marți, 4 octombrie 2016

O cale de intoarcere

" Une femme que connait sa valuer ne mendie pas l'amour. " 

Stiu ca pentru noi nu exista nimic din ceea ce, pe acest Pamant, multi indragostiti spera sa gaseasca : O cale de intoarcere.
Pentru noi exista doar un sfarsit pe care nu-l pot intelege, pentru ca, toata ratiunea mintii nu inseamna nimic cand inima si-a dorit si s-a invatat sa creada ca trebuia sa fie altfel. 
Asa ca acum, aflata in aceasta debusolanta contradictie, ma intreb pe ce drum mai am de mers de acum incolo. Mi se pare absurd, o gluma a vietii, sa privesc spre viitor, cand stiu ca pe orice carare as lua-o, tu n-ai sa mai fii acolo. 
O alta absurditate a vietii sunt zilele ce nu se indura sa coboare asupra mea un moment de pace, de intelgere, de acceptare. 
Este ceva in mine ce nu se poate obisnui , cum n-a putut nici ieri si in nicio alta zi ce va urma, ca acesta este sfarsitul nostru. Ca toata iubirea, si munca, si lacrimile si timpul au fost, de fapt, in van. Caci ce rost are sa treci prin toata tragedia vietii daca la capatul drumului nu se afla fericirea ? 
Mi-ar placea sa te intorci inca o data, nu pentru a ramane, ci pentru a-mi inapoi imaginea fetei care eram pe vremea cand stiam sa ma bucur si sa muncesc pentru mine, pentru noi, de dragul faptului ca te iubeam si din speranta ca intr-o zi, o sa faci si tu la fel .
Mi-e dor de mine. Nici nu mai stiu cum e sa-ti doresti lucruri, sa speri si sa ai ambitie sa mergi mai departe. Am decazut ingrozitor si nu te blamez pentru asta.
Sunt responsabila de mine insami, de deciziile mele, de ceea ce sunt si de ceea ce voi fi. Si cu toate acestea, in fiecare zi, cand ma lovesc de greul vietii, ma gandesc tot la tine . 
Nu pentru ca tu ai fi solutia, ci fiindca tu aduceai la lumina puterea din mine. Cand eram cu tine, impropiu spus, eram un om curajos si puternic, chiar daca nu eram mereu un om fericit.
Dragostea pe care ti-o purtam mocnea in mine, ridicandu-ma deasupra a tot ceea ce obisnuiam sa fiu. Ma depaseam pe mine insami, de dragul gandului ca tu existi si ca sunt si eu, aici, in acelasi timp cu tine. De dragul sperantei ca vom fi noi, fara atat de multe greutati . 
Acum insa, resemnata fiind, imi dau seama ca nu-si mai are locul nicio iluzie, nicio speranta pe care sa o amplific in liniste, in interior. Am inteles cand intre noi incepea ceva aparte iar acum inteleg ca s-a terminat. Au fost decizii, intamplari si prea multe surprize ale sortii ca sa se mai poata reveni la ceea ce eram sau la cei ce aveau sansa sa devina . 
Suntem tu si eu. Separati de prea multe pareri de rau, de prea multa liniste si de prea multa nefericire. Candva am crezut ca noi depasim timp, distanta sau simpla necesitate de a vorbi si poate ca intr-adevar, toate acestea nu inseamna nimic. Dar nu putem sa depasim dezastrul care s-a produs in vietiile noastre, cel putin nu impreuna . Ironia sortii este ca dezastrul e produs de insasi despartirea. 
Asa ca-mi petrec restul de zile, de ani, de anotimpuri pe care le mai am cu sufletul deformat de furie si liniste. Caci sunt zile cand mi-ar placea sa strig, sa-ti spun, sa-ti reprosez toate lucrurile de care esti responsabil si de care sunt responsabila si sunt zile cand, daca ar fi sa te mai vad, n-as avea puterea decat sa-ti spun ca inteleg... si ca ma inteleg si pe mine doar ca, cu toate acestea, nu pot sa accept.
Sunt zile cand simt ca te-as ierta, ca m-as ierta si zile cand imi doresc sa mi se piarda viata prin toata lumea, numai sa stiu ca n-o sa se mai incruciseze niciodata cu a ta. 
Ascunsa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu