joi, 7 iulie 2016

apus

" De cate ori plec in oras/ Am reflexul sa ma-ndrept spre tine,/ Dar nu te mai gasesc,/ Inchid ochii/ Si nu stiu ce caut pe strazi./ Ce mai facut in lume./ Daca tot te-am pierdut." - Adrian Paunescu 

Acelasi drum apasat de vreme, aceeasi eu, apasata de schimbari si, undeva in lume esti probabil, acelasi tu. In multele mele momente de singuratate contemplez asupra lucrurilor care ma definesc si care mi-au creionat, in felul asta unic al vietii de a modela destine, intreaga existenta. Caci, spre exemplu, ce-as fi fost eu daca m-as fi nascut intr-o cu totul alta tara ? As fi avut, probabil, alti prieteni, as fi iubit alti oameni, as fi avut alte visuri si nu te-as fi cunoscut, niciodata, pe tine. Iar daca nu te-as fi cunoscut, astazi, aflandu-ma in vesnica mea calatorie spre casa, in aceleasi microbuze ticsite de oameni obositi, privind un apus cum rar iti este dat sa vezi, m-as mai fi gandit oare, cum ar fi fost sa-l vedem impreuna? M-as fi gandit oare, in profunzimea mea tacita de adolescent chinuit de zbuciumuri interioare, daca, acolo unde te afli, te uiti si tu sper acelasi sfarsit de soare ? 
Probabil acestea sunt o parte din lucrurile pe care nu le poti alege sau schimba, lucruri care tin, probabil de ceea ce numim destin. 
Iar eu, urmandu-mi asa zisul destin, merg pe strazi cu mintea nelinistita de ganduri, aflandu-ma mereu intr-un alt timp, intr-un alt loc, intr-o alta viata si de cele mai multe ori, cu tine. Iar uneori, ma regasesc in tot felul de locuri, in tot felul de nopti, imaginandu-mi un viitor in care sa-ti vorbesc n-ar parea gresit, in care am voie sa te iubesc si sa traiesc asa cum, in ignoranta si egoismul meu desavarsit, cred ca merit. Sunt atat de multe lucruri pe care as vrea sa ti le spun dar nu pot si pe care as putea sa mi le spun mie, dar nu mai vreau. 
Sunt obosita iar somnul, asa zisa vacanta de care nu ma pot bucura nu-mi scapa oasele de aceasta stare de epuizare completa. Sunt amortita, blocata intr-un val de sentimente care nici nu ma mai afecteaza, pe care nici nu mai simt nevoia sa le scriu, care nu-mi mai trezesc niciun fel de interes fiindca par acum obisnuita cu constanta lor apasare. Sunt lucruri despre care nu pot sa vorbesc cu nimeni, pentru ca toti ceilalti nu par a fi tu . Sunt ingrijorata de viitorul si de deciziile pe care trebuie sa le iau, de oamenii care ma inconjoara si in privinta carora, de multe ori, nu sunt sigura, de valurile ametitoare de lucruri care se schimba in jurul meu, in vietile altora si care par ca stagneaza in a mea. 
Ma simt lasata in urma, singura iar micile placeri ale vietii, cum ar fi cerul instelat de la miez de noapte pe malul marii, acompaniat de sunetul valurilor iar eu, invelita intr-o patura meditand tacuta asupra lor, nu-mi mai aduc nicio bucurie reala. 
Sunt recunoscatoare pentru lucrurile pe care le fac in sfarsit, pentru asa zisa mea tinerete pe care nu pot sa  neg, o traiesc intr-un mod frumos, pentru asa zisele mele realizari.. cunosc si reevaluez adesea diversele privilegii din viata mea dar, in interior, mi-o recunosc adesea si simt ca nu sunt, cu adevarat, fericita .
N-are rost sa mint in singurul loc in care-mi mai permit sa fiu sincera, in care mai stiu cum sa fiu eu insami, absenta ta a schimbat multe. De fiecare data cand traiesc un moment fericit, cand ma aflu intr-un loc deosebit si imi creez amintiri care vor ramane insemnate in cartea vietii mele, este o stranie senzatie de lipsa. Lipsa de tine si, probabil, lipsa de mine. Fiindca, aflandu-ma in aceste momente de asa zisa implinire, regasesc in mine dorinta de a fi si tu acolo. 
Stii, nu ma consider o persoana de un romantism desavarsit, de-o sensibilitate specifica sexului feminin sau de-o blandete imaculata, asa as descri-o, de pilda, pe mama. Dar eu sunt, as putea spune, realista, imi place sa cred ca sunt puternica si ca niciodata n-am sa-mi plang zilele dupa cineva iar tu nu esti vreo exceptie. Insa am felul meu de a privi in sine-mi si a vedea lucrurile care lipsesc si am inteles ca intr-o viata monotona, intr-o permanenta absenta de ceva, tu ai fost cel de care m-am simtit, pentru prima oara, cu adevarat inteleasa. 
Imi e dor de tine iar a nega acest simtamant ar fi o nedreptate pentru tot ce-am insemnat noi vreodata. 
Ascunsa 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu

Aminteste-ti :

Aminteste-ti :

Rasfoiesc :