miercuri, 2 martie 2016

Haos

" I am half agony, half hope." - Jane Austen  


          Traiesc o asemenea tristete despre care nici macar nu pot sa scriu, ori nu stiu cum si, in incercarea mea absurda de a o face, nu gasesc niciun cuvant care sa descrie interiorul meu ravasit si mintea ratacita, desprinsa de realitatea pe care n-o mai suporta nici ea, nici eu . 
Mi se cutremura pielea si-mi plang ochii fara sfarsit iar in gura mi se zbat sunete de furie carora nu ma indur sa le dau glas. Sunt istovita si de-o singuratate coplesitoare, nu fiindca pe lume n-ar exista brate care sa ma inlantuie, ci pentru ca singur mi-e sufletul, loc in care abia mai pot ajunge eu insami.Sunt departe de atatea lucruri care-mi erau, cumva, esentiale iar deznadejdea nu ma lasa sa indraznesc, sa sper sau sa pot, macar, scrie . 
Si nu mai sunt de azi aici, bratele in care imi mai alinam suferintele fragile ale unor zile prea lungi, singurul refugiu il mai aflu doar in mine insami, fara a mai putea totusi sa ma adancesc in adevaratul eu,  sa ma inteleg, sa ma vindec.
            Am cunoscut durerea si eu, ca atatia altii, astfel ca, vorbind cu mine la nesfarsit, voi deslusi tainele unei inimi care gandeste, parca, de una singura. Imi cunosc firea iar copilaria incepe sa fie tot mai straina, zilele in care plangeam intruna pe covor sunt doar o amintire vaga a unor timpuri in care as fi putut, poate, sa fiu mai fericita. In unele momente, totusi, mi-ar placea sa retraiesc naivitatea acelor momente in care intregul zbucium sufletesc se consuma intr-un lung sir de lacrimi pe care le lasam, fara frica, sa curga. Azi, imi tace toata fiinta. 
Mi se strecoara printre degede zile in sir de suferinta fara a observa, sau fara a vrea sa observ, ca sunt lucruri pe care le port cu greu in mine, despre care nu pot sa mai vorbesc nici in momentele mele de introspectie, frici pe care n-as stii sa le descriu si dureri pe care nu indraznesc sa le recunosc. Nu mai stiu daca este felul meu in care incerc sa pretuiesc viata in ciuda lucrurilor care mi-ar fi placut sa fie altfel ori, nu mai am curaj sa fiu sincera cu mine insami. 
In astfel de zile, intorcandu-ma in singurul loc care imi mai aminteste de cine sunt de fapt, n-am puterea nici sa plang. Sunt de-o seninatate nefireasca si a scrie despre aceasta stare de suferinta tacuta imi pare aproape imposibil . Am crescut intr-o fiinta careia ii e rusine sa sufere. Mi-e groaza de mine insami, cu fiecare rand in care azi, imi recunosc, resemnata, durerea. Repulsia mi se scurge prin vene cand realizez, acum, ca aceasta absenta a tristetii pe care mi-o impun nu ma face, totusi, un om mai fericit. 
Insa stiu ca m-am transformat intr-o persoana puternica, suferintele anilor trecuti care au schimbat atatea in mine m-au modelat in ceea ce sunt azi. Cu greu strapunsa de orice fel de sentiment, prea tematoare sa las ceva sa conteze cu adevarat dar cand se intampla, cand vine momentul in care e nevoie sa plang, nu am nevoie decat sa vorbesc cu mine un pic mai mult.. 
Nu ma confesez, nu ma plang, doar continui .
Sa exist, sa fiu, sa ma vindec singura, sa gasesc in mine noi puteri si, in fata unor alte nefericiri, sa invat sa mai plang, inca o data. 
Suferinta mea e muta, imi macina coastele dar nu scoate niciun sunet, daca e liniste insa, pot auzi cum mi se zbate inima in launtricul ei asezamant. Sunt plina de ganduri carora nu le pot da forma, a caror provenienta nu o cunosc nici eu, sunt in haos.
           Bratele care au darul sa-mi ofere siguranta,  pieptul pe care-mi placea sa stau si sa ascult cantecele inimii pe care o ascunde si mana blanda ce-mi mangaie crestetul nu mai sunt astazi aici, asa ca nu mai pot decat sa inteleg ca exista in mine aceasta tristete ce mocneste nepasatoare in fata gandurile mele chinuitoare. Azi mai pot doar sa scriu, intr-o incercare perpetua de a da o forma gandurilor si sentimentelor covarsitoare pe care le traiesc, cu o desavarsita sinceritate despre tot ce ma doare . Si ma dor atatea.. ca daca as avea cuvinte, nu m-as mai opri din scris .

Ascunsa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu

Aminteste-ti :

Aminteste-ti :

Rasfoiesc :