sâmbătă, 7 mai 2016

Dimineti

" You have been in every line I have ever read. " - Charles Dickens 

Sunt dimineti care parca, in valtoarea timpului, nici nu exista. Dimineti a caror semnificati n-o aflu nici daca-mi inchid ochii si in care gandurile, odata atat de intense in mintea mea obosita de contradictii, sunt doar umbre de amintire.
Oameni al caror rost in viata mea nu-l mai caut si a caror prezenta undeva prin lume, in acelasi timp cu mine, nu ma mai intereseaza in masura coplesitoare din diminetile trecutului.
Iar anii s-au scurs, cu zile in care mi-era imposibil sa nu ma prabsesc in mine insami de atata fericire si zile despre care nu mai indraznesc nici sa scriu. Altele mi-au dezintegrat fiecare sentiment in parte, simtindu-ma noaptea imbatata de nimicul unei alte zile, cand nesomnul meu se datora unei simple insomnii, nefiind in stare sa ma gandesc la nimic concret. Si ma regasesc si acum in aceeasi stare imposibila, iar uneori, cand nimic nu mai are sens, mai plang. Dar nu intr-o disperare nesfarsita, ca in diminetile de demult, ci in liniste, nestiind de mine sau de altii, inchisa-mi propriul univers in care n-a patruns, in veci, nimeni . Ma mai ratacesc adesea prin mine, ca sa ma regasesc, in ciuda lipsei de tot din juru-mi, si ma gandesc ca intr-un fel ranile de acum vor incepe sa se prafuiasca, ca si acelea din vechile dimineti lungi...iar peste ani, cand ma voi gandi la mine, voi fi cinica, usor retrasa intr-un cu totul alt timp, straina de ce sunt azi si de ce voi fi maine.Iar in alte dati, in ciuda nimicului pe 
care-l simt adesea,  mi-amintesc involuntar de dimineti de demult si sufar ca si cum le-as trai pentru prima oara. Mai vad, din cand in cand, oameni fara de care, atunci, nu mi-as fi putut atribui denumirea de  "eu" iar pe care, azi, ii mai pot recunoaste drept " un cineva " . Si mai sunt cei pe care, cu dimineti in urma, ii vedeam asemenea oglinzilor in care ma reflectam eu cu bucuria mea de a fi in viata, acei unici oameni pe care stii ca nu-i intalnesti decat o data in viata, si ca ti-e, cumva, de ajuns. Persoane la care, in diminetile prezente, meditezi doar cu tristete pentru ca nu mai sunt cu tine dar cu recunostiinta pentru faptul ca, chiar acolo, sub acelasi cer cu tine, inca sunt cu altcineva. 
Oameni care au insemnat atat de mult incat azi nici n-ai puterea sa-i vezi, fiindca tumultul tau sufletesc nu s-ar mai putea domoli daca sub ochii tai ar fi un om pe care obisnuiai sa-l stii si care obisnuia sa te stie atat de bine cat te poti stii si tu. Iar azi mai raman doar "cineva-urile" pe care le mai spunem cand lumea nestiutoare intreaba despre noi. 
Sunt fel si fel de dimineti si fel de fel de lucruri care se schimba in timp, oameni de la care ai mai vrea doar sa-ti poti lua "la revedere" si un dor de tot ce n-ati avut sansa sa traiti impreuna fiindca vi s-a intamplat sa va pierdeti , fara folos, fara cuvinte, unul de altul.
Mai sunt si locurile in care ai mers de atatea ori, simtind mereu cu totul altfel si locuri in care ai stat nesimtind nimic, gandindu-te la nicaieriul spre care pare ca ti se indreapta viata si la tot nedefinitul din tine. Lungi siruri de ne(putinte) si ne(fericiri) cu care nici nu te mai lupti.. ci doar astepti sa se duca si nu speri pentru niciun fel de dimineti. Traiesti ce ti se da si iei fiecare zi sub propria ei forma iar toata viata ta e un lung sir de " maine " care se va termina cu acelasi deznodamant ca si azi. Iar peste sute de dimineti nu va mai conta, probabil, nici macar atat.

Ascunsa

joi, 5 mai 2016

Real

                                                    I just want to keep it real . 


 Am imaginea ta imprimata pe retina si nu conteaza intcotro ma intdrept, te stiu acolo, cu ochii negri indreptati spre mine. Au trecut mai mult de doua luni de cand nu ti-am mai auzit tonul grav al vocii, dar daca inchid ochii, reaud simfoniile rasului tau. Si-mi vine sa zambesc, pentru ca rasul tau imi bucura sufletul, chiar daca acum este  amintire. 
Te revad stand pe scari sau  la masa, in fata casei mele si prin locurile in care ne pierdeam zilele interminabile de vara, si pe unde ne era frig in cele de iarna. Scriu interminabil despre nimeni altul decat tu, nu fiindca n-as avea pe nimeni altcineva, dar fiindca gandindu-ma la tine, n-am indrazneala sa mai pot scrie despre altcineva. 
Sau poate-mi amagesc singura viata lipsita de tine, incercand atfel sa-ti prelungesc sederea. Vreau sa ramai, sa te pastrez real, pe tine si simplele lucruri pe care mi le-ai daruit si pe care am vrut sa ti le daruiesc. 
Tin bratara la mana, o strang tot mai tare din zi in zi, de teama ca s-ar putea pierde si ea cum te-ai pierdut si tu, si ca n-am sa mai am niciun pic din tine in ceea ce insemn eu. Si scriu zadarnic, vorbind cu mine, iti pastrez imaginea intr-o claritate pe care timpul vrea sa o incetoseze, iar eu ma lupt cu mine si cu viata toata sa te mai tin, macar putin.
Daca n-as simti acest zbucium al iubirii ce se prapadeste-n sine-mi, n-as avea, probabil, nimic.
Si mi-e frica sa fiu fara putinul din tine pe care-l mai am, fiindca as ramane cu nimeni. 
Imi inchipui peste ani cum ne vom reintalni si poate, intr-un moment de groaznica sinceritate, ne vom spune tot ceea ce n-am mai putut sa impartasim acum. Sau poate tu-ti vei respecta tacerea, poate n-a mai ramas nimic de spus, dar as vrea macar sa asculti tot ce-as mai putea sa-ti spun eu.
Si ma imaginez pe mine insami, candva in viitor, straina de tot ce simt astazi, dar inca constienta de prezenta ta, pe undeva prin lume. Iar tu esti, probabil, fericit. 
Nu-mi pare nici bine, nici rau. M-ar durea sa te stiu nefericit dar, daca vreodata as stii ca te gandesti cu regret la mine, m-as bucura, fiindca ai stii si tu, intr-o masura aproape inexistenta, ceea ce simt eu in fiecare zi. 

Ascunsa 

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu

Aminteste-ti :

Aminteste-ti :

Rasfoiesc :