sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Ganduri incerte

" We joke and laugh , otherwise we would start screaming . " - Charles Bokowski 


Ce pline de taine sunt caile pe care o apuca gandurile  si cu ce furie nebuna mi se izbeste sufletul de coaste , in incercarea lui zadarnica de-a o apuca pe lungile strazi intesate de atatea alte suflete care poate se zbat si ele in aceste trupuri mult prea devreme istovite de viata .  Mi s-ar duce sufletul  pe valurile marii si s-ar scurge in picuri de ploaie a caror contur nu-l pot retine in mainile mele prea putin feminine . S-ar duce sa se caute pe el si poate ca , zapada ce se mai rataceste din cand in cand pe pamant e mai calda decat orice s-ar afla in interiorul meu .
 Sunt astfel de zile la care ma gandesc ca un fel de martor obiectiv asupra propriei vieti , pierduta in tristeti si bucurii a caror culoare o mai regasesc , ici-colo , printr-un zambet trecator si prin lacrimi ce cad , reci , peste intreaga-mi fiinta . 
Mi-a fost dor sa plang pentru lucrurile care s-au intamplat si minciunile pe care le-am auzit , pentru prezentul monoton , acoperit de ceata unor intrebari pe care nu stiu cum sa le leg si pentru ca-mi sunt oasele ingreunate de frica lucrurilor ce-ar putea fi . Am plans , in fond , pentru toata aceasta existenta incerta , inecata in ganduri vesele si , totodata , triste . 
O clipa sau doua , o ora sau mai multe , nu mai pot numara nici secundele si nici lacrimile . Iar gandurile-mi vorbesc despre acest egoism pe care-l resimt in intreaga fiinta .
De ce as plange eu , un om mult prea fericit intr-o lume distrusa , de durere ? 
Acest curaj al meu de a fi nefericita cand acolo , afara , departe de privirea pe care mi-o atintesc asupra-mi si nu in alta parte , sunt dureri a caror povesti n-am sa le insir niciodata , asa cum n-o s-o faca nimeni . Ce ii pasa ploii ca n-are stropi care sa invinga mult prea multe lacrimi la care indraznesc , in astfel de zile  , sa mai adaug si eu cateva...
Cine sa-mi inteleaga propria nebunie si toate aceste contraziceri pe care le simt , de la o zi la alta , tot mai prezente in mine ? Mi se scurg lacrimile printre degete , ca timpul care nu le da ragazul sa mi se izbeasca de genunchi , sa-mi rasune un ecou in inima care sa-mi aminteasca mai putin de mine si mai mult de altii . Mi-e privirea atat de neclara ca mai pot sa ma vad doar pe mine dar , cine altcineva ar face-o in locul meu ? Eu nu-mi plang singuratatea ci nefericirea-mi launtrica , disperata sa se prabuseasca peste toata aceasta stare de echilibru pe care mi-o cladesc cu incapatanare si mi-o scriu in cuvinte seci si goale . Ochii se inrosesc , sufletul se calmeaza iar viata isi continua acest drum stiut numai de ea , alte ganduri mi se zbat in tample in timp ce ochii privesc absenti iar buzele isi cauta si ele o anume cale spre tot felul de zambete . Coastele ma dor , ingreunate de frica pe care am adunat-o in mine , de teama sa nu se piarda si aceasta firava bucurie pe care o caut in mine zi de zi , nelasandu-ma rapusa de banalele mele dureri a caror esenta o aflu in aceste frici mult prea prezente. 
Frica imi spune ca pleaca cine mi-as dori sa ramana , ca nu se mai intoarce , lasandu-ma asa , singura si necunoscatoare-n ale vietii , constienta ca incapatanarea mea de a afisa aceasta stare de bine este doar un moment si ca , la sfarsitul acestor zile triste , mi-ar placea sa fiu mai putin singura . Si toti acesti oameni pe care sa-i iubesc mi-e , de-o potriva mult prea greu si mult prea necesar , sunt atat de aproape de mine incat absenta lor mi se invaluie de suflet . Ce trupuri incapabile sa ascunda aceasta instrainare dintre noi si de noi insine si toate aceste cuvinte pe care mi le mai pot spune doar mie .. Cine-mi stie durerea si gandurile si ce stiu eu despre ei toti sau macar despre mine ?

Ascunsa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu

Aminteste-ti :

Aminteste-ti :

Rasfoiesc :