Sunday, 31 January 2016

Frici

 " I am afraid . Not of life , or death , or nothingness , but of wasting it as if I had never been . " - Daniel Keyes 



Imi lipsea aceasta insiruire de litere ce mi se strecoara printre gene , pana in inima . Atat de multe lucruri s-au intamplat si totusi , niciunul destul de semnificat incat sa clatine , macar putin , zidul de monotonie pe care nu reusesc sa-l urc . Si mainile-mi tanjesc sa scrie delicat despre aceasta viata a carui esenta n-o mai regasesc nici macar in picurii de ploaie . Imi tanjeste , parca , intrega-mi fiinta dupa acest unic vis de a putea scrie ... cu mania unui om a carui singuratate doar cateva cuvinte pribege o mai alina . 
Iar eu stau neclintita in ignoranta mea pentru care invinui timpul ce nu-mi ajunge sa fiu fericita . Ce ganduri absurde , gresite . Dar ce-as putea sa fac , sa le neg existenta .. cand sunt singurele pe care mai indraznesc sa le scriu ? 
As scrie despre zilele a caror insemnatate , azi , n-o mai cunosc . Simple fragmente de amintiri mai imi vegheaza , cateodata , somnul , ramas si el ultima mea salvare . Salvare de la ce ? Poate ca de la mine insami . N-am mai numarat aceste zile pe care mi le-a rapit timpul si in care , n-am invatat parca nimic . 
Cateva cuvinte frantuzesti mi se incurca in minte cu atatea alte englezesti  si nicio alta limba , nicio alta versiune a mea nu conteneste sa spuna macar un cuvant sincer despre mine . 
In calatoria mea nedefinta spre nimic concret , nimic nu mai conteaza cu desavarsire . Oamenii din jur sunt acum doar simplii trecatori care ma opresc , cateodata , din numaratul secundelor pe care le simt pierdute in van , fara sa ma conduca in vreun fel spre viata pe care mi-as dori sa o imbratisez . Gandurile nu mi le mai cunosc iar oamenii din trecut a caror insemnatate era esentiala in viata mea , se pierd in sirul celor  pe care mi-ar placea sa nu-i intalnesc , sa nu-i mai pastrez in universul mintii . Pe mine , oare , ma pastreaza vreodata cineva ?
Cine-mi mai cunoaste azi numele , dorintele si fricile. Durerile mele se nasc si mor tot acolo , in launtricul meu asezamant si atenuarea lor n-o mai aflu nici macar in cuvinte . 
Mintea mea cauta sa faca eforturi pentru a indeplini acest unic scop care mi-a mai ramas de care simt , ca depinde , restul vietii mele . Muncesc cu o oarecare strasnicie care parca ma trage tot mai mult inapoi si dupa fiecare zi in care am luptat , ma simt tot mai invinsa .. Nu reusesc , in zbaterea mea perpetua , sa ating , macar odata , o stare de asa-zisa multumire . 
Si cartile-mi sunt tot mai straine , si mainile nu-mi mai scriu .. Fiecare zi este pierduta si mi-e tot mai greu , mi-e rusine parca de mine insami . De ce-am devenit , de drumul pe care ma indrept , atat de departe de idealurile mele . Nu mai imi suport , parca , nici propria-mi piele . As vrea sa ies , sa ma metamorfozez in ceva care poate sa simta ca traieste , cu adevarat , pentru ceva . Ca drumul ales e bun si ca duce spre ceva , orice . 
Dar mie mi se zbat venele sub epiderma , de parca nu le mai e locul acolo , mi se zbate si sufletul , si abia azi , cand am indraznit sa ma afund in adevaratele mele ganduri , simt cat sunt de avida sa-mi impletesc , in cuvinte , toata fiinta . 
Imi sunt zilele pline de frustrare , abia mai vorbesc cu mine , abia mai il cred pe Dumnezeu si-mi simt trupul prea greoi , doritor de lucruri pe care nu i le pot da si simt repulsie fata de tot ce insemn . Sunt aceasta eu , un om de care m-am ferit intotdeauna , pe care mi-e frica sa-l recunosc si pe care nu pot sa-l iubesc ? 
Adevarul e simplu , nu stiu spre ce ma indrept si mi-e greu sa traiesc cu mine insami , cu toate aceste lucruri pe care pot , doar , sa le tin in mine .  Mi se loveste parca sufletul de coaste , incapabil sa scape de ceea ce gaseste in mine azi ... si poate maine .

Ascunsa

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu