" Love breaks my bones and I laugh. " - Charles Bukowski
Sunt atat de pierduta in ganduri care nu stiu decat sa te cuprinda incat, am uitat cum e sa fi si undeva, in realitate. Sa-mi vorbesti, sa-ti vorbesc, sa fim.Tremur de frigul launtric ce zace-n mine, pentru ca tu-l trezesti si mai tremur de groaza ca s-ar putea ca tu sa vrei sa fi din nou, sau sa nu mai fi niciodata. Ce sa fi ? Prezent intr-un colt de Univers in care indraznesc sa ma aflu si eu. A trecut timpul, am trecut si noi..n-a trecut, insa, iubirea. Pentru ca asa cum imi scriu adesea, cum iti scriu adesea, fara a putea vreodata citi, te iubesc fara sa pot schimba, in vreun fel, acest lucru. De cand te cunosc, nu mai tin minte cum e sa nu te iubesc. Ma pot lupta cu mine, cu tine si cu lumea toata, dar nu ma pot lupta cu lucruri pe care nu le pot explica, defini sau intelege cu micimea mintii mele. Sentimentul in sine e prea mult ca sa poata fi descris, oricat de mult mi-as dori eu sa-mi pot vorbi, sa-ti pot spune. Iubesc faptul ca existi si urasc faptul ca nu stiu cum sa nu te mai iubesc. M-ai ranit constant, fara sa poti intelge vreodata ce dragoste stupida se zbate-n mine, ce istovitoare e aceasta legatura a noastra pe care Universul a pregatit-o pentru noi, iar tu ai incercat, zadarnic, sa o frangi . N-am sa ma pot minti vreodata, cum n-ai sa poti nici tu, chiar de ne-ar desparti ani, kilometrii sau orgolii rasfrante in prea multe cuvinte grele, tu si eu avem un fel de eternitate pe care o simtim, dar nu-i dam, in veci, glas. Asa ca, vorbindu-mi azi, dupa atat de multa vreme, n-am stiut decat sa tremur si sa tac. Nu pentru ca n-as mai avea ce sa-ti spun, ci fiindca nu mai am puterea de a trai cu sau fara tine. Caci acum imi este tot una. Este prea tarziu sa fi prezent, sa-ti ceri iertare si te implor tacit sa nu incerci vreodata, fiindca as putea face cumplita gresala sa ma incred in tine din nou si sa ma pierd, astfel, pe mine. Ma vei rani oricum, oricand si cu orice sansa fiindca suntem slabi, pentru ca nu mai stim sa ne intelegem, sa mai fim, macar o data, prieteni. Nu te poti opri din a ma rani fiindca nu ma poti iubi cu intensitatea iubirii ce arde, de altfel, in mine. Eu, asemeni tie, nu ma pot inchide intr-un spatiu in care sa nu simt asa si n-am sa pot, in veci, sa accept gandul ca dintre noi doi, cel ranit sunt eu. Dumnezeu ne-a facut perfecti prin imprefectiunile noastre care nu stiu decat sa se completeze, in schimb, noi am dat gres. Tu, stiu sigur, te zbati in sinea ta, nu din cauza lipsei de mine, ci din cauza sentimentului pe care vreau sa cred ca-l aveai atunci, in zilele cand inca stiam " sa fim". Sunt greseli pe care le-ai facut si care te invata, zi de zi, sa nu te mai iubesti. Eu, te acuz pentru ca n-ai acceptat un dar asa frumos, cum a fost intalnirea noastra si ma acuz pe mine, ca nu ma pot desprinde de aceste forte invizibile care ma trag, constant, spre tine. Alex, iti scriu azi fiindca m-ai ranit inca o data, fiindca m-am ranit inca o data cu gandul ca poate, de aceasta data, vei lupta pentru mine. N-am sa am ocazia sa-ti vorbesc vreodata despre cat de multe simt, dar vreau sa-mi vorbesc mie, caci mi-e dor de aceste simple conversatii care ma salveaza din nimicul vietii, cand nu mai am pe nimeni, cand mi-e dor de tine. As vrea sa stii ca te iubesc fara iluzia ca m-ai iubit si tu vreodata, fara speranta ca o vei face, fara tumult de emotii. A te iubi imi pare acum un adevar absolut pe care n-am indrazneala sa-l mai neg. E in fond, ceva firesc. Daca n-ar fi sa simt asa, n-as mai fi, de fapt, eu . Te iubesc fara intrebari, ci doar cu regretul ca n-a fost sa fie altfel, ca n-am avut sansa sa-mi traiesc iubirea, chiar daca s-ar fi manifestat, in permanenta, doar in sufletul meu.Te iubesc si am sa te iert ca sa sfidez toate lacrimile din lume si toate lucrurile legate de tine pe care as vrea sa le uit. Sa rad in fata tuturor locurilor prin care nu mai pot sa trec, fiindca poarta amintirea ta, a tuturor gandurilor carora nu le pot da glas, fiindca daca nu esti tu sa ti le impartasesc, altcineva nu-si are rostul, a intregilor iluzii care ma chinuie de inca prea mult timp. Te iert in ciuda oricarei conspiratii de a te uri, caci atunci cand este despre tine, nu ma pot opri din a darui.Te iubesc cum n-as fi vrut vreodata, pentru ca nu e drept fata de mine insami. Iubindu-te pe tine inteleg cat de mult nu ma iubeste, pe mine, nimeni. Mi-as dori cumva ca in vreun strafund de suflet sa existe, pentru mine, macar un sfert din tot ce exista in al meu pentru tine, si chiar si asa, ar fi prea mult. Urasc sa te iubesc intr-atat, caci n-ai sa meriti niciodata, caci pentru noi nu mai exista planuri, vise sau idei. Suntem straini care se cunosc mult prea bine, dar care n-au stiut sa se iubeasca in mod egal si, poate de aceea, pentru noi nu mai exista niciun fel de final fericit.
Ascunsa
No comments:
Post a Comment