina de ceva , ce trasatura umana  stupida ..
Acum o accept asa cum e .. ce pot sa-i fac , m-am tot straduit , si ea stie , ca zilnic tot incerc .. Nu mai sper ca o pot , vreodata , alunga , dar vreau sa o maturizez , sa-i arat ca a avea incredere este o prostie , ca nu exista zi in care sa nu fi dezamagit , ca deseori , e mai bine sa fi singur . Sa o invat ca nu depinde de nimeni , ca n-are nevoie de oameni , asa zisele jucarii , n-are nevoie nici macar de mine , nimeni n-o defineste pe ea si de aceea poate exista in ciuda schimbarilor din exterior .
Incerc sa o invat , asa cum incerc sa ma invat pe mine , ca nici n-are idee cat de singura e , si ca e in regula , nu ne-am nascut sa fim cu cineva , cel putin nu eu , iar ea are ghinionul sa existe in mine . Imi pare rau ca nu-ti dau voie sa te desfasori , sa arati la toata lumea cine esti tu , sa-mi arati mie cine esti tu , stiu ca poti , stiu ca poti sa ma darami pe covor in balti de lacrimi , esti capabila , dar am sa-ti arat ce pot eu , si crede-ma , pot inzecit .

Ascunsa
 

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu

Aminteste-ti :

Aminteste-ti :

Rasfoiesc :