sâmbătă, 30 iulie 2016

Din 29 august

" You have never left my mind since that day. " 


Nu te-am mai vazut din acea zi in care ne-am schimbat, in care m-am schimbat.
Mi-e cumva teama sa te vad fiindca poate atunci as intelege si mai putin decat o fac deja iar neintelegerea mi-a pricinuit, intotdeauna, o furie coplesitoare. Prefer sa sufar decat sa nu inteleg ce mi se intampla, sau ce simt, sau ce fac. 
Stiu ca intre noi lucrurile nu sunt clare, la fel cum stiu ca ti-e greu si tie. Incerc sa caut o rezolvare dar sunt speriata fiindca singura solutie ar fi sa plec de langa tine, fara cale de intoarcere iar pentru  a lua aceasta decizie nu ma simt inca pregatita. 
Ieri a fost ziua ta iar eu n-am fost langa tine din motive evidente pentru amandoi. Am avut totusi o zi buna caci, plimbandu-ma prin oras cu singurul om cu care pot vorbi deschis in afara de tine, mi-am mai golit memoria de tot ce-a fost intre noi, tot ce ne-a schimbat atat.
 Am stat pe malul marii si-am vazut crestele delfinilor, inotand linistiti, iar pe lumea asta imbibata-n haos parea sa se fi lasat, pentru o vreme, pacea.  Si m-am gandit la tine, ca in fiecare zi de cand te cunosc. Dar oare te-ai gandit si tu ? Oare ti-ai dorit sa fiu langa tine sau macar ti-ai amintit de anul trecut, cand am fost acolo, nestiind ce va urma sau ti-ai trait fericirea, alaturi de toti ceilalti, suprimand astfel absenta mea? 
Era liniste in jur, marea fremata usor iar eu am vorbit fara sa ma opresc despre tine, despre noi.. 
Si am inteles ca am nevoie de o pauza, ca am nevoie sa gasesc in mine puterea de a merge inainte, intr-un fel sau altul. 
Este mult mai usor cand nu esti, fizic, aici caci de fiecare data cand ma imaginez vorbindu-ti, relatandu-ti deciziile mele drastice in ceea ce ne priveste, nu ma pot opri din plans. Mi-e greu sa-mi iau la revedere, in special stiind ca vor fi zile cand poate vei fi singur, cand poate iti va fi greu iar eu nu voi putea fii langa tine, sa stam in liniste, pe undeva prin oras. Iar tu n-ai sa mai poti sa adormi in parc, pe genunchii mei, fara a fi trezit de nimeni si de nimic, comportandu-ne de parca avem tot timpul din lume sa stam asa, nefacand nimic. 
Mi-e sincer dor sa nu facem nimic impreuna. Mi-e dor de zilele cand nu era complicat, nici greu si nici gresit sa fim prieteni si atat. Dar viata si-a urmat cursul ei iar noi n-am putut controla ce a fost sa fie si tocmai fiindca viata trebuie sa se miste constant, in ritmul ei propriu, nici noi nu putem sta pe loc, in incertitudinea asta descurajatoare. Nu pot sa astept sa vad daca vom mai fi vreodata ceva, daca vom mai putea sta vreodata, neascunsi de nimeni, daca vor veni zile cand te voi putea vedea, fiind noi insinse si nimic mai mult.
Nu pot sa astept gandindu-ma ca poate se va imbunatati ceva fiindca deja ma schimb, nu stiu sigur ce simt pentru tine si cred ca niciodata nu voi stii ce simti tu de fapt sau daca simti ceva. Nu pot merge inapoi si nici inainte. Si tocmai de aceea, nu ne putem opri in felul asta, tocmai de aceea trebuie sa decidem daca mai are rost sa ne intersectam, in vreun fel, drumurile. 
Daca te-as intreba, mi-ar fi frica de ce ai raspunde iar daca as tacea, mi-ar fi frica pentru ca ai tacea si tu. Asa ca te las sa-mi vorbesti.. de unul singur. Si poate va fi greu mult timp, poate doar pentru mine dar presupun ca trebuie sa ma intorc la ceea ce eram inainte sa te cunosc, ca si cum n-ai fi fost acolo niciodata.
Ascunsa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu