Friday, 28 March 2014

Nu stiu

       Nu-mi gasesc cuvintele . Nu simt nevoia sa scriu . Daca m-am indepartat de acest blog , de acest jurnal , inseamna ca m-am indepartat oarecum ... de mine ? 
Candva eram capabila sa povestesc totul exact asa cum este , fara nimic in minus , fara  nimic in plus. Acum , acum nu mai stiu cum.
       Atunci cand am aflat ca a intrebat de mine , ca a vorbit de mine tot drumul si ca se purta ca si cum i-as lipsi , am simtit dezgust , ura si .. fericire .
Cum e posibil ca un singur om sa-mi produca atatea stari , atatea lacrimi , atatea emotii , dupa atata timp ? 
Am facut tot posibilul sa-l uit pe acel Nemernic . Am fugit , am citit , n-am vorbit , n-am gandit si m-am ascuns . M-am ascuns . 
Pentru ca asta fac eu , caci asta este titlul acestui jurnal , caci asta este ceea ce .. ma defineste ?!
Daca m-ar intreba cineva de la ce vine numele acestui blog n-as mai fi capabila sa dau un raspuns , pentru ca nici eu nu mai stiu . Dar asta este tot farmecul acestui loc . Nimeni nu pune intrebari . Si este bine , caci n-as stii sa raspund , n-as stii sa-mi raspund mie , iar probabil ca un posibil raspuns ascuns in interiorul meu , m-ar durea.
Profesorul meu de istorie spune ca n-ai cum sa intelegi pana nu-ti pui intrebari si pana nu-ti dai raspunsuri . Complet adevarat . 
Ma intreb daca dansul si-a pus intrebari , fie ele si istorice , chiar daca stia ca raspunsul o sa doara ?
M-am ascuns de ganduri , de sentimente , de mine insami . Am alungat-o pe acea fata ce inca ar mai putea sa simta ceva pentru acel .. el . Am continuat sa-mi zic ca nu-mi pasa , ca nu conteaza , ca e prea tarziu . 
Este , este prea tarziu . 
Si totusi , ceva nu ma lasa sa nu ma aranjez ore intregi in zilele cand e posibil sa ne intalnim , ceva nu ma lasa sa nu-l caut cu privirea peste tot , ceva nu ma lasa sa nu ma bucur cand aud ca intreaba de mine , ceva nu ma lasa sa-l uit . Acum . Aici . Permanent .
Nu stiu ce este acest ceva , dar ma enerveaza cumplit , ma face sa ma urasc , sa vreau sa tip . Ma face sa imi doresc sa dispar . Fie eu , fie el . Dar mai bine eu , caci un alt lucru care m-ar durea , enerva , stresa mai mult decat asta , ar fi sa stiu ca nu mai e . Ca nu mai e unde ? In viata mea ? In orasul asta ? In lumea asta ?  Nu stiu . Acesta este raspunsul .
Au trecut luni bune , am luat o decizie pe care nu mi-o voi incalca desi el complica totul . Nu stiu de ce ma mai cauta inca , de ce nu ma lasa , de ce m-a sunat ca sa ma intrebe unde sunt, de ce i-am raspuns ?! Nu stiu de ce nu a inteles atunci cand i-am zis ca vreau sa ma lase in pace  ?
De ce nu intelege ca motivele pentru care nu mai vorbesc cu el sunt atat de multe incat aproape ca le-am uitat ? De ce nu intelege ceva atat de simplu ?
De ce nu poate sa traiasca ca si cum nu m-a cunoscut vreodata , caci pe el oricum nu-l afecteaza cu nimic . Nici daca i-ar fi dor de mine , n-as vrea sa stiu , n-as vrea sa imi zica ceva , vreau doar sa ma lase sa uit , sa ma lase sa traiesc . Nu-mi mai pasa de durere , o iau pe toata , vreau doar sa ma lase , sa nu faca totul si mai greu . 
Nu vreau sa intrebe de mine , nu vreau sa stiu ce face , ce gandeste , ce vrea . Nu vreau sa mai aiba numarul meu , fb meu , nu mai vreau in liceul asta , vreau sa uit , vreau sa nu simt nimic cand ma cauta , vreau sa nu fiu fericita , nu din cauza lui .
      Este ... asa de greu ca pur si simplu sa-mi satisfaca o dorinta care pe el oricum nu-l afecteaza? 
Este cineva capabil sa-mi raspunda ? 
Ascunsa

    

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu