everything

" I wanted to remember everything. Especially the sound of her voice. " - Stephen Chbosky

Inca din seara aceea devastatoare, in care ne-am sarutat pentru prima oara, mi se raspandesc din suflet in tot corpul si mi se impletesc in jurul inimii tot felul de stari carora nu reusesc sa le dau vreun nume, vreo forma sau vreo esenta. 
Ma simt altfel, altfel ca si cum as vrea sa scriu despre asta dar de fiecare data cand ma aflu in fata hartiei albe, e ceva ce ma trage inapoi, in linistea desavarsita pe care n-o lasa decat o furtuna poate mult prea mare. Si totusi nu m-am oprit din scris, scriu intruna in interiorul mintii mele, parca de cand te cunosc. Imi imaginez ca scriu iar cand constientizez ca as putea, intr-adevar, sa las amprenta zilelor petrecute cu tine in paginile vietii mele, ma blochez.
Poate ca tu si eu am fost prea mult ca sa pot scrie despre asta. Poate imi va lua ani sa gasesc cuvinte care sa umple, macar pe jumatate, golurile pe care le-ai lasat sau sa ma elibereze, macar putin, de abundenta gandurilor si sentimentelor ce ma zdruncina launtric. Iar alteori.. mi-e pur si simplu frica. Mi-e frica sa scriu despre tine stiind ca astfel, voi intelege mai bine ce se intampla cu mine, cu noi.. iar uneori prefer sa nu stiu decat sa ma doara poate un pic prea tare. Poate incerc sa te pastrez in sine-mi asa cum te-am pastrat in brate, pe tot parcursul acelei nopti care mi-a schimbat, intr-o oarecare masura, tot cursul vietii. 
Sarutandu-ma, nu s-a oprit lumea. Valurile au continuat sa-si urmeze acest du-te-vino nesfarsit si in zilele de dupa iar peste ani, cand ne vor asupri vartejurile ametitoare ale vietii,  amintirea unei zile de iulie, 13, se va pierde in adancul mintii noastre. Dar vezi, ce-mi pasa mie de lumea toata, de putinul ala de atunci, cand tu pentru mine esti atat de mult ? Si ce daca n-am schimbat lumea, destinul sau valurile marii, cand eu cu mine sunt altcineva ? 
Mi-ar placea sa-mi amintesc de tine in detaliu, de ochii tai, de buze, de felul cum iti miscai ritmic mainile pe corpul meu, de felul cum ingreunau stelele cerul si de cum luna era singura martora la o iubire atat de neimplinita. Vreau sa-mi amintesc de vocea ta dar mai ales, sa-mi amintesc ce frumos am retrait senzatia de a veghea cu tine, in liniste, asupra a tot ceea ce-am trait si vom trai vreodata. In seara aia am tinut universul intre palme, univers pe care n-au putut sa mi-l rapeasca decat zorii.
Si te-am iubit atunci si in toate zilele de dupa si cine stie cand si daca ma voi opri. As fi vrut sa nu mai treaca timpul niciodata, sa nu ma trezesc iar in atatea dimineti in care mi-e frica sa ma intreb 
ce-i cu mine, cand nu stiu unde esti, ce faci si cu cine.. cand nu ne mai vorbim. Cand e gresit pentru lumea toata sa te iubesc dar ar fi atat de gresit pentru mine insami sa n-o fac. Cand stiu ca indiferent de deznodamant, voi fi fara tine si desi sunt asa de atata vreme, e inca greu sa ma obisnuiesc cu gandul unei astfel de absente, din care nu ne mai putem intoarce.
In sinea mea inteleg, iti inteleg tacerea asa cum caut sa o inteleg si pe a mea si stiu mai bine ca oricine ca am inceput sa scriem, in liniste, acel " la revedere " de care ne-am tot ascuns. 
Stiu ca se termina aceasta poveste asa cum simt ca in inima ta nu mai poate exista niciun loc pentru mine si ca poate regreti acea seara si faptul ca ni s-au intersectat, candva, pentru prima oara, drumurile. Iar eu regret tot ce n-am putut sa scriu si sa fiu ... si tot ce am sa continui sa-mi innabus in inima.. Si stiu prea bine ca nu pot sa ma opun unui sfarsit si ca incercarea in sine ar fi o lasitate, dar mi-as dori sa mai stai putin.. atat de putin incat as putea crede ca n-ai sa pleci niciodata. 
Ascunsa