" It is okay if I'm not your favorite chapter you have written, but I hope you sometimes smile when you flip back to the pages I was still a part of. "
Am uitat cum e sa te am in fata, felul in care ingheata ceva in mine de fiecare data cand ajung sa-ti zaresc ochii. Imi era atat de dor de tine, mi-ar fi placut sa fiu invizibila, sa pot sa stau acolo, sa ma uit la tine pentru tot restul vietii mele. Dar viata este ceea ce este si n-am puterea, pentru toata dragostea din lume, sa o schimb.
Ma doare toata fiinta, stiind ca pleci. Nu ma pot gandi decat la restul zilelor in care ma voi trezi, gandindu-ma ca probabil n-am sa te mai vad niciodata . Stiind ca esti la mii de kilometrii distanta, imbratisand pe altcineva si uitand, zi de zi tot mai mult, pe cine ai lasat in urma.
Mi-e groaza de mine insami si regret amarnic tot acest ingrozitor final . Nu stiu ce pot face pentru noi dar mai ales, ce pot face pentru mine. Ma doare pieptul, si coastele, si prezentul si trecutul si tot ce-ar putea insemna viitorul.
Am stiut mereu ca va fi, la urma urmei, un oarecare final dar niciodata ca ma va durea atat.
Ma dispretuiesc mai mult ca oricand, caci n-am avut control asupra mea, ca am lasat sa se intample un asemenea dezastru emotional. Dar ce sa fac daca mi-a fost dat sa te intalnesc si sa te pierd, la fel de repede ? Ce vina am eu ca n-ai putut sa ma iubesti cum te iubesc eu sau ca ne-am intalnit, poate, intr-un moment nefavorabil ?
Ce-i pasa sortii, vietii, de lacrimile pe care le plang oamenii, in singuratatea casei lor ? Ii pasa, in fond, cuiva ?
N-as vrea sa stii niciodata ce suferinta groaznica-mi vibra prin trup in drumul meu, nesfarsit, spre casa... caci inevitabil, te-ar durea si pe tine.
Ma gandeam la felul cum vei pleca fara sa mai stii vreodata pe ce strazi mi se vor impleticii pasi, la felul cum o sa stragi, zi de zi, mainile altcuiva, uitand complet de singuratatea mainilor mele... Si cat de frig imi va fi in atatea alte zile, cum mi-a fost si azi, sub cerul asta ingreunat de ploaie. Dar ce inseamna toata ploaia din lume, cand eu ma prapadesc, si asa, launtric ? Si ce daca mi-e frig si tremur pe banca din statie fara sa-mi dau seama daca ma chinuie vantul sau simplul gand ca n-am sa te mai vad vreodata ?
Ma simt lovita de o nedreptate insuportabila, caci tu te duci unde stii mai bine, sa-ti alini ranile pe care eu nu ti le-am produs niciodata, in timp ce eu deschid usa unei case goale, mai rece ca mine insami, fara nimeni care sa ma poata auzi. Dar si ce-ar putea, totusi, s-auda ? Doar cum mi se lovesc lacrimile de obraji si se sparg pe podea, in timp ce ma indrept, ametita, spre un oarecare punct de sprijin ? Ce-as putea sa-ti mai spun tie, sau lumii intregi , sau mie ?
Ca n-as vrea sa pleci niciodata, ca daca mi s-ar da sansa sa uit tot ce-a fost bun si tot ce-a fost rau as face-o, doar ca sa nu mai simt tot greul asta ce-mi sfarama sinele, si coastele si-mi ingreuneaza ochii de lacrimi pe care n-ar fi trebuit sa le plang ?N-are rost sa-ti mai spun nimic, nici sa te mai vad vreodata.
Stii ca te iubesc, ca te-am iubit mereu, chiar si atunci cand nu stiam, chiar si cand nu voiam. Stiu bine ca n-a fost vreodata nevoie sa-ti spun, dar nu ti-ai inchipui cat am scris si cat as mai putea s-o fac, pentru tot restul vietii mele. Pentru ca nu mai stiu ce-am fost inainte sa fii si tu acolo, fiindca de cand te stiu, fiecare zi a fost planuita in asa fel incat sa ma pot gandi la tine, involuntar si interminabil. Iubirea asta e ireversibila iar eu sunt incapabila sa suport toata deznadejdea pe care a adus-o.
N-am sa pot rosti niciodata suficiente cuvinte care sa descrie cum te iubesc eu. Nu sunt poeme pentru asa ceva, nici litere, nici viata destula cat sa ma timp sa-ti spun. Stiu ca nu mai are niciun sens, nici sa mai scriu, nici sa mai fiu, nici sa mai sper. Si stiu ca de azi inainte, n-am sa mai vegheze strada de la geam fiindca stiu ca n-ai sa mai vii si am sa-mi inchid ochii de fiecare data cand am sa trec pe langa locurile in care obisnuiam sa ne dezgolim de tot ce nu era adevarat, ca sa putem fi noi. Am sa-mi inchid ochii caci nu vreau sa vad, pentru tot restul zilelor mele, cum nu mai esti si nu vei mai fi acolo. Si nu stiu ce-am sa fac, unde am sa ma duc si cum am sa alin toate dezastrele pe care l-ai lasat in urma, dar sper sa gasesc intr-o zi raspunsul si daca te vei mai gandi vreodata la mine, afla ca te iubesc inca de atunci si nu m-am oprit nicidoata, nici azi, cand s-a terminat, in fond, totul.
Si nu stiu daca am sa mai scriu, fiindca ce rost mai are, daca nu va fi pentru si despre tine..
Ascunsa
No comments:
Post a Comment