Realitatea in care toata lumea tipa

" I want some time to breathe . I want long walks in empty parks . I want silence . I want a cold drink on a hot day . I want the sound of a train so far in the distance I can barely hear it . I want a good book and several quiet hours ... " - Anonymous 

Zilele se scurg nemiloase , prabusindu-se in ani care tot trec lasand in urma lor semne in care se ascund ganduri si sentimente a caror glas il auzi ani in sir in universul tau launtiric .
Noi stam , cantand cu mahnire versurile anilor trecuti care ne-au schimbat si ne-au imbatranit ireversibil . Iar in lume se poarta razboaie inimaginabile in care unii isi pierd suflarea de dureri a caror martori multi dintre noi n-am fost , feriti de adapostul caselor noastre si de egoismul impenetrabil in care ne invelim vietile artificiale . 
Afara nu mai ninge asa cum era odata , e sec si rece peste tot iar ale noastre priviri se incruciseaza cu raceala pe care doar absenta iubirii o poate lasa in urma , fiind cu totii simpli oameni , rataciti pe strazi , strapunsi de singuratate , de ganduri , de iluzii , in fine , de tot felul de sentimente . Ocazional , parca la departari mult prea mari de lumea asta , unul sau poate doi sunt fericiti iar altii stau adanciti in ganduri , incercand s-o gaseasca pe a lor . 
Iar eu astept ceva ce nu stiu cum se cheama si scriu , straina de frigul de afara , in cautarea mea nefasta de a ghicii drumul ce mi se infatiseaza , creand in sinea mea numeroase inchipuiri despre ce-as putea fi , ce-as fi putut sa fiu , nefacand in fond nimic pentru a fi ceva , orice . Desprinsa parca din acesta realitate , amagindu-mi zilele cuprinse in ignoranta cu vise a caror implinire n-o aflu in faptele mele prezente , dezamagita deci de mine insami , profitand incostienta de putinul timp pe care-l am , incercand sa gasesc adevaruri pe care nu le pot vedea printre randurile paginilor citite si ma zbucium in interior pentru a gasi cuvintele care sa-mi spuna cum sa scriu mai bine , cum sa traiesc mai frumos. Frazele mele sunt lungi , golul dintre cuvinte il regasesc adesea in mine , acolo unde sunt lucruri a  caror insemnatate nu o cunosc , nestiind cum sa descriu glasurile interioare a caror traducere nu se afla in dictionare . Sunt adancita in ideea ca in mine se afla lucruri a caror forma nu stiu s-o modelez prin cuvinte , intrebandu-ma totusi daca acesta este adevarul sau sunt si eu , ca atatia altii , indiferenta , cu sentimente atat de incerte incat ti-e teama ca nu exista deloc ? 
Insa toate acestea apartin de realitatea in care toata lumea tipa . 
Tipam atat de tare incat , de multe ori , ne e frica sa mai vorbim , neintelegand racnetul interior , incontrolabil . Cateodata  strigam , imbolnaviti de furie , durere si neputinta catre un altul care-si duce si el povara sufletului in felurite chipuri iar toate aceste strigate reci se lovesc de mine intr-un mod in care ma fac sa vreau sa tac . Simt ca privesc in gol , trecand pe langa mine tot felul de sunete, nefericirea din jur mi se inclesteaza de gat devenind parca un efort si insasi respiratia . Sunt tulburata de toata aceasta galagie care sta se izbugneasca din ochi , din mainile care se agita incontrolabil intr-o lupta cu aerul iar vocea mamei mele tremura , intr-o incercare continua de a-si domoli si ea , ca toti restul , zgomotul innebunit al sinelui . Iar mie mi-e mai bine in singuratatea celor patru pereti sau sub adapostul naturii , singura care mai indrazneste sa murmure , bland , cuvinte . 
Imi lipseste linistea pe care o prevesteau zorii diminetilor ce s-au stins de mult , in care nu mi-era teama de cuvintele pe care poate nu le intelegeam sau care erau , cumva , mai bune . Cat tipat in jur,  cu greu ne mai auzim propriile ganduri ... si sunt cufundata intr-o asemenea tacere care se asemuie , de altfel , cu galagia celorlalti . 

Ascunsa

un cuvant

 " I can't explain what I mean . And even if I could , I'm not sure I'd feel like it . " - J.D.Salinger

    Doamne , da-mi o mica parte din rai ca s-o pot transforma in cuvant . Nu vreau o adevarata constelatie de propozitii , nici o alta limba , nici pagini intregi scrise de maini ce-mi sunt straine , vreau doar un cuvant care sa aiba sens in aceasta viata a carei protagonista ai decis sa fiu eu . Am nevoie de putina arta , cuprinsa toata intr-un biet cuvant , caci n-as indrazni sa cer mai mult pentru ziua de azi . Poate doar o silaba care sa salveze aceasta viata a carei grija incerc sa o port , a carei greutate o trag dupa mine , deseori neputincioasa si confuza , insuficient de demna pentru a ma plange , insuficient de curajoasa pentru a face mai mult .. 
Mi-au trebuit poate ani si am nevoie de restul care vor urma ca sa percep cu mintea mea lipsita de lumina ce salasluieste in atatea altele ca acest putin e tot ce e drept sa cer , sa gasesc in mine acel cuvant impaciuitor , supraomenesc care sa aduca sens in haosul zilei de ieri , de azi si in probabila zi de maine . Sa-l scriu elegant , cu minile mele cautatoare de ceva de care sa-si agate intreg trupul , sa fie adapost pentru un suflet ratacitor si o minte oscilanta intr-o tacere deplina si intr-o galagie asurzitoare . Mi-e imposibil sa razbat in aceasta nefericita stare de asa zisa meditatie in care mi s-a oprit intreaga viata , fiind  asuprita de dorinte a caror implinire se pare ca nu o caut , a unor intrebari a caror raspunsuri nu le cunosc si mi-e intreaga fiinta straina de ea insasi . Nu cunosc persoana care sunt azi si mi-e frica sa intreb de cea de maine , la fel de strain fiind si acel unic cuvant ce ar putea sa ma ghideze spre atatea altele pe care as vrea sa le scriu , in incercarile mele constante dar insuficiente de a gasi pacea in aceasta arta in bratele careia as vrea sa fiu primita. Mintea mea cerceteaza cu disperare ale ei cotloane invelite in acel univers stiut numai de ea , intr-o incercare puerila de a gasi ceva ce sa pot spune despre mine , despre ce sper , despre aceste tristeti nedeslusite si fericiri incerte , despre azi si despre ce mi-ar placea pentru maine , trezindu-ma de fel imuna la orice gand productiv sau real , fiind strafulgerata de concluzii ce-mi pare prea putin corecte . 
Aspir spre o forma de credinta , de incredere , de fericire care poate sa-mi ofere acel simplu cuvant care-mi lipseste printre aceasta multitudine ce cu greu se desprinde de mine iar greutatea acestei neputinte de a exprima arta ce ma trezeste din cosmarul in care pare , uneori , adancita viata , este coplesitoare . Cuvintele altora cu greu ma mai pot consola acum , caci mie-mi lipsesc acelea pe care doar eu le-as putea spune vreodata , in unica mea viata pe care nu vreau sa o traiesc lipsindu-ma de unica mea alinare . Mi-e fiinta secatuita de aceasta tacere amara iar ochii nu-mi mai plang de mult , inima nu mai iubeste si mintea-mi rataceste haotic spre nicaieri , fiind incapabila sa se opreasca . Buzele mele nu rostesc cuvinte reale si viata mea pare captiva intr-o monotonie istovitoare a carei capat nu-l mai gasesc . Dorintele mele imi par marunte  iar in neasteptatele mele momente de singuratate , nu sper la oameni ce-ar putea sa o aline , fiindu-mi prea frica sa-mi asociez viata cu o alta , dorindu-mi doar un cuvant care sa exprime aceasta durere ce ma acopera uneori. Durerile-mi sunt tainuite , n-am dorinta sau puterea de a impartasi ceva  nici macar cu mine insami. Cui sa-i pot spune despre aceasta frica inexplicabila pe care n-am dreptul s-o simt si despre aceasta incercare a mea de a ma proteja de ceva a carui nume nu stiu sa-l dau .In ce fel as putea sa-mi exprim aceasta tacere sufleteasca ce se rasfrange peste tot ce insemn eu , cand ea nu este linistitoare , nici calma , nici blanda . 
Nu gasesc puterea sa ma zbat pentru mine , pentru nimic , fiind deci o scoica incolora pe fundul marii unde nu pot sa aud nici macar valurile mari si nu pot sa scriu niciun cuvant care sa aline , care sa exprime , care sa umple golul meu inexplicabil . Ce absenta mistuitoare de arta , de cuvant , de mine insami ..

Ascunsa

                                                  " Je voulais que tu m'aimes juste un peu .... "

        Vara acestui an va ramane in mintea si inima mea pentru mult timp , pentru totdeauna . Am avut  mai mult decat indrazneam sa sper iar dupa ce m-am obisnuit sa traiesc fara prezenta aceluia care mi-a fost un prieten vital , n-am sperat , vreodata , la un altul . N-am sperat la tine . 
Cred ca te-am iubit sau poate inca o fac , n-as putea sa-ti spun tie , altcuiva sau mie . Se zice ca raspunsurile intrebarilor noastre sunt mereu in interior dar nu pot vedea nimic sau poate ca nu vreau suficient de mult sa aflu raspunsul acestei intrebari , probabil ca unele lucruri sunt mai bine nespuse . Cu toate acestea , stiu sigur ca , in felul meu inexplicabil de a fi , in nesfarsitele mele ganduri despre tine , despre altii , in nefirestile mele sperante , ai avut de multe ori un loc primordial . Ai contat intr-un moment in care , pentru mine , abia mai contam eu insami si n-a fost vorba despre cat de mult am invatat sa tin la tine ci despre cum m-ai invatat tu , poate involuntar , sa tin la mine . 
Am simtit , poate pentru prima oara , cum e sa afli ca vei trai pentru tot restul vietii tale cu ceea ce esti  si ca nu e , neaparat , rau . Am inteles ca voi fi de multe ori doar eu cu mine si , invatand sa ma plac macar putin , am simtit pace . 
         Mi-ai placut totusi  si tu . Te regaseam mereu in unele momente de reflectare spre viitor iar daca " pentru totdeauna " ar fi real , mi-ar fi placut sa te afli in esenta acestor cuvinte care , in ciuda netainuitei puteri pe care o au , nu-ti ofera decat o iluzie , nu schimba viitorul , nu alina prezentul.  Sau poate ca nu se afla in mine cuvintele potrivite pentru tine , sunt inseparabila de dorinta ca , pe parcursul vietii mele voi gasi macar cuvinte potrivite pentru mine . Nu sper la atatia altii , nu sper nici macar la tine . 
Sunt convinsa ca tot acest concept de " eternitate in doi " ramane doar in cartile pe care tu nu le vei citi niciodata si  in povestile pe care eu nu le voi scrie . Nu mi-am dorit niciodata sa fim eterni , dar mi-am dorit sa fim macar un an , macar un pic mai mult decat au fost altii . Mi-am dorit asta stiind ca tu nu vei avea  niciodata pentru mine niste ganduri cel putin asemanatoare  dar pentru scurta perioada in care " ai fost " aici , mi s-a parut firesc ca eu sa-ti ofer , din nimicul pe care-l am , mai mult decat am oferit vreodata altora , mai mult decat sunt in stare sa-mi ofer mie .
Cred ca nu am vrut in schimb prea mult , nu ti-am cerut sa ma iubesti dar n-am fost niciodata atat de marinimoasa incat sa nu iti imi doresc nimic la randul meu . Asa ca ti-am cerut , cu disperarea unui om infricosat de teama unei noi dezamagiri , sa nu ma minti.  
Gandurile si ideile tale nu s-au armonizat cu dorinta mea . Dupa ce m-ai mintit , mi s-a parut firesc sa te iert , in ciudat chinului sufletesc si a lacrimilor pe care nu le cunosti nici astazi.
Si poate ca n-am avut cuvinte sa-ti cer cu adevarat sa respecti ceea ce am respectat eu in privinta noastra dar m-am gandit ca in tacerea placuta dintre noi , ai inteles de unul singur.
           Ieri mi-ai demonstrat ca m-am inselat si ca ambele mele nazuinte au existat doar pentru mine . Nu mai sunt capabila in momentul asta sa-mi imaginez cu certitudine ce am simtit , abia pot sa innod aceste cuvinte reci dar stiu ca mi-ar fi placut , infinit de mult , sa plec . N-as mai vrea sa vad locul ala in care ne-am petrecut ore in sir si la care ma gandeam ca voi reveni mereu , chiar si dupa ce inevitabila noastra ruptura se va produce , sa-mi amintesc de tine . Cu toate acestea , decizia ta a fost alta , mi-ai luat pana si acest gand . Cine poate  , deci , sa-mi spuna ca nu e absurd sa ai pana si cele mai marunte dorinte ? 
Bautura era rece si parca imi mai potolea putin tremurul pe care ma chinuiam sa-l ascund dar pe care il simteam , nesfarsit , in interiorul meu . Mi-ar fi placut sa pot sa ma uit la tine fiindca  tind sa cred ca a fost pentru ultima oara . 
Sunt intr-un moment al vietii in care dupa ce simt o mica adiere de suferinta , raceala mea sufleteasca se adanceste interminabil . Ai intelege daca ti-as spune acum ca ai racit si ultima parte de caldura pe care o pastram pentru tine ? Raspunsul acestei intrebari nici nu conteaza fiindca n-am sa-ti spun nimic . Nu stiu daca sufar dar stiu ca in cateva momente ale vietii mele care au schimbat intr-un fel sau altul ceva , n-am putut sa mai spun nimic . Poate ca e atata galagie in interior incat nu mai am putere sa rostesc vreo silaba . Imi place linistea asta exterioara fiindca ma lasa sa ascult clar tot zgomotul launtric iar cand inceteaza , niciun cuvant nu e destul de potrivit ca sa pot sa zic , de fapt, ceva . 
             Mi-am simtit pieptul apasat de cateva ori , chinuit de dorinta de a plange . Intr-un fel ma bucuram , uitasem cum e sa simti cu adevarat ceva dar , cand m-am gasit singura in intunericul noptii , era deja prea tarziu. Nu stiu sigur daca voiam sau nu sa plang , ceva din mine cauta un mod de a elibera furia si dezamagirea adunate dar in mintea mea nu-mi spuneam decat ca nu voi plange pentru tine azi  si nici maine si nici in restul zilelor . Si asa a fost . 
Nu am plans dar m-a durut . Nu-ti spun tie , intelegi , imi spun mie . As vrea sa stiu ce simt de fapt , ce se intampla , cine sunt si ce urmeaza sa fac . Acum nu ma mai doare  sau poate a invatat suferinta mea sa fie muta .. Cumva ma asteptam sa ma dezamagesti din nou dar nu as fi vrut sa fie ieri , sa fie acolo , sa fie asa . Cred ca viata e ca marea , valurile ei nu vin mereu cand e furtuna si nu te anunta niciodata , te lovesc si atat . Nu stiu ce simt acum , n-am spus nimic nimanui si mai ales tie , nu stiu nici macar ce sa-mi spun mie , ieri nu-mi puteam opri mainile din tremurat iar azi sunt inmarmurita , impasibila in fata a orice , purtandu-ma de parca nimic nu s-a intamplat , adancindu-ma in rutina , inconstienta de ce vreau cu adevarat sa fac ... tot ce stiu e ca nu vreau sa te mai vad , e cam tot ce as mai avea vreodata sa-ti spun .

Ascunsa

tremur

" This is the fear : I have lost something important , and I cannot find it , and I need it " - John Green , Looking for Alaska

       Tremur launtric , fara sa scot un sunet . Am crezut mereu ca daca nu vorbesc despre tot ce simt e ca si cum unele lucruri nu exista . Daca nu pot sa-mi vad teama din vene , ca sa stiu cum arata , ca sa pot sa o descriu , m-ar crede cineva ca e atat de prezenta ? M-as crede pe mine insami daca as recunoaste odata pentru totdeauna ca sunt moraliceste impartita in farame de incertitudine , neputinta si angoasa ?
       Imi imaginez inima ca fiind o petala aproape ofilita , invelita in ziduri de ganduri si promisiuni , aparata superficial doar de o traie capatata din experiente care n-au putut sa-mi lase in trup decat urme de reticenta , ajungand deci sa ma feresc de orice ar putea sa-mi trezeasca , macar pentru o secunda , toate aceste nelinisti sufletesti . Imi place de mine in felul asta chiar daca ma recunosc usor printre acei oameni care se ascund de viata , de teama . Ma consider intr-un moment al vietii in care a nu simti nimic este singura cale de a fi pregatit , poate , pentru viitor asa ca am reununtat intr-un final la dorintele mele puerile , specifice adolescentilor prostiti rand pe rand de sentimente nesigure si abstracte care te lasa , in cazul multora , in cazul meu , fara nimic din ceea ce obisnuiai sa ai .
Iar eu obisnuiam sa fiu mai vesela , mai calma si mai sensibila iar ochii mei straluceau frumos de parca imi jubila in priviri dorinta de viata . Imi placea sa traiesc intr-un mod diferit fata de cel de acum cand bucuriile mele nu mai constau si nu mai rezulta de mult din actiunile altora , nici macar din prezenta lor . M-am obisnuit cu prezenta mea si am inteles ca desi uneori imi pare insuficienta , e tot ce-mi permit sa traiesc in momentul de fata . Asa ca , marturisesc sincer ca nu-mi doresc nimic . Poate ca o fac din teama , poate ca atunci cand am promis ca ma voi debarasa complet de obiceiuri care iti fac inima sa tresara , am vorbit serios . Asa ca inima mea e imuna , tind sa cred ca se odihneste si ca ii prinde , intr-adevar , bine .
       Dar ce s-a intamplat cu mine cand am vorbit de doua ori cu un baiat oarecare a carui prezenta nu mi s-a parut niciodata remarcabila ? Un baiat opus gusturilor mele dar care , printr-o necunoscuta putere a reusit sa-mi trezeasca aceasta teama incontrolabila . Mi se topeste un fior pe sira spinarii , imi coboara in maini si tremur incet  . E aceasta o forta a Univerului care conspira impotriva deciziilor mele de a fi cumva invelita in straturi de singuratate , de aparare .. Dar trebuie sa-mi explic in primul rand mie ca , retrasa fiind din tot ce inseamna sentimente duioase fata de alte persoane , n-am spus niciodata nu intalnirilor sau discutiilor . E dovada vie ca nu mi-e , totusi , teama . I-am privit pe toti impasibila , bucuroasa in sinea mea ca niciunul din ei nu va reusi vreodata sa stie ca gandurile mele nu sunt indreptate spre ei , ca ochii mei sunt reci si goi iar ca inima mea nu e curioasa sa afle despre nimic din afara spatiului ei vital . Insa , de data asta , a fost ceva stupid , nefiresc , inexplicabil . Nu sunt indragostita , o spun cu siguranta unui om care incepe sa se cunoasca pe el  cat si simtamintele pe care le are intr-o situatie a caror efecte nu pot fi decat ingrozitoare ... caci sincer , nu cred ca mi-a placut vreodata sa fiu indragostita . Sentimentul de profunda nesiguranta , de oscilare intre o fericire si o tristete deplina , de pustietate si neputinta nu mi-au suras deloc iar presentimentele mele despre nefericirea  care va urma au fost , de altfel , duse la implinire . Si in felul acesta , subiectul despre care se scriu romane , pentru care se duc razboaie si se distrug fiinte  nu reprezita pentru mine niciun motiv de interes . Cuvantul " dragoste " imi repugna , indiferent de anormalitatea acestui lucru . Gasesc in viata lucruri , cuvinte si cu totul alte tipuri de iubire care merita simtite , traite si duse catre eternitate dar sentimentele acestea inexplicabile nu sunt binevenite in preajma mea dar mai ales , chiar in interiorul meu .
Ma zbat incontrolabil sa gasesc sursa lor fiindu-mi teama ca nu cumva inevitabilul sa se produca acum , cand sunt sufleteste nepregatita si nefericita . Iar daca aceste zile imbibate de inconfortul unor stari care-mi nu-mi pot fi decat dezagreabile nu se va sfarsi curand , nu-mi mai ramane decat sa ma rog in pace pentru a fi ferita de o viitoare nefericire , caci aceasta poate fii singurul sfarsit al unei povesti care nu va incepe niciodata . 

Ascunsa

Eu , fara sa fi tu

" I can't exactly describe how I feel , but it's not quite right . And it leaves me cold . " - F.Scott Fitzgerald

Tu ai fost bun in viata mea . Ai fost bucuria mea efemera si tristetea mea nemuritoare . Obisnuiam sa le simt atat de mult pe amandoua dar daca m-ai vedea acum , ai mai crede ca sunt eu , cea din totdeauna , ai crede ca sunt reala , ca apatia in care traiesc este cu adevarat noua mea infatisare ? Daca ar fi sa ma conduca viata din nou spre tine , asa avea oare curaj sa fiu cu tine asa , la intamplare ? Nu mai stiu cine sunt dar nici nu cred ca vreau sa aflu . Si mai mult , nu cred ca ai vrea sa afli tu . M-am sfiit candva de fata pe care ai cunoscut-o tu , dar ce mai simt despre fata pe care nu ai mai  recunoste-o acum ? N-as avea indrazneala sa-ti spun ca in ciuda eforturilor mele probabil insuficiente nu sunt nici pe departe mai buna , indiferent de ce inseamna asta .. Am vrut mereu , cu disperarea unui om mult prea dornic de a acapara pe cineva , sa fiu ceea ce iti trebuie tie iar cand n-am reusit , te-am invinuit . Apoi m-am invinuit pe mine iar in final , in oboseala mea de a incerca sa fiu , odata pentru totdeauna , suficient de buna pentru cineva , am inceput sa nu-mi mai doresc sa fiu nimic pentru mine insami . M-am uitat si m-am pierdut . Nu stiu care mi-e calea , dar tu pare ca ti-ai gasit-o pe a ta. Daca ai intelege vreodata ce fericire atat de straina mie m-a coplesit cand am vazut ceea ce esti tu si ce tristete muta cand am vazut ceea ce sunt eu.. Daca as avea vreodata in viata cuvinte sa-ti mai pot spune ceva , ti-as zice ca m-a durut . M-au durut , de fapt , multe , m-ai durut tu si cu siguranta in amintirea mea vei ramane , in fond , o rana vie . Acum nu ma mai doare nimic , nu ma doare , nu ma bucura , nu simt . Ma complac asa , intr-o stare de du-te-vino care ma relaxeaza . Sunt o persoana monotona , daca as fi altcineva , nu mi-ar placea de mine .
Sunt bine  fiindca  acum  nu te mai regret , nici pe tine , nici pe altii , nici macar pe mine . Regretul doare mai tare decat rana in sine iar eu sunt impasibila , ma simt ca un om pe care nimic nu-l mai poate atinge fiindca asa am ales , prefer o stare de surzenie completa  decat sa aud ceva ce ma poate face sa ma simt , chiar si pentru o secunda , nefericita .

Asa ca am crezut ca mi-am gasit pacea cand , dupa ce nopti si zile s-au scurs fara a mai putea masura nici macar timpul , am inteles ca sa ma gandesc la tine nu e decat , o parte din mine . Intre noi nu mai exista cuvinte care sa compenseze imensul gol pe care l-am simtit eu atunci si poate ca si tu . Nu-mi doresc cuvinte, imi doresc doar pace . Golul tau a fost umplut de o persoana potrivita pentru tine , o persoana care a avut ce ti-a trebuit si n-am sa neg ca mi-am dorit , mult prea mult , sa pot fi eu acea persoana . Dar poti sa schimbi legile vietii ? N-am sa pot sa schimb niciodata ce-am zis si cum am gandit si vor ramane cu mine si gandurile interminabile si dezamagirea si tot ce ai insemnat vreodata tu . Si poate ca nu o sa pleci niciodata . Dar nu vreau sa pleci , iti meriti locul in viata mea si mi-ar placea sa cred ca am fost si eu pentru tine , macar putin din ce-ai reusit sa fii tu , dar daca nu , este bine , tot as vrea sa ramai . Intr-un fel tu m-ai invatat sa cresc mare si datorita tie m-am impacat cu mine , am simtit pentru prima oara bucuria de a ma imprietenii cu ce se afla in interiorul meu,  o prietenie pe care nimic din exterior nu o poate egala . Am inteles ca in viata mea , cel mai mult voi avea parte de mine insami , de o persoana care nu va fi , de multe ori , ceea ce imi voi dori dar pe care trebuie sa o intaleg , fiindca cine o va face ,vreodata , in locul meu ?
Deci cum sa-ti spun , tu ai fost ce-a trebuit sa fi , un motiv sa zambesc , sa plang si sa scriu . Si uite-ma acum , dupa un an sau poate mai mult , cui ii mai pasa de notiunea asta abstracta numita timp, .. facand acelasi lucru .
Gandindu-ma la tine gasesc mereu ceva nou de spus sau poate doar scriu mereu , ca un om dement , despre aceeasi rana , dar cu alte cuvinte ? E ca si cum despre tine nu pot sa simt de doua ori la fel , tu te schimbi mereu in mintea mea , amintirea ta nu dispare , se transforma iar acum le vorbesc oamenilor despre o persoana pe care am cunoscut-o candva , cu bucuria unui om care a apucat sa simta un pic din ceva mai presus de el .. Nu ma mai doare acum , e bine .
Imi amintesc acum de tine fara remuscari sau teama , esti o lectie pe care o invat din ce in ce mai bine si nu stiu cum ar fi sa nu ma gandesc macar un pic din zi la numele tau . Ce-as fi fost eu acum , daca n-ai fi fost tu atunci ?
Dar sunt oare mai buna ? Blandetea mi-e acum o notiune straina iar cuvantul iubire mi-e teama sa-l rostesc . Sunt , oare , un om fericit ? Mi-am dorit toata viata sa fiu fericita gandindu-ma ca in viitor se va intampla , daca nu reuseam sa o simt in prezent . Aveam , pentru varsta asta , cu totul alte sperante , aspiram la cu totul alte sentimente dar viata nu m-a dus pe drumul " acela " si am invatat sa ma descurc asa , sa ma schimb , sa astept. Insa cine poate sa-ti promita vreodata ca viitorul va fi intotdeauna mai bun , cum poti sa stii ca acolo se afla , cu adevarat fericirea .. De ce nu poate sa existe o stare de indestulare si de tinerete acum , in prezent. De ce sunt asa , cum m-as descrie daca as putea .. poate doar amortita . As avea deci curaj sa-ti arat persoana care sunt azi ? Nu , pentru ca nu sunt nici pe departe ce speram sa fiu si simt ca , nici acum , n-as putea sa fiu ce-ai sperat tu candva de la mine .
Acum nu mai speri nimic deci de ce eu , o straina , as mai vrea sa-ti implinesc o asteptare mult prea veche pentru a mai conta .. ?  Adevarul e ca nu stiu , ca nu mai are rost . N-am cuvinte sa spun mai bine ce inseamna viata mea , n-o mai cunosc , mi-e frica . Poate asta e tot ce-as putea sa mai spun .. si iarta-ma , te rog , ca n-am nimic mai bun ca tine despre care sa scriu .. Dar daca n-ai fi existat vreodata tu , n-as putea sa creez nici macar o iluzie despre mine ..

Ascunsa