"Sky above me/ Earth below me/ Fire within me... "

      Am lasat atat de multe pagini sa fie intoarse albe in spatele meu incat dorinta de a mai spune ceva menit sa ramana, menit sa-mi aminteasca a disparut, inducandu-mi sentimentul ca n-a fost, de fapt, niciodata acolo.  Mi se pare absurda ideea ca la un momentdat in viata mea as putea simti o dorinta ciudata de a ma intoarce unde sunt acum, de a-mi reciti propriile istorisiri pe care se presupune ca ar fi trebuit sa le scriu atat de amanunti incat, redescoperindu-le, m-as fi transpus in versiunea mea de atunci, aproape retraind fiecare pas pe care l-am facut, si gust pe care l-am simtit...
Dar nu sunt sigura ca vreau sa-mi amitnesc. Cred ca am lasat sa treaca atata timp si atatea intamplari pentru ca, asa cum faceam inca de cand eram mica, imi imaginez un viitor neaparat mai bun decat prezentul asta cel putin trist pe care mi-ar placea sa-l uit si atat.
Probabil e doar o naivitate a vietii, sa te ascunzi de momentul actual intr-o vreme pe care vrei s-o consideri mai buna dar pe care stii ca exista foarte multe sanse nici sa n-o traiesti. 
Nu am nicio dorinta de a scrie, de a face, de fapt, orice. Lucrurile frumoase care mi s-au mai intamplat au fost acoperite de mult cu dezamagire si confuzie, cu multe alte stari pe care mi-e greu chiar si sa le enumar. 
Nu mai este vorba despre altii, familie, baieti sau oameni pe care, dintr-un motiv sau altul, am ajuns sa-i intalnesc si de care m-am atasat intr-o masura mai mare sau mai mica. Sunt doar eu. 
Inconjurata de o serie de contradictii. De schimbari pe care nu reusesc sa le fac, de vesnica ura de sine, de faptul ca nici macar nu ma pot privi in oglinda. Prefer sa ma evapor undeva in propria constiinta, sa evit sa ma gandesc la realitate, ca poate va trece de la sine. 
Nu-mi place nimic din ce sunt sau fac iar oamenilor care m-au ranit vreodata le dau dreptate, 
n-aveau niciun motiv sa faca altfel si daca as fi intalnit pe cineva ca mine as fi actionat, probabil, similar. Simt ca merit sa fiu nefericita, singura si patetica. Ma plictiseste propria mea persoana, asa de tare incat sa scriu despre mine si despre ce simt pare nu doar absurd, dar si greu. Uneori e mai usor sa ignori totul, chiar si pe tine insati. Fiindca atentia si fericirea sunt lucruri pe care trebuie sa le meriti iar aici, chiar nu mai e cazul.

Ascunsa.