miercuri, 30 decembrie 2015

Realitatea in care toata lumea tipa

" I want some time to breathe . I want long walks in empty parks . I want silence . I want a cold drink on a hot day . I want the sound of a train so far in the distance I can barely hear it . I want a good book and several quiet hours ... " - Anonymous 


Zilele se scurg nemiloase , prabusindu-se in ani care tot trec lasand in urma lor semne in care se ascund ganduri si sentimente a caror glas il auzi ani in sir in universul tau launtiric .
Noi stam , cantand cu mahnire versurile anilor trecuti care ne-au schimbat si ne-au imbatranit ireversibil . Iar in lume se poarta razboaie inimaginabile in care unii isi pierd suflarea de dureri a caror martori multi dintre noi n-am fost , feriti de adapostul caselor noastre si de egoismul impenetrabil in care ne invelim vietile artificiale . 
Afara nu mai ninge asa cum era odata , e sec si rece peste tot iar ale noastre priviri se incruciseaza cu raceala pe care doar absenta iubirii o poate lasa in urma , fiind cu totii simpli oameni , rataciti pe strazi , strapunsi de singuratate , de ganduri , de iluzii , in fine , de tot felul de sentimente . Ocazional , parca la departari mult prea mari de lumea asta , unul sau poate doi sunt fericiti iar altii stau adanciti in ganduri , incercand s-o gaseasca pe a lor . 
Iar eu astept ceva ce nu stiu cum se cheama si scriu , straina de frigul de afara , in cautarea mea nefasta de a ghicii drumul ce mi se infatiseaza , creand in sinea mea numeroase inchipuiri despre ce-as putea fi , ce-as fi putut sa fiu , nefacand in fond nimic pentru a fi ceva , orice . Desprinsa parca din acesta realitate , amagindu-mi zilele cuprinse in ignoranta cu vise a caror implinire n-o aflu in faptele mele prezente , dezamagita deci de mine insami , profitand incostienta de putinul timp pe care-l am , incercand sa gasesc adevaruri pe care nu le pot vedea printre randurile paginilor citite si ma zbucium in interior pentru a gasi cuvintele care sa-mi spuna cum sa scriu mai bine , cum sa traiesc mai frumos. Frazele mele sunt lungi , golul dintre cuvinte il regasesc adesea in mine , acolo unde sunt lucruri a  caror insemnatate nu o cunosc , nestiind cum sa descriu glasurile interioare a caror traducere nu se afla in dictionare . Sunt adancita in ideea ca in mine se afla lucruri a caror forma nu stiu s-o modelez prin cuvinte , intrebandu-ma totusi daca acesta este adevarul sau sunt si eu , ca atatia altii , indiferenta , cu sentimente atat de incerte incat ti-e teama ca nu exista deloc ? 
Insa toate acestea apartin de realitatea in care toata lumea tipa . 
Tipam atat de tare incat , de multe ori , ne e frica sa mai vorbim , neintelegand racnetul interior , incontrolabil . Cateodata  strigam , imbolnaviti de furie , durere si neputinta catre un altul care-si duce si el povara sufletului in felurite chipuri iar toate aceste strigate reci se lovesc de mine intr-un mod in care ma fac sa vreau sa tac . Simt ca privesc in gol , trecand pe langa mine tot felul de sunete, nefericirea din jur mi se inclesteaza de gat devenind parca un efort si insasi respiratia . Sunt tulburata de toata aceasta galagie care sta se izbugneasca din ochi , din mainile care se agita incontrolabil intr-o lupta cu aerul iar vocea mamei mele tremura , intr-o incercare continua de a-si domoli si ea , ca toti restul , zgomotul innebunit al sinelui . Iar mie mi-e mai bine in singuratatea celor patru pereti sau sub adapostul naturii , singura care mai indrazneste sa murmure , bland , cuvinte . 
Imi lipseste linistea pe care o prevesteau zorii diminetilor ce s-au stins de mult , in care nu mi-era teama de cuvintele pe care poate nu le intelegeam sau care erau , cumva , mai bune . Cat tipat in jur,  cu greu ne mai auzim propriile ganduri ... si sunt cufundata intr-o asemenea tacere care se asemuie , de altfel , cu galagia celorlalti . 

Ascunsa

sâmbătă, 26 decembrie 2015

un cuvant

 " I can't explain what I mean . And even if I could , I'm not sure I'd feel like it . " - J.D.Salinger

    Doamne , da-mi o mica parte din rai ca s-o pot transforma in cuvant . Nu vreau o adevarata constelatie de propozitii , nici o alta limba , nici pagini intregi scrise de maini ce-mi sunt straine , vreau doar un cuvant care sa aiba sens in aceasta viata a carei protagonista ai decis sa fiu eu . Am nevoie de putina arta , cuprinsa toata intr-un biet cuvant , caci n-as indrazni sa cer mai mult pentru ziua de azi . Poate doar o silaba care sa salveze aceasta viata a carei grija incerc sa o port , a carei greutate o trag dupa mine , deseori neputincioasa si confuza , insuficient de demna pentru a ma plange , insuficient de curajoasa pentru a face mai mult .. 
Mi-au trebuit poate ani si am nevoie de restul care vor urma ca sa percep cu mintea mea lipsita de lumina ce salasluieste in atatea altele ca acest putin e tot ce e drept sa cer , sa gasesc in mine acel cuvant impaciuitor , supraomenesc care sa aduca sens in haosul zilei de ieri , de azi si in probabila zi de maine . Sa-l scriu elegant , cu minile mele cautatoare de ceva de care sa-si agate intreg trupul , sa fie adapost pentru un suflet ratacitor si o minte oscilanta intr-o tacere deplina si intr-o galagie asurzitoare . Mi-e imposibil sa razbat in aceasta nefericita stare de asa zisa meditatie in care mi s-a oprit intreaga viata , fiind  asuprita de dorinte a caror implinire se pare ca nu o caut , a unor intrebari a caror raspunsuri nu le cunosc si mi-e intreaga fiinta straina de ea insasi . Nu cunosc persoana care sunt azi si mi-e frica sa intreb de cea de maine , la fel de strain fiind si acel unic cuvant ce ar putea sa ma ghideze spre atatea altele pe care as vrea sa le scriu , in incercarile mele constante dar insuficiente de a gasi pacea in aceasta arta in bratele careia as vrea sa fiu primita. Mintea mea cerceteaza cu disperare ale ei cotloane invelite in acel univers stiut numai de ea , intr-o incercare puerila de a gasi ceva ce sa pot spune despre mine , despre ce sper , despre aceste tristeti nedeslusite si fericiri incerte , despre azi si despre ce mi-ar placea pentru maine , trezindu-ma de fel imuna la orice gand productiv sau real , fiind strafulgerata de concluzii ce-mi pare prea putin corecte . 
Aspir spre o forma de credinta , de incredere , de fericire care poate sa-mi ofere acel simplu cuvant care-mi lipseste printre aceasta multitudine ce cu greu se desprinde de mine iar greutatea acestei neputinte de a exprima arta ce ma trezeste din cosmarul in care pare , uneori , adancita viata , este coplesitoare . Cuvintele altora cu greu ma mai pot consola acum , caci mie-mi lipsesc acelea pe care doar eu le-as putea spune vreodata , in unica mea viata pe care nu vreau sa o traiesc lipsindu-ma de unica mea alinare . Mi-e fiinta secatuita de aceasta tacere amara iar ochii nu-mi mai plang de mult , inima nu mai iubeste si mintea-mi rataceste haotic spre nicaieri , fiind incapabila sa se opreasca . Buzele mele nu rostesc cuvinte reale si viata mea pare captiva intr-o monotonie istovitoare a carei capat nu-l mai gasesc . Dorintele mele imi par marunte  iar in neasteptatele mele momente de singuratate , nu sper la oameni ce-ar putea sa o aline , fiindu-mi prea frica sa-mi asociez viata cu o alta , dorindu-mi doar un cuvant care sa exprime aceasta durere ce ma acopera uneori. Durerile-mi sunt tainuite , n-am dorinta sau puterea de a impartasi ceva  nici macar cu mine insami. Cui sa-i pot spune despre aceasta frica inexplicabila pe care n-am dreptul s-o simt si despre aceasta incercare a mea de a ma proteja de ceva a carui nume nu stiu sa-l dau .In ce fel as putea sa-mi exprim aceasta tacere sufleteasca ce se rasfrange peste tot ce insemn eu , cand ea nu este linistitoare , nici calma , nici blanda . 
Nu gasesc puterea sa ma zbat pentru mine , pentru nimic , fiind deci o scoica incolora pe fundul marii unde nu pot sa aud nici macar valurile mari si nu pot sa scriu niciun cuvant care sa aline , care sa exprime , care sa umple golul meu inexplicabil . Ce absenta mistuitoare de arta , de cuvant , de mine insami ..

Ascunsa

miercuri, 16 decembrie 2015

                                                  " Je voulais que tu m'aimes juste un peu .... "



        Vara acestui an va ramane in mintea si inima mea pentru mult timp , pentru totdeauna . Am avut  mai mult decat indrazneam sa sper iar dupa ce m-am obisnuit sa traiesc fara prezenta aceluia care mi-a fost un prieten vital , n-am sperat , vreodata , la un altul . N-am sperat la tine . 
Cred ca te-am iubit sau poate inca o fac , n-as putea sa-ti spun tie , altcuiva sau mie . Se zice ca raspunsurile intrebarilor noastre sunt mereu in interior dar nu pot vedea nimic sau poate ca nu vreau suficient de mult sa aflu raspunsul acestei intrebari , probabil ca unele lucruri sunt mai bine nespuse . Cu toate acestea , stiu sigur ca , in felul meu inexplicabil de a fi , in nesfarsitele mele ganduri despre tine , despre altii , in nefirestile mele sperante , ai avut de multe ori un loc primordial . Ai contat intr-un moment in care , pentru mine , abia mai contam eu insami si n-a fost vorba despre cat de mult am invatat sa tin la tine ci despre cum m-ai invatat tu , poate involuntar , sa tin la mine . 
Am simtit , poate pentru prima oara , cum e sa afli ca vei trai pentru tot restul vietii tale cu ceea ce esti  si ca nu e , neaparat , rau . Am inteles ca voi fi de multe ori doar eu cu mine si , invatand sa ma plac macar putin , am simtit pace . 
         Mi-ai placut totusi  si tu . Te regaseam mereu in unele momente de reflectare spre viitor iar daca " pentru totdeauna " ar fi real , mi-ar fi placut sa te afli in esenta acestor cuvinte care , in ciuda netainuitei puteri pe care o au , nu-ti ofera decat o iluzie , nu schimba viitorul , nu alina prezentul.  Sau poate ca nu se afla in mine cuvintele potrivite pentru tine , sunt inseparabila de dorinta ca , pe parcursul vietii mele voi gasi macar cuvinte potrivite pentru mine . Nu sper la atatia altii , nu sper nici macar la tine . 
Sunt convinsa ca tot acest concept de " eternitate in doi " ramane doar in cartile pe care tu nu le vei citi niciodata si  in povestile pe care eu nu le voi scrie . Nu mi-am dorit niciodata sa fim eterni , dar mi-am dorit sa fim macar un an , macar un pic mai mult decat au fost altii . Mi-am dorit asta stiind ca tu nu vei avea  niciodata pentru mine niste ganduri cel putin asemanatoare  dar pentru scurta perioada in care " ai fost " aici , mi s-a parut firesc ca eu sa-ti ofer , din nimicul pe care-l am , mai mult decat am oferit vreodata altora , mai mult decat sunt in stare sa-mi ofer mie .
Cred ca nu am vrut in schimb prea mult , nu ti-am cerut sa ma iubesti dar n-am fost niciodata atat de marinimoasa incat sa nu iti imi doresc nimic la randul meu . Asa ca ti-am cerut , cu disperarea unui om infricosat de teama unei noi dezamagiri , sa nu ma minti.  
Gandurile si ideile tale nu s-au armonizat cu dorinta mea . Dupa ce m-ai mintit , mi s-a parut firesc sa te iert , in ciudat chinului sufletesc si a lacrimilor pe care nu le cunosti nici astazi.
Si poate ca n-am avut cuvinte sa-ti cer cu adevarat sa respecti ceea ce am respectat eu in privinta noastra dar m-am gandit ca in tacerea placuta dintre noi , ai inteles de unul singur.
           Ieri mi-ai demonstrat ca m-am inselat si ca ambele mele nazuinte au existat doar pentru mine . Nu mai sunt capabila in momentul asta sa-mi imaginez cu certitudine ce am simtit , abia pot sa innod aceste cuvinte reci dar stiu ca mi-ar fi placut , infinit de mult , sa plec . N-as mai vrea sa vad locul ala in care ne-am petrecut ore in sir si la care ma gandeam ca voi reveni mereu , chiar si dupa ce inevitabila noastra ruptura se va produce , sa-mi amintesc de tine . Cu toate acestea , decizia ta a fost alta , mi-ai luat pana si acest gand . Cine poate  , deci , sa-mi spuna ca nu e absurd sa ai pana si cele mai marunte dorinte ? 
Bautura era rece si parca imi mai potolea putin tremurul pe care ma chinuiam sa-l ascund dar pe care il simteam , nesfarsit , in interiorul meu . Mi-ar fi placut sa pot sa ma uit la tine fiindca  tind sa cred ca a fost pentru ultima oara . 
Sunt intr-un moment al vietii in care dupa ce simt o mica adiere de suferinta , raceala mea sufleteasca se adanceste interminabil . Ai intelege daca ti-as spune acum ca ai racit si ultima parte de caldura pe care o pastram pentru tine ? Raspunsul acestei intrebari nici nu conteaza fiindca n-am sa-ti spun nimic . Nu stiu daca sufar dar stiu ca in cateva momente ale vietii mele care au schimbat intr-un fel sau altul ceva , n-am putut sa mai spun nimic . Poate ca e atata galagie in interior incat nu mai am putere sa rostesc vreo silaba . Imi place linistea asta exterioara fiindca ma lasa sa ascult clar tot zgomotul launtric iar cand inceteaza , niciun cuvant nu e destul de potrivit ca sa pot sa zic , de fapt, ceva . 
             Mi-am simtit pieptul apasat de cateva ori , chinuit de dorinta de a plange . Intr-un fel ma bucuram , uitasem cum e sa simti cu adevarat ceva dar , cand m-am gasit singura in intunericul noptii , era deja prea tarziu. Nu stiu sigur daca voiam sau nu sa plang , ceva din mine cauta un mod de a elibera furia si dezamagirea adunate dar in mintea mea nu-mi spuneam decat ca nu voi plange pentru tine azi  si nici maine si nici in restul zilelor . Si asa a fost . 
Nu am plans dar m-a durut . Nu-ti spun tie , intelegi , imi spun mie . As vrea sa stiu ce simt de fapt , ce se intampla , cine sunt si ce urmeaza sa fac . Acum nu ma mai doare  sau poate a invatat suferinta mea sa fie muta .. Cumva ma asteptam sa ma dezamagesti din nou dar nu as fi vrut sa fie ieri , sa fie acolo , sa fie asa . Cred ca viata e ca marea , valurile ei nu vin mereu cand e furtuna si nu te anunta niciodata , te lovesc si atat . Nu stiu ce simt acum , n-am spus nimic nimanui si mai ales tie , nu stiu nici macar ce sa-mi spun mie , ieri nu-mi puteam opri mainile din tremurat iar azi sunt inmarmurita , impasibila in fata a orice , purtandu-ma de parca nimic nu s-a intamplat , adancindu-ma in rutina , inconstienta de ce vreau cu adevarat sa fac ... tot ce stiu e ca nu vreau sa te mai vad , e cam tot ce as mai avea vreodata sa-ti spun .

Ascunsa

miercuri, 9 decembrie 2015

tremur

" This is the fear : I have lost something important , and I cannot find it , and I need it " - John Green , Looking for Alaska


       Tremur launtric , fara sa scot un sunet . Am crezut mereu ca daca nu vorbesc despre tot ce simt e ca si cum unele lucruri nu exista . Daca nu pot sa-mi vad teama din vene , ca sa stiu cum arata , ca sa pot sa o descriu , m-ar crede cineva ca e atat de prezenta ? M-as crede pe mine insami daca as recunoaste odata pentru totdeauna ca sunt moraliceste impartita in farame de incertitudine , neputinta si angoasa ?
       Imi imaginez inima ca fiind o petala aproape ofilita , invelita in ziduri de ganduri si promisiuni , aparata superficial doar de o traie capatata din experiente care n-au putut sa-mi lase in trup decat urme de reticenta , ajungand deci sa ma feresc de orice ar putea sa-mi trezeasca , macar pentru o secunda , toate aceste nelinisti sufletesti . Imi place de mine in felul asta chiar daca ma recunosc usor printre acei oameni care se ascund de viata , de teama . Ma consider intr-un moment al vietii in care a nu simti nimic este singura cale de a fi pregatit , poate , pentru viitor asa ca am reununtat intr-un final la dorintele mele puerile , specifice adolescentilor prostiti rand pe rand de sentimente nesigure si abstracte care te lasa , in cazul multora , in cazul meu , fara nimic din ceea ce obisnuiai sa ai .
Iar eu obisnuiam sa fiu mai vesela , mai calma si mai sensibila iar ochii mei straluceau frumos de parca imi jubila in priviri dorinta de viata . Imi placea sa traiesc intr-un mod diferit fata de cel de acum cand bucuriile mele nu mai constau si nu mai rezulta de mult din actiunile altora , nici macar din prezenta lor . M-am obisnuit cu prezenta mea si am inteles ca desi uneori imi pare insuficienta , e tot ce-mi permit sa traiesc in momentul de fata . Asa ca , marturisesc sincer ca nu-mi doresc nimic . Poate ca o fac din teama , poate ca atunci cand am promis ca ma voi debarasa complet de obiceiuri care iti fac inima sa tresara , am vorbit serios . Asa ca inima mea e imuna , tind sa cred ca se odihneste si ca ii prinde , intr-adevar , bine .
       Dar ce s-a intamplat cu mine cand am vorbit de doua ori cu un baiat oarecare a carui prezenta nu mi s-a parut niciodata remarcabila ? Un baiat opus gusturilor mele dar care , printr-o necunoscuta putere a reusit sa-mi trezeasca aceasta teama incontrolabila . Mi se topeste un fior pe sira spinarii , imi coboara in maini si tremur incet  . E aceasta o forta a Univerului care conspira impotriva deciziilor mele de a fi cumva invelita in straturi de singuratate , de aparare .. Dar trebuie sa-mi explic in primul rand mie ca , retrasa fiind din tot ce inseamna sentimente duioase fata de alte persoane , n-am spus niciodata nu intalnirilor sau discutiilor . E dovada vie ca nu mi-e , totusi , teama . I-am privit pe toti impasibila , bucuroasa in sinea mea ca niciunul din ei nu va reusi vreodata sa stie ca gandurile mele nu sunt indreptate spre ei , ca ochii mei sunt reci si goi iar ca inima mea nu e curioasa sa afle despre nimic din afara spatiului ei vital . Insa , de data asta , a fost ceva stupid , nefiresc , inexplicabil . Nu sunt indragostita , o spun cu siguranta unui om care incepe sa se cunoasca pe el  cat si simtamintele pe care le are intr-o situatie a caror efecte nu pot fi decat ingrozitoare ... caci sincer , nu cred ca mi-a placut vreodata sa fiu indragostita . Sentimentul de profunda nesiguranta , de oscilare intre o fericire si o tristete deplina , de pustietate si neputinta nu mi-au suras deloc iar presentimentele mele despre nefericirea  care va urma au fost , de altfel , duse la implinire . Si in felul acesta , subiectul despre care se scriu romane , pentru care se duc razboaie si se distrug fiinte  nu reprezita pentru mine niciun motiv de interes . Cuvantul " dragoste " imi repugna , indiferent de anormalitatea acestui lucru . Gasesc in viata lucruri , cuvinte si cu totul alte tipuri de iubire care merita simtite , traite si duse catre eternitate dar sentimentele acestea inexplicabile nu sunt binevenite in preajma mea dar mai ales , chiar in interiorul meu .
Ma zbat incontrolabil sa gasesc sursa lor fiindu-mi teama ca nu cumva inevitabilul sa se produca acum , cand sunt sufleteste nepregatita si nefericita . Iar daca aceste zile imbibate de inconfortul unor stari care-mi nu-mi pot fi decat dezagreabile nu se va sfarsi curand , nu-mi mai ramane decat sa ma rog in pace pentru a fi ferita de o viitoare nefericire , caci aceasta poate fii singurul sfarsit al unei povesti care nu va incepe niciodata . 

Ascunsa

duminică, 6 decembrie 2015

Eu , fara sa fi tu

" I can't exactly describe how I feel , but it's not quite right . And it leaves me cold . " - F.Scott Fitzgerald



Tu ai fost bun in viata mea . Ai fost bucuria mea efemera si tristetea mea nemuritoare . Obisnuiam sa le simt atat de mult pe amandoua dar daca m-ai vedea acum , ai mai crede ca sunt eu , cea din totdeauna , ai crede ca sunt reala , ca apatia in care traiesc este cu adevarat noua mea infatisare ? Daca ar fi sa ma conduca viata din nou spre tine , asa avea oare curaj sa fiu cu tine asa , la intamplare ? Nu mai stiu cine sunt dar nici nu cred ca vreau sa aflu . Si mai mult , nu cred ca ai vrea sa afli tu . M-am sfiit candva de fata pe care ai cunoscut-o tu , dar ce mai simt despre fata pe care nu ai mai  recunoste-o acum ? N-as avea indrazneala sa-ti spun ca in ciuda eforturilor mele probabil insuficiente nu sunt nici pe departe mai buna , indiferent de ce inseamna asta .. Am vrut mereu , cu disperarea unui om mult prea dornic de a acapara pe cineva , sa fiu ceea ce iti trebuie tie iar cand n-am reusit , te-am invinuit . Apoi m-am invinuit pe mine iar in final , in oboseala mea de a incerca sa fiu , odata pentru totdeauna , suficient de buna pentru cineva , am inceput sa nu-mi mai doresc sa fiu nimic pentru mine insami . M-am uitat si m-am pierdut . Nu stiu care mi-e calea , dar tu pare ca ti-ai gasit-o pe a ta. Daca ai intelege vreodata ce fericire atat de straina mie m-a coplesit cand am vazut ceea ce esti tu si ce tristete muta cand am vazut ceea ce sunt eu.. Daca as avea vreodata in viata cuvinte sa-ti mai pot spune ceva , ti-as zice ca m-a durut . M-au durut , de fapt , multe , m-ai durut tu si cu siguranta in amintirea mea vei ramane , in fond , o rana vie . Acum nu ma mai doare nimic , nu ma doare , nu ma bucura , nu simt . Ma complac asa , intr-o stare de du-te-vino care ma relaxeaza . Sunt o persoana monotona , daca as fi altcineva , nu mi-ar placea de mine .
Sunt bine  fiindca  acum  nu te mai regret , nici pe tine , nici pe altii , nici macar pe mine . Regretul doare mai tare decat rana in sine iar eu sunt impasibila , ma simt ca un om pe care nimic nu-l mai poate atinge fiindca asa am ales , prefer o stare de surzenie completa  decat sa aud ceva ce ma poate face sa ma simt , chiar si pentru o secunda , nefericita .

Asa ca am crezut ca mi-am gasit pacea cand , dupa ce nopti si zile s-au scurs fara a mai putea masura nici macar timpul , am inteles ca sa ma gandesc la tine nu e decat , o parte din mine . Intre noi nu mai exista cuvinte care sa compenseze imensul gol pe care l-am simtit eu atunci si poate ca si tu . Nu-mi doresc cuvinte, imi doresc doar pace . Golul tau a fost umplut de o persoana potrivita pentru tine , o persoana care a avut ce ti-a trebuit si n-am sa neg ca mi-am dorit , mult prea mult , sa pot fi eu acea persoana . Dar poti sa schimbi legile vietii ? N-am sa pot sa schimb niciodata ce-am zis si cum am gandit si vor ramane cu mine si gandurile interminabile si dezamagirea si tot ce ai insemnat vreodata tu . Si poate ca nu o sa pleci niciodata . Dar nu vreau sa pleci , iti meriti locul in viata mea si mi-ar placea sa cred ca am fost si eu pentru tine , macar putin din ce-ai reusit sa fii tu , dar daca nu , este bine , tot as vrea sa ramai . Intr-un fel tu m-ai invatat sa cresc mare si datorita tie m-am impacat cu mine , am simtit pentru prima oara bucuria de a ma imprietenii cu ce se afla in interiorul meu,  o prietenie pe care nimic din exterior nu o poate egala . Am inteles ca in viata mea , cel mai mult voi avea parte de mine insami , de o persoana care nu va fi , de multe ori , ceea ce imi voi dori dar pe care trebuie sa o intaleg , fiindca cine o va face ,vreodata , in locul meu ?
Deci cum sa-ti spun , tu ai fost ce-a trebuit sa fi , un motiv sa zambesc , sa plang si sa scriu . Si uite-ma acum , dupa un an sau poate mai mult , cui ii mai pasa de notiunea asta abstracta numita timp, .. facand acelasi lucru .
Gandindu-ma la tine gasesc mereu ceva nou de spus sau poate doar scriu mereu , ca un om dement , despre aceeasi rana , dar cu alte cuvinte ? E ca si cum despre tine nu pot sa simt de doua ori la fel , tu te schimbi mereu in mintea mea , amintirea ta nu dispare , se transforma iar acum le vorbesc oamenilor despre o persoana pe care am cunoscut-o candva , cu bucuria unui om care a apucat sa simta un pic din ceva mai presus de el .. Nu ma mai doare acum , e bine .
Imi amintesc acum de tine fara remuscari sau teama , esti o lectie pe care o invat din ce in ce mai bine si nu stiu cum ar fi sa nu ma gandesc macar un pic din zi la numele tau . Ce-as fi fost eu acum , daca n-ai fi fost tu atunci ?
Dar sunt oare mai buna ? Blandetea mi-e acum o notiune straina iar cuvantul iubire mi-e teama sa-l rostesc . Sunt , oare , un om fericit ? Mi-am dorit toata viata sa fiu fericita gandindu-ma ca in viitor se va intampla , daca nu reuseam sa o simt in prezent . Aveam , pentru varsta asta , cu totul alte sperante , aspiram la cu totul alte sentimente dar viata nu m-a dus pe drumul " acela " si am invatat sa ma descurc asa , sa ma schimb , sa astept. Insa cine poate sa-ti promita vreodata ca viitorul va fi intotdeauna mai bun , cum poti sa stii ca acolo se afla , cu adevarat fericirea .. De ce nu poate sa existe o stare de indestulare si de tinerete acum , in prezent. De ce sunt asa , cum m-as descrie daca as putea .. poate doar amortita . As avea deci curaj sa-ti arat persoana care sunt azi ? Nu , pentru ca nu sunt nici pe departe ce speram sa fiu si simt ca , nici acum , n-as putea sa fiu ce-ai sperat tu candva de la mine .
Acum nu mai speri nimic deci de ce eu , o straina , as mai vrea sa-ti implinesc o asteptare mult prea veche pentru a mai conta .. ?  Adevarul e ca nu stiu , ca nu mai are rost . N-am cuvinte sa spun mai bine ce inseamna viata mea , n-o mai cunosc , mi-e frica . Poate asta e tot ce-as putea sa mai spun .. si iarta-ma , te rog , ca n-am nimic mai bun ca tine despre care sa scriu .. Dar daca n-ai fi existat vreodata tu , n-as putea sa creez nici macar o iluzie despre mine ..

Ascunsa

luni, 30 noiembrie 2015

Sa raman

" I paint flowers so they will not die . "  - Frida Kahlo 
         Adevarul este ca nu vreau sa mor .
E un adevar simplu , fara semne de intrebare si fara puncte puncte .O justete pe care putinii mei ani de viata n-au reusit inca sa o descifreze dar care este , de altfel , scopul dintai si visul din urma..
Un vis a carui materializare se va face prin impletirea lui de venele mele pamantii prin care se revarsa , temporar , viata . Vreau sa gust nemurirea pentru ca in ea dainuie magia lumii . Oamenilor le este frica tot timpul , ani in sir le e frica de ziua in care vor fi chemati "Acasa" . Tind sa cred ca eu nu pot sfarsi in aceasta viata , nici in urmatoarea sau in cea de dupa aceasta . Cunostiintele mele despre  moarte sunt mult prea vagi ca sa-mi dau cu presupusul dar as vrea , cumva , sa existe cu adevarat doar o viata fiindca mi-ar fi greu sa nu mor in toate ... Viata e efemera si nebuna , frumoasa si mai ales grea dar infinit de vesnica .. In trup , abia astept sa mor dar in suflet imi vor creste flori nemuritoare..
Sa-mi moara trupul intr-o zi ca sa nu ma mai vada nimeni si sa ma simta doar cativa ... E precara aceasta imagine a noastra , nici nu pot sa citesc in ochii tai ca deja s-au stins , sau poate s-au stins ai mei primii , dar uite cat de inradacinate sunt in noi toate aceste simtaminte ... Ce eterna este iubirea , furia ,durerea si tot ce se afla dupa . Cat de vesnic va fi , mereu , cuvantul , sunetul si viata . 
         Asa fiind , mi-e groaza doar ca o sa-mi moara sufletul odata cu trupul .
Poate ca ne-am nascut sa fim muritori iar moartea nu-mi pare a fi trista , o percep ca fiind inocenta si totusi cruda , nu ne lasa decat o sansa sa o sfidam , aceasta unica viata prin care putem deveni nemuritori ..
Ce sens pot gasi intr-o lume in care imi va oferi totul , mai putin vesnicia sufletului ? Ce inseamna cineva caruia i-a murit sufletul , dupa un an , dupa doi , dupa un deceniu sau un veac ? Ii risipeste vantul amintirea , ii dispare privirea , i se usuca suflarea ... Si apoi moare in cel mai real si distructiv mod posibil iar el n-a ajuns sa fie nimic pentru viata . Pentru viata de dupa el .
          Eu ? Sunt doar un strop de ploaie intr-o furtuna , dusa fara control oriunde , oricand , insegnifianta si mult prea muritoare .. dar ma agat incontrolabil de acest vis numit nemurire . Daca sa nu mor inseamna sa scriu , sa pictez , sa visez sau sa iubesc am sa caut puterea de a savarsi macar una din ele si daca n-am sa gasesc aceasta putere , am sa o creez in mine , cu fiecare strangere de inima pe care o sa o am vreodata !
Am ales ca vreau sa raman asa cum altii au ramas pentru mine . Vreau sa dainui intr-o biblioteca , intr-o minte si intr-o inima , vreau sa traiesc atat de mult cat insasi viata va exista , sau poate un pic mai putin . Voi primi sfarsitul meu fizic cu bratele deschise , imi voi lasa celulele sa se odihneasca , caci vor fi batrane , imi voi lasa inima sa nu mai fie mereu cu mine , sau poate ele ma vor lasa pe mine sa ma sting , dar sufletul meu va prinde infinite apusuri si chiar mai multe rasarituri .
Nu-mi mai doresc nimic , decat inca o zi si inca una si inca una , ca sa am timp sa nu mor in suflet , sa am timp sa raman ...

Ascunsa

joi, 26 noiembrie 2015

Inima



Intr-una din nenumaratele mele nopti in care insomnia ma tinea strans legata in bratele ei reci , in cautarea catorva secunde nepretuite de somn , am facut in asa fel incat reusisem sa-mi gasesc o oarecare pozitie pe partea stanga .. 
Nu puteam sa ma gandesc la nimic , ci doar la neputinta mea de a dormi , pentru ca asa sunt oamenii , ingrozitor de vulnerabili noaptea . Iar aceste nopti albe , ce iubite lipsite de mila! Te lasa sa te pravalesti in frustrarea si deznadejdea unei zile a carei salvare nu poate fi decat acele momente , facute sa-ti amorteasca aceasta minte plina de nefericiri si ganduri ! Ajungi sa tii in brate intunericul ei , fara a putea sa il cuprinzi cu adevarat si stai asa , in incercarea ta stupida de a te cufunda in liniste . 
Caci era liniste . In intreaga mea fiinta si parca  in intreaga lume , caci nu puteam  , nici macar , sa ghicesc cum bate vantul .
Asa ca am ramas asa , prabusita in ganduri vagi , cand , printr-o intamplare , am auzit cum imi bate inima . Si intreaga liniste din lume s-a umplut de bataile inimii mele . Cumva , nu a mai contat mare lucru atunci , cand toata  suflarea mea era stransa in aceste batai , frenetice , de inima . M-am gandit atunci la insasi viata pentru ca , cumva , asta era ceea ce auzeam . Simteam cum exista in mine si in ciuda ratiunii care ne face zilnic  constienti ca traim , e ca si cum n-am simtit niciodata ceva mai prezent ca atunci .
M-am gandit doar la aceasta inima neobosita si m-a cuprins o iubire si o frica nemarginita . E drept ca  mi-era tare draga inima asta nelinistita ,  ca o prietena pe care n-am mai ascultat-o de mult  . Asa ca m-am oprit din a gandi orice altceva , concentrandu-ma pe felul in care ticaia in mine acest ceas al vietii si gandindu-ma la cum ticaie in noi toti , intrebandu-ma daca suna la fel si pentru altii , daca inseamna sau nu ceva si pentru ei...si incepuse sa-mi fie teama . 
Ma simteam cu adevarat constienta de prezenta asta dinauntrul meu , de faptul ca acolo se afla centrul a orice am fost si voi fi vreodata , un simplu si neinsemnat om . Si atunci am iubit viata .
Sentimentele si gandurile mele despre intamplarea de a fi in viata sunt neclare si nesigure dar , in ciuda existentei mele prozaice , tind sa cred ca iubesc viata asa cum pot , in felul meu neintelegibil de a iubi si ca , undeva departe de clipa prezenta voi reusi sa o inteleg cu adevarat . Deseori mi s-a intamplat ca , din nestiinta , neputinta si imaturitate sa imi impregnez tineretea de ganduri distructive in care invinovateam cu conceptiile unui om nepriceput in a trai , viata , pentru toate dezamagirile si neajunsurile pe care credeam ca mi le ofera cand , de fapt , eu i le ofeream ei .
Aspir deci spre a crede in aceasta calatorie numita astfel in atatea limbi posibile , fie ca  voi dezlega sau nu macar o infima parte din infinitul ei mister ...
Ce profund inteles se ascunde intr-o bataie de inima . Si cat de multe astfel de batai sunt ! Ne-am nascut probabil prea surzi pentru a le auzi iar atunci cand o intamplare face ca acestea sa ne rasune clar in urechi , nu putem totusi sa descifram nimic ci doar sa ne spunem ca aia e viata si ca este incredibil de prezenta in noi! Adevarul este ca , daca stai sa numeri bataile inimii realizezi ca viata este cam asa de scurta , cat una sau doua batai ... si nu ca mi-ar fi frica de moarte , dar imi place muzica din mine , desi n-o pot auzi decat foarte rar . Asa ca inchid ochii  ca sa pot  sa ghicesc , undeva in partea stanga , prezenta acestei sclipiri divine .

Ascunsa

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

ceva ce nu ti-am spus

" Sometimes it takes sadness to know happiness , noise to appreciate silence and absence to value presence."


       Gandindu-ma la tine , adevarul e ca nu stiu ce sa spun.
Poate pentru ca nu cunosc adevarul , asa ca , prefer sa tac . Imi e strain acest adevar dar nici nu vreau sa  il aflu , pentru ca am devenit mai lasa sau , mult prea obosita sa mai realizez lucruri .. Iar in privinta ta , adevarul nu poate fi bun . Poate ca nu e rau , dar nu poate fi bun si amandoi stim .
       Imi e mult mai simplu sa nu te vad pentru ca in felul asta , mi-e mai usor sa nu ma gandesc la tine . Evit aceste ganduri , nu pentru ca m-ar durea ci pentru ca din ganduri rezulta intrebari si chiar daca raspunsurile sunt undeva , ascunse in strafundul mintii si inimii mele , nu as vrea sa le deranjez .
Ieri , cand te-am vazut dupa asa mult timp , nu stiu daca aveam exact ce sa ne spunem fiindca au fost momente in care am tacut amandoi , acolo , in asfintit . In sinea mea , era totusi bine , era potrivit . Imi placea linistea dintre noi pentru ca se dovedea a fi nestanjenitoare , ceea ce inseamna ca orice este spus sau nespus, asa trebuie sa ramana si daca iubesc ceva pe lumea asta atunci este momentul in care nu e nevoie sa vorbesti ca sa comunici ceva .. sper ca tacerea mea sa-ti fi spus un gand sau doua pentru ca , cu siguranta , cuvinte care sa faca asta nu am gasit.
As fi vrut sa-ti spun , totusi , ca te iubesc . Nu mi-am mai dorit de multa vreme sa-ti spun ca te iubesc , n-am mai simtit asta de ceva vreme . Ma sperie orice forma de iubire sau atasament , orice ar putea sa ma desprinda din aceasta zona de monotonie in care mi-am blocat viata , dar iubirea asta , pe care o simteam atunci si  care , printr-o neinduplecata indarjire , se mai tine si acum de mine . O fi fost vina peisajului , fiindca , de multe ori mergem in locuri frumoase , aici , in orasul asta prafuit si ruinat . Mergem in locuri frumoase si , in ciuda insensibilitatii si racelii mele fata de oricine si orice , natura ma copleseste ,cumva , intotdeauna . Sunt stapanita de frumusetea ei , mult superioara frumusetii noastre si pentru ca, chiar si cei mai tacuti si amortiti oameni  au nevoie sa iubeasca , cateodata , ceva . Aceasta natura perfecta e singura forma de iubire pe care as vrea s-o simt impregnata in vene fiindca e la fel de pura ca si ea . Asadar , aflandu-ne intr-un astfel de cadru , as putea spune ca am fost .. vezi tu  , reinviorata . Ochii mei prea putin vazatori sunt obisnuiti acum doar cu liniile randurilor din caiete , doar cu paginile cartilor si cu cele cateva fete mult prea familiare .. e ca si cum n-am mai vazut Sorele de prea mult timp , asa ca spune-mi , cum sa nu vreau sa te iubesc atunci ? Sa te iubesc si pe tine , cu tot cu albastrul cerului sub care ne aflam ?
Dar poate ca sunt , din nou , prea lasa sa recunosc ca poate nu natura m-a determinat sa ma simt asa , ci eu insami sau poate , macar putin , tu . Ai un fel de a ma privi , de parca vezi prin mine si ma simt tematoare gandindu-ma ca poate nu mai e nimic de vazut . Mi-e greu sa-ti sustin privirea , am impresia ca adancimea ei va gasi in mine niste lucruri pe care nu vreau sa ti le spun , niste secrete pe care nici eu nu le stiu despre mine .. Insa , acele infinite secunde in care ne-am uitat , tacuti , unul la altul , ma indemnau sa-ti spun , pur si simplu , ca te iubesc . Uneori mi-as dori ca oamenii sa stie ca ii iubesc doar dupa felul in care ma uit la ei , pentru ca mi-e prea frica sa spun , de fapt , ceva . Nu sunt in stare , am incremenit de atata dezamagire ce s-a acumulat asa ca aleg viata asta lipsita de orice sens , incercand sa ma concentrez pe ceea ce " conteaza cu adevarat " ascunzandu-ma , in fond , de iubire si de oameni .


Nu mai vreau sa sufar si nu stiu daca asta e sau nu o scuza , dar tind sa cred ca nu mai este posibil altfel .
Dar atunci , in momentul ala , te iubeam cu adevarat . Iubirea mi se pare oricum  un concept ciudat si felul in care navaleste oricand in interiorul tau , de parca s-ar intoarce in propria ei casa , de parca nu mai iti apartine nimic tie . Ganduri , sentimente , trecut si prezent , nimic nu mai conteaza si singurul sentiment care m-a oprit atunci sa-ti spun singurele doua cuvinte care-mi pulsau in vene , era teama . Teama de a gresi din nou , de a nu a avea sens , de a ma intoarce  acasa cu acea profunda stare de non-sens si supunerea propriei fiinte la sentimente de remuscare . Mi-era teama si stiam , asa cum stiu si acum , ca ce rost ar fi avut ? Sa ma clatin pe piedestalul echilibrat pe care mi l-am cladit singura doar pentru o dorinta interioara , trecatoare dar , cu toate acestea , intensa ? Sa ingorp zile de concluzii si decizii doar pentru o secunda de .. ratacire ?
De ce sa-ti spun tie ca te iubesc cand a fost deja coplesitor sa-mi spun mie , sa scriu despre asta , sa fac sa para atat de real ? De fapt , cred ca nici nu am putut sa-ti spun .. n-am putut decat sa ma uit la tine si sa tac .
Si daca m-ai fi intrebat in ce fel te iubesc ? M-as fi uitat la tine nestiind ce sa spun asa ca ti-ai fi tras propriile concluzii , mai mult ca sigur , gresite . Iubirea asta , nesigura , nu stiu despre ce vorbeste .. Nu te iubesc asa cum iti iubesti tu prietena , sora , sau mama . Nu te iubesc cum ti-ai iubi cel mai bun prieten , nu te iubesc in niciun fel , si totusi , o fac .
Cine ar intelege o explicatie asa de invalida .... nu stiu cum te-am iubit sau cum te iubesc .
Si n-am sa mint , mi-as fi dorit sa ma iubesti si tu , in orice fel ciudat ai fi gasit.. pentru ca , cu cat imi era mai clar ca te iubesc, cu cat mi se parea mai clar ca sunt singura .
Stiu de mult cat sunt de singura , din orice fel as privi situatia  dar in clipa respectiva , aveam un vag sentiment de nefericire .
Asa ca da , nu mi-as dori sa te vad prea des pentru ca nu-mi doresc sa te iubesc . Imi place ceea ce suntem , ceea ce am realizat . Noi am avut multe neintelegeri si m-ai ranit intr-o zi , o stii si tu o stiu si eu iar din ziua aia , nu speram la o astfel de toamna , in care sa te mai vad din cand in cand ... Nu credeam ca vom continua sa ne mai spunem lucruri si sa ne mai vedem uneori , nici acum nu sper la asta in viitor si tocmai de aceea imi place aceasta stare de intelegere muta care s-a creat intre noi , imi place sa radem impreuna . Felul in care vezi tu situatia nu e , nici pe departe , asa profund ca al meu , dar inteleg si asta . Am inceput sa inteleg sau , cel putin, sa accept . Stiu ca nu ma iubesti si ca probabil prea putin iti va pasa vreodata de aceasta umbra din viata ta numita eu , dar , cum spuneam , inteleg . Nu sufar , ceea ce inseamna deja prea mult . Cineva mi-a spus ca multi oameni nu ma vor iubi si ca trebuie sa invat sa ma multumesc cu faptul ca eu  ii iubesc pe ei si asa e . Sentimentul ca probabil te iubesc inseamna ceva iar faptul ca pot sa eman aceasta iubire macar fiind langa tine uneori , e mai mult decat imi doresc . Nu trebuie sa insemne nimic pentru tine , am inteles ca e mai important ca asta sa ma transforme pe mine  in ceva mai bun .
In amintirea mea inca exista cativa oameni pentru care simt iubire uneori dar pe care nu ii voi mai avea niciodata pe o banca , in parc , langa mine , asa cum te am pe tine . Iar asta e o durere cu care mai discut din cand in cand ... tu esti aici , cel putin pentru acum si nu mi te doresc altfel . Nu vreau mai mult , nu cer si nu caut dar nici nu mi-e teama de clipa in care voi avea mai putin . Viata e , intr-un fel , la intamplare . Am cerut de prea multe ori lucruri pe care nu le-am primit , nu mai am sa-i cer nimic , vreau sa vad daca imi va oferi ceva .
Acum , cand scriu , realizez ca iubirea aia despre care spuneam ca e pura , mi-a oferit deja ceva , aceste cuvinte pe care am fost capabila sa le insir in paginile mintii mele , ce poate fi mai bine ca dintr-o astfel de traire sa ajung sa construiesc ceva ce nu pot decat sa iubesc .
Adevarul e ca ieri , te iubeam , cumva , onest  si spunand-o acum realizez ca a fost real , fiindca nu ma doare , nu mi-e rusine si nici teama sa-mi spun ca da , simteam ca te iubesc . Inofensivele mele teorii legate de viata imi spun ca iubirea nu trebuie decat sa-ti aduca un sentiment de pace si bunatate , poate chiar fericire.
Asa ca ma bucur ca am putut , atunci , sa te iubesc .
        Mi-ai spus ca vreau sa fiu ceea ce nu sunt , ca incerc sa raspund vietii cu o tarie care nu mi-e caracteristica .
Eu  ti-am spus ca nu incerc nimic . Preferi sa spui cu incapatanare ca pretind a fi ceva ce nu sunt decat sa intelegi ca m-am schimbat si nu ma mai cunosti asa cum o faceai . Crezi ca viata mea nu e cum ar trebui , ca am nevoie sa ma relaxez si ca sunt obosita . Ca arat obosita . Ai dreptate , sunt obosita si tocmai de aceea nu ma deranjeaza aceasta existenta simpla . Viata mea e cum ar trebui si nu-mi doresc nimic in plus . Poate ca m-ai cunoscut prea dramatica si dornica de tot felul de sentimente pe care acum le resping cu desavarsire dar nu ma voi lupta sa te conving ca nu mai sunt asa . Schimbarea mea s-a produs cu usurinta , de la sine , nu fiidca m-as lupta cu un alter ego . Aici sunt , asa am devenit si nu ma vreau altfel .
Si te rog , nu ma mai imbratisa asa tare , imi dai sentimentul ca ti-ar fi mila dar te asigur ca sunt mai bine ca niciodata .

Ascunsa

duminică, 15 noiembrie 2015

Eu si Diana

  She was not an adventure. She was not a fine and precious thing. She was a girl.
—  Paper Towns





N-am fost niciodata o  fata deosebita . 
Sunt obisnuita , aproape plictisitoare . Uitandu-ma la mine , in trecut si in prezent, pot spune ca singurele momente in care am fost  un pic  altfel sunt ori accidente , ori datorita oamenilor cu care am intrat in contact . M-am intrebat uneori de ce pana acum nu m-a iubit nimeni dar , cu timpul , punandu-ma in locul altcuiva am realizat ca , de fapt , nici eu nu m-as iubi . Pentru ca nu am nimic de oferit , nimic diferit , nimic fascinant . Sunt o fata si atat . 
Merg la scoala si invat , de ani de zile , constant . Nu mi-am dorit niciodata sa fiu cea mai buna dar am avut grija sa nu fiu cea mai rea . Am plans dupa baieti si m-am simtit cu adevarat " indragostita" o data in viata mea . Am fost fericita dar , de cele mai multe ori trista , am fost si singura si inconjurata de oameni . Am dramatizat , am pictat , am scris pana am inceput sa nu mai fac nimic din toate astea . 
Am devint apoi rece si am inteles , macar putin , ca toata acea imagine monumentala despre mine pe care mi-o proiectasem in minte era doar acolo . 
Si am crezut ca o sa ating imaginea fetei care speram sa fiu odata ce voi simti gustul petrecerilor din miez de noapte , bauturilor tari , muzicii asurzitoare , dansurilor pe plaja si somnul ce venea abia la rasarit ... Am crezut ca o astfel de viata ma va face fericita si ca am nevoie de altii ca sa o creez asa cum vreau eu . Dar m-am inselat de fiecare data . 
Am incercat destule lucruri in disperata mea cautare de a gasi ... ceva . Ceva ce speram ca sunt . 
Dar acum  cred ca m-am apropiat un pic de adevar . 
Abia acum am acceptat ceea ce sunt . O fata . 
O fata distrasa de lucruri trecatoare , ca toti ceilalti adolescenti inconjurati de oameni care sunt , de fapt , doar singuri . O fata ce merge in locuri galagioase noaptea distrandu-se superficial , simtindu-se cu adevarat fericita doar cand canta cineva , acolo sus pe scena . Si cand noi toti , cantam cu ei . Si atunci pot sa cant cu adevarat tare fiindca stiu ca , in fond , nu ma aude nimeni . Si de cate ori mi-am dorit sa spun ce am de spus fara sa fiu cu adevarat auzita .. fiindca asa sunt eu , mi-e teama . Mi-e teama de durere , de probleme si mai ales , de esec . Imi place confortul chiar daca tind deseori spre drama . Ma plictisesc repede si pare ca sunt , mereu , nemultumita . Imi place si linistea si galagia pentru ca amandoua ma fac sa simt ca traiesc chiar daca , de prea multe ori , am impresia ca doar trec pe aici... nelasand nimic in urma. 
Sunt o fata cu vise mari dar care stie in adancul ei ca nu va fi capabila sa le atinga . Sunt mai mult decat banala scapand de realitatea mea plictisitoare printr-o lume ce o tin ascunsa in cap , traind in ea in fiecare zi . Si merg de multe ori in locuri pline cu oameni pe care nu-i cunosc , insotita de altii pe care ma prefac ca-i plac , doar ca sa ... fac ceva . Sa simt ceva , orice , dar ,in fond , nu simt nimic si uneori asa ma simt si eu , ca fiind nimic .

Dar Diana e altfel .
Diana e o fata pe care o stiu fiindca n-as putea spune ca o cunosc , in ciuda faptului ca vorbim deja de cativa ani . 
Ea e ... intr-un fel imposibil de a-l intelege , fascinanta . 
E frumoasa . Nu pot spune exact cum si de ce , dar este . Este fiindca e altfel , sau pare altfel . Fiindca ea are curaj sa faca orice si sa fie cu oricine si oricand si pentru ca mereu reuseste . Diana face cumva ce vrea cu viata ei si uneori sufera dar din suferinta ei pare ca iese mereu ceva fericit.
E naturala si imi da senzatia ca e mereu ceva ce poate sa spuna dar nu o face . Imi da senzatia ca ascunde lucruri inimaginabile desi , probabil e si ea , doar o fata . E misterioasa si niciodata nu pot sa o cunosc , sa o aflu . 
Si parul ei e negru , mai negru ca noaptea si oricum si-ar face cocul , mereu ii sta bine . E mereu neglijent si nu stiu in ce fel reuseste sa isi faca parul sa stea asa .
Fata asta , Diana , e impresionant de simpla . Niciodata nu pare sa se chinuie sa arate intr-un fel , poarta tricouri simple si pluovare fara sutien , fiindca asa ii place ei . Si merge cu mainile in buzunar si chiar daca uneori are cateva kilograme in plus , arata mai bine ca oricine . Diana ma fascineaza fiindca pare mereu ca ascunde ceva profund in ea si ochii ei mari spun multe , dar nu pot sa inteleg fiindca si fericirea ei , si tristetea ei  , par mereu tacute . Diana e genul de fata care stie pe toata lumea si pe care toata lumea o stie , ea stie trecutul si prezentul si intr-un fel sau altul , toata lumea e prieten cu ea .. Diana are o viata aproape simpla , dar o traieste intr-un fel profund , asa cum e si ea.
Niciodata nu te poti increde in fata asta , Diana , pentru ca niciodata nu stii ce e in mintea ei , e un om ce-ti ofera nesiguranta , dar cu totii vrem asa ceva in viata noastra la un momentdat . 
Nu o inteleg pe Diana dar , uneori , as vrea sa fiu ca ea ...

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Un moment

" You have to be tougher. You have to learn the way to beat your path through , to make yourself felt , and make yourself nacessary. "    - Grace Coddington              

                                                                                                                          Obisnuiam sa fiu un om care plange mult si des . Ma simteam  ranita  deseori de lucruri minore care , acum , n-ar mai conta deloc  pentru ca timpul a trecut si poate ca nu a vindecat toate ranile pentru care am plans , dar m-a facut sa cred ca , intr-un fel sau altul , nu mai conteaza . Fiindca oamenii se schimba si dintre toti , cea mai schimbata sunt eu . Obisnuiam sa traiesc cu persoane fara de care nu concepeam nicio zi , iar acum , apasata de frustrarile mele personale pe care nu le mai pot controla uneori , ajung sa ii evit  toti oamenii care insemnau totul iar acum , inseamna prea putin .

Si imi pare rau . 
Imi pare rau ca vineri a trebuit sa ies din casa atunci cand am vazut ca nu va fi o zi reusita . Iar tu , veche prietena , mergeai in spatele meu . Nu m-ai strigat tu , m-a strigat iubitul tau , dragostea vietii tale , numeste-l cum vrei tu pentru ca nu ma intereseaza . M-am intors si v-am vazut , mi-as  fi dorit sa o iau pe alt drum , sa nu te vad , sa nu va vad . Adevarul e ca nu vreau sa te mai vad . 
Si eram atat de furioasa si faptul ca voi doi erati acolo , pe aceeasi alee cu mine , mi-a incetosat si ultima farama de calm pe care o mai simteam . Mi-as fi dorit ca macar , sa fi fost doar tu .. asa cum te stiam . 
Eu... sunt o persoana banala , relativ echilibrata . Nu-mi pierd cumpatul foarte des , sau poate ca da , nu mai stiu . Dar cand ma trezesc satula de simplitatea vietii mele si de insasi propria persoana , vreau doar sa fiu singura . Tu nu m-ai fi lasat sa fiu singura , pentru ca asa esti tu . 
Ai fost o prietena buna si vreau sa cred ca , in cateva momente din viata ta , si eu ti-am raspuns cu aceeasi iubire si bunatate . Nu stiu ce cuvinte as mai putea sa-ti  spun pentru ca , tind sa cred ca esti inca prea slaba pentru lumea asta . Asa sunt si eu , dar obisnuita cu esecuri personale , cu dezamagirea si poate cu mult prea repede aparuta nefericire , m-am invatat sa fiu ceea ce sunt azi asa ca , in fata mea , tu nu mai reprezinti decat o amintire . N-am sa pot sa-ti spun niciodata nimic pentru ca nu vreau sa te ranesc , chiar daca-mi iese , uneori , atat de bine . 
As fi vrut sa-ti spun , sa-ti explic ca amandoua suntem de vina , poate mai mult eu , poate deseori si tu ... dar la sfarsitul unei zile , unei saptamani , unei luni sau chiar mai mult , nu poti forta o prietenie , oricat de frumoasa a fost , nu poti forta un om iar daca poti , eu sunt mult prea amortita sa fortez ceva .. 
Noi doua nu mai vorbim iar mie imi e mai bine asa . Prefer sa tac cu lunile decat sa vorbesc zilnic fara a spune , de fapt , nimic . Recunosc ca pe tine nu te-am intrebat niciodata cum ti-e mai bine . In neputinta mea de a-ti spune ce simt de fapt , am preferat sa tac sperand ca ai sa intelegi tu , singura .
Ai inteles , dar mult prea putin . Stiu ca in incapatanarea ta exista o parte din tine care inca lupta pentru mine , pentru ce-am avut . N-am sa uit niciodata ca in viata mea plina de oameni care m-au lasat si pe care i-am lasat balta , tu ai fost altfel . N-am meritat de multe ori grija si bunatatea ta dar as vrea sa te gandesti ca nici tu , n-ai meritat-o , intotdeauna pe a mea . Iar asta m-a schimbat . Sunt o persoana schimbata , nu stiu daca ai vazut , daca m-ai vazut . Dar oricat ai putut sa vezi , imagineaza-ti ca e mult mai mult de atat . 
Cum sa-ti vorbesc , cum sa-ti spun toate gandurile astea care-mi trec prin cap si pe care , nu pot nici macar sa le scriu . Cum sa-ti spun ca ma deranjeaza , intr-un cuvant , tot si ca cel mai mult ma deranjeaza relatia pe care o ai , de fapt , relatiile voastre , ale tuturor .
Sunteti atat de orbiti si acaparati unul de celalalt incat nu vedeti cat v-ati schimbat , nu vedeti cat de mult nu mai iubiti pe altii , pe voi insiva si , cumva , pe mine . 
Eu sunt un om singur si niciodata n-am crezut ca asta ma va face , candva , fericita . Oroarea mea fata de ce aveti voi nu vine nici din frustrare , nici din invidie , vine doar din lucrurile pe care voi nu le-ati observat fiindca sunteti mult prea ocupati sa observati doar ce e in fata voastra si nimic din alte parti . 
Dar eu vad , va vad pe toti si ma vad pe mine iar eu nu mai stau , deloc , pe langa voi . Sunt atat de departe incat nu va mai pot vedea si nu imi pare deloc rau , viata mea e mai buna asa .
Poate intr-o zi voi intelege si eu , vei intelege si tu .
Vei intelege de ce atunci, pe alee , n-am putut sa-ti spun motivul furiei mele , nici eu nu stiam macar care e . Sunt prea multe lucruri pe care nu mi le-am mai spus nici macar mie asa ca te rog , nu ma mai intreba pentru nu imi plac intrebarile , in special cele la care nu stiu sa raspund .
Asa ca nu ma intreba ce am , ce sunt , ce vreau , ce simt , ce ma doare si ce ma bucura ... nu ma intreba nici macar ce fac fiindca nu ma vei crede cand iti voi spune ca , nu stiu .
Poate vei intelege de ce n-am putut nici macar sa ma uit la voi , de ce a trebuit sa intorc spatele si sa merg mai repede , prefacandu-ma ca n-am fost niciodata atat de apropiate , pentru ca nu puteam , nu puteam sa stau sau sa gandesc ca ar trebui sa raman , sa nu te ranesc.
Sper totusi ca n-am facut-o , sper ca te-ai simtit bine spunandu-mi sa ma uit la mine inainte sa ii critic pe altii , sper ca ai spus-o cu durere sau poate chiar cu ura fiindca am inceput sa cred ca uneori trebuie sa lasam liber tot raul din noi ca sa facem loc binelui , oricare ar fi el .
Eu te inteleg dar nu pot decat sa ma inteleg si pe mine pentru ca sunt cu persoana asta numita "eu" in fiecare zi  si n-am cum altfel . N-am cum sa stau . 
Stiu ca poate vrei , stiu ca pierd ceva si sper ca a venit ziua in care ti-ai dat seama ca nu putem sa fim pentru totdeauna .
Ai fost un moment , la fel cum am fost si eu . Ai fost ce trebuia si cand trebuia , ai fost ceva frumos despre care o sa-mi amintesc in zilele bune si in zilele rele , ai fost o vara intr-o viata oprita in anotimpul rece . 
Daca iti e dor de mine , de timpurile alea , atunci lasa sa-ti fie dor si apoi accepta ca nu-ti mai este . Treci peste lucruri pentru ca nu avem mereu cale sa ne intoarcem , pentru ca n-am sa mai fiu niciodata cum eram . Nu putem sa retraim ce-am avut pentru ca eu nu mai sunt ce-am fost si fie ca stii sau nu , nici tu nu mai esti . Ceea ce suntem acum , deciziile noastre , felul in care ne traim fiecare zi nu mai este potrivit sa ni-l oferim una alteia . 
Nicio prietenie , iubire sau relatie nu merita pretul unei tristeti sau a unui sacrificiu nesfarsit . Pentru ca nici viata nu e nesfarsita asa ca ce nu-ti face bine trebuie alungat repede , fiindca repede trec si zilele .
Asa ca poate intr-o zi vei intelege de ce n-am putut sa stau si de ce n-am putut sa-ti spun ... pentru ca simt ca nu mai stiu cum si ca , dupa cum vezi , nu mai am ce . 
Imi pare rau ca n-am fost " pentru totdeauna " doar ca incep sa cred ca aceasta vesnicie nu exista iar daca exista , nu sunt eu persoana care sa o poata atinge ... Sunt pur si simplu un moment , un val , o clipa . 


Ascunsa

duminică, 8 noiembrie 2015

cuvinte



Cand te gandesti la ele , cuvintele par ca se completeaza si toate lucrurile profund ingropate in tine  se materializeaza intr-un fel sau altul , chiar si cea mai lipsita de sens viata prinde conturul unei existente fericite sau nefericite ..
Dar cand vine vorba sa le lasi sa se strecoare undeva in exterior , e un haos imbinat cu neputinta , putina fericire , putina tristete si foarte mult nimic .. E ca si cum cuvintele astea sunt doar ale tale , sa le ti in minte , in inima , sa te chinuie in interiorul imbatranit de multimea lor si care tanjeste , totusi , dupa multe altele ca sa poate explica lungul sir de disperari trecatoare . Cuvintele sunt in siguranta acolo , in inima si oricat le iubesti , nu poti decat sa te lupti cu ele , sa te lupti cu tine , sa le lasi sa curga .. sa faci ceva sa para , macar putin din ceea ce traiesti , adevarat .
Cunosc prea putine lucruri ca sa pot spune cu adevarat ceva despre cuvinte , lume sau propria fiinta dar noi , ca oameni , dispunem de o nemasurata teama . Mie imi e teama , toata viata mi-a fost . Ma lupt cu teama si cuvintele sunt o certitudine ca orice ar fi , oricum as fi , cel putin stiu ca sunt...
Cuvintele  sunt o siguranta , o ancora in oceanul propriei fiinte . Si poate ca fiecare are ancora lui ... Nu stiu daca asta e ancora mea , dar nu vad de ce altceva as mai putea sa ma agat , daca nu de mine . Si ce sunt eu , daca nu cuvant ? Cuvinte pe care nici eu nu le pot intelege, imi zboara prin minte , se amesteca , se prabusesc intr-un val de uitare si revin inapoi sub o alta forma , uneori m-as lipsi de ele dar cand nu mai am ce sa-mi spun nici macar mie , cand nu mai am cuvinte nu ma simt decat ratacita... 
Am nevoie de cuvinte si doar de-as putea sa le scriu asa cum le simt , sa le dau o forma , si sa le citesc pana n-am sa mai vreau sa mai aud nimic , nici macar pe mine .
Cuvintele , ce concept ciudat , ce putere uluitoare , ce oameni slabi nu stiu sa faca nimic in afara de a concepe cuvinte . Pe cat de simplu , pe atat de complicat, dar ramanem asa , in disperarea noastra de a spune cat mai multe nespunand  , de fapt , nimic , pentru ca niciun cuvant nu-ti apartine , tu aparti cuvintelor . 
Cuvintele sunt vocea din mintea ta  care deschide si inchide rani , care tace si urla , care nu te lasa nici sa mori , nici sa traiesti . Ce-am insemna noi , fara cuvinte ..
Ce de lucruri fara inteles , ce propozitii enigmatice , ce lipsite de sens imi sunt cuvintele , ce lipsita de sens sunt eu...

vineri, 30 octombrie 2015

Un intreg

 " But because things change [...] and life doesn't stop for anybody . " - Stephen Chbosky

Cat de disperati , fascinati si distrusi sunt oamenii de trecerea timpului . Cat de fascinata si tulburata sunt , deseori , eu . Ma tulbura linistea noptii cand orele trec repede iar mie mi-e greu sa dorm , cand caut un refugiu , orice , numai sa ma pierd in odihna si cand ma gasesc zorii asa , mai tacuta si mai istovita ca deobicei .
Dar timpului nu-i pasa de durerea pe care o provoaca cand aluneca usor la vale , macinandu-se in ceva inexplicabil , inexistent . Nu se opreste niciodata sa-mi explice unde a disparut acea fata pe care obisnuiam s-o cunosc , unde am disparut eu . 
Oare m-a luat cu el , in valurile uitarii sau plutim  amandoi pe undeva , in trecut , veghind prezentul asta nechibzuit . 
Dar ce-as putea sa-i spun timpului , cum sa-l acuz ca rapeste oameni , vieti , momente , vise si clipe de nesomn , cand orice as zice isi coninua lunga calatorie spre nimic , ce-i pasa lui , ce-mi mai pasa mie..
Stiu doar ca obisnuiam sa cunosc o fata ce gandea adesea ca atunci cand isi va intalni dragostea , isi va intalni fericirea si ca aceasta nu poate exista fara . Visa ca petrecerile galagioase , noptile petrecute cu oameni pe care se preface ca-i place , pe langa prieteni calatori , pe langa fumul ce se prelinge din tigarile lor si  in preajma muzicii a carei versuri nu le cunoaste ii va aduce , cumva , fericirea , pacea . Credea ca asta e tot ce poate sa ceara de la viata momentan . Uneori a fost asa . Dar n-a fost despre oamenii din jur , n-a fost despre bauturile tari , a fost doar despre ea . Uneori era fericita pentru ca-si dorea sa fie , pentru ca intr-o mica masura , simtea ca merita sa fie . Dar fericirea ei era diferita , era fericita ca de acolo , de pe plaja incinsa de rasuflari tinere poate vedea mai bine stelele , ca focul de tabara incalzea altfel sufletul , ca apartinea , macar putin de altii si ca altii ii apartineau ei . Voia sa-i apartina ..Asa ca s-a lasat sa fie fericita , in noptile tarzi si in diminetile reci , prin rarele melodii pe care le stia si le iubea cu adevarat . 
In lipsa unei " jumatati " in care credea atunci , isi distragea mintea si sufletul cu " iubiri de vara " pe care urma sa le regrete pe urma , fiindca stia ca ea nu e asa , ca nu vrea asta cu adevarat , dar facea lucruri contra ei , doar pentru ca asa parea .. normal , doar pentru ca asa era diferit . 
Si isi iubea prietenii . Sincer si cu adevarat . Ii iubea si spera , mai mult ca orice , ca si ei sa o iubeasca la fel de mult . Ar fi dat lucruri si clipe multe , pentru prietenii aceia ce o faceau sa se simta acasa . In fond , a cautat ceva ce poate a inteles in final ca nu e , de fapt , prioritar pentru ea . A vrut sa fie iubita de oamenii pe care credea ca ii iubeste , sau ii iubea , nu mai stie acum . A vrut sa fie o prioritate pentru cei ce erau esentiali  , a vrut ca , desi diferita din anumite puncte de vedere de ei , sa fie  pretuita .
Cunosteam fata asta egoista si posesiva dintr-o dorinta inexplicabila de a se simti iubita , dintr-o dorinta inexplicabila de a apartine de ceva , de altcineva . Si voia , cu adevarat , ca ceilalti sa-i apartina . 
Nu stiu cum sunt altii , cum isi traiesc ei povestile , cum isi ascund sau isi marturisesc cele mai adanci ganduri si traieri  sau daca o fac vreodata ... Daca isi recunosc lor  ca fiecare lucru pe care l-au facut a fost ca o speranta ascunsa dar imposibil de atins ? 
Nu mi-e dor de fata aia dar imi lipseste , uneori , felul in care visa . 
Fiindca acum stie ca nu stie cine e , dar ca s-a schimbat . Acum prietenii sunt oameni pe care obisnuia sa ii stie si ca daca este cu cineva in lumea asta , atunci acea persoana e ea insasi . Stie ca nu are nevoie de nicio " jumatate " fiindca nu exista una , fiindca ea e un intreg . Un intreg nu are nevoie de jumatati , nu are nevoie de nimeni . Un intreg nu vrea pe nimeni , se vrea pe el . Sa se inteleaga, sa se ierte , sa se vindece . 
Adevarul despre fata asta , adevarul despre mine este ca mi-e frica de orice vine din alta parte in afara de interiorul meu , mi-e frica de prietenii pe care obisnuiam sa-i vad ca pe magie iar acum , obisnuiesc sa nu-i mai vad deloc . Mi-e frica de orice ar putea sa-mi perturbe linistea , de orice persoana de care as putea , din gresala , sa ma indragostesc . Ma rog intr-o tacere deplina ca astfel de lucruri sa stea cat mai departe de viata mea pentru ca videcarea mea nu se mai afla acolo unde obisnuiam sa o caut . Poate ca am inteles , atat cat pot , ca ma vindec singura de mine , prin mine insami . Fericirea fetei aleia nu mai e in oameni ... e in valurile marii . 
Asa ca acum , caut valurile inimii mele si stiu ca nu te poti distrage de tine insati prin nimic .. prin nimeni asa ca nu mai fug , doar ma caut . 
Ascunsa

sâmbătă, 24 octombrie 2015

contact vizual


" There is something about her eyes . Eyes don't breathe . I know that much . But hers looked breathless . " - Mary E. Pearson
Ma uitam la femeia asta fiindca parea blanda , parea in asa fel incat , daca i-as fi spus cel mai groaznic secret din lume , mi-ar fi zambit si l-ar fi pastrat . Asa ca m-am asezat in fata ei , fara sa ma gandesc cum sau de ce , o descriu acum gandindu-ma mai bine la ce-am crezut inainte sa o vad cu adevarat dar cert este ca  , nu mai stiu ... Cred ca lucrurile care ajung sa conteze intr-un fel sau altul vin pur si simplu , trupul tau se misca intr-o directie sau alta , fara a te intreba daca vrei cu adevarat sa mergi acolo , cand ceva te cheama , te duci , nu pui intrebari .
Asa ca m-am dus si m-am aszat in fata ei , fara sa stiu ce sa-i spun si ce sa fac . 
Ne-am uitat una la alta si mi-ar fi placut sa-mi vad ochii atunci , sa-mi dau seama daca simteam sau nu ceva , daca aratau sau nu altfel . Dar nu stiu cum erau ochii mei ... dar ai ei erau blanzi si patrunzatori ca si cum ma cunostea de mult , ca si cum ma astepta acasa.


- De ce iti e teama ?


Imi e teama de felul in care mi se strecoara viata printre degete , fara a o putea retine , uitandu-ma la ea , nemiscata , incremenita , stupefiata . Adevarul e ca mi-e teama si ma simt de parca mi-a fost teama toata viata de felul in care voi creste , cand eram mica imi era teama de cum va fi cand ma voi face mare , acum imi e teama ca n-o sa mai fiu niciodata mica si ca intr-o zi , o sa fiu chiar mai mare , imposibil de mare si ca adevarata viata ma va lovi din plin , fara sa stiu s-o primesc vesel , cu bratele deschise . 
Imi e frica ca n-o sa stiu , ca n-o sa ma stiu . Si ca o sa fiu asa ca toti ceilalti , un adult nefericit cu o slujba pe care nu o vrea , cu multe visuri pe care se preface ca nu le-a avut niciodata  si o gramada de cicatrici pe care nu le mai poate ascunde .
Si daca ma voi plimba pe strazi pusti , langa suflete reci si niciodata nu voi incalzi pe nimeni , nici macar pe mine . Daca nu voi avea in mine destula putere , destul curaj nu doar sa ajung acolo unde imi doresc , dar sa suport faptul ca poate , n-o sa fie asa . Mi-e frica ca nu ma voi bucura niciodata cu adevarat si ca , daca voi avea in mainile mele acea bucurie , nu voi stii ce sa fac cu ea . Imi e frica sa traiesc dar mai frica imi e ca n-o voi face , ca n-o fac . Ca nu voi intelege niciodata ce inseamna sa traiesti . Nu , nu imi e teama , sunt de-a dreptul infricosata , chinuita de ganduri obositoare , reci , coplestioare ...
Dar n-am putut sa spun nimic din toate astea , ci doar ca ...


- Nu mi-e teama .

- Atunci de ce ai retineri ?
- Pai nu am , nu stiu ...
- Stii ca esti minunata , nu-i asa ?
- Pai .. nu .
- Nu ? De ce ?
- ...

Si pe urma am zis-o , l-am zis , pe el , pe vis . Cel mai mare vis din toate cate am avut . Am zis-o poate din dorinta de a parea real , pentru altii dar mai ales pentru mine . Am zis-o fara sa stiu cum , de ce si cand . S-a intamplat fiindca poate acolo e inima mea , si departe de toata perdeaua de teama , inca mai palpaie dorinta .
Si nu-mi pare rau , pentru ca aceasta straina nu doar ca nu mi-ar fi putut face niciun rau , dar era bucuroasa si mi-a spus ca am nevoie de incredere si de bucurie . Mi-a spus ca poate nu toti vor gandi la fel ca mine , nu toti ma vor placea , nu toti vor intelege , dar eu trebuie sa ma multumesc cu faptul ca eu ii pot intelege pe ei . Si intr-un fel , a fost bine ..
Si mi-a mai spus ca inspiratia e mereu acolo , doar ca uneori n-o voi gasi si ca va aparea mereu , dupa primele cuvinte ...
Si apoi am plecat si nu cred ca o sa o mai vad vreodata dar stiu ca intr-un fel noi doua suntem la fel , doar ca la cativa ani de viata distanta , stiu ca acum mai e cineva care-mi cunoaste povestea si visul si poate ca , uneori va spera in liniste pentru mine , poate va veghea asupra mea , asteptand sa vada cum am invins , negresit , teama . 

joi, 22 octombrie 2015

sa aud cum bate vantul

  Locul asta e la fel de gol ca mine . 
Imi place ca niciodata n-a fost altfel , decat cum am fost si eu si poate ca intreaga viata e asa , ca o oglinda . Tot interiorul meu plin de nimic se revarsa in exteriorul rece , tomnatic . 
Dar daca iubesti toamna , atunci raceala din jur e doar un mod de a o simti mai bine .. 
Nu stiu ce am devenit si cand am devenit , dar vara a trecut ca un val iar acum , cand am ajuns la tarm , ma caut printre firele de nisip . 
Nu mai am in mine nicio dorinta si printre cei cativa oameni pe care-i mai am injur ma pot zari , in sfarsit , pe mine . Sunt undeva , singura . Nu sunt trista iar toate lucrurile care obisnuiau sa ma faca asa , nu mai au acum niciun efect asupra-mi . 
Am mai fost asa candva ... intr-o completa amorteala , ca si cum timpul s-a oprit pentru mine , ca si cum zilele sunt un vis pe care-l am in fiecare seara , neschimbat . E ca si cum astept cuminte ziua in care ma voi trezi , sa traiesc . 
Dar acum e altfel fiindca altfel sunt si eu . Acum nu incerc sa fiu asa sau in alt mod , acum sunt asa cum ma bate vantul , nu vreau nimic , nu simt nimic iar singuratatea prezenta , cumva , doar in mine, imi face placere . Candva credeam ca a fi singur inseamna sa fi trist si nimic nu ma inspaimanta mai tare , dar acum mi-e frica parca , sa nu pierd asta . Nu singuratatea e grea , oamenii o fac sa fie asa pentru ca oamenii , sunt la randul lor ... grei .
Sunt grei pentru suflet , cu toate greutatile pe care le poarta si ei la randul lor si le transmit altora si tot asa ... si in final nimic nu mai e usor si totul pare un haos si atat de putini gasesc scapare . Si nu vreau sa fiu asa .. Nu fug de oameni  , fug de mine ca sa ma intorc intr-un fel , tot la ceea ce sunt sau ce vreau sa fiu . Nu mi-as dori decat sa fie liniste in jur , sa pot sa aud vantul . Oamenii tipa tot timpul . Tipa si atunci cand tac , tipa la altii , tipa la ei , uneori si eu tip la mine . Tip la mine ca sa aud mai bine , ca sa ma conving ca am un drum pe care nu pot sa merg daca nu muncesc mai mult , daca nu ma ridic mai mult . Si ce bine ar fi daca n-ar mai tipa nimeni , ca sa-mi pot auzi propria vocea . 
Propria vocea care-mi spune doar cat de departe trebuie sa plec , sa gasesc cumva echilibrul dintre singuratate si opusul acesteia , oricare ar fi el . Vocea asta care stia candva sa-mi spuna cum sa scriu si cum sa fac dar care , acum , abia mai murmura , mi-e plina mintea de tot ce n-am vazut vreodata , de tot ce n-am gandit vreodata . E ca ceva in mine ce imi bate necontenit in inima dar nu stiu cum sa-i raspund , cum sa-mi raspund ? Ce fac , ce caut , ce vreau , ce scriu ....
Cata neputinta in firea unui om , de parca e plamadit din fire de iarba , incapabile sa faca altceva decat sa cresca . Cum vreau sa ma zbat sa ajung undeva asa departe incat nimic sa nu imi mai fie familiar , nici macar propriul nume , cat de zadarnica pare toata aceasta oboseala , cat de batrani suntem noi , tinerii , parca plini de nimicul vietii . 

Ascunsa

sâmbătă, 19 septembrie 2015

Valurile noastre


Ma intreb cum sunt vietile celorlalti , uneori bune , uneori rele . Cati oameni plang in acelasi timp cu mine din cu totul alte motive , cati rad si cati stau asa cum stau eu , indiferenti la orice emotie umana , gandindu-se la astfel de lucruri si la cum ar arata plecarea...
Plecare mea , dintr-o casa in care nu ma mai simt fericita , dintr-o viata care nu ma mai multumeste , dintr-un loc din care nu mai simt ca apartin ... Cum ar fi sa existe un inceput pentru toate , sa-mi sterg urma si sa cunosc toti acei oameni care plang si rad in acelasi timp cu mine . Cum ar fi sa incep o viata noua si sa descopar cat de incontrolabile si nebune imi sunt visele , sperantele , iluziile .
Ma intreb cum arata acum vietile celor pe care i-am cunoscut candva dar al caror drum s-a separat de al meu , ma intreb ce mai faci tu , vechi prieten .
Esti fericit , stiu ca esti , ce bine ca esti ! Ce fericire coplesitoare s-a napustit asupra mea cand am vorbit cu tine , acum o luna si sase zile , in acea zi de 13 .
Era ziua ta si s-au intamplat atatea in mine in timpul scurtei noastre conversatii incat n-am putut sa-mi adun gandurile si simtamintele in litere ... N-am avut curaj , rabdare si putere sa scriu despre tine , despre fericirea ta , pe care o meriti , pe care ti-am dorit-o in toti acesti ani dar pe care n-am putut sa ti-o ofer ! 
Mi-ar fi placut sa-mi spui mai mult  , sa-mi vorbesti despre multe alte lucruri ce s-au schimbat in tine , in viata ta . Cat de multe s-au intamplat in cele 9 luni in care nu am  vorbit ? Ai uitat de mine , de prietenia noastra ... Ce faci acum , oare ?
In fata mea este o poza cu tine si ea , motivul fericirii tale . Nu stiu ce-as putea spune .. ei ii sclipesc ochii iar ai tai par atat de impacati , de linistiti . Ti s-au linistit gandurile , poti sa adormi acum fericit , gandindu-te ca a doua zi cand te vei trezi , vei fi tot asa ? Ai uitat cu adevar de mine , valurile inimii tale sunt acum lipite de tarmul care e ea si nicio alta furtuna nu te mai dezlipeste ? Nu stiu ce-as putea sa-ti spun sau de ce scriu acum despre tine , despre asta , fara sa simt cu adevarat mare lucru.. dar te rog , in gand , sa te tii strans de ceea ce ai acum , sa nu mai fi niciodata asa cum erai cand te-am cunoscut eu , plin de durere , sa fi asa cum mi-ai spus ca esti , " fericit " . Fericirea ta va mai potoli poate si valurile mele , ce se ridica intr-una , manioase , vijelioase .
 Daca noi doi am fi un ocean atunci tu ai fi apa de la malul linistit ,ce sclipeste in soare iar eu as fi furtuna nebuna de la celalalt , gata oricand sa ingroape tot , sa distruga tot , sa innece si sa plece .. 
Cine ar fi crezut ?

Ascunsa

vineri, 18 septembrie 2015

Un loc minunat

"  As vrea sa existe un loc minunat
             In care toate greselile , durerile de cap
             Si toate maruntele noastre mahniri egoiste
             Sa poate fi lasate-n spate [...]  "

         
Mi-as dori sa am toata viata la dispozitie sa ma preocup de fericirea mea . Cand nu o am , sa o caut , cand nu o cunosc , sa o aflu , cand nu e in mine .. sa fie in ceilalti .
As vrea sa nu existe timp ca sa-mi masoare viata , fiecare ora , secunda si clipa sa nu ma preocupe , sa stiu ca pot face tot ce doresc cu timpul pe care il am acum ... sa prind zorii diminetii pe malul marii , nu in statii aglomerate , sa am timp sa respir ... Adanc , ca si cum nu e suficient aer pentru a-mi umple plamanii . Mi-as dori ca simplele momente de tihna sa se transforme in vesnicia omului impacat cu sine , cu viata , cu natura . Sa fiu asa departe de oamenii fumand in diminetile reci pe strazi , sa nu-mi fie greu sa-i privesc pe ceilalti , sa am mintea limpede , sa le transmit si lor un pic din timpul meu , din linistea mea .
Visez sa merg pe strazi in pijamale , ca si cum intreaga lume e un pat in care pot sa fiu eu , sa fiu libera si toate hainele prea stramte , prea largi , sa nu ma mai preocupe niciodata . Sa ma trezesc incet , odata cu Soarele , fara girja ca intarzi undeva , viitorul sa nu ma intereseze , sa traiesc fiecare zi ca si cum nimic rau nu mi se poate intampla . Ca si cum nu exista bani pentru care trebuie sa muncesti , carti pe care nu vreau sa le citesc , lucruri pe care nu vreau sa le invat , oameni pe care nu vreau sa-i vad . Ca si cum am fiecare dimineata la dispozitie sa privesc copacii , sa-mi inchipui cum li se scurge viata prin radacini , sa visez la locuri noi , sa scriu poezie cu talpile mele pe nisipul rece . As vrea sa am o eternitate de clipe dedicate motivului pentru care m-am nascut : sa traiesc .
Cum ar fi sa existe ragaz...
Sa nu am un numar fix de ani ca sa realizez un numar fix de lucruri , sa merg pe strazi gandindu-ma la respiratie in sine , nu la atatea alte preocupari ce ma apsa greu pe umeri . Sa am un loc al meu in care sa ma retrag ca sa ma pot gandi la libertatea mea de a fi ... fericita . Toate grijile cotidiene sa nu fie la mine , sa nu le mai am . Toata nemultumirea sa se topeasca in bataia soarelui , si ploaia sa curete urme de neputinta si frica.
Sa existe un loc minunat , infinit de fericit .

Ascunsa

joi, 17 septembrie 2015

Homesick

" I am homesick for a place I am not sure even exists . One where my heart is full . My body loved . And my soul understood . " - Unknown 

   Aflandu-ma vesnic in cautarea unui loc de care sa apartin , negasindu-mi pacea nicaieri imprejur , totul e in gri si ceata . Tunelul in care ma aflu se prelungeste tot mai mult si nu stiu unde as vrea sa ajung , tot mergand prin el . Sclipirile plapande de lumina ce mi se ivesc in cale se sting inainte sa le pot atinge si nu ma vegheaza nimic si nimeni , doar eu insami ratacesc spre nicaieri , spre niciunde . Incerc zadarnic sa gasesc ceva nestiind cu adevarat unde sa caut , in mine insami , in cei din jur , in carti ? Dar cine-mi poate spune cu adevarat cine sunt eu , cine voi fi ? Am sa stiu vreodata cu adevarat de unde vin si unde vreau sa ajung si daca da , voi reusi oare sa-mi implinesc sperantele , visele ? Intreaga mea viata e un lung sir de intrebari , alcatuite din nimic si simt ca raman in urma , ca toti cei care au stat candva in ceata cu mine , pe malul marii , au gasit in sfarsit drumul spre casa , eu ratacesc , si acum , pribeaga ... 
Nu am in spate nimic , amintirile mele , oamenii pe care i-am simtit candva in preajma inimii mele se topesc acum ca fulgii de nea , ca si cum n-am trait niciodata nimic , ca si cum n-am inteles si n-am invatat nimic pana acum . Dar viata mea e undeva la mijloc , trecutul meu traieste undeva in mine asa ca un inceput imi e imposibil , prezentul e halucinant , visand mereu la un viitor un pic mai sigur .. La o calatorie care are o destinatie , sau mai multe . 
Parca astept un tren care nu mai vine , si atatea alte trenuri trec prin statia asta dar eu il astept pe acela care sa ma duca acasa ... Si daca intr-o zi o sa vina , voi stii oare daca sa urc sau nu ? Sau va trece pe langa mine ca atatea trupuri neinsufletite in zile calde pe strazi ? Va trece trenul asta luand pe altcineva in locul meu ? Ce inseamna acest tren si unde merge el ... Ma afund tot mai mult intr-un vid si unde sunt toti cei plini de incertitudine si frica , asa ca mine ? 
Uneori imi gasesc curajul ... si iluzia unei linisti aproape incurajatoare , dar zbuciumul meu existential se coboara asupra-mi incetosandu-mi din nou vederea . Incerc sa gasesc siguranta si curajul de care am nevoie in mine insami , dar uneori ma simt de parca propria fiinta mi-e plina de nesfarsite goluri iar  picioare nu au destula putere pentru a urca pe muntele din fata mea si nicio alta mana nu mi se aseaza bland pe umar , sa ma impinga mai departe . E un nesfarsit gol in care continui sa cad de fiecare data cand am impresia ca am reusit sa inaintez cu un pas . In mine se zbate cu ardoare dorinta de a depasi tiparul , de a schimba , de a ma schimba , de a fi altfel , de a face altfel ... dar la sfarsitul zilei , cand privesc apusul cu aceleasi melodii rasunandu-mi in urechi , satula chiar si de ele , ajung la vesnica concluzie ca sunt la fel ca toti ceilalti .. ca nu sunt nici pe aproape de oamenii pe care ii admir , ca singuratatea mea se trage din simplitatea si tiparul din care nu pot sa ies . Sunt monotona si comuna , traind cu impresia ca ma diferentiez prin ceva , cand de fapt ma numar printre toti acesti adolescenti neputinciosi , timizi , fara scopuri si fara idei proprii . Sunt in deriva , plutind spre nicaieri in oceanul asta ale carui minunatii sunt adanc ingropate si doar cei mai buni reusesc sa le gaseasca profunzimea .. Eu incerc sa-mi dezgrop propria fiinta de sub plapuma de ceate , de sub noianul de temeri si ganduri inmarmurite in mine , negasind o cale de urmat , o putere de a iubi , o sansa de a fi , nicaieri in lume .

Ascunsa

joi, 10 septembrie 2015

Broken Strings

" It's a shame , don't you think ? All the strings inside him broke . " - John Green


- Tii la mine ? Sau macar ai tinut ? 
- Nu mai mult ca la oricare alta persoana din incaperea asta .

Prima lovitura .

- Dar mi-ai spus ca ma iubesti .
- Am mintit .

A doua lovitura .

Vreau sa plang dar stiu ca nu pot . Nu acum , nu in fata lui . 

- Ok . 

Si apoi plec , ca si cum as fi preocupata de ceva . Imi intorc capul doar fiindca nu ma pot uita la tine , de furie , de dezamagire , de durere . Iar tu nu te poti uita la mine , sa ma vezi asa , in incercarea mea jalnica de a-mi spulbera lacrimile din ochii ce navalesc incontrolabil . " N-am sa mai plang niciodata in fata ta " , asa ti-am spus si am sa ma tin de cuvant . N-am sa mai plang niciodata in fata nimanui fiindca ei ma privesc ca fiind slaba si neajutorata , dar nu asta e ceea ce sunt ?
Incerc din rasputeri sa nu plang . Dar vreau sa plang . Muzica e data tare , mai tare decat imi place mie dar as vrea sa creasca volumul tot mai mult , ca sa nu-mi mai aud gandurile .

- Esti naiva si credula , pun pariu ca majoritatea lucrurilor pe care le stii sunt minciuni .

Asta ai spus atunci si stiu la ce te gandesti , e intotdeuna vina mea , ca am crezut , ca am sperat , niciodata vina celor care m-au mintit , niciodata vina ta . Niciodata vina voastra . 
Cuvintele tale mi se repeta in minte iar si iar , iar lacrimile mi se adancesc tot mai mult in ochi .

- Dar am stat impreuna toata vara ...
- A fost doar o vara .

Dar vara aia a contat pentru mine .

-Am facut atatea lucruri impreuna .
- Si? Am facut ceea ce fac cu oricare alta persoana .

Dar de ce sa ma minti , de ce sa ma ranesti asa , de ce sa faci singurul lucru pe care te-am rugat sa nu-l faci niciodata . Si m-ai mintit cu ce a contat cel mai mult . Mi-ai zis ca esti sincer cand , de fapt , pentru tine , n-a insemnat nimic .
Dar e vina mea fiindca trebuia sa stiu ca nimeni nu ma poate iubi , ca nu contez , ca toate lucrurile negative despre mine care mi-au fost spuse pana acum , sunt  ,in fond , adevarate , ca pana la urma sunt la fel de singura ca intotdeauna . Sunt doar eu cu mine . 
Lacrimile mi se usuca in ochii pentru un moment pana cand descurajarea si frustrarea , rusinea fata de mine insami ma inunda din nou si sunt complet gata sa ma innec , dar nu in fata ta , nu in fata lor.
Alerg spre baie , inchid ochii pentru o secunda si imi permit , macar putin , sa respir . Apoi plang privindu-mi reflexia neinsemnata din oglinda , m-am saturat sa fiu mereu in postura asta . Eu uitandu-ma la mine cat sunt de slaba , de naiva , de credula . 
Dar eu nu mint , de accea sunt impacata cu mine . 

Ascunsa

marți, 1 septembrie 2015

Septembrie

" Our life will continue on a different directions , towars the inevitable end..becoming strangers , again . And everything we share will become a fragment of memories . " 

Sclipirea din ochii pe care am pierdut-o candva , demult , am regasit-o vara asta in ochii tai . Mi-a fost dor de ea , de tine . Mi-a fost dor de tine de dinainte sa te cunosc , un cliseu , ai spune . 
Ti-am spus visul meu , acela de a scrie cuvinte , multe , nesfarsite si uite-ma acum , incapabila de a-ti spune ceva . Nu pot sa scriu nimic , despre nimeni , poate doar despre petalele ce mi s-au asezat pe inima , toata vara , sa o incalzeasca . Sa fie ca ceva moale si alb , pus pe deasupra , sa faca un loc bun in care sa vii tu . Toata fericirea care m-a inundat din toate partile , n-am fost capabila sa o simt, sa o pastrez , sa o memorez . E ca ceva ce am cunoscut odata dar nu-i mai stiu forma , culoarea . Nici sa fiu fericita nu stiu , in final , distrug tot . 
Mi-e frica sa ating ceva . Sa ating alta fiinta , sa-mi ating propriul eu cu ganduri si iluzii de sentimente , sa ating tot ce mi-as dori vreodata sa am . 
La inceput mi-e asa de frica...si apoi parca tot ce ma sperie mai tare se asaza in palmele mele tremurand de groaza ca as putea sa pierd si incet , cu grija , de teama sa nu distrug , imi fortez mainile sa nu mai tremure , pana cand incep sa-mi inclestez degetele si toata fiinta in jurul micii mele fericiri , sa nu dispara , sa o am mai mult . Vreau sa o tin undeva , in vene , in sange . Pe tine , fericirea , tot ce am gasit frumos pe lumea vreau mi se blocheze pe retina , sa mi se infasoare in jurul gatului , sa-mi ramana in trup sa nu mai pierd nimic , niciodata . In dispearea mea de a pastra aceasta inimaginabila nevoie de a fi fericita , macin tot si mi se scurge incet printre degete , prin viata , din mine , prin mine . Se risipeste pana nu mai am deloc ...
Asa sa fii si tu oare ? Voi reusi sa te adun , sa ma adun , sa te readuc inapoi in scurtele mele momente de nebunie  sau mi te-ai scurs si tu din viata , ca toti ceilalti ... 
Daca reusesc sa te gasesc printre atatea alte pierderi , vei mai sta in inima mea ,vesinic rece ? 
Nu fii o vijelie , fii ca un vant vesnic prezent , uneori cald , uneori rece , aspru si placut , raneste-ma dar nu prea tare , incalzeste-ma dar nu prea mult , nu veni ca o furtuna puternica ce darama tot si pleaca lasand linistea apasatoare de dupa... fii ca ploaie neintrerupta .
S-a sfarsit vara , dar nu te sfarsi si tu ,hai sa nu ne sfarsim si noi . Mi-ai spus ca nu-ti place toamna iar eu ti-am spus ca e anotimul meu preferat , mi-as dori sa ne placa si sa nu ne placa impreuna , sa avem cu noi ploile reci si zilele caldute  , am sa-ti pictez un tablou cu culori de frunze moarte , dar te rog sa ma lasi . Mai stii cand ne-am spus ca dupa scoala ne vom intalni in cafeneaua noastra , cand bauturile reci cu multa gheata din timpul verii vor deveni fierbinti , ce voi face cand nu voi mai avea cu cine sa ma ghemuiesc pe canapeaua din spate si sa vorbesc despre tot ce am distrus pana acum in afara de tine . Te rog sa fii exceptia pentru ca ti-am zis despre cat m-a durut sa-mi pierd vechiul prieten , increderea in cei mai importanti oameni , increderea in mine . Aminteste-ti acum , cand intre noi e tacere , momentul in care ti-am zis ce frica mi-e sa ne pierdem , sa te pierd .. cand ti-am zis ca vreau sa fiu acolo peste ani si ani , sa mergem iar intr-o aventura dar sa fie , din ce in ce mai departe de aici.
N-as avea nevoie de nimic , nu mi-ar fi frica de nimic atata timp cat ma vei privi in ochi cu intelegere, vreau sa fiu mai buna pentru tine .. dar te rog , fa sa merite , fa-ma sa pot !
Dar daca voi fi fara tine toamna asta si anotimurile de dupa ea , sa nu uiti te rog bucuria acestei veri.
Mirosul de mare , vijelia de pe plaja , inghetata rece si imbratisarile calde . Nu uita cum am fost dimineti in sir si dupa-amiezi lungi , pierdute in parc . Gandeste-te la glume si zambete , muzica data tare , la toate secretele pe care le-am impartit , la toata grija .. Nu uita ce bine ne-a fost si poate ca nu ai nevoie de mine , dar eu am de tine . Nu neg , nu mint .
Sufletul meu se potriveste cu al tau , sau cel putin incearca , mintea mea discuta in sir cu a ta iar ochii mei te cauta , oriunde m-as duce . Buzele mele cel mai bine spun numele tau , fiindca esti prietenul meu . Vreau sa ramai asa . 
Nu vreau sa-mi mai fie dor de tine , vreau sa-ti amintesc ce vara devastator de frumoasa si nebuna am avut si sa-ti arat  ce frumusete tainica ascunde toamna .. Azi sunt trista fara tine . 

Ascunsa

duminică, 30 august 2015

bad feelings

" I am the ocean ; so deep and full of unnoticed things. But people only see my surface and think that's all that's left off me ."

Nu vreau sa termin vara asta fara tine . Dar o voi face , fiindca maine nu vei mai fi aici . Tu mergi acolo unde valurile sunt mai adanci si mai pline de furie , unde spuma e mai alba si nisipul mai plin de pacate . Mergi acolo unde mi-am dorit eu sa merg si unde am reusit sa ajung , alaturi de tine . Dar acum tu o sa pasesti pe poteca de scanduri putrezite de pe malul marii tinand de mana fata pe care o iubesti , nu pe mine , simpla ta prietena . Du-te unde vrei si tine-o de mana , e dreptul tau . Dar te rog, te rog sa nu te duci pe scarile din fata marii , unde am stat noi doi in ziua aceea innorata , unde am vorbit despre lume , despre viata si despre Dumnezeu . Unde am cautat mistere pe care n-am vrut sa le dezlegam .
Nu merge acolo cu altcineva fiindca nici eu n-as merge fara tine , intr-un fel , simt ca e dreptul meu .
Dar acum nu-ti pasa . Despre mine , despre prietenia noastra . Dar e bine fiindca esti fericit . Si stiu , stiu ca iti traiesti povestea , dragostea , stiu ce fata extraordinara este si cat sunt eu de problematica .. stiu ca-ti dau batai de cap si ca nu sunt destul de buna pentru nimeni , insa mi-as fi dorit ca locul ala sa fie si pentru tine ce-a fost pentru mine , sa fie locul nostru . Credeam ca si tu ai simtit la fel ... fiindca eu n-as mai vrea sa vad valurile din acelasi loc fara tine si daca voi merge singura , tot la tine ma voi gandi . Insa tu nu simti la fel , nu gandesti la fel . Vei merge acolo cu altcineva lasandu-ma aici singura , gandindu-ma la tot ce n-am  putut , din nou , sa am si sa pastrez .
Poate ca nu multi oameni ma inteleg , nici eu nu ma inteleg si poate ca nu merit sa fiu inteleasa . Dramatizez si ma gandesc , de multe ori , peste masura . Nu gandesc pozitiv , gandurile mele mi se strang in capul pieptului si incep , deseori , sa plang . Sunt nesigura in privinta a orice si nu sunt capabila sa-mi iau propriile decizii .
Poate ca ai dreptate cu tot ce-mi spui , cu tot ce mi-au spus altii de-a lungul timpului ..
Sunt un copil incapabil sa se maturizeze suficient incat sa inteleaga ca oamenii nu-i apartin . Ca prietenii mei au relatii cu oameni pe care-i iubesc mai mult ca pe mine si ca e in regula . Ca poate ar trebui sa tac . Sunt aroganta , asa mi-ai zis . 
Dar orice as face , oricum as gandi fiecare situatie prin care trec pur si simplu nu gasesc puterea de a face ceea ce trebuie , cand trebuie . Voi pareti cu totii atat de impliniti , ca si cum v-ati gasit deja calea si scopul . V-ati gasit oamenii langa care sa stati in timp ce eu  imi caut oarba locul pe langa voi. Dar locul meu nu e niciunde fiindca nimeni nu ma iubeste si poate ca nici eu nu mai iubesc pe nimeni .
Nu-mi pare rau ca sunteti fericiti , ca va traiti intens povestile de dragoste , imi pare rau ca n-am reusit sa fiu si eu la fel , ca niciodata nu ma pot aduna , ca mereu e vina mea . Mi-as fi dorit sa fiu mai buna , dar oricat as incerca revin tot la ceea ce sunt si sfarsesc tot singura , am in minte o gramada de indei si vise pe care nu le voi impli niciodata si la fiecare pas devin mai nesigura in privinta a tot ... mi-e asa frica sa nu pierd ceva , sa nu va pierd pe voi incat , cu cat incerc sa va tin mai aproape , cu atat raman tot mai departe .
Nu ma mai pot gandi la nimic acum , doar ca nu vreau sa mergi acolo cu altcineva fiindca era important pentru mine , dar gandul asta ma face o prietena buna? Fiindca si pentru tine e important , sa mergi acolo cu ea , sa mergi oriunde cu ea .
Deci presupun ca nu sunt o prietena buna , o fiica buna , o eleva buna , o colega buna . Nu sunt , niciodata n-am fost , niciodata nu voi fi iar dezamagirea voastra , a tuturora , o simt peste tot in jur .

Ascunsa

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu

Aminteste-ti :

Aminteste-ti :

Rasfoiesc :