Sa raman

" I paint flowers so they will not die . "  - Frida Kahlo 

         Adevarul este ca nu vreau sa mor .
E un adevar simplu , fara semne de intrebare si fara puncte puncte .O justete pe care putinii mei ani de viata n-au reusit inca sa o descifreze dar care este , de altfel , scopul dintai si visul din urma..
Un vis a carui materializare se va face prin impletirea lui de venele mele pamantii prin care se revarsa , temporar , viata . Vreau sa gust nemurirea pentru ca in ea dainuie magia lumii . Oamenilor le este frica tot timpul , ani in sir le e frica de ziua in care vor fi chemati "Acasa" . Tind sa cred ca eu nu pot sfarsi in aceasta viata , nici in urmatoarea sau in cea de dupa aceasta . Cunostiintele mele despre  moarte sunt mult prea vagi ca sa-mi dau cu presupusul dar as vrea , cumva , sa existe cu adevarat doar o viata fiindca mi-ar fi greu sa nu mor in toate ... Viata e efemera si nebuna , frumoasa si mai ales grea dar infinit de vesnica .. In trup , abia astept sa mor dar in suflet imi vor creste flori nemuritoare..
Sa-mi moara trupul intr-o zi ca sa nu ma mai vada nimeni si sa ma simta doar cativa ... E precara aceasta imagine a noastra , nici nu pot sa citesc in ochii tai ca deja s-au stins , sau poate s-au stins ai mei primii , dar uite cat de inradacinate sunt in noi toate aceste simtaminte ... Ce eterna este iubirea , furia ,durerea si tot ce se afla dupa . Cat de vesnic va fi , mereu , cuvantul , sunetul si viata . 
         Asa fiind , mi-e groaza doar ca o sa-mi moara sufletul odata cu trupul .
Poate ca ne-am nascut sa fim muritori iar moartea nu-mi pare a fi trista , o percep ca fiind inocenta si totusi cruda , nu ne lasa decat o sansa sa o sfidam , aceasta unica viata prin care putem deveni nemuritori ..
Ce sens pot gasi intr-o lume in care imi va oferi totul , mai putin vesnicia sufletului ? Ce inseamna cineva caruia i-a murit sufletul , dupa un an , dupa doi , dupa un deceniu sau un veac ? Ii risipeste vantul amintirea , ii dispare privirea , i se usuca suflarea ... Si apoi moare in cel mai real si distructiv mod posibil iar el n-a ajuns sa fie nimic pentru viata . Pentru viata de dupa el .
          Eu ? Sunt doar un strop de ploaie intr-o furtuna , dusa fara control oriunde , oricand , insegnifianta si mult prea muritoare .. dar ma agat incontrolabil de acest vis numit nemurire . Daca sa nu mor inseamna sa scriu , sa pictez , sa visez sau sa iubesc am sa caut puterea de a savarsi macar una din ele si daca n-am sa gasesc aceasta putere , am sa o creez in mine , cu fiecare strangere de inima pe care o sa o am vreodata !
Am ales ca vreau sa raman asa cum altii au ramas pentru mine . Vreau sa dainui intr-o biblioteca , intr-o minte si intr-o inima , vreau sa traiesc atat de mult cat insasi viata va exista , sau poate un pic mai putin . Voi primi sfarsitul meu fizic cu bratele deschise , imi voi lasa celulele sa se odihneasca , caci vor fi batrane , imi voi lasa inima sa nu mai fie mereu cu mine , sau poate ele ma vor lasa pe mine sa ma sting , dar sufletul meu va prinde infinite apusuri si chiar mai multe rasarituri .
Nu-mi mai doresc nimic , decat inca o zi si inca una si inca una , ca sa am timp sa nu mor in suflet , sa am timp sa raman ...

Ascunsa

Inima

Intr-una din nenumaratele mele nopti in care insomnia ma tinea strans legata in bratele ei reci , in cautarea catorva secunde nepretuite de somn , am facut in asa fel incat reusisem sa-mi gasesc o oarecare pozitie pe partea stanga .. 
Nu puteam sa ma gandesc la nimic , ci doar la neputinta mea de a dormi , pentru ca asa sunt oamenii , ingrozitor de vulnerabili noaptea . Iar aceste nopti albe , ce iubite lipsite de mila! Te lasa sa te pravalesti in frustrarea si deznadejdea unei zile a carei salvare nu poate fi decat acele momente , facute sa-ti amorteasca aceasta minte plina de nefericiri si ganduri ! Ajungi sa tii in brate intunericul ei , fara a putea sa il cuprinzi cu adevarat si stai asa , in incercarea ta stupida de a te cufunda in liniste . 
Caci era liniste . In intreaga mea fiinta si parca  in intreaga lume , caci nu puteam  , nici macar , sa ghicesc cum bate vantul .

Asa ca am ramas asa , prabusita in ganduri vagi , cand , printr-o intamplare , am auzit cum imi bate inima . Si intreaga liniste din lume s-a umplut de bataile inimii mele . Cumva , nu a mai contat mare lucru atunci , cand toata  suflarea mea era stransa in aceste batai , frenetice , de inima . M-am gandit atunci la insasi viata pentru ca , cumva , asta era ceea ce auzeam . Simteam cum exista in mine si in ciuda ratiunii care ne face zilnic  constienti ca traim , e ca si cum n-am simtit niciodata ceva mai prezent ca atunci .
M-am gandit doar la aceasta inima neobosita si m-a cuprins o iubire si o frica nemarginita . E drept ca  mi-era tare draga inima asta nelinistita ,  ca o prietena pe care n-am mai ascultat-o de mult  . Asa ca m-am oprit din a gandi orice altceva , concentrandu-ma pe felul in care ticaia in mine acest ceas al vietii si gandindu-ma la cum ticaie in noi toti , intrebandu-ma daca suna la fel si pentru altii , daca inseamna sau nu ceva si pentru ei...si incepuse sa-mi fie teama . 
Ma simteam cu adevarat constienta de prezenta asta dinauntrul meu , de faptul ca acolo se afla centrul a orice am fost si voi fi vreodata , un simplu si neinsemnat om . Si atunci am iubit viata .
Sentimentele si gandurile mele despre intamplarea de a fi in viata sunt neclare si nesigure dar , in ciuda existentei mele prozaice , tind sa cred ca iubesc viata asa cum pot , in felul meu neintelegibil de a iubi si ca , undeva departe de clipa prezenta voi reusi sa o inteleg cu adevarat . Deseori mi s-a intamplat ca , din nestiinta , neputinta si imaturitate sa imi impregnez tineretea de ganduri distructive in care invinovateam cu conceptiile unui om nepriceput in a trai , viata , pentru toate dezamagirile si neajunsurile pe care credeam ca mi le ofera cand , de fapt , eu i le ofeream ei .
Aspir deci spre a crede in aceasta calatorie numita astfel in atatea limbi posibile , fie ca  voi dezlega sau nu macar o infima parte din infinitul ei mister ...
Ce profund inteles se ascunde intr-o bataie de inima . Si cat de multe astfel de batai sunt ! Ne-am nascut probabil prea surzi pentru a le auzi iar atunci cand o intamplare face ca acestea sa ne rasune clar in urechi , nu putem totusi sa descifram nimic ci doar sa ne spunem ca aia e viata si ca este incredibil de prezenta in noi! Adevarul este ca , daca stai sa numeri bataile inimii realizezi ca viata este cam asa de scurta , cat una sau doua batai ... si nu ca mi-ar fi frica de moarte , dar imi place muzica din mine , desi n-o pot auzi decat foarte rar . Asa ca inchid ochii  ca sa pot  sa ghicesc , undeva in partea stanga , prezenta acestei sclipiri divine .

Ascunsa

ceva ce nu ti-am spus

" Sometimes it takes sadness to know happiness , noise to appreciate silence and absence to value presence."


       Gandindu-ma la tine , adevarul e ca nu stiu ce sa spun.
Poate pentru ca nu cunosc adevarul , asa ca , prefer sa tac . Imi e strain acest adevar dar nici nu vreau sa  il aflu , pentru ca am devenit mai lasa sau , mult prea obosita sa mai realizez lucruri .. Iar in privinta ta , adevarul nu poate fi bun . Poate ca nu e rau , dar nu poate fi bun si amandoi stim .
       Imi e mult mai simplu sa nu te vad pentru ca in felul asta , mi-e mai usor sa nu ma gandesc la tine . Evit aceste ganduri , nu pentru ca m-ar durea ci pentru ca din ganduri rezulta intrebari si chiar daca raspunsurile sunt undeva , ascunse in strafundul mintii si inimii mele , nu as vrea sa le deranjez .
Ieri , cand te-am vazut dupa asa mult timp , nu stiu daca aveam exact ce sa ne spunem fiindca au fost momente in care am tacut amandoi , acolo , in asfintit . In sinea mea , era totusi bine , era potrivit . Imi placea linistea dintre noi pentru ca se dovedea a fi nestanjenitoare , ceea ce inseamna ca orice este spus sau nespus, asa trebuie sa ramana si daca iubesc ceva pe lumea asta atunci este momentul in care nu e nevoie sa vorbesti ca sa comunici ceva .. sper ca tacerea mea sa-ti fi spus un gand sau doua pentru ca , cu siguranta , cuvinte care sa faca asta nu am gasit.
As fi vrut sa-ti spun , totusi , ca te iubesc . Nu mi-am mai dorit de multa vreme sa-ti spun ca te iubesc , n-am mai simtit asta de ceva vreme . Ma sperie orice forma de iubire sau atasament , orice ar putea sa ma desprinda din aceasta zona de monotonie in care mi-am blocat viata , dar iubirea asta , pe care o simteam atunci si  care , printr-o neinduplecata indarjire , se mai tine si acum de mine . O fi fost vina peisajului , fiindca , de multe ori mergem in locuri frumoase , aici , in orasul asta prafuit si ruinat . Mergem in locuri frumoase si , in ciuda insensibilitatii si racelii mele fata de oricine si orice , natura ma copleseste ,cumva , intotdeauna . Sunt stapanita de frumusetea ei , mult superioara frumusetii noastre si pentru ca, chiar si cei mai tacuti si amortiti oameni  au nevoie sa iubeasca , cateodata , ceva . Aceasta natura perfecta e singura forma de iubire pe care as vrea s-o simt impregnata in vene fiindca e la fel de pura ca si ea . Asadar , aflandu-ne intr-un astfel de cadru , as putea spune ca am fost .. vezi tu  , reinviorata . Ochii mei prea putin vazatori sunt obisnuiti acum doar cu liniile randurilor din caiete , doar cu paginile cartilor si cu cele cateva fete mult prea familiare .. e ca si cum n-am mai vazut Sorele de prea mult timp , asa ca spune-mi , cum sa nu vreau sa te iubesc atunci ? Sa te iubesc si pe tine , cu tot cu albastrul cerului sub care ne aflam ?
Dar poate ca sunt , din nou , prea lasa sa recunosc ca poate nu natura m-a determinat sa ma simt asa , ci eu insami sau poate , macar putin , tu . Ai un fel de a ma privi , de parca vezi prin mine si ma simt tematoare gandindu-ma ca poate nu mai e nimic de vazut . Mi-e greu sa-ti sustin privirea , am impresia ca adancimea ei va gasi in mine niste lucruri pe care nu vreau sa ti le spun , niste secrete pe care nici eu nu le stiu despre mine .. Insa , acele infinite secunde in care ne-am uitat , tacuti , unul la altul , ma indemnau sa-ti spun , pur si simplu , ca te iubesc . Uneori mi-as dori ca oamenii sa stie ca ii iubesc doar dupa felul in care ma uit la ei , pentru ca mi-e prea frica sa spun , de fapt , ceva . Nu sunt in stare , am incremenit de atata dezamagire ce s-a acumulat asa ca aleg viata asta lipsita de orice sens , incercand sa ma concentrez pe ceea ce " conteaza cu adevarat " ascunzandu-ma , in fond , de iubire si de oameni .

Nu mai vreau sa sufar si nu stiu daca asta e sau nu o scuza , dar tind sa cred ca nu mai este posibil altfel .
Dar atunci , in momentul ala , te iubeam cu adevarat . Iubirea mi se pare oricum  un concept ciudat si felul in care navaleste oricand in interiorul tau , de parca s-ar intoarce in propria ei casa , de parca nu mai iti apartine nimic tie . Ganduri , sentimente , trecut si prezent , nimic nu mai conteaza si singurul sentiment care m-a oprit atunci sa-ti spun singurele doua cuvinte care-mi pulsau in vene , era teama . Teama de a gresi din nou , de a nu a avea sens , de a ma intoarce  acasa cu acea profunda stare de non-sens si supunerea propriei fiinte la sentimente de remuscare . Mi-era teama si stiam , asa cum stiu si acum , ca ce rost ar fi avut ? Sa ma clatin pe piedestalul echilibrat pe care mi l-am cladit singura doar pentru o dorinta interioara , trecatoare dar , cu toate acestea , intensa ? Sa ingorp zile de concluzii si decizii doar pentru o secunda de .. ratacire ?
De ce sa-ti spun tie ca te iubesc cand a fost deja coplesitor sa-mi spun mie , sa scriu despre asta , sa fac sa para atat de real ? De fapt , cred ca nici nu am putut sa-ti spun .. n-am putut decat sa ma uit la tine si sa tac .
Si daca m-ai fi intrebat in ce fel te iubesc ? M-as fi uitat la tine nestiind ce sa spun asa ca ti-ai fi tras propriile concluzii , mai mult ca sigur , gresite . Iubirea asta , nesigura , nu stiu despre ce vorbeste .. Nu te iubesc asa cum iti iubesti tu prietena , sora , sau mama . Nu te iubesc cum ti-ai iubi cel mai bun prieten , nu te iubesc in niciun fel , si totusi , o fac .
Cine ar intelege o explicatie asa de invalida .... nu stiu cum te-am iubit sau cum te iubesc .
Si n-am sa mint , mi-as fi dorit sa ma iubesti si tu , in orice fel ciudat ai fi gasit.. pentru ca , cu cat imi era mai clar ca te iubesc, cu cat mi se parea mai clar ca sunt singura .
Stiu de mult cat sunt de singura , din orice fel as privi situatia  dar in clipa respectiva , aveam un vag sentiment de nefericire .
Asa ca da , nu mi-as dori sa te vad prea des pentru ca nu-mi doresc sa te iubesc . Imi place ceea ce suntem , ceea ce am realizat . Noi am avut multe neintelegeri si m-ai ranit intr-o zi , o stii si tu o stiu si eu iar din ziua aia , nu speram la o astfel de toamna , in care sa te mai vad din cand in cand ... Nu credeam ca vom continua sa ne mai spunem lucruri si sa ne mai vedem uneori , nici acum nu sper la asta in viitor si tocmai de aceea imi place aceasta stare de intelegere muta care s-a creat intre noi , imi place sa radem impreuna . Felul in care vezi tu situatia nu e , nici pe departe , asa profund ca al meu , dar inteleg si asta . Am inceput sa inteleg sau , cel putin, sa accept . Stiu ca nu ma iubesti si ca probabil prea putin iti va pasa vreodata de aceasta umbra din viata ta numita eu , dar , cum spuneam , inteleg . Nu sufar , ceea ce inseamna deja prea mult . Cineva mi-a spus ca multi oameni nu ma vor iubi si ca trebuie sa invat sa ma multumesc cu faptul ca eu  ii iubesc pe ei si asa e . Sentimentul ca probabil te iubesc inseamna ceva iar faptul ca pot sa eman aceasta iubire macar fiind langa tine uneori , e mai mult decat imi doresc . Nu trebuie sa insemne nimic pentru tine , am inteles ca e mai important ca asta sa ma transforme pe mine  in ceva mai bun .
In amintirea mea inca exista cativa oameni pentru care simt iubire uneori dar pe care nu ii voi mai avea niciodata pe o banca , in parc , langa mine , asa cum te am pe tine . Iar asta e o durere cu care mai discut din cand in cand ... tu esti aici , cel putin pentru acum si nu mi te doresc altfel . Nu vreau mai mult , nu cer si nu caut dar nici nu mi-e teama de clipa in care voi avea mai putin . Viata e , intr-un fel , la intamplare . Am cerut de prea multe ori lucruri pe care nu le-am primit , nu mai am sa-i cer nimic , vreau sa vad daca imi va oferi ceva .

Acum , cand scriu , realizez ca iubirea aia despre care spuneam ca e pura , mi-a oferit deja ceva , aceste cuvinte pe care am fost capabila sa le insir in paginile mintii mele , ce poate fi mai bine ca dintr-o astfel de traire sa ajung sa construiesc ceva ce nu pot decat sa iubesc .
Adevarul e ca ieri , te iubeam , cumva , onest  si spunand-o acum realizez ca a fost real , fiindca nu ma doare , nu mi-e rusine si nici teama sa-mi spun ca da , simteam ca te iubesc . Inofensivele mele teorii legate de viata imi spun ca iubirea nu trebuie decat sa-ti aduca un sentiment de pace si bunatate , poate chiar fericire.
Asa ca ma bucur ca am putut , atunci , sa te iubesc .
        Mi-ai spus ca vreau sa fiu ceea ce nu sunt , ca incerc sa raspund vietii cu o tarie care nu mi-e caracteristica .
Eu  ti-am spus ca nu incerc nimic . Preferi sa spui cu incapatanare ca pretind a fi ceva ce nu sunt decat sa intelegi ca m-am schimbat si nu ma mai cunosti asa cum o faceai . Crezi ca viata mea nu e cum ar trebui , ca am nevoie sa ma relaxez si ca sunt obosita . Ca arat obosita . Ai dreptate , sunt obosita si tocmai de aceea nu ma deranjeaza aceasta existenta simpla . Viata mea e cum ar trebui si nu-mi doresc nimic in plus . Poate ca m-ai cunoscut prea dramatica si dornica de tot felul de sentimente pe care acum le resping cu desavarsire dar nu ma voi lupta sa te conving ca nu mai sunt asa . Schimbarea mea s-a produs cu usurinta , de la sine , nu fiidca m-as lupta cu un alter ego . Aici sunt , asa am devenit si nu ma vreau altfel .
Si te rog , nu ma mai imbratisa asa tare , imi dai sentimentul ca ti-ar fi mila dar te asigur ca sunt mai bine ca niciodata .

Ascunsa

Eu si Diana

  She was not an adventure. She was not a fine and precious thing. She was a girl.

—  Paper Towns

N-am fost niciodata o  fata deosebita . 
Sunt obisnuita , aproape plictisitoare . Uitandu-ma la mine , in trecut si in prezent, pot spune ca singurele momente in care am fost  un pic  altfel sunt ori accidente , ori datorita oamenilor cu care am intrat in contact . M-am intrebat uneori de ce pana acum nu m-a iubit nimeni dar , cu timpul , punandu-ma in locul altcuiva am realizat ca , de fapt , nici eu nu m-as iubi . Pentru ca nu am nimic de oferit , nimic diferit , nimic fascinant . Sunt o fata si atat . 
Merg la scoala si invat , de ani de zile , constant . Nu mi-am dorit niciodata sa fiu cea mai buna dar am avut grija sa nu fiu cea mai rea . Am plans dupa baieti si m-am simtit cu adevarat " indragostita" o data in viata mea . Am fost fericita dar , de cele mai multe ori trista , am fost si singura si inconjurata de oameni . Am dramatizat , am pictat , am scris pana am inceput sa nu mai fac nimic din toate astea . 
Am devint apoi rece si am inteles , macar putin , ca toata acea imagine monumentala despre mine pe care mi-o proiectasem in minte era doar acolo . 
Si am crezut ca o sa ating imaginea fetei care speram sa fiu odata ce voi simti gustul petrecerilor din miez de noapte , bauturilor tari , muzicii asurzitoare , dansurilor pe plaja si somnul ce venea abia la rasarit ... Am crezut ca o astfel de viata ma va face fericita si ca am nevoie de altii ca sa o creez asa cum vreau eu . Dar m-am inselat de fiecare data . 
Am incercat destule lucruri in disperata mea cautare de a gasi ... ceva . Ceva ce speram ca sunt . 
Dar acum  cred ca m-am apropiat un pic de adevar . 
Abia acum am acceptat ceea ce sunt . O fata . 
O fata distrasa de lucruri trecatoare , ca toti ceilalti adolescenti inconjurati de oameni care sunt , de fapt , doar singuri . O fata ce merge in locuri galagioase noaptea distrandu-se superficial , simtindu-se cu adevarat fericita doar cand canta cineva , acolo sus pe scena . Si cand noi toti , cantam cu ei . Si atunci pot sa cant cu adevarat tare fiindca stiu ca , in fond , nu ma aude nimeni . Si de cate ori mi-am dorit sa spun ce am de spus fara sa fiu cu adevarat auzita .. fiindca asa sunt eu , mi-e teama . Mi-e teama de durere , de probleme si mai ales , de esec . Imi place confortul chiar daca tind deseori spre drama . Ma plictisesc repede si pare ca sunt , mereu , nemultumita . Imi place si linistea si galagia pentru ca amandoua ma fac sa simt ca traiesc chiar daca , de prea multe ori , am impresia ca doar trec pe aici... nelasand nimic in urma. 
Sunt o fata cu vise mari dar care stie in adancul ei ca nu va fi capabila sa le atinga . Sunt mai mult decat banala scapand de realitatea mea plictisitoare printr-o lume ce o tin ascunsa in cap , traind in ea in fiecare zi . Si merg de multe ori in locuri pline cu oameni pe care nu-i cunosc , insotita de altii pe care ma prefac ca-i plac , doar ca sa ... fac ceva . Sa simt ceva , orice , dar ,in fond , nu simt nimic si uneori asa ma simt si eu , ca fiind nimic .

Dar Diana e altfel .
Diana e o fata pe care o stiu fiindca n-as putea spune ca o cunosc , in ciuda faptului ca vorbim deja de cativa ani . 
Ea e ... intr-un fel imposibil de a-l intelege , fascinanta . 
E frumoasa . Nu pot spune exact cum si de ce , dar este . Este fiindca e altfel , sau pare altfel . Fiindca ea are curaj sa faca orice si sa fie cu oricine si oricand si pentru ca mereu reuseste . Diana face cumva ce vrea cu viata ei si uneori sufera dar din suferinta ei pare ca iese mereu ceva fericit.
E naturala si imi da senzatia ca e mereu ceva ce poate sa spuna dar nu o face . Imi da senzatia ca ascunde lucruri inimaginabile desi , probabil e si ea , doar o fata . E misterioasa si niciodata nu pot sa o cunosc , sa o aflu . 
Si parul ei e negru , mai negru ca noaptea si oricum si-ar face cocul , mereu ii sta bine . E mereu neglijent si nu stiu in ce fel reuseste sa isi faca parul sa stea asa .
Fata asta , Diana , e impresionant de simpla . Niciodata nu pare sa se chinuie sa arate intr-un fel , poarta tricouri simple si pluovare fara sutien , fiindca asa ii place ei . Si merge cu mainile in buzunar si chiar daca uneori are cateva kilograme in plus , arata mai bine ca oricine . Diana ma fascineaza fiindca pare mereu ca ascunde ceva profund in ea si ochii ei mari spun multe , dar nu pot sa inteleg fiindca si fericirea ei , si tristetea ei  , par mereu tacute . Diana e genul de fata care stie pe toata lumea si pe care toata lumea o stie , ea stie trecutul si prezentul si intr-un fel sau altul , toata lumea e prieten cu ea .. Diana are o viata aproape simpla , dar o traieste intr-un fel profund , asa cum e si ea.
Niciodata nu te poti increde in fata asta , Diana , pentru ca niciodata nu stii ce e in mintea ei , e un om ce-ti ofera nesiguranta , dar cu totii vrem asa ceva in viata noastra la un momentdat . 
Nu o inteleg pe Diana dar , uneori , as vrea sa fiu ca ea ...

Un moment

" You have to be tougher. You have to learn the way to beat your path through , to make yourself felt , and make yourself nacessary. "    - Grace Coddington              

                                                                                                                          Obisnuiam sa fiu un om care plange mult si des . Ma simteam  ranita  deseori de lucruri minore care , acum , n-ar mai conta deloc  pentru ca timpul a trecut si poate ca nu a vindecat toate ranile pentru care am plans , dar m-a facut sa cred ca , intr-un fel sau altul , nu mai conteaza . Fiindca oamenii se schimba si dintre toti , cea mai schimbata sunt eu . Obisnuiam sa traiesc cu persoane fara de care nu concepeam nicio zi , iar acum , apasata de frustrarile mele personale pe care nu le mai pot controla uneori , ajung sa ii evit  toti oamenii care insemnau totul iar acum , inseamna prea putin .

Si imi pare rau . 

Imi pare rau ca vineri a trebuit sa ies din casa atunci cand am vazut ca nu va fi o zi reusita . Iar tu , veche prietena , mergeai in spatele meu . Nu m-ai strigat tu , m-a strigat iubitul tau , dragostea vietii tale , numeste-l cum vrei tu pentru ca nu ma intereseaza . M-am intors si v-am vazut , mi-as  fi dorit sa o iau pe alt drum , sa nu te vad , sa nu va vad . Adevarul e ca nu vreau sa te mai vad . 

Si eram atat de furioasa si faptul ca voi doi erati acolo , pe aceeasi alee cu mine , mi-a incetosat si ultima farama de calm pe care o mai simteam . Mi-as fi dorit ca macar , sa fi fost doar tu .. asa cum te stiam . 

Eu... sunt o persoana banala , relativ echilibrata . Nu-mi pierd cumpatul foarte des , sau poate ca da , nu mai stiu . Dar cand ma trezesc satula de simplitatea vietii mele si de insasi propria persoana , vreau doar sa fiu singura . Tu nu m-ai fi lasat sa fiu singura , pentru ca asa esti tu . 

Ai fost o prietena buna si vreau sa cred ca , in cateva momente din viata ta , si eu ti-am raspuns cu aceeasi iubire si bunatate . Nu stiu ce cuvinte as mai putea sa-ti  spun pentru ca , tind sa cred ca esti inca prea slaba pentru lumea asta . Asa sunt si eu , dar obisnuita cu esecuri personale , cu dezamagirea si poate cu mult prea repede aparuta nefericire , m-am invatat sa fiu ceea ce sunt azi asa ca , in fata mea , tu nu mai reprezinti decat o amintire . N-am sa pot sa-ti spun niciodata nimic pentru ca nu vreau sa te ranesc , chiar daca-mi iese , uneori , atat de bine . 

As fi vrut sa-ti spun , sa-ti explic ca amandoua suntem de vina , poate mai mult eu , poate deseori si tu ... dar la sfarsitul unei zile , unei saptamani , unei luni sau chiar mai mult , nu poti forta o prietenie , oricat de frumoasa a fost , nu poti forta un om iar daca poti , eu sunt mult prea amortita sa fortez ceva .. 

Noi doua nu mai vorbim iar mie imi e mai bine asa . Prefer sa tac cu lunile decat sa vorbesc zilnic fara a spune , de fapt , nimic . Recunosc ca pe tine nu te-am intrebat niciodata cum ti-e mai bine . In neputinta mea de a-ti spune ce simt de fapt , am preferat sa tac sperand ca ai sa intelegi tu , singura .

Ai inteles , dar mult prea putin . Stiu ca in incapatanarea ta exista o parte din tine care inca lupta pentru mine , pentru ce-am avut . N-am sa uit niciodata ca in viata mea plina de oameni care m-au lasat si pe care i-am lasat balta , tu ai fost altfel . N-am meritat de multe ori grija si bunatatea ta dar as vrea sa te gandesti ca nici tu , n-ai meritat-o , intotdeauna pe a mea . Iar asta m-a schimbat . Sunt o persoana schimbata , nu stiu daca ai vazut , daca m-ai vazut . Dar oricat ai putut sa vezi , imagineaza-ti ca e mult mai mult de atat . 

Cum sa-ti vorbesc , cum sa-ti spun toate gandurile astea care-mi trec prin cap si pe care , nu pot nici macar sa le scriu . Cum sa-ti spun ca ma deranjeaza , intr-un cuvant , tot si ca cel mai mult ma deranjeaza relatia pe care o ai , de fapt , relatiile voastre , ale tuturor .

Sunteti atat de orbiti si acaparati unul de celalalt incat nu vedeti cat v-ati schimbat , nu vedeti cat de mult nu mai iubiti pe altii , pe voi insiva si , cumva , pe mine . 

Eu sunt un om singur si niciodata n-am crezut ca asta ma va face , candva , fericita . Oroarea mea fata de ce aveti voi nu vine nici din frustrare , nici din invidie , vine doar din lucrurile pe care voi nu le-ati observat fiindca sunteti mult prea ocupati sa observati doar ce e in fata voastra si nimic din alte parti . 

Dar eu vad , va vad pe toti si ma vad pe mine iar eu nu mai stau , deloc , pe langa voi . Sunt atat de departe incat nu va mai pot vedea si nu imi pare deloc rau , viata mea e mai buna asa .

Poate intr-o zi voi intelege si eu , vei intelege si tu .

Vei intelege de ce atunci, pe alee , n-am putut sa-ti spun motivul furiei mele , nici eu nu stiam macar care e . Sunt prea multe lucruri pe care nu mi le-am mai spus nici macar mie asa ca te rog , nu ma mai intreba pentru nu imi plac intrebarile , in special cele la care nu stiu sa raspund .

Asa ca nu ma intreba ce am , ce sunt , ce vreau , ce simt , ce ma doare si ce ma bucura ... nu ma intreba nici macar ce fac fiindca nu ma vei crede cand iti voi spune ca , nu stiu .

Poate vei intelege de ce n-am putut nici macar sa ma uit la voi , de ce a trebuit sa intorc spatele si sa merg mai repede , prefacandu-ma ca n-am fost niciodata atat de apropiate , pentru ca nu puteam , nu puteam sa stau sau sa gandesc ca ar trebui sa raman , sa nu te ranesc.

Sper totusi ca n-am facut-o , sper ca te-ai simtit bine spunandu-mi sa ma uit la mine inainte sa ii critic pe altii , sper ca ai spus-o cu durere sau poate chiar cu ura fiindca am inceput sa cred ca uneori trebuie sa lasam liber tot raul din noi ca sa facem loc binelui , oricare ar fi el .

Eu te inteleg dar nu pot decat sa ma inteleg si pe mine pentru ca sunt cu persoana asta numita "eu" in fiecare zi  si n-am cum altfel . N-am cum sa stau . 

Stiu ca poate vrei , stiu ca pierd ceva si sper ca a venit ziua in care ti-ai dat seama ca nu putem sa fim pentru totdeauna .

Ai fost un moment , la fel cum am fost si eu . Ai fost ce trebuia si cand trebuia , ai fost ceva frumos despre care o sa-mi amintesc in zilele bune si in zilele rele , ai fost o vara intr-o viata oprita in anotimpul rece . 

Daca iti e dor de mine , de timpurile alea , atunci lasa sa-ti fie dor si apoi accepta ca nu-ti mai este . Treci peste lucruri pentru ca nu avem mereu cale sa ne intoarcem , pentru ca n-am sa mai fiu niciodata cum eram . Nu putem sa retraim ce-am avut pentru ca eu nu mai sunt ce-am fost si fie ca stii sau nu , nici tu nu mai esti . Ceea ce suntem acum , deciziile noastre , felul in care ne traim fiecare zi nu mai este potrivit sa ni-l oferim una alteia . 

Nicio prietenie , iubire sau relatie nu merita pretul unei tristeti sau a unui sacrificiu nesfarsit . Pentru ca nici viata nu e nesfarsita asa ca ce nu-ti face bine trebuie alungat repede , fiindca repede trec si zilele .

Asa ca poate intr-o zi vei intelege de ce n-am putut sa stau si de ce n-am putut sa-ti spun ... pentru ca simt ca nu mai stiu cum si ca , dupa cum vezi , nu mai am ce . 

Imi pare rau ca n-am fost " pentru totdeauna " doar ca incep sa cred ca aceasta vesnicie nu exista iar daca exista , nu sunt eu persoana care sa o poata atinge ... Sunt pur si simplu un moment , un val , o clipa . 

Ascunsa

cuvinte

Cand te gandesti la ele , cuvintele par ca se completeaza si toate lucrurile profund ingropate in tine  se materializeaza intr-un fel sau altul , chiar si cea mai lipsita de sens viata prinde conturul unei existente fericite sau nefericite ..
Dar cand vine vorba sa le lasi sa se strecoare undeva in exterior , e un haos imbinat cu neputinta , putina fericire , putina tristete si foarte mult nimic .. E ca si cum cuvintele astea sunt doar ale tale , sa le ti in minte , in inima , sa te chinuie in interiorul imbatranit de multimea lor si care tanjeste , totusi , dupa multe altele ca sa poate explica lungul sir de disperari trecatoare . Cuvintele sunt in siguranta acolo , in inima si oricat le iubesti , nu poti decat sa te lupti cu ele , sa te lupti cu tine , sa le lasi sa curga .. sa faci ceva sa para , macar putin din ceea ce traiesti , adevarat .
Cunosc prea putine lucruri ca sa pot spune cu adevarat ceva despre cuvinte , lume sau propria fiinta dar noi , ca oameni , dispunem de o nemasurata teama . Mie imi e teama , toata viata mi-a fost . Ma lupt cu teama si cuvintele sunt o certitudine ca orice ar fi , oricum as fi , cel putin stiu ca sunt...
Cuvintele  sunt o siguranta , o ancora in oceanul propriei fiinte . Si poate ca fiecare are ancora lui ... Nu stiu daca asta e ancora mea , dar nu vad de ce altceva as mai putea sa ma agat , daca nu de mine . Si ce sunt eu , daca nu cuvant ? Cuvinte pe care nici eu nu le pot intelege, imi zboara prin minte , se amesteca , se prabusesc intr-un val de uitare si revin inapoi sub o alta forma , uneori m-as lipsi de ele dar cand nu mai am ce sa-mi spun nici macar mie , cand nu mai am cuvinte nu ma simt decat ratacita... 
Am nevoie de cuvinte si doar de-as putea sa le scriu asa cum le simt , sa le dau o forma , si sa le citesc pana n-am sa mai vreau sa mai aud nimic , nici macar pe mine .
Cuvintele , ce concept ciudat , ce putere uluitoare , ce oameni slabi nu stiu sa faca nimic in afara de a concepe cuvinte . Pe cat de simplu , pe atat de complicat, dar ramanem asa , in disperarea noastra de a spune cat mai multe nespunand  , de fapt , nimic , pentru ca niciun cuvant nu-ti apartine , tu aparti cuvintelor . 
Cuvintele sunt vocea din mintea ta  care deschide si inchide rani , care tace si urla , care nu te lasa nici sa mori , nici sa traiesti . Ce-am insemna noi , fara cuvinte ..
Ce de lucruri fara inteles , ce propozitii enigmatice , ce lipsite de sens imi sunt cuvintele , ce lipsita de sens sunt eu...