vineri, 2 decembrie 2016

Ninge

" I will spend my life writing poems about the life I thought I would spend with you."  - Jessica Katoff

Viata continua sa inainteze cu repeziciune, tragandu-ma dupa ea, iar eu merg intotdeauna inapoi, spre locurile unde, in zilele altor anotimpuri, parca a altor vieti, stiam sa te gasesc. 
Timpul ingreuneaza tot mai mult distanta dintre sufletele noastre, transformand zilele in saptamani si pe acestea in luni si tot asa, pana cand voi incepe sa cred ca te-am cunoscut intr-o cu totul alta viata, de care acum imi amintesc vag. 
Sunt mii de kilometri intre noi, sute de pagini pe care nu le-am mai scris niciodata si pentru care este prea tarziu si o tacere infinita pe care tot zgomotul lumii nu va reusi sa o umple. Este prea tarziu pentru noi si totusi, in astfel de zile, cand nimic din viata nu pare sa aiba sens, imi face placere sa ma gandesc la noi, la viitorul meu in care tu esti, inevitabil, prezent . Timpul merge in sens invers gandurilor mele iar orice schimbare care se petrece in jur, cu mine, in mine, nu poate sterge prezenta ta impregnata adanc pe retina, si in inima, si in sine-mi. N-am sa fiu totusi ipocrita, sa neg inutil ca nu s-a incetosat nimic caci acum, daca inchid ochii, ma gasesc in imposibilitatea de a-mi aminti cum iti suna vocea, daca-mi privesc mana, imi dau seama ca nu pot reproduce felul in care o simteam acolo, lipita de mana ta si nici cum simteam, cand o puneam pe pieptul tau, cum ti se zbate inima, chiar acolo, in calusul palmei mele. Cand inchid ochii, abia iti mai intrezaresc zambetul sau cum iti aplecai usor capul si ma priveai pana adanc in suflet, parca stiind ca urmeaza sa pleci si eu va trebui sa raman si sa incerc, fara oprire, sa-mi amintesc totul si poate chiar mai mult. 
Imi lipsesc discutiile noastre si plimbarile pe malul marii cand era prea frig afara pentru toata lumea, in afara de noi. Si felul cum adunam scoici si cum ni se inroseau obrajii, de frigul naprastic care ii asuprea. Dar ce mai conta tot frigul din lume cand, langa tine, mi-era intotdeauna cald ? 
Astazi, intr-un alt decembrie al vietii mele, mi-ar fi placut sa-ti vorbesc despre zapada. Despre cum ieri, in prima zi a acestei luni, m-am trezit invaluita in fulgi albi, cum nu mi-a mai fost dat sa vad de mult intr-o prima zi de iarna. Cum am stat acolo, uimita de cum se pravalesc peste lumea asta murdara atatea firicele de alb curat, si cum as fi vrut, dintre toti oamenii din lume si dintre toate conversatiile elevate pe care le au acestia, sa-ti spun, simplu, ca ninge. Ti-as fi adresat acest simplu verb, din cinci litere inofensive iar tu, ai fi inteles probabil, tot romanul din spatele acestei actiuni. Dar ma aflu intr-un decembrie mut, caci nu mai am sansa sa-ti vorbesc, asa ca las zapada si povestea noastra, si toate lucrurile pe care le observ zilnic si pe care nu le pot spune, sa moara in mine insami. 
Regret fiecare zi in care nu am sansa sa te vad, fiecare pagina pe care n-am mai scris-o si fiecare final trist de zi pe care trebuie, involuntar, sa-l traiesc. Ma intreb, adesea, daca tu ai vreun regret. Daca-ti pare rau ca ai plecat, ca ai rupt paginile povestii noastre mult prea repede sau daca ti-ai dori, din cand in cand, sa mai vorbim. Sunt intrebari care ma chinuie ingrozitor si pe care nu stiu cum sa le opresc, raspunsuri pe care n-am sa le aflu niciodata . Sunt, in anumite parti ale sufletului meu, sfarsita. 
N-am curaj sa mai iubesc un altul iar in incercarea mea de a-mi trai totusi viata intr-o maniera frumoasa, ma gasesc, in fond, tot dezamagita, tot singura, tot eu si tot fara tine. Mi se pare nedrept si groaznic faptul ca-mi doresc sa fiu fericita si ca aceasta dorinta a mea pare, in acest moment, atat de imposibil de atins.
Ascunsa

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu