Sunt eu. 5 mai.

"You have to meet people where they are, and sometimes, you have to leave them there." 

Acum sase luni m-am indragostit.
Din nou.
Si a fost sublim. Si greu. Si dureror. Si altfel. 
A fost toate lucrurile pe care le-am vrut si pe care nu le-am vrut si mai ales, un timp in care nesiguranta si teama ca voi ajunge in momentul asta mi-au macinat, constant, interiorul.
Cu toate acestea, au fost sase luni frumoase si, pentru prima oara, n-am sa spun asta cu indoiala. Frumos, dar nu pentru ca a fost perfect, fiindca un deznodamant nefericit nu a avut loc, fiindca am fost tratata asa cum mi-as fi dorit si mai ales, fiindca as fi fost iubita inapoi.... ci pentru ca au fost despre mine.
Despre o fata dezarmata ce abia se initiase in acest ametitor sentiment, iubirea. Eram dezamagita, singura si satula. M-am indragostit, nu de cea mai potrivita persoana, nu de cineva la care ma asteptam, nu de cineva pentru care nadajduiam sa am sentimente autentice, ci de cineva gasit intr-o dorinta nestavilita de a simti lucruri frumoase. Am adunat sentimente rand pe rand si am facut-o din tot sufletul, incepand sa analizez toate partile frumoase ale celui de langa mine, sa ma innec in ele, sa-mi petrec timpul visand cu nesat la o noua intalnire, la o mana impletita la intamplare in parul meu. 
Am fost ratacita in fata unor imagini care, in contexte diferite si pentru atat de multi oameni sunt, nici mai mult, nici mai putin, banale. Cum adormise cu capul pe pieptul meu, in cea mai perfecta armonie de care este capabila o fiinta umana. Cum eram atat de in voia vietii, in impleticirile noastre de degete. M-am indragostit de fiecare data, uneori voit, alteori dintr-o dorinta de a raspandi iubire iar alteori, din egoism, dintr-o speranta aproape bolnavicioasa de a fi iubita inapoi.
Si am fost trista, dezamagita si mai nesigura pe mine ca oricand.
M-am vazut urata si incapabila de a dobandi semntimente pe care eu le ofeream din plin. 
Acum incerc sa inteleg. Sa ma inteleg.
Dupa sase luni vreau sa ma gandesc, pentru prima oara, la mine. Vreau sa-mi fie indiferente toate lucrurile pe care le-am primit sau nu, tot ce am oferit sau nu, tot ce-am putut sa fac dar m-am abtinut din orgoliu, teama sau nesiguranta. 
Sunt eu iar aceasta afirmatie vreau sa-mi fie suficienta.
Intentionez sa cred despre mine ca sunt curajoasa, ca am oferit fara certitudinea ca voi primi inapoi, ca am facut asta din nou si din nou, cu riscul de a mai fi ranita o data si ca, desi s-a intamplat intocmai, nu vreau sa infloreasca in sufletul meu resentimente, ura si nici macar vina. 
Vreau sa inteleg ca am facut tot ce am putut, ca am vrut sa fiu cea mai frumoasa versiune a mea doar pentru ca aceasta poveste sa aiba o continuare, un viitor. Doar pentru ca acest om, bun si rau deopotriva, a ajuns sa-mi fie drag. 
Am vrut sa ma bucur de tot felul de momente, sa le fac sa dureze, sa le creez. Poate ca mi-a reusit, sau poate ca nu. Si este in regula. 
Sunt mandra de mine fiindca am incercat, fiindca intr-o lume superficiala, cladita pe dorinte egoiste si trupesti, eu am vrut sa iubesc sincer si indelungat dar mai ales, pentru ca am inteles ca anumite povesti, oameni si sentimente trebuie lasate acolo unde si-au atins limita...nu pentru ca nu ai fost destul de bun, ci fiindca trebuie sa alegi intotdeauna linistea. O liniste pe care, din cand in cand, nici cea mai dorita iubire din lume nu ti-o poate da daca nu inveti s-o cladesti, de unul singur, in interiorul tau.
Dupa sase luni vreau sa invat sa fiu eu, singura, fiindca eu sunt tot ce am.
Ascunsa