Vara acestui an va ramane in mintea si inima mea pentru mult timp , pentru totdeauna . Am avut mai mult decat indrazneam sa sper iar dupa ce m-am obisnuit sa traiesc fara prezenta aceluia care mi-a fost un prieten vital , n-am sperat , vreodata , la un altul . N-am sperat la tine .
Cred ca te-am iubit sau poate inca o fac , n-as putea sa-ti spun tie , altcuiva sau mie . Se zice ca raspunsurile intrebarilor noastre sunt mereu in interior dar nu pot vedea nimic sau poate ca nu vreau suficient de mult sa aflu raspunsul acestei intrebari , probabil ca unele lucruri sunt mai bine nespuse . Cu toate acestea , stiu sigur ca , in felul meu inexplicabil de a fi , in nesfarsitele mele ganduri despre tine , despre altii , in nefirestile mele sperante , ai avut de multe ori un loc primordial . Ai contat intr-un moment in care , pentru mine , abia mai contam eu insami si n-a fost vorba despre cat de mult am invatat sa tin la tine ci despre cum m-ai invatat tu , poate involuntar , sa tin la mine .
Am simtit , poate pentru prima oara , cum e sa afli ca vei trai pentru tot restul vietii tale cu ceea ce esti si ca nu e , neaparat , rau . Am inteles ca voi fi de multe ori doar eu cu mine si , invatand sa ma plac macar putin , am simtit pace .
Mi-ai placut totusi si tu . Te regaseam mereu in unele momente de reflectare spre viitor iar daca " pentru totdeauna " ar fi real , mi-ar fi placut sa te afli in esenta acestor cuvinte care , in ciuda netainuitei puteri pe care o au , nu-ti ofera decat o iluzie , nu schimba viitorul , nu alina prezentul. Sau poate ca nu se afla in mine cuvintele potrivite pentru tine , sunt inseparabila de dorinta ca , pe parcursul vietii mele voi gasi macar cuvinte potrivite pentru mine . Nu sper la atatia altii , nu sper nici macar la tine .
Sunt convinsa ca tot acest concept de " eternitate in doi " ramane doar in cartile pe care tu nu le vei citi niciodata si in povestile pe care eu nu le voi scrie . Nu mi-am dorit niciodata sa fim eterni , dar mi-am dorit sa fim macar un an , macar un pic mai mult decat au fost altii . Mi-am dorit asta stiind ca tu nu vei avea niciodata pentru mine niste ganduri cel putin asemanatoare dar pentru scurta perioada in care " ai fost " aici , mi s-a parut firesc ca eu sa-ti ofer , din nimicul pe care-l am , mai mult decat am oferit vreodata altora , mai mult decat sunt in stare sa-mi ofer mie .
Cred ca nu am vrut in schimb prea mult , nu ti-am cerut sa ma iubesti dar n-am fost niciodata atat de marinimoasa incat sa nu iti imi doresc nimic la randul meu . Asa ca ti-am cerut , cu disperarea unui om infricosat de teama unei noi dezamagiri , sa nu ma minti.
Gandurile si ideile tale nu s-au armonizat cu dorinta mea . Dupa ce m-ai mintit , mi s-a parut firesc sa te iert , in ciudat chinului sufletesc si a lacrimilor pe care nu le cunosti nici astazi.
Si poate ca n-am avut cuvinte sa-ti cer cu adevarat sa respecti ceea ce am respectat eu in privinta noastra dar m-am gandit ca in tacerea placuta dintre noi , ai inteles de unul singur.
Ieri mi-ai demonstrat ca m-am inselat si ca ambele mele nazuinte au existat doar pentru mine . Nu mai sunt capabila in momentul asta sa-mi imaginez cu certitudine ce am simtit , abia pot sa innod aceste cuvinte reci dar stiu ca mi-ar fi placut , infinit de mult , sa plec . N-as mai vrea sa vad locul ala in care ne-am petrecut ore in sir si la care ma gandeam ca voi reveni mereu , chiar si dupa ce inevitabila noastra ruptura se va produce , sa-mi amintesc de tine . Cu toate acestea , decizia ta a fost alta , mi-ai luat pana si acest gand . Cine poate , deci , sa-mi spuna ca nu e absurd sa ai pana si cele mai marunte dorinte ?
Bautura era rece si parca imi mai potolea putin tremurul pe care ma chinuiam sa-l ascund dar pe care il simteam , nesfarsit , in interiorul meu . Mi-ar fi placut sa pot sa ma uit la tine fiindca tind sa cred ca a fost pentru ultima oara .
Sunt intr-un moment al vietii in care dupa ce simt o mica adiere de suferinta , raceala mea sufleteasca se adanceste interminabil . Ai intelege daca ti-as spune acum ca ai racit si ultima parte de caldura pe care o pastram pentru tine ? Raspunsul acestei intrebari nici nu conteaza fiindca n-am sa-ti spun nimic . Nu stiu daca sufar dar stiu ca in cateva momente ale vietii mele care au schimbat intr-un fel sau altul ceva , n-am putut sa mai spun nimic . Poate ca e atata galagie in interior incat nu mai am putere sa rostesc vreo silaba . Imi place linistea asta exterioara fiindca ma lasa sa ascult clar tot zgomotul launtric iar cand inceteaza , niciun cuvant nu e destul de potrivit ca sa pot sa zic , de fapt, ceva .
Mi-am simtit pieptul apasat de cateva ori , chinuit de dorinta de a plange . Intr-un fel ma bucuram , uitasem cum e sa simti cu adevarat ceva dar , cand m-am gasit singura in intunericul noptii , era deja prea tarziu. Nu stiu sigur daca voiam sau nu sa plang , ceva din mine cauta un mod de a elibera furia si dezamagirea adunate dar in mintea mea nu-mi spuneam decat ca nu voi plange pentru tine azi si nici maine si nici in restul zilelor . Si asa a fost .
Nu am plans dar m-a durut . Nu-ti spun tie , intelegi , imi spun mie . As vrea sa stiu ce simt de fapt , ce se intampla , cine sunt si ce urmeaza sa fac . Acum nu ma mai doare sau poate a invatat suferinta mea sa fie muta .. Cumva ma asteptam sa ma dezamagesti din nou dar nu as fi vrut sa fie ieri , sa fie acolo , sa fie asa . Cred ca viata e ca marea , valurile ei nu vin mereu cand e furtuna si nu te anunta niciodata , te lovesc si atat . Nu stiu ce simt acum , n-am spus nimic nimanui si mai ales tie , nu stiu nici macar ce sa-mi spun mie , ieri nu-mi puteam opri mainile din tremurat iar azi sunt inmarmurita , impasibila in fata a orice , purtandu-ma de parca nimic nu s-a intamplat , adancindu-ma in rutina , inconstienta de ce vreau cu adevarat sa fac ... tot ce stiu e ca nu vreau sa te mai vad , e cam tot ce as mai avea vreodata sa-ti spun .
Ascunsa
No comments:
Post a Comment