sâmbătă, 19 septembrie 2015

Valurile noastre


Ma intreb cum sunt vietile celorlalti , uneori bune , uneori rele . Cati oameni plang in acelasi timp cu mine din cu totul alte motive , cati rad si cati stau asa cum stau eu , indiferenti la orice emotie umana , gandindu-se la astfel de lucruri si la cum ar arata plecarea...
Plecare mea , dintr-o casa in care nu ma mai simt fericita , dintr-o viata care nu ma mai multumeste , dintr-un loc din care nu mai simt ca apartin ... Cum ar fi sa existe un inceput pentru toate , sa-mi sterg urma si sa cunosc toti acei oameni care plang si rad in acelasi timp cu mine . Cum ar fi sa incep o viata noua si sa descopar cat de incontrolabile si nebune imi sunt visele , sperantele , iluziile .
Ma intreb cum arata acum vietile celor pe care i-am cunoscut candva dar al caror drum s-a separat de al meu , ma intreb ce mai faci tu , vechi prieten .
Esti fericit , stiu ca esti , ce bine ca esti ! Ce fericire coplesitoare s-a napustit asupra mea cand am vorbit cu tine , acum o luna si sase zile , in acea zi de 13 .
Era ziua ta si s-au intamplat atatea in mine in timpul scurtei noastre conversatii incat n-am putut sa-mi adun gandurile si simtamintele in litere ... N-am avut curaj , rabdare si putere sa scriu despre tine , despre fericirea ta , pe care o meriti , pe care ti-am dorit-o in toti acesti ani dar pe care n-am putut sa ti-o ofer ! 
Mi-ar fi placut sa-mi spui mai mult  , sa-mi vorbesti despre multe alte lucruri ce s-au schimbat in tine , in viata ta . Cat de multe s-au intamplat in cele 9 luni in care nu am  vorbit ? Ai uitat de mine , de prietenia noastra ... Ce faci acum , oare ?
In fata mea este o poza cu tine si ea , motivul fericirii tale . Nu stiu ce-as putea spune .. ei ii sclipesc ochii iar ai tai par atat de impacati , de linistiti . Ti s-au linistit gandurile , poti sa adormi acum fericit , gandindu-te ca a doua zi cand te vei trezi , vei fi tot asa ? Ai uitat cu adevar de mine , valurile inimii tale sunt acum lipite de tarmul care e ea si nicio alta furtuna nu te mai dezlipeste ? Nu stiu ce-as putea sa-ti spun sau de ce scriu acum despre tine , despre asta , fara sa simt cu adevarat mare lucru.. dar te rog , in gand , sa te tii strans de ceea ce ai acum , sa nu mai fi niciodata asa cum erai cand te-am cunoscut eu , plin de durere , sa fi asa cum mi-ai spus ca esti , " fericit " . Fericirea ta va mai potoli poate si valurile mele , ce se ridica intr-una , manioase , vijelioase .
 Daca noi doi am fi un ocean atunci tu ai fi apa de la malul linistit ,ce sclipeste in soare iar eu as fi furtuna nebuna de la celalalt , gata oricand sa ingroape tot , sa distruga tot , sa innece si sa plece .. 
Cine ar fi crezut ?

Ascunsa

vineri, 18 septembrie 2015

Un loc minunat

"  As vrea sa existe un loc minunat
             In care toate greselile , durerile de cap
             Si toate maruntele noastre mahniri egoiste
             Sa poate fi lasate-n spate [...]  "

         
Mi-as dori sa am toata viata la dispozitie sa ma preocup de fericirea mea . Cand nu o am , sa o caut , cand nu o cunosc , sa o aflu , cand nu e in mine .. sa fie in ceilalti .
As vrea sa nu existe timp ca sa-mi masoare viata , fiecare ora , secunda si clipa sa nu ma preocupe , sa stiu ca pot face tot ce doresc cu timpul pe care il am acum ... sa prind zorii diminetii pe malul marii , nu in statii aglomerate , sa am timp sa respir ... Adanc , ca si cum nu e suficient aer pentru a-mi umple plamanii . Mi-as dori ca simplele momente de tihna sa se transforme in vesnicia omului impacat cu sine , cu viata , cu natura . Sa fiu asa departe de oamenii fumand in diminetile reci pe strazi , sa nu-mi fie greu sa-i privesc pe ceilalti , sa am mintea limpede , sa le transmit si lor un pic din timpul meu , din linistea mea .
Visez sa merg pe strazi in pijamale , ca si cum intreaga lume e un pat in care pot sa fiu eu , sa fiu libera si toate hainele prea stramte , prea largi , sa nu ma mai preocupe niciodata . Sa ma trezesc incet , odata cu Soarele , fara girja ca intarzi undeva , viitorul sa nu ma intereseze , sa traiesc fiecare zi ca si cum nimic rau nu mi se poate intampla . Ca si cum nu exista bani pentru care trebuie sa muncesti , carti pe care nu vreau sa le citesc , lucruri pe care nu vreau sa le invat , oameni pe care nu vreau sa-i vad . Ca si cum am fiecare dimineata la dispozitie sa privesc copacii , sa-mi inchipui cum li se scurge viata prin radacini , sa visez la locuri noi , sa scriu poezie cu talpile mele pe nisipul rece . As vrea sa am o eternitate de clipe dedicate motivului pentru care m-am nascut : sa traiesc .
Cum ar fi sa existe ragaz...
Sa nu am un numar fix de ani ca sa realizez un numar fix de lucruri , sa merg pe strazi gandindu-ma la respiratie in sine , nu la atatea alte preocupari ce ma apsa greu pe umeri . Sa am un loc al meu in care sa ma retrag ca sa ma pot gandi la libertatea mea de a fi ... fericita . Toate grijile cotidiene sa nu fie la mine , sa nu le mai am . Toata nemultumirea sa se topeasca in bataia soarelui , si ploaia sa curete urme de neputinta si frica.
Sa existe un loc minunat , infinit de fericit .

Ascunsa

joi, 17 septembrie 2015

Homesick

" I am homesick for a place I am not sure even exists . One where my heart is full . My body loved . And my soul understood . " - Unknown 

   Aflandu-ma vesnic in cautarea unui loc de care sa apartin , negasindu-mi pacea nicaieri imprejur , totul e in gri si ceata . Tunelul in care ma aflu se prelungeste tot mai mult si nu stiu unde as vrea sa ajung , tot mergand prin el . Sclipirile plapande de lumina ce mi se ivesc in cale se sting inainte sa le pot atinge si nu ma vegheaza nimic si nimeni , doar eu insami ratacesc spre nicaieri , spre niciunde . Incerc zadarnic sa gasesc ceva nestiind cu adevarat unde sa caut , in mine insami , in cei din jur , in carti ? Dar cine-mi poate spune cu adevarat cine sunt eu , cine voi fi ? Am sa stiu vreodata cu adevarat de unde vin si unde vreau sa ajung si daca da , voi reusi oare sa-mi implinesc sperantele , visele ? Intreaga mea viata e un lung sir de intrebari , alcatuite din nimic si simt ca raman in urma , ca toti cei care au stat candva in ceata cu mine , pe malul marii , au gasit in sfarsit drumul spre casa , eu ratacesc , si acum , pribeaga ... 
Nu am in spate nimic , amintirile mele , oamenii pe care i-am simtit candva in preajma inimii mele se topesc acum ca fulgii de nea , ca si cum n-am trait niciodata nimic , ca si cum n-am inteles si n-am invatat nimic pana acum . Dar viata mea e undeva la mijloc , trecutul meu traieste undeva in mine asa ca un inceput imi e imposibil , prezentul e halucinant , visand mereu la un viitor un pic mai sigur .. La o calatorie care are o destinatie , sau mai multe . 
Parca astept un tren care nu mai vine , si atatea alte trenuri trec prin statia asta dar eu il astept pe acela care sa ma duca acasa ... Si daca intr-o zi o sa vina , voi stii oare daca sa urc sau nu ? Sau va trece pe langa mine ca atatea trupuri neinsufletite in zile calde pe strazi ? Va trece trenul asta luand pe altcineva in locul meu ? Ce inseamna acest tren si unde merge el ... Ma afund tot mai mult intr-un vid si unde sunt toti cei plini de incertitudine si frica , asa ca mine ? 
Uneori imi gasesc curajul ... si iluzia unei linisti aproape incurajatoare , dar zbuciumul meu existential se coboara asupra-mi incetosandu-mi din nou vederea . Incerc sa gasesc siguranta si curajul de care am nevoie in mine insami , dar uneori ma simt de parca propria fiinta mi-e plina de nesfarsite goluri iar  picioare nu au destula putere pentru a urca pe muntele din fata mea si nicio alta mana nu mi se aseaza bland pe umar , sa ma impinga mai departe . E un nesfarsit gol in care continui sa cad de fiecare data cand am impresia ca am reusit sa inaintez cu un pas . In mine se zbate cu ardoare dorinta de a depasi tiparul , de a schimba , de a ma schimba , de a fi altfel , de a face altfel ... dar la sfarsitul zilei , cand privesc apusul cu aceleasi melodii rasunandu-mi in urechi , satula chiar si de ele , ajung la vesnica concluzie ca sunt la fel ca toti ceilalti .. ca nu sunt nici pe aproape de oamenii pe care ii admir , ca singuratatea mea se trage din simplitatea si tiparul din care nu pot sa ies . Sunt monotona si comuna , traind cu impresia ca ma diferentiez prin ceva , cand de fapt ma numar printre toti acesti adolescenti neputinciosi , timizi , fara scopuri si fara idei proprii . Sunt in deriva , plutind spre nicaieri in oceanul asta ale carui minunatii sunt adanc ingropate si doar cei mai buni reusesc sa le gaseasca profunzimea .. Eu incerc sa-mi dezgrop propria fiinta de sub plapuma de ceate , de sub noianul de temeri si ganduri inmarmurite in mine , negasind o cale de urmat , o putere de a iubi , o sansa de a fi , nicaieri in lume .

Ascunsa

joi, 10 septembrie 2015

Broken Strings

" It's a shame , don't you think ? All the strings inside him broke . " - John Green


- Tii la mine ? Sau macar ai tinut ? 
- Nu mai mult ca la oricare alta persoana din incaperea asta .

Prima lovitura .

- Dar mi-ai spus ca ma iubesti .
- Am mintit .

A doua lovitura .

Vreau sa plang dar stiu ca nu pot . Nu acum , nu in fata lui . 

- Ok . 

Si apoi plec , ca si cum as fi preocupata de ceva . Imi intorc capul doar fiindca nu ma pot uita la tine , de furie , de dezamagire , de durere . Iar tu nu te poti uita la mine , sa ma vezi asa , in incercarea mea jalnica de a-mi spulbera lacrimile din ochii ce navalesc incontrolabil . " N-am sa mai plang niciodata in fata ta " , asa ti-am spus si am sa ma tin de cuvant . N-am sa mai plang niciodata in fata nimanui fiindca ei ma privesc ca fiind slaba si neajutorata , dar nu asta e ceea ce sunt ?
Incerc din rasputeri sa nu plang . Dar vreau sa plang . Muzica e data tare , mai tare decat imi place mie dar as vrea sa creasca volumul tot mai mult , ca sa nu-mi mai aud gandurile .

- Esti naiva si credula , pun pariu ca majoritatea lucrurilor pe care le stii sunt minciuni .

Asta ai spus atunci si stiu la ce te gandesti , e intotdeuna vina mea , ca am crezut , ca am sperat , niciodata vina celor care m-au mintit , niciodata vina ta . Niciodata vina voastra . 
Cuvintele tale mi se repeta in minte iar si iar , iar lacrimile mi se adancesc tot mai mult in ochi .

- Dar am stat impreuna toata vara ...
- A fost doar o vara .

Dar vara aia a contat pentru mine .

-Am facut atatea lucruri impreuna .
- Si? Am facut ceea ce fac cu oricare alta persoana .

Dar de ce sa ma minti , de ce sa ma ranesti asa , de ce sa faci singurul lucru pe care te-am rugat sa nu-l faci niciodata . Si m-ai mintit cu ce a contat cel mai mult . Mi-ai zis ca esti sincer cand , de fapt , pentru tine , n-a insemnat nimic .
Dar e vina mea fiindca trebuia sa stiu ca nimeni nu ma poate iubi , ca nu contez , ca toate lucrurile negative despre mine care mi-au fost spuse pana acum , sunt  ,in fond , adevarate , ca pana la urma sunt la fel de singura ca intotdeauna . Sunt doar eu cu mine . 
Lacrimile mi se usuca in ochii pentru un moment pana cand descurajarea si frustrarea , rusinea fata de mine insami ma inunda din nou si sunt complet gata sa ma innec , dar nu in fata ta , nu in fata lor.
Alerg spre baie , inchid ochii pentru o secunda si imi permit , macar putin , sa respir . Apoi plang privindu-mi reflexia neinsemnata din oglinda , m-am saturat sa fiu mereu in postura asta . Eu uitandu-ma la mine cat sunt de slaba , de naiva , de credula . 
Dar eu nu mint , de accea sunt impacata cu mine . 

Ascunsa

marți, 1 septembrie 2015

Septembrie

" Our life will continue on a different directions , towars the inevitable end..becoming strangers , again . And everything we share will become a fragment of memories . " 

Sclipirea din ochii pe care am pierdut-o candva , demult , am regasit-o vara asta in ochii tai . Mi-a fost dor de ea , de tine . Mi-a fost dor de tine de dinainte sa te cunosc , un cliseu , ai spune . 
Ti-am spus visul meu , acela de a scrie cuvinte , multe , nesfarsite si uite-ma acum , incapabila de a-ti spune ceva . Nu pot sa scriu nimic , despre nimeni , poate doar despre petalele ce mi s-au asezat pe inima , toata vara , sa o incalzeasca . Sa fie ca ceva moale si alb , pus pe deasupra , sa faca un loc bun in care sa vii tu . Toata fericirea care m-a inundat din toate partile , n-am fost capabila sa o simt, sa o pastrez , sa o memorez . E ca ceva ce am cunoscut odata dar nu-i mai stiu forma , culoarea . Nici sa fiu fericita nu stiu , in final , distrug tot . 
Mi-e frica sa ating ceva . Sa ating alta fiinta , sa-mi ating propriul eu cu ganduri si iluzii de sentimente , sa ating tot ce mi-as dori vreodata sa am . 
La inceput mi-e asa de frica...si apoi parca tot ce ma sperie mai tare se asaza in palmele mele tremurand de groaza ca as putea sa pierd si incet , cu grija , de teama sa nu distrug , imi fortez mainile sa nu mai tremure , pana cand incep sa-mi inclestez degetele si toata fiinta in jurul micii mele fericiri , sa nu dispara , sa o am mai mult . Vreau sa o tin undeva , in vene , in sange . Pe tine , fericirea , tot ce am gasit frumos pe lumea vreau mi se blocheze pe retina , sa mi se infasoare in jurul gatului , sa-mi ramana in trup sa nu mai pierd nimic , niciodata . In dispearea mea de a pastra aceasta inimaginabila nevoie de a fi fericita , macin tot si mi se scurge incet printre degete , prin viata , din mine , prin mine . Se risipeste pana nu mai am deloc ...
Asa sa fii si tu oare ? Voi reusi sa te adun , sa ma adun , sa te readuc inapoi in scurtele mele momente de nebunie  sau mi te-ai scurs si tu din viata , ca toti ceilalti ... 
Daca reusesc sa te gasesc printre atatea alte pierderi , vei mai sta in inima mea ,vesinic rece ? 
Nu fii o vijelie , fii ca un vant vesnic prezent , uneori cald , uneori rece , aspru si placut , raneste-ma dar nu prea tare , incalzeste-ma dar nu prea mult , nu veni ca o furtuna puternica ce darama tot si pleaca lasand linistea apasatoare de dupa... fii ca ploaie neintrerupta .
S-a sfarsit vara , dar nu te sfarsi si tu ,hai sa nu ne sfarsim si noi . Mi-ai spus ca nu-ti place toamna iar eu ti-am spus ca e anotimul meu preferat , mi-as dori sa ne placa si sa nu ne placa impreuna , sa avem cu noi ploile reci si zilele caldute  , am sa-ti pictez un tablou cu culori de frunze moarte , dar te rog sa ma lasi . Mai stii cand ne-am spus ca dupa scoala ne vom intalni in cafeneaua noastra , cand bauturile reci cu multa gheata din timpul verii vor deveni fierbinti , ce voi face cand nu voi mai avea cu cine sa ma ghemuiesc pe canapeaua din spate si sa vorbesc despre tot ce am distrus pana acum in afara de tine . Te rog sa fii exceptia pentru ca ti-am zis despre cat m-a durut sa-mi pierd vechiul prieten , increderea in cei mai importanti oameni , increderea in mine . Aminteste-ti acum , cand intre noi e tacere , momentul in care ti-am zis ce frica mi-e sa ne pierdem , sa te pierd .. cand ti-am zis ca vreau sa fiu acolo peste ani si ani , sa mergem iar intr-o aventura dar sa fie , din ce in ce mai departe de aici.
N-as avea nevoie de nimic , nu mi-ar fi frica de nimic atata timp cat ma vei privi in ochi cu intelegere, vreau sa fiu mai buna pentru tine .. dar te rog , fa sa merite , fa-ma sa pot !
Dar daca voi fi fara tine toamna asta si anotimurile de dupa ea , sa nu uiti te rog bucuria acestei veri.
Mirosul de mare , vijelia de pe plaja , inghetata rece si imbratisarile calde . Nu uita cum am fost dimineti in sir si dupa-amiezi lungi , pierdute in parc . Gandeste-te la glume si zambete , muzica data tare , la toate secretele pe care le-am impartit , la toata grija .. Nu uita ce bine ne-a fost si poate ca nu ai nevoie de mine , dar eu am de tine . Nu neg , nu mint .
Sufletul meu se potriveste cu al tau , sau cel putin incearca , mintea mea discuta in sir cu a ta iar ochii mei te cauta , oriunde m-as duce . Buzele mele cel mai bine spun numele tau , fiindca esti prietenul meu . Vreau sa ramai asa . 
Nu vreau sa-mi mai fie dor de tine , vreau sa-ti amintesc ce vara devastator de frumoasa si nebuna am avut si sa-ti arat  ce frumusete tainica ascunde toamna .. Azi sunt trista fara tine . 

Ascunsa

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu