sâmbătă, 21 noiembrie 2015

ceva ce nu ti-am spus

" Sometimes it takes sadness to know happiness , noise to appreciate silence and absence to value presence."


       Gandindu-ma la tine , adevarul e ca nu stiu ce sa spun.
Poate pentru ca nu cunosc adevarul , asa ca , prefer sa tac . Imi e strain acest adevar dar nici nu vreau sa  il aflu , pentru ca am devenit mai lasa sau , mult prea obosita sa mai realizez lucruri .. Iar in privinta ta , adevarul nu poate fi bun . Poate ca nu e rau , dar nu poate fi bun si amandoi stim .
       Imi e mult mai simplu sa nu te vad pentru ca in felul asta , mi-e mai usor sa nu ma gandesc la tine . Evit aceste ganduri , nu pentru ca m-ar durea ci pentru ca din ganduri rezulta intrebari si chiar daca raspunsurile sunt undeva , ascunse in strafundul mintii si inimii mele , nu as vrea sa le deranjez .
Ieri , cand te-am vazut dupa asa mult timp , nu stiu daca aveam exact ce sa ne spunem fiindca au fost momente in care am tacut amandoi , acolo , in asfintit . In sinea mea , era totusi bine , era potrivit . Imi placea linistea dintre noi pentru ca se dovedea a fi nestanjenitoare , ceea ce inseamna ca orice este spus sau nespus, asa trebuie sa ramana si daca iubesc ceva pe lumea asta atunci este momentul in care nu e nevoie sa vorbesti ca sa comunici ceva .. sper ca tacerea mea sa-ti fi spus un gand sau doua pentru ca , cu siguranta , cuvinte care sa faca asta nu am gasit.
As fi vrut sa-ti spun , totusi , ca te iubesc . Nu mi-am mai dorit de multa vreme sa-ti spun ca te iubesc , n-am mai simtit asta de ceva vreme . Ma sperie orice forma de iubire sau atasament , orice ar putea sa ma desprinda din aceasta zona de monotonie in care mi-am blocat viata , dar iubirea asta , pe care o simteam atunci si  care , printr-o neinduplecata indarjire , se mai tine si acum de mine . O fi fost vina peisajului , fiindca , de multe ori mergem in locuri frumoase , aici , in orasul asta prafuit si ruinat . Mergem in locuri frumoase si , in ciuda insensibilitatii si racelii mele fata de oricine si orice , natura ma copleseste ,cumva , intotdeauna . Sunt stapanita de frumusetea ei , mult superioara frumusetii noastre si pentru ca, chiar si cei mai tacuti si amortiti oameni  au nevoie sa iubeasca , cateodata , ceva . Aceasta natura perfecta e singura forma de iubire pe care as vrea s-o simt impregnata in vene fiindca e la fel de pura ca si ea . Asadar , aflandu-ne intr-un astfel de cadru , as putea spune ca am fost .. vezi tu  , reinviorata . Ochii mei prea putin vazatori sunt obisnuiti acum doar cu liniile randurilor din caiete , doar cu paginile cartilor si cu cele cateva fete mult prea familiare .. e ca si cum n-am mai vazut Sorele de prea mult timp , asa ca spune-mi , cum sa nu vreau sa te iubesc atunci ? Sa te iubesc si pe tine , cu tot cu albastrul cerului sub care ne aflam ?
Dar poate ca sunt , din nou , prea lasa sa recunosc ca poate nu natura m-a determinat sa ma simt asa , ci eu insami sau poate , macar putin , tu . Ai un fel de a ma privi , de parca vezi prin mine si ma simt tematoare gandindu-ma ca poate nu mai e nimic de vazut . Mi-e greu sa-ti sustin privirea , am impresia ca adancimea ei va gasi in mine niste lucruri pe care nu vreau sa ti le spun , niste secrete pe care nici eu nu le stiu despre mine .. Insa , acele infinite secunde in care ne-am uitat , tacuti , unul la altul , ma indemnau sa-ti spun , pur si simplu , ca te iubesc . Uneori mi-as dori ca oamenii sa stie ca ii iubesc doar dupa felul in care ma uit la ei , pentru ca mi-e prea frica sa spun , de fapt , ceva . Nu sunt in stare , am incremenit de atata dezamagire ce s-a acumulat asa ca aleg viata asta lipsita de orice sens , incercand sa ma concentrez pe ceea ce " conteaza cu adevarat " ascunzandu-ma , in fond , de iubire si de oameni .


Nu mai vreau sa sufar si nu stiu daca asta e sau nu o scuza , dar tind sa cred ca nu mai este posibil altfel .
Dar atunci , in momentul ala , te iubeam cu adevarat . Iubirea mi se pare oricum  un concept ciudat si felul in care navaleste oricand in interiorul tau , de parca s-ar intoarce in propria ei casa , de parca nu mai iti apartine nimic tie . Ganduri , sentimente , trecut si prezent , nimic nu mai conteaza si singurul sentiment care m-a oprit atunci sa-ti spun singurele doua cuvinte care-mi pulsau in vene , era teama . Teama de a gresi din nou , de a nu a avea sens , de a ma intoarce  acasa cu acea profunda stare de non-sens si supunerea propriei fiinte la sentimente de remuscare . Mi-era teama si stiam , asa cum stiu si acum , ca ce rost ar fi avut ? Sa ma clatin pe piedestalul echilibrat pe care mi l-am cladit singura doar pentru o dorinta interioara , trecatoare dar , cu toate acestea , intensa ? Sa ingorp zile de concluzii si decizii doar pentru o secunda de .. ratacire ?
De ce sa-ti spun tie ca te iubesc cand a fost deja coplesitor sa-mi spun mie , sa scriu despre asta , sa fac sa para atat de real ? De fapt , cred ca nici nu am putut sa-ti spun .. n-am putut decat sa ma uit la tine si sa tac .
Si daca m-ai fi intrebat in ce fel te iubesc ? M-as fi uitat la tine nestiind ce sa spun asa ca ti-ai fi tras propriile concluzii , mai mult ca sigur , gresite . Iubirea asta , nesigura , nu stiu despre ce vorbeste .. Nu te iubesc asa cum iti iubesti tu prietena , sora , sau mama . Nu te iubesc cum ti-ai iubi cel mai bun prieten , nu te iubesc in niciun fel , si totusi , o fac .
Cine ar intelege o explicatie asa de invalida .... nu stiu cum te-am iubit sau cum te iubesc .
Si n-am sa mint , mi-as fi dorit sa ma iubesti si tu , in orice fel ciudat ai fi gasit.. pentru ca , cu cat imi era mai clar ca te iubesc, cu cat mi se parea mai clar ca sunt singura .
Stiu de mult cat sunt de singura , din orice fel as privi situatia  dar in clipa respectiva , aveam un vag sentiment de nefericire .
Asa ca da , nu mi-as dori sa te vad prea des pentru ca nu-mi doresc sa te iubesc . Imi place ceea ce suntem , ceea ce am realizat . Noi am avut multe neintelegeri si m-ai ranit intr-o zi , o stii si tu o stiu si eu iar din ziua aia , nu speram la o astfel de toamna , in care sa te mai vad din cand in cand ... Nu credeam ca vom continua sa ne mai spunem lucruri si sa ne mai vedem uneori , nici acum nu sper la asta in viitor si tocmai de aceea imi place aceasta stare de intelegere muta care s-a creat intre noi , imi place sa radem impreuna . Felul in care vezi tu situatia nu e , nici pe departe , asa profund ca al meu , dar inteleg si asta . Am inceput sa inteleg sau , cel putin, sa accept . Stiu ca nu ma iubesti si ca probabil prea putin iti va pasa vreodata de aceasta umbra din viata ta numita eu , dar , cum spuneam , inteleg . Nu sufar , ceea ce inseamna deja prea mult . Cineva mi-a spus ca multi oameni nu ma vor iubi si ca trebuie sa invat sa ma multumesc cu faptul ca eu  ii iubesc pe ei si asa e . Sentimentul ca probabil te iubesc inseamna ceva iar faptul ca pot sa eman aceasta iubire macar fiind langa tine uneori , e mai mult decat imi doresc . Nu trebuie sa insemne nimic pentru tine , am inteles ca e mai important ca asta sa ma transforme pe mine  in ceva mai bun .
In amintirea mea inca exista cativa oameni pentru care simt iubire uneori dar pe care nu ii voi mai avea niciodata pe o banca , in parc , langa mine , asa cum te am pe tine . Iar asta e o durere cu care mai discut din cand in cand ... tu esti aici , cel putin pentru acum si nu mi te doresc altfel . Nu vreau mai mult , nu cer si nu caut dar nici nu mi-e teama de clipa in care voi avea mai putin . Viata e , intr-un fel , la intamplare . Am cerut de prea multe ori lucruri pe care nu le-am primit , nu mai am sa-i cer nimic , vreau sa vad daca imi va oferi ceva .
Acum , cand scriu , realizez ca iubirea aia despre care spuneam ca e pura , mi-a oferit deja ceva , aceste cuvinte pe care am fost capabila sa le insir in paginile mintii mele , ce poate fi mai bine ca dintr-o astfel de traire sa ajung sa construiesc ceva ce nu pot decat sa iubesc .
Adevarul e ca ieri , te iubeam , cumva , onest  si spunand-o acum realizez ca a fost real , fiindca nu ma doare , nu mi-e rusine si nici teama sa-mi spun ca da , simteam ca te iubesc . Inofensivele mele teorii legate de viata imi spun ca iubirea nu trebuie decat sa-ti aduca un sentiment de pace si bunatate , poate chiar fericire.
Asa ca ma bucur ca am putut , atunci , sa te iubesc .
        Mi-ai spus ca vreau sa fiu ceea ce nu sunt , ca incerc sa raspund vietii cu o tarie care nu mi-e caracteristica .
Eu  ti-am spus ca nu incerc nimic . Preferi sa spui cu incapatanare ca pretind a fi ceva ce nu sunt decat sa intelegi ca m-am schimbat si nu ma mai cunosti asa cum o faceai . Crezi ca viata mea nu e cum ar trebui , ca am nevoie sa ma relaxez si ca sunt obosita . Ca arat obosita . Ai dreptate , sunt obosita si tocmai de aceea nu ma deranjeaza aceasta existenta simpla . Viata mea e cum ar trebui si nu-mi doresc nimic in plus . Poate ca m-ai cunoscut prea dramatica si dornica de tot felul de sentimente pe care acum le resping cu desavarsire dar nu ma voi lupta sa te conving ca nu mai sunt asa . Schimbarea mea s-a produs cu usurinta , de la sine , nu fiidca m-as lupta cu un alter ego . Aici sunt , asa am devenit si nu ma vreau altfel .
Si te rog , nu ma mai imbratisa asa tare , imi dai sentimentul ca ti-ar fi mila dar te asigur ca sunt mai bine ca niciodata .

Ascunsa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu

Aminteste-ti :

Aminteste-ti :

Rasfoiesc :