Frici

 " I am afraid . Not of life , or death , or nothingness , but of wasting it as if I had never been . " - Daniel Keyes 

Imi lipsea aceasta insiruire de litere ce mi se strecoara printre gene , pana in inima . Atat de multe lucruri s-au intamplat si totusi , niciunul destul de semnificat incat sa clatine , macar putin , zidul de monotonie pe care nu reusesc sa-l urc . Si mainile-mi tanjesc sa scrie delicat despre aceasta viata a carui esenta n-o mai regasesc nici macar in picurii de ploaie . Imi tanjeste , parca , intrega-mi fiinta dupa acest unic vis de a putea scrie ... cu mania unui om a carui singuratate doar cateva cuvinte pribege o mai alina . 
Iar eu stau neclintita in ignoranta mea pentru care invinui timpul ce nu-mi ajunge sa fiu fericita . Ce ganduri absurde , gresite . Dar ce-as putea sa fac , sa le neg existenta .. cand sunt singurele pe care mai indraznesc sa le scriu ? 
As scrie despre zilele a caror insemnatate , azi , n-o mai cunosc . Simple fragmente de amintiri mai imi vegheaza , cateodata , somnul , ramas si el ultima mea salvare . Salvare de la ce ? Poate ca de la mine insami . N-am mai numarat aceste zile pe care mi le-a rapit timpul si in care , n-am invatat parca nimic . 
Cateva cuvinte frantuzesti mi se incurca in minte cu atatea alte englezesti  si nicio alta limba , nicio alta versiune a mea nu conteneste sa spuna macar un cuvant sincer despre mine . 
In calatoria mea nedefinta spre nimic concret , nimic nu mai conteaza cu desavarsire . Oamenii din jur sunt acum doar simplii trecatori care ma opresc , cateodata , din numaratul secundelor pe care le simt pierdute in van , fara sa ma conduca in vreun fel spre viata pe care mi-as dori sa o imbratisez . Gandurile nu mi le mai cunosc iar oamenii din trecut a caror insemnatate era esentiala in viata mea , se pierd in sirul celor  pe care mi-ar placea sa nu-i intalnesc , sa nu-i mai pastrez in universul mintii . Pe mine , oare , ma pastreaza vreodata cineva ?
Cine-mi mai cunoaste azi numele , dorintele si fricile. Durerile mele se nasc si mor tot acolo , in launtricul meu asezamant si atenuarea lor n-o mai aflu nici macar in cuvinte . 
Mintea mea cauta sa faca eforturi pentru a indeplini acest unic scop care mi-a mai ramas de care simt , ca depinde , restul vietii mele . Muncesc cu o oarecare strasnicie care parca ma trage tot mai mult inapoi si dupa fiecare zi in care am luptat , ma simt tot mai invinsa .. Nu reusesc , in zbaterea mea perpetua , sa ating , macar odata , o stare de asa-zisa multumire . 
Si cartile-mi sunt tot mai straine , si mainile nu-mi mai scriu .. Fiecare zi este pierduta si mi-e tot mai greu , mi-e rusine parca de mine insami . De ce-am devenit , de drumul pe care ma indrept , atat de departe de idealurile mele . Nu mai imi suport , parca , nici propria-mi piele . As vrea sa ies , sa ma metamorfozez in ceva care poate sa simta ca traieste , cu adevarat , pentru ceva . Ca drumul ales e bun si ca duce spre ceva , orice . 
Dar mie mi se zbat venele sub epiderma , de parca nu le mai e locul acolo , mi se zbate si sufletul , si abia azi , cand am indraznit sa ma afund in adevaratele mele ganduri , simt cat sunt de avida sa-mi impletesc , in cuvinte , toata fiinta . 
Imi sunt zilele pline de frustrare , abia mai vorbesc cu mine , abia mai il cred pe Dumnezeu si-mi simt trupul prea greoi , doritor de lucruri pe care nu i le pot da si simt repulsie fata de tot ce insemn . Sunt aceasta eu , un om de care m-am ferit intotdeauna , pe care mi-e frica sa-l recunosc si pe care nu pot sa-l iubesc ? 
Adevarul e simplu , nu stiu spre ce ma indrept si mi-e greu sa traiesc cu mine insami , cu toate aceste lucruri pe care pot , doar , sa le tin in mine .  Mi se loveste parca sufletul de coaste , incapabil sa scape de ceea ce gaseste in mine azi ... si poate maine .

Ascunsa

Aceeasi lacrima

         " Every time I close my eyes , it's like a dark paradise . " - Lana Del Rey 

           Zilele astea mi-e dor , cumva , de vara sau poate mi-e mai mult dor de tine . 
Daca oamenii ar fi lacrimi cred ca noi am fi facuti dintr-una singura care nu cade , totusi , pe acelasi obraz .Dar poate ca , in a noastra anevoioasa cadere , ne vom reintalni pe o simpla curba a gatului , sau poate pe un anume piept ce se scutura navalnic de a noastra prezenta .
          Ma stii ,  uneori mai bine sau poate ca nu ma stii deloc dar imagineaza-ti ca , gandindu-ma la noi , n-am cum sa nu ma prabusesc in ale mele metafore ce isi gasesc sfarsitul tot pe aceste pagini dar care isi continua povestea in a mea minte care vegheaza in liniste povestea noastra , sau macar cea care ar fi putut fi .
Sunt momente in care readun in a mea minte pribeaga toate amintirile care ma fac , intr-un fel , sa ma metamorfozez zilnic intr-o fata pe care caut s-o cunosc si care mi-e , de multe ori , tot mai mult straina . Am o anume fericire care mi se infasoara cumva de suflet pana cand incepe sa ma doara , aceasta a mea nebunie de a-mi aminti fiecare clipa intr-o cu totul alta forma , de parca as vedea acelasi film le nesfarsit , parandu-mi-se , mereu , nou  . Printre ale mele amintiri ce ratacesc absurd prin vene te numeri si tu , si el , si altii a caror scop in viata mi-a luat prea mult sa-l inteleg si inca-mi framant inima , mult prea des , in incercarea mea nesfarsita de a-i gasi , poate , o alta insemnatate . N-am sa mint spunand ca nu mi-a parut niciodata rau dar , cand puterea mea de a asambla acest puzzle nesfarsit de momente mi-am dat seama ca tu , in fine , voi n-ati fost ca sa-mi aduceti neaparat o fericire ci ca sa-mi hraniti , de asemenea , durerea.  Eu am stiut ,  poate prea putin , sa o transform in cuvinte . Poate ca voi ati fost aici pentru a ma invata cum sa fiu fericita prin propriia-mi fiinta .  Sau poate este o alta iluzie in care imi invalui , nelinistita , viata fiindca eu sunt cu adevarat un om nesigur .
Uneori , in neastamparul mintii mele , ma gandesc ca poate nu sunt nimic din ceea ce cred ca am descoperit pana acum ca as putea fi si poate ca nimic esti si tu , cine-mi poate spune ca eu sunt eu iar tu esti .. ceva si ca noi suntem , cu adevarat , un pic mai mult decat nimic ? Viata-mi pare imposibil de nebuna iar a mea nesiguranta cu care mi-au fost , cumva , intesate venele face din ea o adevarata enigma . 
Deci , asa cum iti spuneam , sau cum imi spuneam mie , mi-e dor de tine dar nu in acel mod in care le e , de obicei , dor oamenilor . Dorul meu nu doare , e tacut si prezent doar in ale lui clipe pe care si le-alege intr-un mod strain mie fiindca el este , eventual , independent . Nu ma intreaba cand sa vina si nu e vesnic cu mine , e exact asa ca tine , o aparitie haotica . 
Mi-e dor de tine fiindca altfel n-am cum sa-mi duc zilele pierdute in cotidian si , daca ti-as spune vreodata , m-ai crede pe cuvant ca dorul meu are propria sa nebunie ? Nu-mi lipsesti cand nu esti , imi lipsesti cand imi intersectez privirea timida de a ta si , chiar daca n-am curaj sa te privesc mereu drept , iti simt prezenta asa de bine cum o simt pe-a mea . Tu esti mai multe amintiri , esti o vara la care-mi place sa ma gandesc in aceste iernatice zile . Nu-mi imaginez ca noi doi  vom avea vreodata un drum comun sau un sfarsit macar apropiat , am incetat sa ma gandesc la astfel de lucruri , dar in ciuda acestei nesigurante , intre noi va fi mereu ceva ce se va imbina perfect , intr-o armonie coplesitoare de tacere si de cuvant . 
Gandindu-ma la viitor , nu te vad stand langa mine pe trotuarul rece din fata marii dar stiu ca , daca peste ani ai trece cumva pe acolo si drumul ne-ar fi , macar o data , acelasi , am sa ma simt cu tine ca si cum n-ai lipsit nici macar o zi . 
           Numeste acesta un alt gand copilaresc de-al meu  dar iti spun ca tu si eu avem un anume fel de a ne complace povestile si nu fiindca suntem de acord sau ca nu ne-am rani ci fiindca , la sfarsitul zilei , intr-un mod tacut , ascuns de orgolii si taceri , vom fi mereu prieteni ...
Poate ca tu si eu suntem facuti din aceeasi lacrima . 

Ascunsa

Ganduri incerte

" We joke and laugh , otherwise we would start screaming . " - Charles Bokowski 

Ce pline de taine sunt caile pe care o apuca gandurile  si cu ce furie nebuna mi se izbeste sufletul de coaste , in incercarea lui zadarnica de-a o apuca pe lungile strazi intesate de atatea alte suflete care poate se zbat si ele in aceste trupuri mult prea devreme istovite de viata .  Mi s-ar duce sufletul  pe valurile marii si s-ar scurge in picuri de ploaie a caror contur nu-l pot retine in mainile mele prea putin feminine . S-ar duce sa se caute pe el si poate ca , zapada ce se mai rataceste din cand in cand pe pamant e mai calda decat orice s-ar afla in interiorul meu .
 Sunt astfel de zile la care ma gandesc ca un fel de martor obiectiv asupra propriei vieti , pierduta in tristeti si bucurii a caror culoare o mai regasesc , ici-colo , printr-un zambet trecator si prin lacrimi ce cad , reci , peste intreaga-mi fiinta . 
Mi-a fost dor sa plang pentru lucrurile care s-au intamplat si minciunile pe care le-am auzit , pentru prezentul monoton , acoperit de ceata unor intrebari pe care nu stiu cum sa le leg si pentru ca-mi sunt oasele ingreunate de frica lucrurilor ce-ar putea fi . Am plans , in fond , pentru toata aceasta existenta incerta , inecata in ganduri vesele si , totodata , triste . 
O clipa sau doua , o ora sau mai multe , nu mai pot numara nici secundele si nici lacrimile . Iar gandurile-mi vorbesc despre acest egoism pe care-l resimt in intreaga fiinta .
De ce as plange eu , un om mult prea fericit intr-o lume distrusa , de durere ? 
Acest curaj al meu de a fi nefericita cand acolo , afara , departe de privirea pe care mi-o atintesc asupra-mi si nu in alta parte , sunt dureri a caror povesti n-am sa le insir niciodata , asa cum n-o s-o faca nimeni . Ce ii pasa ploii ca n-are stropi care sa invinga mult prea multe lacrimi la care indraznesc , in astfel de zile  , sa mai adaug si eu cateva...
Cine sa-mi inteleaga propria nebunie si toate aceste contraziceri pe care le simt , de la o zi la alta , tot mai prezente in mine ? Mi se scurg lacrimile printre degete , ca timpul care nu le da ragazul sa mi se izbeasca de genunchi , sa-mi rasune un ecou in inima care sa-mi aminteasca mai putin de mine si mai mult de altii . Mi-e privirea atat de neclara ca mai pot sa ma vad doar pe mine dar , cine altcineva ar face-o in locul meu ? Eu nu-mi plang singuratatea ci nefericirea-mi launtrica , disperata sa se prabuseasca peste toata aceasta stare de echilibru pe care mi-o cladesc cu incapatanare si mi-o scriu in cuvinte seci si goale . Ochii se inrosesc , sufletul se calmeaza iar viata isi continua acest drum stiut numai de ea , alte ganduri mi se zbat in tample in timp ce ochii privesc absenti iar buzele isi cauta si ele o anume cale spre tot felul de zambete . Coastele ma dor , ingreunate de frica pe care am adunat-o in mine , de teama sa nu se piarda si aceasta firava bucurie pe care o caut in mine zi de zi , nelasandu-ma rapusa de banalele mele dureri a caror esenta o aflu in aceste frici mult prea prezente. 
Frica imi spune ca pleaca cine mi-as dori sa ramana , ca nu se mai intoarce , lasandu-ma asa , singura si necunoscatoare-n ale vietii , constienta ca incapatanarea mea de a afisa aceasta stare de bine este doar un moment si ca , la sfarsitul acestor zile triste , mi-ar placea sa fiu mai putin singura . Si toti acesti oameni pe care sa-i iubesc mi-e , de-o potriva mult prea greu si mult prea necesar , sunt atat de aproape de mine incat absenta lor mi se invaluie de suflet . Ce trupuri incapabile sa ascunda aceasta instrainare dintre noi si de noi insine si toate aceste cuvinte pe care mi le mai pot spune doar mie .. Cine-mi stie durerea si gandurile si ce stiu eu despre ei toti sau macar despre mine ?

Ascunsa

Prima zapada

5 Ianuarie 2016

Prieten al meu , 

Prima zapada si atatea alte gandurile  care pastreaza putin din amintirea iernilor trecute   sunt indreptate tot acolo , unde s-ar putea sa fi tu . Fiindca al tau loc mi-e strain dar al meu e acelasi iar viata mea , desi schimbata , are in unele zile reci , ca aceasta , aceeasi nuanta trista si melancolica pe care o avea in zilele de mult sfarsite pe care le parcurgeam , metaforic , impreuna . 
Adevarul este ca sunt cuprinsa de o stare de fericire care pare , uneori , ca simte nevoia sa planga . Ai intelege acest non-sens a carui explicatie nu stiu s-o modelez ? 
Adesea , cand propriile-mi cuvinte ratacesc la intamplare prin cine stie ce ganduri , universuri , lumi si nu le pot cuprinde intr-o singura fraza care sa-mi vorbeasca despre propriile-mi tristeti , ma intreb ce-ai spune tu . "Tu" , ce cuvant simplu pentru a te descrie pe tine .. a carui existenta ma zbat , de ani , caci ani sunt de cand nu mai " suntem " , sa o cuprind in ale mele cuvinte firave , incerte..
 Atatea alte abateri catre trecut iar in acest prezent halucinant , o stiu si eu si poate ca , daca vreodata  acolo in lumea ta , atat de departe de mine te-ai gandi un pic la mine , ai ghici si tu ca ma am doar pe mine si ca aceasta-mi pare , cumva , o implinire .
Nu sunt oare , in lumea asta imbatranita de nefericiri , ingreunata de griji , atatia oameni care nu se au , nici macar pe ei ? Si la toti acei bieti mincinosi , incapabili sa gaseasca in ei insisi o concluzie , nici macar una trista , apasati de minciunile lor si de minciunile altora , caci e atat de greu sa fi sincer cu tine insuti . Dar ce-as fi fost eu acum , daca nu te-as fi "avut" niciodata pe tine ? O mincinoasa , poate , un pic mai mare ..  Sunt zile in care-mi caut propriul eu  doar ca sa fiu sincer cu el , in ciuda fricii ca  daca ii vorbesc prea mult , voi descoperi adevaruri care m-ar instraina de aceasta linistita viata pe care o caut in zilele care tot vin , in trup , in tot ce-ating . M-as intreba daca sunt , intr-adevar , un om infinit de putin  mai bun si  mai fericit caci , in zile asemenea celei de azi mi-e rece-n suflet si-n fiinta , simtindu-ma dornica de ceva a carui nume nu-l cunosc , nestiind unde sa caut si prea infricosata de ce-as putea gasi . Lacrimi absurde  se plimba pe invelisul privirii mele negre pierzandu-se apoi asa , la intamplare . Mi-e inima plina de o simpla dorinta de a fi , uneori , altfel . 
Sa fiu o alta persoana care sa stie sa fie .. diferita . Ma gandesc adesea , in neputinta mea de a gasi o explicatie un pic mai justa  , ca daca as fi fost o alta as fi avut poate o viata mai buna in care te-ai fi aflat acum si tu  . Imi lipsesc uneori mie insami , dorindu-mi sa fiu o alta pentru care viata sa surada intr-un fel aparte , in care toate aceste intrebari si lacrimi sa nu aiba loc si in care , zambetul meu sa fie o bucurie pentru tine asa cum al tau a fost , mereu , pentru mine . Dar in lume nu suntem doar noi doi si ce frumos ar fi ca macar sa fim o bucurie pentru altii , chiar daca noi doi n-am stiut sa gasim aceasta stare unul in celalalt si mai ales , in noi insine . 

                                                                                                       o asa zisa prietena de-a ta 



Ascunsa

365 de zile

365 de zile . 

365 de zile de amintiri ratacite in strafundul mintii mele , 365 de pagini pe care mi-am scris inca 365 de dimineti grele , de dupa-amiezi spontane si de nopti tarzii , petrecute sub clar de luna . Am atins rasaritul si talpile mi-au fost scufundate in valuri nesfarsite de momente ale caror savoare mi-e intiparita pe retina , ca niste scurte clipe de euforie , de viata . 
Acelasi scaun care scartaie , aceeasi camera in care am istorisit scurtele-mi clipe de fericire si pe toate cele de tristete , toata invalmaseala de sentimente pe care am cautat sa le scriu , ca si azi , cu mainile nesigure , in cautarea lor aproape disperata de a gasi o litera potrivita , si inca una , si alte cateva mii . Iar unele zile au fost mult prea reci si mult prea goale , asa cum mi-am simtit uneori intreaga-mi fiinta si toata viata-mi parea o clepsidra iar eu o mult prea simpla fata aflata in imposibilitatea ei de a deslusi insemnatatea unui fir de nipis care se tot scurge . Am incercat , poate cu prea putin curaj , sa-mi cladesc un drum , sa-mi explic o fapta , sa-mi implinesc un vis .
Am fost cumva , undeva , timp de 365 de zile peste care am impletit ganduri si sentimente a caror esenta n-am reusit , de prea multe ori , sa o redau dar pe care am reusit sa o simt , sa o gasesc in mine sub forma unor zile a caror fericire mi-ar placea sa dainuie pentru multe alte 365 de zile , urmate la randul lor de tot atatea si tot mai multe , infinit mai multe .. 
M-am aflat asa , cu mintile ratacite , cu trupu-mi istovit de munci grele , de nopti nedormite , de zile triste , in cautarea unei fericiri in privinta careia nu sunt prea sigura azi dar in drumul careia ma voi indrepta maine , cum am facut-o in zilele de care am stiut , macar cateodata, sa ma bucur . Asa ca n-am sa-mi spun ca au fost 365 de zile bune sau fericite fiindca am fost uneori trista , indurerata de minciuni , ducand dorul unor clipe din trecut , plecand din viata unor oameni si intrand mai mult sau mai putin in a altora . Am plans mai putin , m-am gandit mai mult , am visat mai increzatoare si m-am intristat in fata unor dezamagiri personale , apasatoare , in fata unor schimbari pe care n-am reusit sa le fac si a unor decizii pe care n-am stiut sa le iau . Am avut mult prea multe ganduri si prea putine cuvinte ca sa le pot scrie . 
Au fost 365 de momente a caror culoare se va pierde in anii viitori  dar a caror amintire ii va eclipsa viata.
Am simtit bucrurii infinite , pe malul marii in noptile tarzii , in parcuri dimineata , mult prea devreme, trezindu-ma odata cu razele soarelui , alergand de colo colo , spunand povesti , impartasind sperante. Am avut un prieten nou , un "tovaras de aventuri " pe care l-am iubit atat cat am mai indraznit sa o fac , am sarutat baieti carora nu le-am acordat niciodata o farama de inima , in fond , niste straini . Am facut lucruri pe care le-am regretat , am spus lucruri al caror loc trebuia sa ramana in adancul mintii mele , uneori am fost ce as fi vrut sa fiu , alteori nu am fost nici macar pe aproape . Mi-am cautat fericirea , mult mai prezenta in mijlocul naturii decat in cluburile zgomotoase iar euforia mea n-a constat in cate pahare am baut , ci in cate stele am numarat , calatoriile au fost demne de povesti , de la tumultosul Costinesti pana la pitorescul Iasi . 
Lacrimile au fost putine , poate 365 , dar coplesitoare , scriind pagini noi despre povesti vechi .
A fost muzica , film si poezie , 23 de carti citite , prea putine pentru 365 de zile , si cateva povesti scrise  cu prea multe cuvinte incerte .. A fost natura si alte tipuri de iubiri , au fost prietenii de-o vara si sentimente de-o viata , concerte zgomotoase si melodii lente , ascultate in surdina , a fost ceai si vodka , a fost tinerete , a fost viata .
Iar a 365-a zi , a fost la randul ei memorabila . Dintr-o casa in alta , intalnind oameni noi , imbratisandu-i de parca mi-au lipsit toata viata . Bautura a avut o alta savoare , dulce ca zilele toride de vara , intepatoare ca frigul noptii cand umblam pe strazi in cautare de taxi-uri , cu mainile inghetata , cu orele ce se scurgeau insuportabil rapindu-ne , clipa de clipa , tineretea nebuna .. Si am dansat de parca n-ar mai fi fost nimic altceva de facut pe lume , uitand pentru cateva momente de ce a fost mai apasator in viata mea , dansand la nesfarsit , de parca ar fi fost pentru ultima oara . Am ras , fericita sau nefericita , am purtat o bratara furata , am facut lucruri care mi-ar placea sa-mi ramana vesnic in memorie , am lasat lucruri care dureau in urma iar uneori , la sfarsitul zilei , am fost dezamagita , satula , obosita . 
Iar pentru prima oara , m-am iubit pe mine insami . 

Ascunsa