Despre mine

   Nu fac nimic . 

As face multe , cel putin asa cred , dar nu fac nimic . 

As fi vrut sa scriu despre zapada , chiar mi-am dorit zapada si este zapada iar maine nu ma duc la scoala iar asta ma bucura , cred .

Nu pot sa scriu despre zapada pentru ca am fost prea lasa , sau prea lenesa , sau prea racita azi ca sa ma duc sa fac un De Zapada Om si sa fac ingeri asa ca n-am niciun drept sa scriu despre mult asteptata zapada pentru ca n-am apeciat-o asa cum trebuie dar maine chiar vreau s-o apreciez.

Imi amintesc ca iarna trecuta eram profund deprimata , trista , dezamagita de faptul ca nu era zapada , ca si cum intreaga mea viata ar fi depins de asta . Imi amintesc ca scriam . Si sufeream profund ca nu era zapada , iar cand a venit deja imi consumasem toata energia suferind ca nu e zapada ca sa ma mai bucur de ea . 

Iarna asta nu stiu , ori m-am maturizat , ori am vrut sa nu repet gresala facut iarna trecuta si sa am rabdare cu zapada , ori am avut prea multe pe cap ca sa sufar ca nu e zapada ... dar abia saptamanile astea m-am gandit ca as vrea sa fie zapada si uite ca e , si ma bucur , nu sunt sigura ca ma bucur dar ... 

As fi vrut sa sufar ca n-a fost zapada pana acum , as vrea sa fac lucruri care sa imi dea sentimentul ca inca sunt un copil , as fi vrut sa impodobesc bradul cu placere si nu stiu...sa plang de fericire ca am vazut zapada , vreau sa fiu copil in continuare... nu vreau sa cresc si mai mult , nu vreau.

Ma gandeam azi ca viata se imparte in doua . Fericirea si tristetea din care este alcatuita aceasta avalansa de trairi.

Cand sunt trista stiu ca sunt trista , simt ca sunt trista si traiesc profund asta . Dar fericita nu sunt . Adica..nu simt fericirea , nu stiu daca mai stiu ce inseamna , nu-mi amintesc cand am fost fericita ultima oara , serios . As vrea sa rad si sa multumesc Tatalui ca imi da fericire , as vrea sa ma trezesc si sa adorm zambit si sa ma port frumos cu oamenii pentru ca sunt fericita , sa urlu ca sunt fericita .

N-am mai simtit asa ceva de atata amar de vreme .

Nu sunt trista , cred  . De fapt nu , stiu ca nu sunt trista , dar nu sunt fericita , sunt..nu stiu , resemnata ?

Dorm mult si ma simt totusi obosita , sunt stresata si dezamagita de situatia mea scoalara de care sper sa nu afle tata , mamei i-am zis si , spre surpriza mea , nu m-a certat , a inteles si asta mi-a usurat enorm situatia , simt ca , in cazul in care tata va afla si ma va face sa ma simt oribil , sa-mi doresc sa plec , sa dispar , voi stii macar ca mama e acolo si ... nu stiu , e  mama  , stiu ca pentru mama trebuie sa raman lucida . Am dat-o in bara la chimie , biologie , fizica dintr-o prostie ( ceva mai bine ca la chimie ) si am dat-o in bara si la engleza , ceea ce ma termina , efectiv , dar e mai bine ca la chimie , bio si fizica .

N-am mai vorbit cu D. de la ziua lui , pe 19 . Nu cred ca vom mai vorbi vreodata , s-a terminat , nici macar nu mai intru pe mess sa vorbim si stiu ca nu ma va suna niciodata . De ziua lui mi-a zis ca spera ca nu i-am trimis iar o scrisoare sau prostii de genul asta si l-am asigurat ca nu , cred ca a fost ultima palma pe care am incasat-o de la el .

Acum , uitandu-ma inapoi ma intreb cu ce m-am ales dintr-un an si ceva de dragoste ce a produs mai multe lacrimi , de jigniri si de lucruri care chiar au durut , ma intreb ce-am facut eu in acest an . As vrea , chiar as vrea sa stiu ce-am realizat , pentru ca acum simt ca nici n-am trait perioada aia , nu-mi amintesc nimic fericit chiar daca stiu ca au fost si cateva momente , ma uit la mine si vad doar o fata proasta si ranita , imi amintesc doar lacrimile si imi amintesc de episodul cu scrisorile care , pentru Dumnezeu , chiar m-a marcat . 

Cred ca , abia acum cand scriu imi dau seama ca m-a marcat . Stiu ca o sa-mi amintesc mereu de acele scrisori aruncate , acele scrisori care au insemnat totul .

Nici cu Pafi nu mai vorbesc , acum , mi se pare aiurea pana si porecla pe care i-am dat-o , dar nu stiu cum sa scriu despre el dandu-i alt nume . Ma simt vinovata de treaba asta , ma simt vinovata pentru faptul ca nici nu-mi mai pasa . Stiu ca e nefericit , ma gandeam zilele astea ca nu mai vreau sa-i fiu alaturi , ma gandeam ca el e mereu nefericit si ma gandeam ca , la urma urmei , toti suntem .

Imi pare rau ca simt asta  pentru ca stiu ca el nu merita , stiu ca am promis ca n-o sa plec , si pe bune ca n-o sa plec , si n-am plecat , doar am lasat-o balta . Nu e ca si cum el si-a dat interesul sa comunice cu mine , iar eu , sa trag de el sau de altii , chiar nu mai pot .

Sunt in continuare certata cu colega-mea de banca *fosta colega de banca* , nu cred ca ne mai impacam vreodata , si oricum probabil va pleca .

Nu imi mai lipseste , acum ma enerveaza , o vad urata , stearsa , la fel cum il vad si pe Pafi , chiar si pe D. . Nu stiu daca asta inseamna sa nu mai iubesti pe cinvea , de fapt nu cred ca poti vreodata sa nu mai iubesti pe cineva daca chiar l-ai iubit pe acel cineva , dar eu... Cred ca e doar o forma de dezamagire , persoane pe care nu le mai vrei si gata , realizezi ca s-a terminat si nu mai poti da inapoi , ca nu mai vrei sa dai inapoi , refuz sa ma gandesc la ei , refuz sa ma gandesc la mine .

Vorbesc cu cativa oameni , incep sa cred ca viata mea sociala e relativ buna , m-am imprietenit cu o tipa chiar in microbuz , am facut-o sa rada si mi-a zis ca-i place stilul meu , ca-i place de mine si asta m-a flatat la culme . Si m-am simtit destul de ok ca am facut sa rada o straina , aproape ca imi placea de mine.

Si , am vorbit cu straina doar de doua ori si cred ca are nevoie de cineva si , nu stiu de ce , vreau s-o ajut , de fapt am si inceput s-o ajut oarecum , nu stiu de ce , vreau sa o ajut pentru ca asta ma face pe mine sa ma cred mai buna , deci nu sunt buna daca vreau s-o ajut , in fond , tot pentru mine . E..nu e chiar asa , vreau s-o ajut si nu stiu de ce , pur si simplu vreau ca oamenii sa aiba nevoie de mine , sa simt ca am facut ceva bun pentru ei . La fel cum e si cu R . , ma tot omoara cu relatia ei si cu chestiile ei si cateodata chiar ma enerveaza dar ma calmez si spun ca asa e ea , ii dau sfaturi desi , sincer , ma plictiseste grozav situatia . I-am zis chiar ca o iubesc , pentru ca m-a cam fortat sa fac asta , am zis ca sa se simta bine , dar n-o iubesc , si o stie si ea , si nu-mi place sa zic ca iubesc daca nu iubesc dar cred ca s-a simtit bine deci... " a fost pentru o cauza nobila " .

Vreau sa-i ajut mai mult sau mai putin pe toti oamenii astia , chiar daca nu cred ca la mine se gandeste cineva  . Nici nu mai simt nevoia sa se gandeasca , pur si simplu imi e ok asa , n-am ce sa le spun , prefer sa stau singura , nu vreau sa ma gandesc la mine . 

Nemernicul ma cauta , mai imi zice cate ceva aiurea , eu ma prefac ca nu observ , nu conteaza , am lasat-o balta si cu el , as vrea sa nu mai vorbim  dar nu-mi permit , pur si simplu , sa nu-i mai raspund . Cert e ca ma deranjeaza cand incearca sa vorbeasca cu mine , abia astept sa isi dea seama ca nu vreau sa mai am vreo treaba cu el si sa inceteze cu asta , si sper sa nu-l mai vad niciodata , pacat ca suntem in acelasi liceu si , spre oroarea mea , o intalnire e inevitabila.

Nu stiu ce sa spun despre C. , baiatul pentru care l-am refuzat pe Stefan atunci . Cred ca-l plac , nu stiu , daca e asa nu vreau s-o recunosc , chiar si acum , cand am scris " Cred ca-l plac " , m-am cutremurat putin.

Adevarul e ca mi-e frica . Mi-e foarte frica sa il plac , mi-e frica sa iubesc , stiu ca abia daca se ia in calcul ideea de " a-l iubi " , dar mi-e teama si sa ma gandesc la asta .... am fost dezamagita asa de mult si atat de " cumplit " ( cuvant dramatic ) incat acum nu mai vreau nimic , si totusi , daca nu e nimeni la care sa ma gandesc , ma simt deprimata .

E doar ca...el imi scrie zilnic netinand cont daca eu ii scriu sau nu , si ma suna , ma suna des in cursul saptamanii , si cand sunt la scoala , si cand sunt in pat , abia trezita , si mi se pare fantastic . Cateodata ma gandesc si imi vine sa plang , imi vine sa plang de furie pentru ca nu e corect sa fiu fascinata de un simplu telefon , de faptul ca cineva poate se gandeste la mine , sa fiu fascinata de faptul ca cineva imi spune ca sunt frumoasa , si abia daca-mi vine sa cred , mi se pare ireal si de aceea cred ca doar se plictiseste .

Nu stiu , mi-e frica , oricum n-am ce sa fac , n-am sa pornesc eu nicio discutie , nu vreau sa mai sufar , nu vreau sa mai regret , nu vreau sa mai pierd ... Dar nu vreau nici sa fiu singura . O sa astept....si nu stiu spre ce va duce asta , dar Dumnezeu stie ca imi doresc mult o persoana pe care sa o iubesc si care sa ma iubeasca . Sa ma iubeasca ..

Sunt racita de doua saptamani ... n-am mai fost racita de ani buni asa mult timp , si iau pastile .

Nu stiu , poate e din cauza ca am fost plouata si uda pana la piele , din cauza ca merg cu capul gol , din cauza ca serile imi las cateodata geamul deschis pentru ca ma omor dupa aer curat si dupa sunetul vantului si al ploii/zapezii , din cauza ca atunci cand sunt la scoala si ma suna C. stau la geam desi e foarte frig , nu stiu.

Iar am scris mult , zic mereu ca nu am ce sa scriu asa ca las pe ziua urmatoare , dar cand ma decid sa scriu , nu ma mai opresc , si ma gandesc " Cine o sa citeasca toata chestia asta cand , in fond , n-am zis nimic ? " 

Adevarul e ca atunci cand scriu , si in general , doar atunci cand scriu , ajung sa fiu sincera cu mine si sa ma gandesc la ceea ce " traiesc " . In rest , imi e somn . Nu mai citesc prea mult , nu mai pot sa ascult muzica prea mult , pentru ca nu mai gasesc melodii , mi se par toate la fel , nu stiu...m-am saturat . Nu fac nimic , doar mananc , mult si cu pofta si ma intreb cand ma voi opri . Astept sa-mi scrie C . , si cam asa decurg zilele mele , zile in care ar trebui sa fiu " fericita " dar nu sunt . Si vreau sa vorbesc cu C , dar nu stiu ce sa-i spun , pe bune ca nu stiu , vorbim zilnic si nu ne spunem nimic , vorbim chestii asa banale , nu stiu...imi e teama ca intr-o zi nu vor mai fi nici macar banalitatile si eu ma voi simti trista pentru ca daca n-as vorbi cu el m-as simti din nou neexistenta  , iar asta ma enerveaza . Vreau sa-l cunosc , si pentru prima oara in viata mea , nu stiu cu ce sa incep...iar el nu zice nimic , nu intreaba nimic . As fi dispusa sa vorbesc chiar si despre mine , daca as fi intreabata . Vreau sa-l intreb unele lucruri dar mi-e rusine , mi-e teama , teama sa ma implic . Cu D. si cu Nemernicul a fost .. rau , am suferit rau , nu m-am ales cu nimic si in final cred ca totul a dus spre o eu mai rea , mai bine raman singura decat sa trec iar prin asta .

Am terminat de citit Maitreyi , cutremuratoare , aproape ca am plans , imi venea sa plang dar n-am putut .. m-a impresioant la fel de mult ca Dama cu camelii , poate chiar mai mult , singurele carti care au insemnat cu adevarat ceva...si voiam sa scriu despre asta , despre acest " ceva " , despre intrebarile pe care le am si raspunsurile pe care nu le voi primi , despre ceea ce vreau sa fac si nu fac pentru ca nu stiu .... despre cartile astea doua , vreau sa scriu candva .

Unde imi este masca ? 

Ascunsa