miercuri, 9 decembrie 2015

tremur

" This is the fear : I have lost something important , and I cannot find it , and I need it " - John Green , Looking for Alaska


       Tremur launtric , fara sa scot un sunet . Am crezut mereu ca daca nu vorbesc despre tot ce simt e ca si cum unele lucruri nu exista . Daca nu pot sa-mi vad teama din vene , ca sa stiu cum arata , ca sa pot sa o descriu , m-ar crede cineva ca e atat de prezenta ? M-as crede pe mine insami daca as recunoaste odata pentru totdeauna ca sunt moraliceste impartita in farame de incertitudine , neputinta si angoasa ?
       Imi imaginez inima ca fiind o petala aproape ofilita , invelita in ziduri de ganduri si promisiuni , aparata superficial doar de o traie capatata din experiente care n-au putut sa-mi lase in trup decat urme de reticenta , ajungand deci sa ma feresc de orice ar putea sa-mi trezeasca , macar pentru o secunda , toate aceste nelinisti sufletesti . Imi place de mine in felul asta chiar daca ma recunosc usor printre acei oameni care se ascund de viata , de teama . Ma consider intr-un moment al vietii in care a nu simti nimic este singura cale de a fi pregatit , poate , pentru viitor asa ca am reununtat intr-un final la dorintele mele puerile , specifice adolescentilor prostiti rand pe rand de sentimente nesigure si abstracte care te lasa , in cazul multora , in cazul meu , fara nimic din ceea ce obisnuiai sa ai .
Iar eu obisnuiam sa fiu mai vesela , mai calma si mai sensibila iar ochii mei straluceau frumos de parca imi jubila in priviri dorinta de viata . Imi placea sa traiesc intr-un mod diferit fata de cel de acum cand bucuriile mele nu mai constau si nu mai rezulta de mult din actiunile altora , nici macar din prezenta lor . M-am obisnuit cu prezenta mea si am inteles ca desi uneori imi pare insuficienta , e tot ce-mi permit sa traiesc in momentul de fata . Asa ca , marturisesc sincer ca nu-mi doresc nimic . Poate ca o fac din teama , poate ca atunci cand am promis ca ma voi debarasa complet de obiceiuri care iti fac inima sa tresara , am vorbit serios . Asa ca inima mea e imuna , tind sa cred ca se odihneste si ca ii prinde , intr-adevar , bine .
       Dar ce s-a intamplat cu mine cand am vorbit de doua ori cu un baiat oarecare a carui prezenta nu mi s-a parut niciodata remarcabila ? Un baiat opus gusturilor mele dar care , printr-o necunoscuta putere a reusit sa-mi trezeasca aceasta teama incontrolabila . Mi se topeste un fior pe sira spinarii , imi coboara in maini si tremur incet  . E aceasta o forta a Univerului care conspira impotriva deciziilor mele de a fi cumva invelita in straturi de singuratate , de aparare .. Dar trebuie sa-mi explic in primul rand mie ca , retrasa fiind din tot ce inseamna sentimente duioase fata de alte persoane , n-am spus niciodata nu intalnirilor sau discutiilor . E dovada vie ca nu mi-e , totusi , teama . I-am privit pe toti impasibila , bucuroasa in sinea mea ca niciunul din ei nu va reusi vreodata sa stie ca gandurile mele nu sunt indreptate spre ei , ca ochii mei sunt reci si goi iar ca inima mea nu e curioasa sa afle despre nimic din afara spatiului ei vital . Insa , de data asta , a fost ceva stupid , nefiresc , inexplicabil . Nu sunt indragostita , o spun cu siguranta unui om care incepe sa se cunoasca pe el  cat si simtamintele pe care le are intr-o situatie a caror efecte nu pot fi decat ingrozitoare ... caci sincer , nu cred ca mi-a placut vreodata sa fiu indragostita . Sentimentul de profunda nesiguranta , de oscilare intre o fericire si o tristete deplina , de pustietate si neputinta nu mi-au suras deloc iar presentimentele mele despre nefericirea  care va urma au fost , de altfel , duse la implinire . Si in felul acesta , subiectul despre care se scriu romane , pentru care se duc razboaie si se distrug fiinte  nu reprezita pentru mine niciun motiv de interes . Cuvantul " dragoste " imi repugna , indiferent de anormalitatea acestui lucru . Gasesc in viata lucruri , cuvinte si cu totul alte tipuri de iubire care merita simtite , traite si duse catre eternitate dar sentimentele acestea inexplicabile nu sunt binevenite in preajma mea dar mai ales , chiar in interiorul meu .
Ma zbat incontrolabil sa gasesc sursa lor fiindu-mi teama ca nu cumva inevitabilul sa se produca acum , cand sunt sufleteste nepregatita si nefericita . Iar daca aceste zile imbibate de inconfortul unor stari care-mi nu-mi pot fi decat dezagreabile nu se va sfarsi curand , nu-mi mai ramane decat sa ma rog in pace pentru a fi ferita de o viitoare nefericire , caci aceasta poate fii singurul sfarsit al unei povesti care nu va incepe niciodata . 

Ascunsa

2 comentarii:

  1. Câteodată, mă străduiesc să nu mă gândesc la unele lucruri ce dor. Aşa am senzaţia că nu simt nimic despre acel ceva şi parcă mi-e mai bine astfel, cu sentimentele pe off.
    Nu că aş şti prea multe despre acest subiect (de fapt, cred că nimeni nu stie, concret, nimic despre el), dar eu dacă n-aş spera la iubire, nu cred eu că aş mai avea ce să caut pe acest pământ. În funcţie de experienţele prin care a trecut, fiecare se crează şi adoptă principii. Mulţi spun că e cel mai înălţător sentiment... Probabil că au dreptate. Eu... aştept s-o descopăr.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a placut foarte mult aceasta expresie " Eu , daca n-as spera la iubire , nu cred ca as mai avea ce sa caut pe acest pamant . " N-am fost niciodata capabila de o asemenea certitudine in privinta unui scop , sunt convinsa ca iubirea e de departe cel mai inaltator sentiment , dar nu sunt convinsa ca-mi doresc ca iubirea mea sa fie un alt om . Am sa retin ce-ai spus!

      Ștergere

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu