4 years

" Never have I dealt with anything more difficult than my own soul. " 

28 IULIE

Este ciudat sa ma uit la mine, cea de acum patru ani. Acel copil incapabil sa-si cladeasca in universul sau imaginar acest drum pe care l-a urmat, de fapt, viata mea . 
Iata-ma aici, patru ani mai tarziu, cu tot felul de intrebari despre trecut, prezent si viitor carora 
n-am reusit sa le dau inca vreun raspuns. Iata-ma inca copil, dar cu o perceptie cumva altfel, poate un pic prea schimbata pentru toti acesti patru ani care au trecut peste mine, fara sa ma intrebe daca-mi doresc sau nu . 
Dar timpul nu intreaba pe nimeni nimic iar viata, ei bine, se scurge in felurite valuri care de multe ori te inneaca dar clipele de beatitudine in care  plutesti deasupra lor sunt, pe cat de efemere, pe atat de nepretuite. 
Acum patru ani imi faceam griji, in general daca voi izbandi sau nu in ceea ce priveste parcursul meu educational iar aceasta este una dintre foarte putinele lucruri care nu s-au schimbat. Dupa multe alte examene, teste, griji si probe ma aflu, patru ani mai tarziu, in aceeasi criza existentiala de neincredere si spaima ca, poate, doar poate, voi da gres. Ma aflu la o luna jumate distanta de un an in care trebuie sa iau decizii si sa muncesc mai mult ca oricand. Acum patru ani urma sa pasesc in ceea ce reprezinta un punct de reper in viata mea actuala, am cunosc oameni noi, pe unii i-am pastrat langa mine, pe altii a trebuit sa-i las sa plece, fie ca mi-am dorit asta sau nu, pentru unii inca am resentimente carora nu stiu sa le dau glas asa ca le las, mocnind, in torace. Mai sunt aceia pe care viata, nesansa sau poate timpul nepotrivit m-au impins sa-i abandonez sub un val impenetrabil de ignoranta si tacere, de unii mi-e dor desi trec pe strada ferindu-mi ochii de ai lor, doar doar ar putea ghici ce taine se ascund in mine..
Altora le sunt totusi recunoscatoare caci, in ciuda nefericirilor pe care mi le-au pricinuit intr-unul din momentele vietii mele, au ajutat la cladirea a ceea ce sunt azi si da, poate nu sunt exact ceea ce mi-as fi dorit sa fiu si poate ca mai am mult prea mult pana acolo dar pot spune despre mine ca sunt o persoana care se poate descurca cu... ea insasi. O persoana care stie sa-si controleze emotiile iar cand nu, gaseste o cale sa le elibereze. Sunt cineva care este capabil sa accepte schimbari, desi unele ma afecteaza, o persoana care a trecut prin lucruri destul de nefericite dar care stie ca viata este ceva frumos si ca merita traita doar in aceasta maniera.
In acesti patru ani de mine insami am invatat sa recunosc ca suferintele mele se datoreaza, in mare parte, deciziilor pe care le-am facut dar si ca, deseori, merit mai mult. Am inteles ca sunt si eu o simpla fiinta, dorinca de implinire sufleteasca, asa cum sunt toti ceilalti, fie ca ii consider oameni valorosi sau nu. Toti suntem intr-o lupta proprie de a obtine ceva care tine de o coarda sensibila a existentei noastre, si anume sufletul. Dezamagirile personale n-ar trebui sa ne impiedice din a-i ajuta pe altii sa-si implineasca aceste aspiratii caci trebuie sa fim buni si nu fiindca am avea ceva de castigat, ci fiindca asa am fost lasati sa fim. 
In acest interval de ani am inteles ca iertarea nu ar trebui sa fie o alegere unica, influentata de situatie, ci un mod de a trai cu tine insuti si cu altii. Nu poti sa vietuiesti chinuindu-ti existenta cu greselile tale sau ale altora care te-au ranit in mod excesiv pentru ca iertarea este primul pas spre vindecare. Durerea, de asemenea, se micsoreaza cu timpul, chiar daca nu mai crezi asta in momentul cu pricina iar multe din lucrurile pentru care sufeream acum un an, doi sau patru au ramas astupate de trecerea timpului care, daca nu vindeca, cel putin te ajuta sa intelegi de ce unele lucruri trebuiau sa se intample asa . Pe unele insa nu le intelegi niciodata, dar este normal sa duci o lupta continua cu tine insuti si cu neputinta ta omeneasca de a nu asimila toate evenimentele, frumoase sau nu, care ti se intampla. Din durere, asemenea fericirii, izvorasc lucruri frumoase, pentru mine a fost scrisul si pasiunea de a rataci ore in sir prin carti... Si poate ca n-am creat opere de arta dar in mine insami s-a schimbat ceva, iar sa ma schimb pe mine, sa ma inteleg pe mine este mai mult decat sper sa realizez in viata. 
Au fost patru ani intensi. Ani nebuni de nopti pierdute printre tot felul de oameni, in tot felul de locrui. Ani in care am invatat, am iubit, am suferit, am baut, am citit, am cunoscut partial omul din mine si oamenii din jurul meu, am reusit sa diferentiez dorintele de nevoi si sa descopar oameni minunati, indispensabili sub tot felul de aparente care m-ar fi scutit de o fericire si-o uimire inimaginabila daca m-as fi lasat condusa de ele. 
Am cunoscut cateva fiinte care nu m-au facut sa regret nimic, chiar daca acum poate nu mai sunt langa mine, oameni datorita carora am trait profund, in miezul a tot ce insemn eu, oameni care au trezit in mine forte inimaginabile si dorinta inexplicabila de a fi mai buna, de a darui mai mult fara nazuinta de a primi ceva in schimb. Persoane care m-au invatat sa dau tot ce am, toata iubirea de care sunt capabila intr-o maniera sincera, fara egoismul de a tine pe cineva langa mine, de a face din cineva propria mea persoana. Am invatat sa daruiesc doar de dragul de a oferi fericire, doar de dragul de a face din lume asta un loc mai putin tragic. Si am fost fericita, chiar daca nu pentru mult timp. 
Am vizitat o alta tara, m-am implicat, am trait, chiar daca nu cat as fi vrut... Patru ani de scris si ma intreb cati vor mai fi. Patru ani in care as fi vrut sa realizez mai mult si in care as fi vrut sa scriu despre putinul pe care l-am realizat... dar au fost totusi patru ani in care am existat, in care mi-am acordat mie un colt de onestitate, de intelegere, de reverie si evaziune din realitatea constrangatoare. 
M-am ascuns patru ani de mine insami, doar ca sa ma gasesc din nou, tot mai mult in fiecare zi.
Ascunsa