O doza de bine.

 Ieri am vazut primii fulgi.
A fost frumos , am zambit si m-am simtit fericita.
Ma bucur ca inca ma bucur ca vine Craciunul , dar chiar si asa , nu vreau sa fiu prea entuziasmata ca sa pot simti cu adevarat sarbatoarea .
Ma simt destul de bine , e asa ciudat cum o singura persoana iti poate readuce zambetul.
Nu ma simt fericita , dar ma simt bine , intr-un final am ajuns si eu sa ma simt bine.
Azi e ziua unei persoane speciale pentru mine pe care de multe ori n-am apreciat-o destul , o persoana care m-a sustinut chiar daca poate nici nu mai simteam sustinerea cuiva.
Ii multumesc pentru ca nu m-a lasat , pentru ca e acolo in fiecare zi si pentru ca e frumoasa.
Asa ca la multi ani ei !
Nu prea mai pot sa scriu mult , nu prea mai vreau sa scriu , nu stiu de ce , cred ca mi-am pierdut "indemanarea" , daca am avut vreodata una.
Imi pare sincer rau ca nu prea am apucat sa va mai citesc , timpul e cam zgarcit dar o sa recuperez in vacanta.
Sa aveti o iarna magica ! 
Ascunsa.

Pafi.

     N-am mai vorbit de atat de mult timp....
Imi era asa dor de el . Am plans mult si m-am rugat sa mai vorbim macar o data chiar daca imi era frica . Speram sa fie fericit , dar nu e . E rau , e chiar mai rau decat a fost , nu l-am vazut niciodata mai rau de atat.
Din acel *Pafi* pe care l-am cunoscut candva n-a mai ramas decat o umbra , acum e o persoana atat de trista . Am fost socata , furioasa ca a venit iar , am plans , de fericire ca vorbim iar , de frustrare pentru tot dorul acumulat sau de durerea pe care o simt pentru el...pentru ca si pe el il doare.
I-a parut rau , speram c-o s-o faca , i-a parut rau ca m-a lasat balta , ca m-a alungat , am vrut sa-l alung , dar n-am putut , in schimb , i-am zis ca-l iubesc .
As fi preferat sa nu mai vorbim niciodata si sa-l stiu bine decat sa-l vad asa , vreau ca el sa fie bine , imi doresc ca el sa fie bine mai mult decat imi doresc ca eu sa fiu bine , as vrea sa-l ajut..
Imi e teama ca ma va lasa iar , dar eu stiu sigur ca nu-l pot lasa pe el.
Ascunsa.

A ras .

   ..
Ma simteam ca o proasta , din nou , as fi vrut sa dau timpul inapoi cu zece minute , sa raman undeva , oriunde , singura.
Credeam ca suntem prieteni.
Ma rog , nu credeam , dar credeam macar ca ma respecta .
L-am strigat , nu mi-a raspuns , vorbea la telefon in timp ce mergea , m-am tinut dupa el  , acest " prieten " , l-am intrebat din nou daca merge acasa , a dat din cap.
Am mers cu cativa metri in spatele lui , nu puteam sa-l ajung , m-a vazut si .. el , imi doream sa nu mai dau ochiii cu el niciodata dar se pare ca soarta e de alta parere.
Ne despartim la intrarea pe doua alei , eu ma tin dupa "prieten" el se duce cu alta colega . 
Ma simt ca o proasta , prietenul merge repede , nu inteleg de ce , se intalneste pe drum cu o fata , o saruta , mai era inca cineva , mergem putin si imi spune ca ei merg la mall . Imi arunca un " pa " .
Raman singura .
Vad soseaua umeda , imi vine sa ma arunc sub copaci , sa inchid ochii si sa ma prefac ca nu exist .
Merg putin...aproape ca-mi vine sa rad. Aproape ca-mi vine sa rad de prostia mea , de tot ce patesc in fiecare zi ... De toata existenta asta nesuferita.
In statie , el cu colega-sa , zic cu voce tare inainte sa ne apropiem unii de altii " De ce ?! De ce ?! DE CE ?! " 
-Dar , unde sunt ceilalti ?
-Um...pai , s-au dus la mall ..
El , ma priveste si incepe sa rada , stiu exact ce gandeste . Inca nu vorbeste cu mine , de aproape trei saptamani . Incepe sa rada . Rade , din ce in ce mai mult . 
Se gandeste la cat de proasta sunt , m-a vazut cum m-am tinut dupa acest " prieten " , m-a lasat balta , probabil se gandeste ca asa patesc pentru ca n-am fost in stare sa-mi calc pe orgoliu si sa fac ce voia el sa fac...
Iar eu , sunt stapana pe mine , zambesc si spun ca trebuie sa plec , pierd microbuzul..
El radea ... as fi vrut sa pot sa-mi dau drumul la lacrimile alea care mi se adunau in gat , as fi vrut sa il bat cu mainile in piept , as fi vrut sa-i spun ce viata jalnica am , cum urasc tot , cum ma urasc .
As fi vrut sa-i spun ca abia daca am un singur prieten si cateodata nici pe ala , as fi vrut sa-i zic ca de cand nu mai vorbeste cu mine totul e mult mai rau decat era , as fi vrut sa-l acuz si as fi vrut sa-i spun ca am nevoie de el , ca ma gandesc la el in fiecare zi , ca m-a facut sa plang , el si toate persoanele din jurul meu.
Imi intorc spatele si plec , imi imaginez ce-au vorbit despre mine dupa ce am plecat ,  imi imaginez cat a fost de amuzant...Totul.
Iar maine , maine trebuie sa ma duc iar la liceu , sa rezist inca o zi.. pana cand .. pana cand ce ?
M-am obisnuit asa.
Mi-e dor de o multime de oameni , mi-e dor sa fiu fericita , oare ii e dor cuiva de mine ? Oare ma iubeste cineva  ? Nu , nu ma iubeste , cred ca sunt mai singura decat am fost vreodata si nici macar nu stiu de ce , ce-am facut sa merit astea.. ce n-am facut sa merit mai bine.
Ma doare atat de tare tot , nici macar sa plang nu mai pot . Nu stiu...ce sa fac..
Ascunsa

Nu-mi pasa . E adevarat .

Meh . Am ajuns sa fiu atat de satula de tot incat nici macar nu imi mai pasa . M-am saturat sa scriu chestii triste si m-am saturat sa ma plang si , in caz ca ma mai citeste cineva , sa omor oamenii cu tampeniile mele deprimante , dar nu-mi pasa . Oricum blog-ul asta e un trist , s-a nascut sa fie trist si va muri trist , asta e esenta lui , sa fie trist . 

Si nu-mi pasa , si cand spun ca nu-mi pasa , in general mint , dar acum nu , acum chiar simt o indiferenta asa linistitoare fata de tot , ar putea sa moara cel mai dragut iepure in fata mea si nu cred ca mi-ar pasa , e bine , nici chiar asa * v-am produs o imagine oribila , scuze * , dar incerc sa va explic cat de mult nu-mi pasa , as putea sa sterg blog-ul asta in doua secunde fara sa ma uit in urma sau sa-mi pese de cat timp/sentimente/aberatii am investit in el .

Sunt plictisita si frustrata si trista si grasa.

Aproape ca-mi vine sa rad .

Am mai trecut prin asta , dar niciodata asa, de data asta simt ca m-am schimbat , poate m-am maturizat . In general optimismul meu , ala putin , intotdeauna ma ridica la suprafata , mereu reuseam sa-mi spun ca o sa fie bine , mereu reuseam sa ma indrept spre Dumnezeu , sa ma rog , sa cred , sa ma bucur de lucruri mici si alte chestii .

Dar acum , in ultimele zile am realizat ca nu vreau sa fie bine , pentru ca nu-mi pasa , sunt obisnuita asa , mi-am zis " Stii ca Dumnezeu e calea , daca stii asta , de ce nu o urmezi ? " Pentru ca nu-mi pasa. Nu-mi pasa ce urmeaza sa se intample , nu-mi pasa daca o sa-mi rup o mana si-o sa-mi dau cu ea in cap sau daca o sa dispar sau daca nu .

Ma lasa rece absolut tot ce ma inconjoara.

Maine trebuie sa ma trezesc din nou si sa ma duc la nenorocirea aia de liceu si sa rad probabil si sa o injur iar pe profa de tehno de anu trecut , daca nu era o afurisita de baba femeie poate acum eram la liceul la care chiar voiam si poate era mai bine.

Nu am nevoie sa-mi zica nimeni cuvinte dulci , am citit din nou jigniri despre mine si nici macar nu mi-a pasat .

Nu stiu care e mai exact cauza , probabil tot ce s-a intamplat in viata mea in ultima vreme , am stat langa el fara sa schimbam absolut niciun cuvant pentru ca nu mai vorbeste cu mine si ei bine am ales sa-mi urmez orgoliul si sa nu-i zic nimic nici eu si chiar nu-mi pare rau . Au fost prea multe , ma doare capul de la toate persoanele astea care nu mai stiu ce scuze sa gaseasca ca sa ma duc naibii din viata lor .

Si da , am plans in microbuz , singura , pe ultimul scaun dupa ce au coborat ei , si m-am gandit la " oare ce-am facut sa merit astea ? " , m-am gandit la toate chestiile care ma dor , sau m-au durut . 

Stiu ca inca sunt acolo , toate , dar nu vreau sa ma gandesc , sa stiu , sa-mi pese.

Sunt plictisita , chiar sunt , de viata mea , de mine , ma urasc si urasc toti oamenii care ma inconjoara.

Am un singur prieten si nici macar pe ala nu cred ca-l vreau .

Sunt obosita , vreau sa fiu singura si vreau sa ma ascund.

Astept sa treaca zilele pana sa ajung iar la sambata ca sa pot sa dorm pana la 12 , asta e singurul meu moment de incantare si sincer , nu asta era viata pe care o visam , nu la asta voiam sa ajung , nu asa trebuia sa fie . 

Nu pot sa cred ca maine e iar luni , am de suportat toti oamenii din jurul meu care sincer ma dezgusta , si da , nu mi-e rusine sa recunosc , sunt dezgustata de toti fie ca mi-au facut sau nu ceva , oamenii sunt rai , urati si prosti .

Si stiti ce e mai trist ? Ca si eu sunt om . 

M-as ascunde intr-o scorbura de copac , ca sa fiu singura pentru totdeauna.

Ascunsa . 

Amintiri .

Cand nu mai stii ce gust are fericirea...aminteste-ti de zambetul lui , de felul in care statea langa tine , de dorinta aceea puternica de a-l imbratisa pana la sfarsitul lumii asteia .

Aminteste-ti de felul in care genele lui ii lasau umbre pe obraji , aminteste-ti de stralucirea ochilor lui .

Aminteste-ti cum , desi stiai ca nu e al tau , si ca poate n-o sa fie niciodata , il tineai in inima ta , zi de zi , secunda cu secunda , gustand putin cate putin din acele sentimente pe care le stiai doar tu. Aminteste-ti de zambetul tau din oglinda care aparea instantaneu cand te gandeai la el.

Ei bine da , aminteste-ti , bucura-te , aminteste-ti cum era sa fi fericita , pentru ca acum nu mai esti si poate ca n-o sa mai fi mult timp de acum in colo , dar te-ai obisnuit , pentru ca tu stii sa lupti , sa treci prin lucruri.

Esti constienta ca ai trecut prin povesti care au fost cu adevarat dureroase , uita-te la tine acum , uita-te si gandeste-te ca ai trecut peste ele , si ca amintirea lor te doare cateodata dar nu mai esti acolo , sa simti fiecare lacrima cum iti face trupul sa tremure . Stii de ce ? Pentru ca este trecut , este un trecut facut sa se duca undeva departe , la fel cum este si tristetea de acum , intr-o zi o sa treaca , o sa se evapore .

Uita-te la tine cea de acum , din toata aceasta tristete ce ti se citeste pe buze , din toate acele lacrimi ce ti le usuca zilnic in ochii n-o sa mai ramana decat o amintire urata pe care tu va trebui s-o stergi cu amintiri frumoase .

Esti o fata si esti facuta sa rezisti.

Da , plangi , plangi acum , plangi si maine , plangi pana nu mai poti , dar cand o sa deschizi usa aia o sa devi persoana care trebuie sa te obisnuiesti sa fi , o sa devi puternica si-o sa realizezi ca n-ai nevoie de ei , de nimeni , doar de Dumnezeu .

Si stii de ce ai nevoie doar de Dumnezeu ? Pentru ca El n-o sa te lase niciodata , poate ca tu o sa uiti de El uneori , dar roaga-te ca El sa nu uite de tine .

Tu , ai o multime de lucruri care te dor si care poate nu-s corecte , dar altii , n-au nici macar asta , poate tu mai ai sansa sa schimbi ceva , in fiecare zi , dar poate altii n-o mai au . Si da , dupa ce-o sa plangi pana n-o sa mai poti , o sa realizezi ca acea putina speranta pe care o mai ai este o sansa pe care nu-ti permiti s-o pierzi .

Eu ? Eu o sa ma duc in toamna tarzie , o sa ma duc pe-o banca umeda si-o sa plang pentru toti oamenii care mi-au lasat cel putin o amintire frumoasa , o sa plang pentru ca stiu , in subconstientul inimii mele , ca inca ii iubesc , pe toti , si o sa-mi recunosc mie insami ca ma gandesc la ei cateodata , in secret , dar ca le alung apoi amintirea ca sa nu doara prea tare.

Da , imi e dor de atatea suflete , cateodata mi-e dor de mine cea fericita , pentru ca a trecut atata vreme , nici nu mai stiu... 

Si da , speram sa fie altfel , voiam sa fie altfel , dar nu e . 

Nu e si punct . Ce pot sa fac ? Nu multe . Pot sa ma rog si sa iau viata asa cum e , pentru ca asta este , nu mi-a spus nimeni ca m-am nascut sa fiu fericita , dar nu mi-a spus nimeni ca m-am nascut sa fiu trista .

Si mi-e greu si mie , la fel cum ne e tuturor , mi-e greu sa ma incurajez , sa trec peste fiecare zi , sa vad atatia oameni cu spatele la mine , sa suport zambete false si inimi inchise , dar seara o sa pot sa ma rog si sa sper ca maine o sa am cel putin amintirea acelei eu fericite .

Ascunsa.

Speram . Mai bine nu .

 mda.

mda mda mda mda mda mda .

Ce fel de proasta sunt ? Scrisesem si eu ceva..iar apoi am sters postarea pentru ca avea titlul ca postarea anterioara si am crezut ca am postat de doua ori.

Bineinteles , daca nu mie atunci cui ?

Nu stiu cum sa reincep din nou si sa scriu aceeasi tampenie , sa scriu despre cat de naspa naspa naspa naspaaaaa aiurea e totul.

Sa scriu despre cum toti oamenii pe care i-am iubit au plecat si cum toti oamenii pe care am vrut sa-i iubesc si in care mi-am pus increderea m-au dezamagit si au plecat si ei .

Idk , poate sunt proasta , poate nu merit lucruri frumoase sau poate amandoua , ce mai conteaza motivul pentru care traiesc calvarul asta zi de zi ? 

Nici macar nu stiu ce fac eu aici , pentru ca eu nu sunt cea care a deschis blog-ul asta , eu vad doar niste cuvinte , ma simt ca o straina , am halucinatii .

Nu poate cineva sa bata din palme si sa ma trezeasca din visul asta urat ? Vreau lumea mea cu unicorni la care am visat in cea mai oribila vara a vietii mele. Speram ca o sa fiu fericita. Trebuia sa fiu fericita . 

Credeam ca e ok sa vorbesc cu mama , mai ales dupa ce mi-a tinut teoria aia cretina despre cum ar trebui sa am incredere in ea ca ei ii pasa si alte minciuni d-astea  jalnice cu care m-a obisnuit.

Nu nu-i pasa , isi aminteste de mine probabil cand se plictiseste .

De ce nimeni nu intelege ? De ce sunt blocata in liceul asta , in familia asta , in orasul asta , in viata asta ?

De ce nimeni nu poate sa incerce sa fie langa mine? Unde-i Pafi ? A promis ca va fi aici intotdeauna , a promis ca o sa aiba grija de mine , cred ca nici nu mai conteaza ce-a promis. Eu am fost si sunt langa ei , si da , vreau asta in schimb , nu-mi pasa ca oamenii nu sunt buni si nu le pasa si ca poate si eu fac asta si alte chestii , vreau o persoana care sa ma iubeasca.

Cer prea mult ?

Da , e al naibii de frustrant sa vin acasa si sa incerc sa spun cat de groaznic e totul , e aiurea sa vad ca am inceput sa-mi cunosc colegii si sa nu-mi placa deloc ce vad , e aiurea cu o multime de teste si prostii de invatat  , e aiurea sa ma uit in ochii baiatului pe care-l plac si sa observ indiferenta lui si faptul ca probabil pentru el n-am insemnat mai mult decat o alta fata care il place . Un trofeu . 

Si dupa astea , tot ce-am primit in schimb a fost "  Nu conteaza , nu te duci la scoala sa-ti placa , te duci sa inveti , altii de ce pot sa invete si tu nu ? "

Daca mai aud o singura data cuvantul " carte " si cuvantul " invatat " o sa fac in asa fel incat sa raman repetenta.

Bine , n-o sa fac asta , nici daca as vrea , dar suna oricum potrivit sa zic asta acum. 

M-am saturat de parintii astia care niciodata nu ma sustin  , care vad in mine o masina care trebuie sa toceasca , o masina care daca nu face bani mai incolo e un nimic.

Da ok , inteleg ca pentru ei e naspa , inteleg ca mi-as dori nenorocitul ala de telefon pe care n-o sa-l vad probabil in toata viata mea pentru ca e prea scump, dar de ce nu pot pur si simplu sa taca daca nu stiu ce sa spuna ?

Ii urasc pe toti.

Am o multime de lacrimi care dor , care se varsa , acum , si ma bucur , pentru ca nu mai suportam atatea sentimente adunate in fiecare zi din toamna asta tarzie.

Nici nu stiu de cand n-am mai scris atat.

Mi-e dor de mine , vreau sa ma ascund , dar nu mai pot sa fac asta , nu mai stiu , eu doar ascult viata altora , caci pentru mine nu e timp .

Si da , cersesc putina intelegere , aici , acum , in singurul loc care sper eu ca a mai ramas cu mine , care sper ca ma va primi inapoi  ,chiar daca eu nu m-as mai primi.

Sunteti 110 , nu e nimeni care sa imi zica o minciuna frumoasa ?

Ascunsa.

Vreau sa ma ascund.

  Da , regret o multime de chestii si imi e dor de o multime de lucruri si de o multime de oameni.
As fi vrut sa fie langa mine aseara cand mi-am facut curaj sa-i zic lui Urs ca-l plac , as fi vrut sa fie langa mine , Pafi ar fi stiut ce sa-mi spuna , era ultima seara de octombrie , e prima zi de noiembrie iar eu trebuie sa gasesc o metoda sa nu mai dau ochii cu Urs cate zile o sa am .
Macar m-a refuzat frumos , a fost la fel ca cu D. , doar ca acum e mai greu , doar ca acum sper sa nu dau ochii cu el , doar ca acum ma urasc mai mult.
Mi-e dor sa scriu .
Nu , nu asa cum scriu acum , mi-e dor sa scriu ca inainte , mi-e dor sa fiu eu , am inceput sa nu ma mai Ascund iar asta imi aduce doar lucruri rele , vreau sa fiu din nou Ascunsa , vreau sa scriu pe blog...vreau sa vorbesc cu Pafi.
Dar n-o sa vorbesc.
Nu mai e ce-a fost in nicio privinta , totul merge aiurea , cum sa ma ascund de un baiat care intamplator e la acelasi liceu cu mine si care intamplator incepe la aceeasi ora si pleaca acasa la aceeasi ora si care intamplator merge in statia in care merg si eu si ia microbuzul pe care-l iau eu si merge la magazinul la care merg eu ?
Mda..ar trebui sa ma concentrez pe testul ala la franceza , dar azi o sa fac tot posibilul sa ma ascund , sa nu-l vad , azi si mereu , trebuie sa gasesc o scuza...sa fac ceva , macar la asta poate ma pricep.
Ascunsa.