Wednesday 30 December 2015

Realitatea in care toata lumea tipa

" I want some time to breathe . I want long walks in empty parks . I want silence . I want a cold drink on a hot day . I want the sound of a train so far in the distance I can barely hear it . I want a good book and several quiet hours ... " - Anonymous 


Zilele se scurg nemiloase , prabusindu-se in ani care tot trec lasand in urma lor semne in care se ascund ganduri si sentimente a caror glas il auzi ani in sir in universul tau launtiric .
Noi stam , cantand cu mahnire versurile anilor trecuti care ne-au schimbat si ne-au imbatranit ireversibil . Iar in lume se poarta razboaie inimaginabile in care unii isi pierd suflarea de dureri a caror martori multi dintre noi n-am fost , feriti de adapostul caselor noastre si de egoismul impenetrabil in care ne invelim vietile artificiale . 
Afara nu mai ninge asa cum era odata , e sec si rece peste tot iar ale noastre priviri se incruciseaza cu raceala pe care doar absenta iubirii o poate lasa in urma , fiind cu totii simpli oameni , rataciti pe strazi , strapunsi de singuratate , de ganduri , de iluzii , in fine , de tot felul de sentimente . Ocazional , parca la departari mult prea mari de lumea asta , unul sau poate doi sunt fericiti iar altii stau adanciti in ganduri , incercand s-o gaseasca pe a lor . 
Iar eu astept ceva ce nu stiu cum se cheama si scriu , straina de frigul de afara , in cautarea mea nefasta de a ghicii drumul ce mi se infatiseaza , creand in sinea mea numeroase inchipuiri despre ce-as putea fi , ce-as fi putut sa fiu , nefacand in fond nimic pentru a fi ceva , orice . Desprinsa parca din acesta realitate , amagindu-mi zilele cuprinse in ignoranta cu vise a caror implinire n-o aflu in faptele mele prezente , dezamagita deci de mine insami , profitand incostienta de putinul timp pe care-l am , incercand sa gasesc adevaruri pe care nu le pot vedea printre randurile paginilor citite si ma zbucium in interior pentru a gasi cuvintele care sa-mi spuna cum sa scriu mai bine , cum sa traiesc mai frumos. Frazele mele sunt lungi , golul dintre cuvinte il regasesc adesea in mine , acolo unde sunt lucruri a  caror insemnatate nu o cunosc , nestiind cum sa descriu glasurile interioare a caror traducere nu se afla in dictionare . Sunt adancita in ideea ca in mine se afla lucruri a caror forma nu stiu s-o modelez prin cuvinte , intrebandu-ma totusi daca acesta este adevarul sau sunt si eu , ca atatia altii , indiferenta , cu sentimente atat de incerte incat ti-e teama ca nu exista deloc ? 
Insa toate acestea apartin de realitatea in care toata lumea tipa . 
Tipam atat de tare incat , de multe ori , ne e frica sa mai vorbim , neintelegand racnetul interior , incontrolabil . Cateodata  strigam , imbolnaviti de furie , durere si neputinta catre un altul care-si duce si el povara sufletului in felurite chipuri iar toate aceste strigate reci se lovesc de mine intr-un mod in care ma fac sa vreau sa tac . Simt ca privesc in gol , trecand pe langa mine tot felul de sunete, nefericirea din jur mi se inclesteaza de gat devenind parca un efort si insasi respiratia . Sunt tulburata de toata aceasta galagie care sta se izbugneasca din ochi , din mainile care se agita incontrolabil intr-o lupta cu aerul iar vocea mamei mele tremura , intr-o incercare continua de a-si domoli si ea , ca toti restul , zgomotul innebunit al sinelui . Iar mie mi-e mai bine in singuratatea celor patru pereti sau sub adapostul naturii , singura care mai indrazneste sa murmure , bland , cuvinte . 
Imi lipseste linistea pe care o prevesteau zorii diminetilor ce s-au stins de mult , in care nu mi-era teama de cuvintele pe care poate nu le intelegeam sau care erau , cumva , mai bune . Cat tipat in jur,  cu greu ne mai auzim propriile ganduri ... si sunt cufundata intr-o asemenea tacere care se asemuie , de altfel , cu galagia celorlalti . 

Ascunsa

No comments:

Post a Comment

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu