Ataraxie

" Tu ramai , la toate , rece . " - Mihai Eminescu 

Unii oameni nu sunt facuti sa detina o inima .Presupun ca viata nu tine cont de dorintele noastre , sau cel putin , nu de ale mele .
Am trecut prin destule si credeam ca voi fi bine indiferent de ce mi se va intampla de acum , am devenit ce-i drept , relativ impasibila . Pana la un punct .
M-ai mintit si nu stiu de ce scriu aici ca si cum ti-as spune tie , poate din frustrare , dar mi-e scarba de blog-ul asta la fel de tare cum imi e de toti oamenii despre care am scris vreodata .. N-am mai simtit asta inainte ,  , am fost ranita dar voi erati parti din mine si mi se pare normal sa va acord aici un loc , doar al vostru ,dar acum nu-i nimic .
Cand deschid blog-ul asta , mi-e groaza . Si de data asta , nu de mine , poate doar putin . Ci de voi . M-ati schimbat , m-ati ranit , m-am urat si m-a durut fiecare secunda si azi , desi m-am obisnuit cu absenta asta veche , inca ma doare . Eram idiferenta si rece asupra oricarui lucru ce continua sa ma loveasca ... mai putin la minciuna asta .
Am plans .
Dar ceva s-a schimbat , fiindca puteam sa ma opresc , eram destul de puternica sa nu plang , dar m-am lasat in voia durerii , asa ca m-am asezat umilita pe covor , cum obisnuiam sa fac , si am plans .
Am plans pana am adormit si din toata durerea asta , mi-a facut placere , totusi , sa plang . Adunasem prea multe si am avut nevoie de un motiv puternic sa pot sa imi demonstrez mie insami ca tot slaba si proasta sunt. Asa ca m-am descarcat pana am adormit , ca sa ma pot trezi si sa plang iar si iar si iar . Am terminat acum , cu plansul , cu tine .
Simte-te mandru , ai castigat increderea mea , m-ai facut sa imi pacalesc inima deja fragila ca s-a ivit " speranta " dupa care urla toti , ca esti special si diferit si bun . Dar nu esti , probabil nimic din toate astea si poate ca nici eu nu sunt , dar macar eu nu mint si nu promit .
E in regula , imi doresc sa se termine totul aici , oboseala , speranta , tristete , oboseala din nou.Am terminat.
Nu mai pot si nu mai vreau sa ma simt asa din nou , nu mai ai nevoie de mine , am inteles , dar nici eu n-am sa mai am , de nimeni . Am ajuns sa regret fiecare persoana care mi-a intrat in viata , caci la urma urmei , n-am amintiri frumoase acum si da-mi puterea sa plang , ca am prea multe motive .
Si zapada asta ... a venit chiar acum , chiar in ziua asta , 18 , special sa-mi tortureze mintea cu tot mai multe amintiri si as fi vrut doar sa ma bucur de fulgii mari , asa cum am facut mereu , pana acum .
Mi-ar placea sa scriu despre cat de nedrept , greu si trist imi pare totul , dar nu mai pot si nici nu mai regret asta , daca as putea sa-mi sterg amintirile la fel de repede cum as putea sa-mi sterg blog-ul , n-as ezita.
Imi doresc de acum inainte singuratate si carti si orice imi va face mintea sa UITE , macar cateva clipe , tot . Nu mai vreau si nu mai pot , alti oameni ? Stati , toti , departe . Nu mai primesc pe nimeni.

Ascunsa

?

Sunt un dezastru , stii . Sunt zile in care nu pot sa ma adun , in care ma trezesc gandindu-ma la momente urate , in care nu stiu de unde sa incep si cu ce sa termin , zile in care mi-e teama sa iubesc . 

N-as putea sa-ti spun niciodata felul in care m-am simtit , imi e frica sa-ti arat cat sunt de slaba , sau cat am fost , imi e frica sa-ti spun ca daca as avea posibilitatea sa iubesc fara retineri , te-as iubi pe tine , dar nu mai pot , mi-e prea frica . 

Uneori as vrea sa plang si sa-ti spun de ce gresesc deseori , de ce simt nevoia sa fiu sufocanta , de ce am vesnica teama ca o sa pierd ceva , de ce sunt asa schimbatoare si cat de mult pot sa ma supar pentru lucruri inutile , de ce nu pot sa-mi cer scuze .. 

As vrea sa-ti spun ca am fost ranita , dar toti am fost nu-i asa ? As vrea sa-ti spun ca n-am nicio idee ce sa fac , vreau sa ma apropi de tine dar asta inseamna sa ma ranesti si , posibil , sa nu ma iubesti , adevarul e ca m-am saturat sa nu fiu iubita , vreau doar sa stiu ca cineva va fi acolo pentru mine cand nu voi merita , vreau sa stiu ca ma iubesti . Fiindca  sunt atat de nesigura incat n-as indrazni vreodata sa ma mai apropi de cineva care nu ma iubeste , am facut asta si am gresit , dar de unde sa stiu daca trebuie sa ma opresc acum , cat mai pot , sau sa am rabdare . As vrea sa-mi spui tu ce e mai bine , dar mi-ar fi frica ca s-ar putea sa-mi zici sa plec . 

Nu pot sa-ti spun nimic , nu ma recunosc in ceea ce scriu , ceea ce fac , tot ce-mi doresc e sa "fim" ceva dar mai mult de atat , imi doresc sa fiu fericita , nu am nicio idee cum sa fac asta . Nu pot sa scriu , sa iubesc , sa simt , sunt un dezastru , stiu .  

Ascunsa

Tacere

"Writing is a form of therapy ; sometimes I wonder how all those who do not write , compose , or paint can manage to escape the madness , melancholia , the panic and fear which is inherent in a human situation. " -  Graham Greene 

M-am gandit doar ca e trist . Felul in care sunt oamenii , felul in care vorbim atat de putin despre lucrurile care conteaza atat de mult , daca esti ca mine , ajungi cumva sa nu mai vorbesti deloc , sa nu mai ai ce spune, sa vrei sa fii si sa nu poti . 

Suntem atat de tineri si plini de batranete , simt oboseala in trup si cu greu imi amintesc ceea ce sunt ... evit . Evit cand scriu , cand vorbesc , cand ma trezesc si cand ma culc la loc , e ca si cum as vrea sa tac pentru totdeauna . Aveam atatea sa spun si parca m-am ofilit , parca ceva in mine ar vrea sa vorbeasca si sa scrie , sa ajunga undeva , dar in aceasi timp mai pot doar sa ascult si cateodata , nici atat . Am impresia ca aud cuvinte pe care nu le mai pot intelege si parca sunt acoperita de un val care imi impiedica vederea , e atata schimbare pe care nu o pot asimila in timp ce totul pare exact la fel . 

Daca nu asa se simte batranetea , atunci cum ? O lunga si trista tacere pe care mi-e frica s-o deranjez .. nu mai pot scrie si mi-e teama sa ma gandesc ca acesta unica salvare a plecat de la mine si nu mai am nimic acum. 

...Iar aici se afla tot ce nu mai stiu  sa exprim...

Ascunsa

Anost

"I am a lover without a lover. I am lovely and lonely and I belongs deeply to myself. " - Warsan Shire 

Mi-am dorit sa scriu despre ceva ce inca nu cunosc , sa ma uit la mine si sa-mi amintesc cine sunt de fapt ,sau cine vreau sa fiu , dar n-am facut-o . 

Uneori esti prins intr-o monotonie apasatoare care nu te lasa nici sa mori , nici sa traiesti . N-ar trebui ca viata sa fie asa , se zice ca viata e scurta si ca trebuie traita , cand ai o zi rea , fa-o buna , gaseste-ti ocupatii care sa te incante , dar nu totul functioneaza chiar asa . Uneori , pur si simplu nu vrei sa faci nimic , poate doar sa dormi , daca ai noroc . Te duci la scoala , uneori razi , alteori nu , uneori iti pare interesant ceea ce inveti alteori ai prefera sa stai intins pe iarba si sa nu mai auzi nimic , apoi vii acasa , aceeasi atmosfera pe care ai lasat-o cand ai plecat.

Deci , de ce nu scriu ? De ce nu fac ceva ? De ce nu invat sa fac ceva ? Nu vreau sa vorbesc , sa aud sau sa ma misc , vreau sa dorm pentru totdeauna , si nu fiindca as fi trista , nu prea cred ca voi mai fi trista o vreme , sau poate ca sunt atat de trista incat nici nu mai realize ca sunt , dar in fond , am invatat prea bine sa nu-mi pese de ce e in jurul meu , sa nu mai plang , dar inca imi pasa de ce e in mine , sunt suparata si-ntrun conflict vesnic cu cineva numit eu . 

Nu stiu ce sa scriu .

Ascunsa

Albastru glacial

“If you truly love Nature, you will find beauty everywhere.”

Imi auzeam pasii la fel de tare cum imi auzeam gandurile , pana am inceput sa privesc in jur . Orasul asta e destul de frumos .. , si am stat pe asfaltul rece si nimic nu ma despartea de apa aceea albastra , puteam sa-mi mangai talpile pantofilor de racoarea ei ... si mi-ar fi fost atat de frig daca nu ma incalzea un soare darnic .. dar poate ca mi-ar fi fost prea cald , daca n-ar fi batut vantul , daca nu s-ar fi cutremurat crengile singure . Era albastru , oriunde ma uitam . Albastru in sus , albastru in jos , iar lebedele erau aproape de picioarele mele , pluteau pe valuri , erau tacute si linistite , pluteau la infinit si mi-au ignorat prezenta , au plutit in acelasi mod de parca eu as fi facut parte din peisaj si uitandu-ma la lebede , m-am gandit ca ele trateaza viata ca si cum ar fi usoara . As vrea sa fiu o lebada . Macar o zi , sa plutesc si atat , sa vad albastru pana n-am sa mai recunosc alta culoare , sa ascult doar cum se misca valurile , sa pot sa uit ca-i atata zgomot in mintea mea haotica , obosita . Sa uit de rani , sa uit de viitorul amenintator si de prezentul trist , banal , sa fiu o lebada , sa-mi fie viata simpla si usoara , sa fiu fericita , sau macar sa fi putut sta acolo pentru totdeauna .. sau doar pentru o zi , dar nu am timp .., sa privesc sau sa traiesc .

Am fost fericita uitandu-ma la lebede si la albastru ,  la spuma ce se pierdea pe asfalt , parca era un nor cazut , simteam aerul racoros si vantul imi incalcea parul si eram atat de singura si atat de plina de mine , in sensul frumos al expresiei , eram doar eu si-mi ajungea ,  pentru cateva clipe n-am mai simtit nevoia sau lipsa de altii . Am uitat , pentru prea putin , ca am amintiri pe care le-am lasat sa moara dar care nu ma lasa sa traiesc , ca am o inima rece si idiferenta si parca nimeni n-o mai poate misca , ca nu-mi mai pasa ce si cat mai pierd , sau pe cine , voi trai la fel ca intotdeauna , adica cu vesnica lipsa de ceva , fara sa plang , sau sa sper , doar o rutina ce s-a saturat de mine . 

Imi imaginez ca peste o zi , o luna , un an sau multi , daca voi citi asta , imi va parea totul doar o copilarie , caci asa a si fost . Am fost copil pentru cateva clipe , am urat viata ca nu m-a lasat sa fiu o lebada  si daca am sa ma rusinez de simplele ganduri patetice , vreau sa-mi amintesc eu mie , cu cata raceala si indiferenta scriu cele de acum ... Caci a fost un moment cand am parut mai putin plictisita de tot , cand am putut sa vad mai mult decat mi s-a aratat , cand viata parea frumoasa fiindca in ciuda a toate rautatile , greutatile si durerile ce sufoca aceasta lume , inca exista locuri atat de linistite . Uneori imi vine greu sa cred , ca in toata nebunia , din capul meu , din strazile pe care merg , din orasul asta , din lumea asta , sunt inca bucati de rai in care lebedele doar stau pe apa si se poarta de parca au tot timpul din lume sa pluteasca .. de parca nu exista timp .  Natura asta inexplicabila parca-mi spunea sa-mi dau ragaz sa mai respir  , sa pot sa vad in ciuda lacrimilor care nu mai curg , a oamenilor pe care i-am pierdut , a ranilor pe care le port in mine zi de zi , sa las albastrul din jur sa se impleteasca in parul meu . 

Stateam acolo si ma gandeam ca atat de aproape si atat de departe de mine , in exact clipa aceea , cineva detesta viata , plange , nu mai suporta , nu poate sa respire , cum fac si eu , si noi , de atatea ori , atat de des , insa atunci eram acolo izolata de tot , nu mai auzeam masinile ,telefoanele sau gurile rele , nu mai auzeam vocea din capul meu care-mi reproseaza infinite lucruri , eram atat de calma , ca si cum am timp , ca si cum ce este acasa  sau in suflet nu mai conteaza.

Mi-as fi dorit sa mai simta si altii ce simteam eu atunci , pacea perfecta si deplina , fara durere sau povara pentru asa de putin si pretios timp , dar intr-un fel , imi place sa fiu doar eu , caci parca ceva din afara ar fi facut galacie in universul meu albastru si glacial . 

Romanticii au vorbit despre comuniunea omului cu natura si au stiu ei de ce , caci nimic nu e mai iertator fata de greselile tale cum e pamantul pe care stai , nimic nu simteam ca ma iubeste mai mult ca albastrul ala profund .. si parca nimeni nu-mi stia ranile mai bine  ca perfecta intindere de natura ce-mi statea inainte . Ca si cum e bine sa fii singur . 

Mi-e teama sa ma gandesc ca poate nu voi mai simti niciodat ceva asa inexplicabil , caci asa e viata , cand te izbeste realitate , tot acelasi greu il porti in tine ...

Ascunsa

Praf si vant

" Acelasi praf doar ca in alt vant... "

Sunt doar eu , ma copleseste tacerea .
O tacere atat de groaznica si de mare de parca tot zgomotul asta superficial  de la suprafata ma afunda tot mai mult in mine .. acolo unde e atat de liniste ..
Cred ca durerea e zgomotoasa .
Durerea urla si coboara in valuri de lacrimi si-ti inteapa pieptul si-ti incetoseaza gandirea si daca au fugit oamenii de ceva pe lumea asta , durere s-a numit .. Si s-a scris despre durere , am scris si eu , au scris atatia...
Dar acum e doar tacere .
Si traiesc asa , cu o liniste totala , e acolo , in adancul meu , o port cu mine zi de zi , ii cunosc prezenta si asa ca dau muzica mai tare , citesc mai repede , ascult mai mult ce spun ceilalti , numai sa nu aud linistea surda .. E o durere ce-o port cu mine la fiecare pas , in fiecare dimineata ... si mi-as dori doar sa mai pot plange .
Mi-as dori sa plang si sa gasesc un mod de a face sa mearga acesta viata... dar nu mai stiu sa plang , parca mi s-au uscat lacrimile , sunt mai puternica sau oare .. mai slaba ?

Eram pe drum si batea vantul si dintr-o data m-am gandit la tine , stii , de parca cu cat fug mai tare de ceea ce ai fost tu , sau noi , cu atat ma prinde din urma ... N-a nins prea mult iarna asta ... si a fost bine , caci imi aminteste de tine zapada ,melodiile alea pe care nu le mai ascult si cartile alea de care mi-ai zis si toate lucrurile ce parca-ti poarta numele , si am sa evit tot ce-mi va aminti vreodata de tine ... Dar eram pe strada si a inceput sa bata vantul asa de tare si haotic .. ca parca a rascolit tacerea din mine .. Si m-am gandit la citatul asta si inevitabil la tine ,  acelasi praf doar ca-n alt vant  , aceeasi durere .. doar ca sub alta forma , ti-as spune eu acum , dar n-am sa mai pot sa-ti mai spun vreodata ceva .. si ma  bucur caci acum , e totul atat de clar .. e atat de liniste ca ma doare din ce in ce mai tare .

E genul de liniste despre care n-as putea povesti nimanui , nu ca as avea pe cineva care sa asculte in orice caz , caci e atat de liniste ca am ajuns sa fiu doar eu ... Nu stiu sa scriu ... nu-mi gasesc cuvintele ... Doar ca e asa o durere tacuta , ca parca s-a obisnuit cu mine , in mine , si eu cu ea si tot asa .. amandoua , zi de zi , in alte vanturi si asa se scurg zilele si nimic nu pare sa fie mai bine .
Imi lipseste durerea ravasitoare ce te consuma ... caci macar stii ca intr-o zi se va potoli , dar durerea asta nu plange , e deja prea veche , mare si permanenta , e o durere de-o viata .
Mi-au spus ca in fiecare zi va fi mai usor , asa mi-am spus si eu .. ca va trece timpul si te voi uita simplu si sigur , ca ma voi trezi dimineata si nu-mi va mai pasa de ce-a fost , ca voi stii unde sa ma duc si cu cine ... ca nu voi mai fi singura . Mi s-a spus ca vor veni alti oameni care vor acoperi incet , incet locul in care stateai tu .. dar poate ca totul a fost o minciuna , fiindca nu conteaza cati mai vin , prin cate vanturi continui sa trec sau cat imi tarasc existenta de pe-o zi pe alta , caci tacerea asta muta ar vorbi despre tine ... si despre altii , dar despre tine ar vorbi cel mai mult , cred ca i-ai fost drag .

Ascunsa

 

In lipsa ta

" Sometimes sad is very big . It's everywhere . All over me . " 

    Daca am sa ma trezesc intr-o dimineata singura , adica cu mintea plina de ganduri despre tine dar cu sufletul gol de absenta ta , voi trai intr-o banala rutina , ca si pana acum . Vor fi zile in care voi fi fericita dintr-un motiv oarecare , posibil superficial , ca o ceasca de ceai cam acrisoara , cum imi place mie . Vor fi zile in care voi fi foarte trista dintr-un motiv , de asemenea , inofensiv . Ca o noapte fara somn , ca un vis dureros , ca o stare de frig in suflet si-n piele . Si in acele zile , imi vei lipsi cel mai mult . Voi sesiza in astfel de zile , locul gol din mine , unde stateai candva , tu . O sa-mi doresc sa-l umplu , dar nu cu un altul , caci voi fi prea obosita pentru asa ceva , ci cu tine , din nou si din nou , acum si in fiecare zi . Ma va durea concluzia ca acest fapt nu se mai poate , asa ca-mi voi lua gandul , imi voi continua existenta simpla , voi merge prin frig si uneori voi vedea ceva simplu , ca o culoare , voi auzi un cuvant sau voi simti ceva , ce imi va aminti de tine , o amintire pe care o voi tine acolo , cateva clipe infinite , doar pentru mine .. Apoi voi reveni la existenta mea simpla , voi merge prin frig..
    Nu stiu daca voi plange , poate doar intr-un moment de disperare cumplita , cand totul imi va parea intr-o continua cadere , cand chaosul lui Eminescu imi va cuprinde existenta , intr-o lunga si contemplabila durere. Acum nu mai plang atat de des , nu mai pot , caci uneori as vrea .
Ideea despre tine e ca nu esti prea mult , dar nici prea putin . O singura data mi s-a prelins pe obrazul drept o lacrima usoara , aparent din cauza ta , insa nu am plans niciodata , ceea ce e bine . Imi dai starea de relaxare pe care o doresc atat de mult , simplul sentiment ca daca esti aici , sunt fericita , dar daca nu esti , voi fi in regula . Imi oferi posibilitatea de a fi eu , de a exista cu sau fara tine. Imi umpli monotona viata de ceva prea frumos ce uneori ma doare , fiindca as vrea mai mult .
 Am lasat oameni sa-mi intre undeva mai incolo de suflet ,  s-au adancit in fiinta mea , pana am inceput sa ma pierd pe mine , acestia de care-ti vorbesc , mi-au oferit clipe greu de indurat si multe lacrimi iar amanata dar inevitabila despartire , s-a produs . Absenta lor ma doare si acum , e ca si cum ceva din mine , ca fiinta , e acum la ei , neingrijita si singura . Suna absurd si poate putin poetic .. dar sunt dimineti in care ma trezesc gandindu-ma : aceasta este prima zi din restul vietii mele , fara ei . Restul vietii pare mult si trist iar fiecare zi este intotdeauna mai grea decat ar trebui , caci port cu mine aceasta idee , cum ca am pierdut ceva ce nu voi mai avea . Totul a fost spre bine , ma vindec , as crede . Mi-am acceptat trecutul si incerc sa-mi traiesc prezentul altfel .  Dar tu esti diferit , sau as vrea sa fi . Ai devenit suficient de important incat sa te strecor printre aceste randuri dar nu suficient de important incat sa-mi pierd echilibrul atunci cand vei decide sa dispari din a mea existenta banala .. Astept momentul , cu teama , nu mint . Absenta ta nu mi-e indiferenta , ba chiar ma intristeaza , prezenta ta adauga ceva .. Dar cum pot opri eu deciziile , ideile sau simplele tale trairi ?
    Nu astept si nu sper prea mult , nu astept sa insemn ceva pentru tine iar sa " te pierd " imi pare , acum , ceva normal . Probabil e trist cand ajungi sa traiesti in acest fel , fara asteptari , dar cu o mica urma de speranta , cum ca de data asta va fi altfel . Dar nu va fi , insa e bine , deoarece .. I've survived a lot of things , and I'll probably survive this . ( Salinger ) 

Ascunsa