Esti

"There are certain things, no matter what, you have to keep inside." - Haruki Murakami

Daca as parasi orasul ar fi poate mult mai putine locuri care sa-mi aminteasca de tine. Iar oamenii pe care obisnuiam sa-i vedem impreuna, ar fi si ei, asemeni tie, undeva departe. 
Dar oriunde m-as duce, m-as trezi gandindu-ma tot la tine. La o vorba pe care mi-ai spus-o in treacat, la un zambet pe care timpul mi l-a sters, la privirea ta. Palmele-mi pulseaza, adesea, amintindu-si parca de unele singure cum era cand sarutau palmele tale. 
Sunt lucruri pe care nici timpul nici oamenii nu mi le pot lua. 
Pentru ca tu ai stiut sa existi .
Si poate ca ani multi vor trece peste noi iar banca pe care stateam va fi macinata de vreme iar copacul ce ne tinea umbra va fi si el pierdut. Poate o alta cladire abandonata va lua locul cafenelei in care povesteam la nesfarsit iar masa de la fereastra unde stateam si beam ceai va lasa si ea doar un loc gol. Privirea mea n-o sa mai vada, poate, locul unde mancam si nici barul peste care te priveam, nu vom mai merge pe aceleasi scanduri ce ne desparteau talpile de nisip iar desenul pe care ti l-am dat il vei pierde asa cum pierzi toate lucrurile neimportante. 
Peste ani n-am sa te mai vad iar urmele noastre pierdute prin orasul asta purtator de vise se vor sterge odata cu ploile ce nu inceteaza sa vina . Nici marea nu va mi cunoaste ale noastre priviri iar in diminetile mult prea reci nu vom mai ingheta impreuna, ci fiecare de unul singur . Drumul nostru comun nu ne va mai cunoaste pasii ci poate doar privirea mea, incercand sa te mai gaseasca o data, si inca o data ..
Iar timpul va trece, adancind in inima mea tot mai multe ganduri pe care n-am indraznit sa le spun, tot mai multe lacrimi pe care nu le mai pot plange si amintiri pe care vocea mea nu are puterea sa le dea viata cuvantului. 
Fiinta mi-e strabatuta de un dor cumplit cu care nu mai pot lupta si nu conteaza ce va face timpul cu toate locurile care au fost martore la ceea ce-am avut, pentru ca  timpul nu are puterea sa faca nimic cu mine, nici cu cel pe care il port in adancimea fiintei mele.
Mi-as dori, macar putin, sa te pot uri. Poate mi-ar fi mai usor sa las amintirile cu noi pierdute in orele ce vor trece si zilele traite fara rost, dar eu te iubesc asa cum n-ai sa stii tu niciodata, in tacere, intr-o durere pentru care simt repulsie si rusine dar care, in fond, imi apartine. Iar daca as stii ca intr-o zi iti vei explica tacerea si drumul tau se va mai intersecta o data cu al meu, as lasa toata deznadejdea si chinul sufletesc sa curga in valuri atat de mult cat au nevoie. 
Dar pentru noi este probabil tarziu. Iar banca si alte asemeni lucruri mici nu te fac sa te gandesti la mine si nici oamenii din jur iar in sinea ta nu exista niciun gol in care obisnuiam sa fiu eu, exista poate doar un nume al unei fete pe care obisnuiai s-o stii.
Tu ai fost prea mult pentru mine ca sa ma pot, vreodata, elibera de prezenta ta. Si daca azi as intelege ca poate vor fi ani lungi pe care am sa-i petrec fara tine, ca poate am sa plang si atunci cum am plans ieri, azi si poate maine, n-as schimba nimic. 
Te-as iubi din nou poate mai mult, poate mai bine, dar orice ar fi, te-as mai iubi o data. Oricat ma doare, pentru mine ai fost, vei fi si inca esti.  

Ascunsa

Cuvinte nespuse

" I hope you are doing well in your life. I am writing because I do not need an answer from you, I am writing because I want to close the story [...] Maybe we meet in next life, or maybe we did in our past lives/ But for now I  just want to tell you that I am sorry and I forgive you. " - Eli Ana 

Ti-am inteles tacerea pentru ca intre noi n-a fost niciodata vorba de cuvinte. 
Despre tine... n-am putut vorbi niciodata altfel decat in scris pentru ca ai contat intr-o masura pe care vocea mea n-ar fi putut-o atinge, pentru ca scriindu-te mi-am dorit, intotdeauna, sa te pastrez cat mai viu, sa te am in inima in fiecare zi, pentru totdeauna. 
Am vrut sa te scriu ca sa te pastrez pentru zilele in care nu vei mai fi, fiindca, ca oricare alt lucru bun din viata mea, care a depasit, macar pentru o zi, macar pentru o ora, cotidianul, a fost la sfarsit un alt sir de ganduri triste. 
Un gand trist esti si tu azi. 
Durerea sufletului meu este adanca intr-o masura in care ochii mei n-ar mai vrea sa te vada niciodata, caci n-ar gasi cale sa ascunda tumultul de rani pe care nu le mai pot plange . Iar tu ai stii, de indata ce m-ai vedea, ca mi-e intreaga fiinta crancen indurerata de dezamagirea pe care, pentru o ultima oara, ai decis sa mi-o oferi . 
As spune deci ca ma dor toate insa daca m-ai pune vreodata sa aleg ce lucru imi e cel mai greu de indurat acela ar fi felul tacut de a pleca. Sunt un om de la care ai decis sa nu-ti iei la revedere, un om care a indraznit sa te iubeasca si care te mai iubeste chiar si azi . 
Un om care nu mai are dorinta de a cere altora lucruri  care stie ca nu ii pot fi date dar care, in resemnarea lui tacita, si-ar dori macar un "ramas bun". 
Intr-adevar, un tip de cliseu pe care m-am straduit intreaga-mi viata sa-l evit. Dar care alte doua cuvinte au darul de a descrie mai bine ceea ce mi-as fi dorit sa aud ? 
Noi doi am tacut mult, am tacut bine si, mai ales, am tacut frumos. Am tacut in felul in care doar oamenii care se inteleg stiu sa tac, oameni pentru care cuvintele nu-si au rostul, oameni pentru care tacerea este cel mai frumos sunet. 
Noi comunicam printr-o tacere perpetua iar azi, tacerea noastra nu mai e nici blanda, nici calda. Este o asemenea liniste care-mi sfarama sufletul cu tot cu coaste, linistea omului a carui plecare este ireversibila, o plecare pe care n-o simti doar odata, ci in fiecare zi, in viata toata. 
O plecare peste care tacut poate s-o mai accepte doar timpul cand tot ce-nsemn eu urla deznadajduit.
Iar ochii-mi plang, infricosati de ideea ca s-ar putea sa te mai vada vreodata. Pe tine si toate locurile pe care obisnuiam sa le privim impreuna. Mare nu va mai avea din nou acelasi murmur iar valurile se vor sparge furioase in ochii mei ce vor privi, singuri, spre nicaieri. 
Fiinta mea va stii doar sa taca, iar pielea imi va tremura nestavilita de gandul ca, intr-o zi, altcineva s-ar putea sa-mi mai vorbeasca iar vocea lor nu va a ta.
Iar mie imi va fi dor, la fiecare voce, doar de cea pe care o aveai tu. Iar mintea mea sufera nesfarsite inchipuiri iar inima mea stie ca tu, aflat in mijlocul fericirii tale egoiste, nu te mai gandesti la mine sau la tacerea pe care ai stiut s-o lasi . Mi-ar fi placut sa te aud spunandu-mi ca pleci, sa stiu a nu te mai astepta. 
Mi-ar fi placut sa ramai asa cum eu am ramas mereu, asa cum ar fi trebuit sa fie. N-am sa mai gasesc pe nimeni asemeni tu iar orele petrecute cu tine se pierd in imaginea trecutului in care sa te iubesc nu era gresit. Imi ramai totusi un prieten pe care n-am puterea sa-l urasc si nici curajul sa-l astept, doar un prieten care a plecat fara sa spuna. 

Ascunsa

De un infinit de ori

" Sometimes not speaking says more than all the words in the world." - Colleen Hoover 

Azi nu mai sunt galagioasa . Nu mai simt nevoia sa-mi exprim dragostea sau suferinta in randuri nesfarsite de cuvinte mult prea mari, nu simt ca altcineva in afara de mine ar trebui sa stie ce rani ma dor si cine imi atinge, rareori, innodatele corzi ale inimii. 

Iubesc acum in tacere, ca un om care putin din mandrie, putin din resemnare, nu indrazneste sa mai marturiseasca, nici macar lui insusi, care-i sunt tainele sufletului. 

Imi place sa traiesc si eu asemenea ploii care cade linistita si a carei prezenta a-i putea sa n-o observi daca n-ar avea stropii atat de reci .. Dar eu merg prin ploaie, incercand sa-mi spal de pe chip si de pe toata fiinta, faptele care au lasat urme mult prea adanci. Ma complac asa, cu insasi ploaia, fiindca sunt asemenea ei, incolora, risipita in felurite locuri, fara a ramane, in fond, nicarieri .

O ploaie mai degraba melancolica, bucurandu-se totusi de natura, de felul in care, uitandu-te la ea, intreaga viata  pare o minune. Si atunci imi gasesc bucuria, pe care o tin, ca tot ce-mi traverseaza mintea, in launtricul meu spatiu. 

Deci tac, fara vigoare, astept trecerea zilelor neindreptandu-ma, de fapt, spre nimic. Uneori, zgomotul din jur e prea puternic iar alteori linistea prea apasatoare. Ma regasesc totusi in mine insami, si ma vindec incet prin ceea ce sunt, intr-o liniste desavarsita pe care n-o cunoaste si n-o strapunge nimeni. 

Iar iubirea, pe care cu greu mai stiu s-o recunosc, tace si ea. 

Indraznesc totusi sa spun ca te iubesc intr-un mod mult prea plapand pentru a-l putea descrie.

Daca in zilele lungi de vara as fi stiut, intr-un fel sau altul, sa-ti arat, daca mana mea ar fi strans-o un pic prea tare pe a ta iar daca ochii mei ar fi sclipit, din nou, dupa multa vreme..poate ai fi stiut si tu.

Poate stii si azi, poate aflu si eu, zilnic, ca prin a noastra tacere de nepatruns, prin zile in sir in care mintea mea nu stie unde ti-ar putea afla chipul, stii ca te iubesc iar eu recunosc ca ai dreptate.

Dar o simt intr-un fel anume pe care tu n-ai stii sa-l atribui niciunei stari pe care s-o fi trait candva. E o dragoste care nu poate decat sa taca, nu sufar si, imaginandu-ma pe mine in viitor, uneori te intrevad si pe tine dar daca ale mele viziuni sunt doar simple jocuri imaginative, imi va fi inima plina de tine oricum. Iubirea mea nu are nevoie de declaratii costisitoare, nici de vreo strangere de mana iar ochilor mei nu le va fi dor de tine fiindca  e mai presus chiar si decat noi. Peste ani tot te voi iubi , chiar daca pasii nostri nu se vor mai intersecta vreodata. Iti inteleg prioritatile, nevoile si dorintele, nu-ti cer sa ma iubesti si tu, n-as indrazni sa-ti fac o asemenea nedreptate. Sau sa-mi fac mie. Iti doresc fericirea si a-ti cere lucruri pe care nu mi le poti da, si care nu sunt ale mele, m-ar face o fiinta in care nu as vrea sa ma transform. Iar tu imi accepti iubirea, desi oricum nu exista mod prin care s-o poti opri. Stii ca e acolo si ca, intr-o masura nedefinita, va fi mereu. 

Sunt mandra, de fapt, ca te iubesc intr-o asemenea maniera despre care, inainte, stiam sa o gasesc doar in carti.

O iubire prea putin egoista, care nu vrea nimic in schimb, care nu-ti cere, nici macar, prezenta.

Iti inteleg tacerea asa cum poate, in lumea ta de care sunt departe, o intelegi si tu pe-a mea. Stii ca poate sunt prea multe cuvinte pe care nu ni le-am spus si prea putine pe care am mai avea sa ni le spunem, asa ca de ce sa ne furam noua insine aceste cuvinte nespuse ? De ce sa nu le lasam sa dainuie intr-o amintire care ne va lega, cumva, in ciuda a orice . 

In clipele astea grele, cand prea putine lucruri au sens in mine insami, cand prea multe lucruri dor si prea putine sperante mai indraznesc sa-mi traverseze viata, tu esti, cumva, ancora peste care pot trece oricat de multe valuri vor vrea . Esti cumva ceva care inca e limpede in viata mea, ceva ce nu-mi poate lua nimeni, oricat de multe eforturi s-ar face in aceasta incercare, ceva ce nu poti lua nici macar tu, nici macar eu. Noi vom fi prieteni inca o data, si inca o data, de un infinit de ori si pentru totdeauna.

Sa am inca curajul de a scrie gandindu-ma la tine imi umple inima, ce cu greu mai stie sa simta ceva, de o beatitudine desavarsita pe care sper ca o traiesti si tu, chiar daca nu datorita mie.

Ascunsa

Haos

" I am half agony, half hope." - Jane Austen  

          Traiesc o asemenea tristete despre care nici macar nu pot sa scriu, ori nu stiu cum si, in incercarea mea absurda de a o face, nu gasesc niciun cuvant care sa descrie interiorul meu ravasit si mintea ratacita, desprinsa de realitatea pe care n-o mai suporta nici ea, nici eu . 
Mi se cutremura pielea si-mi plang ochii fara sfarsit iar in gura mi se zbat sunete de furie carora nu ma indur sa le dau glas. Sunt istovita si de-o singuratate coplesitoare, nu fiindca pe lume n-ar exista brate care sa ma inlantuie, ci pentru ca singur mi-e sufletul, loc in care abia mai pot ajunge eu insami.Sunt departe de atatea lucruri care-mi erau, cumva, esentiale iar deznadejdea nu ma lasa sa indraznesc, sa sper sau sa pot, macar, scrie . 
Si nu mai sunt de azi aici, bratele in care imi mai alinam suferintele fragile ale unor zile prea lungi, singurul refugiu il mai aflu doar in mine insami, fara a mai putea totusi sa ma adancesc in adevaratul eu,  sa ma inteleg, sa ma vindec.
            Am cunoscut durerea si eu, ca atatia altii, astfel ca, vorbind cu mine la nesfarsit, voi deslusi tainele unei inimi care gandeste, parca, de una singura. Imi cunosc firea iar copilaria incepe sa fie tot mai straina, zilele in care plangeam intruna pe covor sunt doar o amintire vaga a unor timpuri in care as fi putut, poate, sa fiu mai fericita. In unele momente, totusi, mi-ar placea sa retraiesc naivitatea acelor momente in care intregul zbucium sufletesc se consuma intr-un lung sir de lacrimi pe care le lasam, fara frica, sa curga. Azi, imi tace toata fiinta. 
Mi se strecoara printre degede zile in sir de suferinta fara a observa, sau fara a vrea sa observ, ca sunt lucruri pe care le port cu greu in mine, despre care nu pot sa mai vorbesc nici in momentele mele de introspectie, frici pe care n-as stii sa le descriu si dureri pe care nu indraznesc sa le recunosc. Nu mai stiu daca este felul meu in care incerc sa pretuiesc viata in ciuda lucrurilor care mi-ar fi placut sa fie altfel ori, nu mai am curaj sa fiu sincera cu mine insami. 
In astfel de zile, intorcandu-ma in singurul loc care imi mai aminteste de cine sunt de fapt, n-am puterea nici sa plang. Sunt de-o seninatate nefireasca si a scrie despre aceasta stare de suferinta tacuta imi pare aproape imposibil . Am crescut intr-o fiinta careia ii e rusine sa sufere. Mi-e groaza de mine insami, cu fiecare rand in care azi, imi recunosc, resemnata, durerea. Repulsia mi se scurge prin vene cand realizez, acum, ca aceasta absenta a tristetii pe care mi-o impun nu ma face, totusi, un om mai fericit. 
Insa stiu ca m-am transformat intr-o persoana puternica, suferintele anilor trecuti care au schimbat atatea in mine m-au modelat in ceea ce sunt azi. Cu greu strapunsa de orice fel de sentiment, prea tematoare sa las ceva sa conteze cu adevarat dar cand se intampla, cand vine momentul in care e nevoie sa plang, nu am nevoie decat sa vorbesc cu mine un pic mai mult.. 
Nu ma confesez, nu ma plang, doar continui .
Sa exist, sa fiu, sa ma vindec singura, sa gasesc in mine noi puteri si, in fata unor alte nefericiri, sa invat sa mai plang, inca o data. 
Suferinta mea e muta, imi macina coastele dar nu scoate niciun sunet, daca e liniste insa, pot auzi cum mi se zbate inima in launtricul ei asezamant. Sunt plina de ganduri carora nu le pot da forma, a caror provenienta nu o cunosc nici eu, sunt in haos.
           Bratele care au darul sa-mi ofere siguranta,  pieptul pe care-mi placea sa stau si sa ascult cantecele inimii pe care o ascunde si mana blanda ce-mi mangaie crestetul nu mai sunt astazi aici, asa ca nu mai pot decat sa inteleg ca exista in mine aceasta tristete ce mocneste nepasatoare in fata gandurile mele chinuitoare. Azi mai pot doar sa scriu, intr-o incercare perpetua de a da o forma gandurilor si sentimentelor covarsitoare pe care le traiesc, cu o desavarsita sinceritate despre tot ce ma doare . Si ma dor atatea.. ca daca as avea cuvinte, nu m-as mai opri din scris .

Ascunsa

In seara asta

" I keep everything inside . " 

Scriu in minte si-mi dau inima toata doar sa gasesc un cuvant , o litera , orice .. care sa simt ca-mi apartine , ca ma intelege , ca sunt , si eu  , ceva .
Mi-e greu acum iar aroganta mea neclintita nu indrazneste , nici macar , sa accepte acest lucru . Lucrurile sunt inexplicabile si nu fiindca ar fi complexe ci fiindca eu sunt incapabila , obosita si , probabil , trista . 
Ma gandesc aiurea la tristetea mea si ma coplestete un sentiment profund de dezgust pentru ceea ce sunt azi , pentru ceea ce-as fi putut sa fiu dar , cumva , nu sunt .  Nu mi-e insa inima atat de plina de durere pe cat mi-e mintea , si viata toata , de furie . 
Toate-mi par triste si grele , o viata pe care nu-mi permit si nu vreau sa o traiesc in acest fel . Egoismul meu salbatic imi chinuie sufletul inca de la radacinile lui , ma uit la durerile altora , ma uit la mine si inca indraznesc sa fiu trista . Mi-e groaza de propria-mi viata , de oameni , de teme , de prea multe teme si de mine insami . Si cel mai groaza mi-e  de toate cuvintele a caror forma nu o mai gasesc dar care zac si ard in mine .
 Scriu doar fiindca o alta salvare nu am iar altceva nu stiu sa fac , fiindca o singuratate salbatica m-a coplesit , de parca ar vrea sa se razbune pentru toate zilele in care am evitat , cu desavarsire , sa accept o astfel de situatie. 

In seara asta , totusi , mi-ar face placere sa plang . Sa citesc lucrurile pe care le-am scris intr-un haos complet dar pe care , din bun simt fata de mine insami , nu le-am facut publice . Nu-mi doresc metafore , cuvinte eminesciene sau sinonime complexe la cuvinte oricum mult prea simple . Imi doresc doar sa fiu atat de slaba incat maine , cand ma voi trezi cu vesnica dorinta de a dormi pentru totdeauna , sa fiu , in continuare , trista . 
Si mi-ar placea sa fiu trista intr-o neintrerupere totala , sa nu vad pe nimeni , sa nu aud nimic , sa stau si sa scriu despre cum n-am mai fost trista de mult . 
Ori poate am fost trista din totdeauna caci zilele in care mi-am gasit , cu adevarat , pacea , n-au fost nesfarsite insa a fi trist imi pare acum o gresala . O indrazneala pe care nu mi-o permit , o abatere de la ceea ce am devenit , rece , puternica , mandra . Si o persoana mai buna , cel putin , mi-ar fi placut sa cred ca sunt , ca am devenit , ca voi fi ... nu mai stiu .

In seara asta , insa , mi se pare grea viata , de parca as fi intr-un film de adolescenti cu o drama de slaba calitate . Umorul mi-e sec iar inima mi-e prea plina de lucruri goale . Nu inteleg nimic din jur , nici macar lucrurile groaznic de evidente . Ma fac ca nu cunosc , ma plimb intr-o ignoranta si-o reflectare continua spre nimic semnificativ . Am in cap o lume care ma ajuta sa traiesc in cea in care sunt de fapt , in rest , sunt o persoana practica , plictisitoare , a carei viata e un du-te-vino de nimicuri . Imi vine sa rad de propria-mi tacere si galagie sufleteasca . 
N-am sa fiu o victima a vietii pentru nimic in lume , imi place viata si mai mult de atat iubesc sa fiu tanara , eu si viata ne luam oarecum la tranta , dar cand obosim , suntem prieteni de drum . E un joc de incercari , cine pe cine , in seara asta cred ca e ea pe mine .
Nu fiindca as renunta , nu-mi sta in fire , ci fiindca am o lupta de castigat cu mine insami , aceea de a recunoaste ca nu sunt nici pe departe vreun zambet , ca sunt speriata pana in maduva oaselor de lucruri pe care nici nu le-am trait , ca daca mi-ai da un motiv mic , as plage pentru toate cele pentru care n-am facut-o inca . Ca sunt singura si ca , cumva , nu-mi mai place .
 Nu citesc , nu scriu , invat superficial sau deloc , mananc mult in timp ce ma gandesc la cat de trist e  sa fi trist . Apoi rad , din cauza evidentelor mele probleme de personalitate , din cauza faptului ca mi se pare amuzant sa te gandesti cat de trist e sa te gandesti ca esti trist .

In seara asta , sunt trista si atat .. pentru prea multe lucruri pe care n-am puterea sa le mai scriu , pentru prea multe sentimente de care nu vreau sa ma mai ascund . 

Ascunsa

About last night

" First you take a drink , then the drink takes a drink , then the drink takes you." - F.Scott Fitzgerald

Daca m-ai intreba vreodata ce mai fac , ti-as spune ca traiesc si eu , ca atatia altii , o viata precara , aflata intr-un echilibru perfect in exterior care nu tradeaza niciodata haosul interior a carui intensitate nu mi se afla nici in forma buzelor , nici in ochii . 
Merg la scoala iar cartile pe care le citesc si le inteleg mai mult sau mai putin imi mai alunga plictisul si gandurile nepotrivite , imi vizitez prietenii si dintre toti cea mai fericita par eu .
Traiesc , deci , simplu . Visele mi se opresc undeva in universul mintii , gasindu-si uneori scaparea in cuvintele pe care le scriu , in tacere , doar pentru mine . 
M-as simti poate stanjenita de intrebarea ta , neavand nimic captivant sa-ti spun . 

Daca m-ai intreba ce muzica ascult , ti-as spune ca e aceeasi , zi de zi , in aceleasi casti uzate , cand merg pe acelasi drum si spre aceeasi casa la nesfarsit . Oricare ti-ar fi intrebarea , as avea doar raspunsuri evazive pentru ea si ni s-ar opri conversatia aici , la cuvintele seci si banale pe care si le spun , de altfel , toti oamenii .
M-as gandi poate la lungile noastre discutii despre nimic cu care obisnuiam sa ne umplem noptile iar tu nu te-ai gandi , probabil , la nimic .

Daca m-ai fi intrebat aseara ce mai fac , cand gustul alcoolului mi-era inca proaspat pe buze iar efectul lui raspandit prin tot trupul , ti-as fi spus toate acele lucruri pe care nu indraznesc sa mi le spun nici mie . Aceste intrebari pe care mi le pun imaginandu-mi ca vin de la tine imi rascolesc intreaga fiinta , in incercarea lor de a gasi raspunsuri . Adevarul este , totusi , simplu : nu fac nimic.
Dar daca m-ai fi intrebat aseara , ai fi auzit doar cuvinte nestavilite , venite parca dintr-o alta persoana . M-ai fi vazut plangand incontrolabil , de frica zilelor ce vor veni si de dorul zilelor ce s-au dus . As fi ras apoi isteric , simtindu-ma cuprinsa de o fericire subita . 
Ti-as fi vorbit poate despre mama , de felul in care imi va fi dor de ea . L-as fi mentionat indelung pe tata , pentru care sentimentele-mi sunt , adesea , mult prea incerte . As fii osilat intre cuvinte grele precum " ura " pe care , in zilele banale , nici nu cutez sa le rostesc si cele care descriu cel mai bine iubirea . Mi-ar fi fost , in starea mea euforica , rusine de ceea ce sunt acum si coplesita de ceea ce-as fi putut fii . N-ai fi inteles , poate , ce-as fi vrut sa-ti pot spune . N-as putea sa descriu prin cuvinte toate tainele sangelui care-mi curge prin vene , mostenit de la o familie despre care mi-e mult prea greu sa vorbesc , ba chiar sa scriu  . Gandesc acum ca sunt lucruri in viata a caror esenta n-o poti cuprinde in cuvinte , lucruri pentru care nu exista vorbe , minute sau ani , lucruri care sunt inchise-n tine insuti sau poate sunt doar eu , o fiinta incapabila sa spuna ceva concret despre ceva cu adevarat important . Poate delirul mintii mele nu mi-ar fi permis sa-ti filosofez aiurea despre fapte care oricum nu te intereseaza , deci ti-as fi spus , simplu , ca sunt lucruri de o importanta atat de mare incat le poti pastra doar pentru tine. 
Te-as fi lasat sa stii ca sunt zile-n care-mi pare goala toata viata , pe care niciun prieten bun si nicio silaba rostita bland nu reuseste sa le umple . 

Iar daca m-ai fi intrebat despre iubire , doar vocea tremuranda si ochii inlacrimati m-ar fi oprit din a incepe sa-ti spun , de fapt , despre tine insuti . 
As vrea sa uit azi ca , aseara , dupa prea multe arome tari ce mi s-au scurs prin vene , numele tau a fost primul pe care am putut sa-l spun . 
Acum , cand nu pot fi decat sincera cu mine insami , scriu ca dorul meu nu e de-o noapte in care am baut un pic prea mult , dintr-o simpla dorinta de a ma distra si de a simti ceva , dorul meu nu tine cont de stare , de luciditate , de zilele bune sau rele , de anotimpuri , dimineti sau dupa-amiezi . Mi-e dor de tine mereu si involuntar , fara a marturisi nimic nimanui , uitand parca de propriile sentimente.
Poate ca e de vina doar absenta unor oameni si simtaminte noi in viata mea , astfel ca nu-mi ramane decat sa rememorez  o  poveste terminata de prea mult timp , a carui final l-am scris eu insami , fara urma de ezitare . Vazandu-mi gandurile revenind mereu la tine ma intristeaza si ma afunda intr-o dezamagire profunda de propriia-mi fiinta .
Imi doresc sa schimb lucruri si sa te las acolo unde esti , in urma . Mi-as dori ca maine , peste o luna , un an sau mai mult , cand mi se va umple inima si mintea de sentimente declansate de prea multa tarie , sa nu-mi amintesc de tine si nici de faptul ca-mi lipsesti . 

Aceasta versiune a mea mi-e straina si neplacuta dar ma elibereaza de toate lucrurile pe care nu le spun si chiar de mine insami asa ca este esential s-o cunosc si s-o accept ca fiind o parte din mine.


Ascunsa

Am vorbit ieri despre tine

" I'm in love with all the memories I've never experienced . " 

Am vorbit ieri despre tine , simtindu-ma sfarsita de fiecare cuvant ce trecea prin mine pentru a ajunge la destinatia numita " tu " . Am imbratisat literele cu buzele , ca sa gasesc ce-a mai buna forma de a te infatisa pe tine si ceea ce am fi putut fi " noi " . Dupa atat de mult timp am spus unei alte fiinte tot ceea ce mi-am spus , indelung , doar mie .
Teama de a vorbi despre tine la trecut e direct proportionala cu tot timpul ce s-a scurs de cand nu mai esti prezent si  , amintindu-mi-te , n-am plans  dar vocea-mi prindea tonuri din ce in ce mai subtiri cand rememoram senzatiile din ce in ce mai inalte pe care le-am trait atunci . 

Am vorbit despre tine ieri si scriu azi despre acelasi subiect irosit in  prea multe dati . Dragostea asta absurda e atat de veche incat prezenta ei nu-mi mai pare , nici macar , insuportabila . Sunt satula , istovita dar resemnata sa te am cu mine peste tot . Aceste interminabile confesiuni imi mai golesc inima de inradacinata ta amintire si stii , iubirea asta e atat de veche incat faptul ca pot spune la nesfarsit ceva nou despre ea ma fascineaza . Sunt subjugata de felul in care imi ramai in inima neclintit , in timpul asta efemer .

De mult nu ne-am vorbit , chiar si trasaturile chipului tau par un pic sterse , adancite-n timp . Amintirile se estompeaza , azi nu mai pot sa aud ploaia acelei zile si nici pasii nostri lenti din zilele toamnei in care inca " eram " . A ramas asa , doar iubire simpla si inexplicabila pe care am sa o pot analiza maine , gasind-o intr-o cu totul alta ipostaza si , peste ani in sir ma voi contrazice tot eu cu mine , pentru adevarul persoanei care esti tu . Explicatiile despre tine depasesc cu mult paginile pe care le-am scris in orice moment al vietii m-am aflat si nu-mi mai pun , nici macar intrebari . Esti tu si eu , fara a mai trai cu adevarat povestea pe care imi place si nu-mi place  sa mi-o amintesc .
Iar in zile reci ca acestea mi se adancesc gandurile tot acolo , tot spre tine . 

Tu esti un pic din ce-am fost si ma urmaresti in ceea ce sunt azi . Esti etern , indispensabil , inexplicabil de prezent in suflet si de absent in orice altceva reprezint .
Mi-esti absent in viata , in zile , in ani dar cumva ramai tu si fara tine  , n-as mai fi fost azi , eu . 

Am vorbit ieri despre tine cu intreaga-mi fiinta . Parca mi-era dor sa-ti spun numele cu voce tare , sa mi te creionez in amintire cu detaliile pe care doar cuvintele reusesc sa le compuna  . Mult timp s-a scurs de cand n-am mai vorbit , abia mai stiu cum iti suna vocea iar in astfel de zile reci mi-e dor sa-mi amintesc de lucrurile pe care le-am uitat . 
Intr-un fel , n-as mai vrea azi nici sa-mi vorbesti , sa respiri langa mine ar fi de-ajuns . Mi-ar placea sa tacem impreuna , sa ne mai intalnim odata undeva pe niste scari si sa uitam ca ne-am mai intrevazut acolo candva . As vrea sa te uit doar ca sa te mai intalnesc odata .

Poate ca viata a decis deja iar noi nu vom mai fi niciodata , pentru o infinita secunda , pe acelasi trepte din nou . Tu n-ai sa mai cobori iar eu n-am sa mai urc , intersectandu-mi privirea cu a ta si poate ca pe aceleasi scari neinsufletite vor incepe povestile altora .. 
N-a existat , totusi , o poveste a noastra . Existi doar tu in povestea mea si tot ce mai am azi este aceasta iubire plina de non-sens cu care am crescut si pe care o insir azi in cuvinte de parca ar fi prima oara . 
Iubirea mea e demna de tinut minte , mi-a ramas in vene chiar daca tu n-ai ramas in niciun fel de prezent , tu nu te mai intorci dar ea te readuce zilnic .
Poate ca n-am sa te mai iubesc in ziua cand nu voi mai avea cuvinte sa descriu cum ne-am intalnit pe scari si cum te-am iubit , inca de pe atunci . 

Dar azi imi doresc sa te uit , ca sa te mai intalnesc odata , pentru prima oara . 

Ascunsa