-Mai nimic..tu ?
-Nimic .
Vii se pare cunoscut acest tip de conversatie ? Ei bine mie da , atunci cand te intalnesti cu o perosoana dupa un timp cam asta este raspunsul norstru in general , la fel ca la intrebarea Ce faci? , chiar zice careva din noi ce face cu adevarat , ce simte , ce intentioneaza sa faca sau ce a facut ? Evident ca nu .
Si acum , m-am gandit ...odata cu trecere anilor , multi dintre noi isi dau seama ca nu au facut " nimic " . In general , oamenii considera ca daca nu iti iei intr-un an o casa si o masina nu ai facut nimic . Gresit ! Adevarul e ca facem multe lucruri , infinit de multe , doar ca sunt atat de mici incat nu le observam . Cine isi analizeaza o zi de viata ? Ce am facut eu azi ? Hm.. aparent nimic , pana acum ( 14:52 ) , sau poate ca am facut ceva , am fost la scoala unde am invatat lucruri noi carora nu le dau importanta inca , am ras , am zambit , m-am gandit la persoana pe care o iubesc , m-am gandit la un infinit de lucruri , si toate astea , o sa contribuie la eu din viitor . Nici macar nu ne dam seama ce amintiri ne raman in cap , eu imi amintesc prima zi de gradinita , care a contribuit enorm la viitorul meu , numai prin simplul fapt ca atunci mi-am cunoscut cea mai buna prietena , sau ma rog , credeam ca e . Deci , hai sa ne intoarcem umpic in timp , ce ati facut in ultimii 5 ani maxim? Daca aveti o varsta mai mica puteti sa va alegeti pana in 5 ani , adica minim 2 si maxim 5 . Eu aleg 4 , adica 10 ani ..
Persoana de acum 10 ani nu era atat de Ascunsa , nu era atat de plangacioasa , atat de melancolica si atat de , atat de EU . Suna ciudat , "Atat de eu " , dar este adevarat . In ultimii 4 ani mi-am intalnit dirigintele de care mi-a fost o uriasa frica la inceput dar pe care acum il iubesc si il consider un fel de bunic , imi e groaza de despartirea care se va petrece atat de curand..Atunci credeam cu ardoare in prietenie , atunci nu-l prea cunosteam pe Dumnezeu , chiar deloc as putea spune , apropierea mea de El fiind cam in clasa a VI-a . Tot prin perioada aia am inceput sa citesc , lucru pe care il uram cand eram mai mica . Am inceput sa desenez mai mult si sa fecventez scoala de arte . Am trecut printr-o perioada urata in familie din care am invatat multe , am asistat la divortul nasilor mei , din care la fel am invatat . M-am indragostit de zeci , poate chiar sute de ori , am aruncat un infinit de lacrimi , si mi-am descoperit muzica favorita . M-am convins ca eu chiar detest sportul , matematica si chimia . Mi-am inceput in adevaratul sens al cuvantului pasiunea pentru anime pe la varsta de 12 ani si am cunoscut multe persoana prin intermediul internetului . Mi-am facut chiar prieteni " virtuali " dar care mi-au sters lacrimile desi nu erau langa mine . In acesti ani am avut si primul meu sarut , multe dezamagiri dar si multe invataturi . Am terminat clasele V-VII cu o medie relativ buna zic eu ( 9,70 ) , da , la fel in fiecare an .
Miliarde de imagini ramase in cap.
Miliarde de vise .
Miliarde de povesti .
Miliarde de scenarii .
Miliarde de cantece memorate si cantate desi nu am voce .
Miliarde de zambete.
Miliarde de lacrimi .
Miliarde de frunze cazute.Miliarde de picaturi de ploaie simtite pe piele .
Miliarde de tipete .
Miliarde de suferinte .
Miliarde de raceli .
Miliarde de cuvinte .
Miliarde de minciuni .
Miliarde de rugaciuni .
Miliarde de clatite mancate.
Miliarde de glume .
Miliarde de atingeri.
Miliarde de imbratisari .
Miliarde de eu .
Poate nu miliarde , mai mult , infinit de mult ... mult e putin spus pentru cate lucruri am facut , lucruri care au ajuns sa creasca Ascunsa de azi . Hei , eu sunt Alexandra , tu cine ai fost acum doi-cinci ani ? Si mai mult de atat , tu cine esti acum ? Datorita acestor mici lucruri am ajuns sa am blog , sa citesc vietile voastre , sa traiesc cu voi si sa , sa fiu eu . Ma bucur ca sunt eu , cateodata as vrea sa fiu altcineva , dar cred ca " eu " ma potrivesc cel mai bine cu mine . Hi hi ..
P.S : Puteti sa scrieti cat de mult doriti , mi-ar face placere sa citesc ultimii vostri ani .
Alexandra...am avut amandoi acelasi gand! Este ora 16:07 si la mine in blogroll arata ca ai scris articolul acum 7 minute cand l-am scris si eu pe al meu pe aceeasi tema: timpul! doar ca eu am facut o alta referire prin acel articol.
ReplyDeleteGandim la fel...hihi
O sa fac si eu un articol cu trecutul meu:)
"Miliarde de cuvinte ."
ReplyDeleteMi-a placut postarea. Poate o sa fac si eu una cu ce am facut in ultimii ani...Am aflat un lucru interesant despre tine, ca ai avut aceeasi medie mereu ;))
Eu nu sunt genul de persoana care sa vorbeasca 'frumos' despre mine. Eu am ceva doar cu mine. Desigur, nu am sa scriu aici ultimii 2 ani pentru ca as umple aici de lucruri negative, fara a preciza vreun aspect pozitiv.. Asa sunt eu.. despre mine la trecut.. nu-mi place sa vorbesc iar cand vorbesc il "autodistrug" pe EU-ul din trecut. Poate ca nu am facut cine stie ce rau, dar fiindca nimeni nu ma stie cu adevarat, pot sa zic orice prostie la adresa mea.. Imi place sa-mi fac rau. Pentru ca ceilalti asta imi fac, atunci..eu nu o pot face si singur? Ma dispretuiesc si ma urasc. Nu-mi pasa de mine..
ReplyDeleteGandindu-ma la cat am pierdut si cat de usor as fi castigat...
Nu am nici un fel de motivatie ca sa continui drumul, dar uite ca inca ii urmez traseul. Pana unde? Nu stiu, poate o sa ma opresc acolo unde o sa cad si nu o sa ma mai pot ridica.
Sa zicem eu de acum 5 ani. Acum, am aproape 17 ani. Deci Antonia la varsta de 12 ani, era o pustoaica retrasa, cu cosuri pe fata, cu parul pieptanat -care statea ca o matura- destul de inteligenta, imitandu-l pe fratele ei mai mare care asculta Rock si desena cranii. Antonia de acum cativa ani era curajoasa, se uita la filme de groaza,asculta heavy metal, iubea istoria, cartile, plangea cand se simtea trista. Avea prietene bune, cu care radea mult, dar pe care le-a dezamagit enorm, ceea ce a facut-o sa se retraga si mai mult, sa devina si mai timida, si mai tacuta. Antonia de atunci se inrosea des. Foarte des. Avea idei minunate, iubea placinta de mere si habar nu avea sa gateasca un ou ochi. Nu auzise de cartile fantasy, si citise Criesarii de 3 ori. Antonia a dat si piept cu dragostea, caci a avut prieten din clasa a5-a. Un anume Catalin, care era pe atunci foarte frumusel. Antonia era sensibila, foarte naiva, dulce, si stia sa injure :D Antonia de acum s-a mai intaltat, nu-si mai piaptana parul, maine are teza la istorie -inca iubeste istoria- si sta la pc, citind postarile dragutei de Alexandra. Antonia stie acum sa faca prajituri, inca mai are cosuri pe fata, dar nu-i prea pasa. A invatat acum cum sa lupte cu depresia, si zambeste mult mai des, mai ales de cand a descoperit ca ii apar gropite in obraji. Antonia a descoperit cartile fantasy si blogosfera, serialele cu adolescenti, anime-urile si talentul la scris. Antonia inca se mai inroseste, inca ii bate inima tare cand se ia cineva de ea, dar este cumva mult mai curajoasa si rece. Nu mai este atat de naiva, nu mai are incredere atat de usor, dar nu se mai uita la filme de groaza decat rar. Antonia isi ajuta colegii, si daca dragii de colegi nu o sa o lase pe Antonia sa isi faca teza la engleza, colega de banca a Antoniei, o sa urle ca o nebuna, si tot Antonia va trebui sa o apere de furia celorlalti. Antonia este ambitioasa, si are sclipiri de moment, care o ajuta enorm la scoala si nu numai. Din pacate, ideile minunate pe care le avea in copilarie apar mai rar acum. Intre timp, Antonia a intrat la liceu, este acum clasa a11-a, si la anul va da bacalaureatul, fara sa aiba nici o idee incotro se indreapta. Orice ar fii, probabil ca va alege pe ultima suta de metri, si va fii alegerea potrivita, caci ea are incredere in ea. Antonia se simte cateodata prietena grasa si urata, desi nu e grasa si nu este urata :)) Si trece peste aceste momente cu zambetul pe buze. Antonia tocmai a pierdut 2 dintre cei mai buni prieteni ai ei, deci mai are decat unul si se intreaba daca nu cumva este ceva in neregula cu ea, tocmai de aceea tine cu dintii de acest ultim prieten ramas, si isi face intre timp altii. Antonia vrea sa aduca pacea in lume, si spera ca va reusi. De Craciun, Antonia vrea sa faca o campanie de ajutorare a copiilor saraci. Antonia se simta mandra a e romanca, si nu asteapta cu nerabdare maturitatea, inca tinandu-se strans de copilarie. Antonia merge acum sa doarma, ca apoi sa poate repeta linistita la istorie, si la geografie, pentru teza si lucrarea de maine. Antonia te pupa, Alexandra, si te imbratiseaza, urandu-ti pana la urmatorul comentariu, "Rabdare, totul va fii bine!"
ReplyDeleteCe frumoss . Imi place atat Antonia din trecut cat si Antonia de acum . Ceea ce ai scris imi spune clar ca esti o persoana minunata si mi-ar face o imensa placere sa fim prietene .
DeleteP.S : Ador numele tau ! :| :))>:D<
Iti multumesc. Initial, nu mi-a placut numele meu, dar acum imi place :D Si mie mi-ar placea sa fim prietene. Daca-ti spun ce am visat zilele trecute... Era o tipa, care citea carti fantasy. Si eu i-am spus ca vreau sa fim prietene, iar ea mi-a spus: Nu prea cred. Apoi m-am trezit, si am fost trista toata ziua, pentru fata din visul meu nu a vrut sa fim prietene :( Nu stiu de ce iti spun asta, dar parca ma simt mai bine :D
DeleteHi hi , iti multumesc ca mi-ai spus , chiar m-am bucurat si m-ai facut sa zambesc . Oricand te astept sa-mi dai add aici : asscunsa , iar daca nu , continui sa te citesc si sa-ti citesc comentariile :*
DeleteCum eram eu în a cincea.. Eram foarte timidă şi ascunsă, îmi era frică să vorbesc cu cei "de gaşcă" din clasă care îi luau pe toţi peste picior. Cu toate că mie îmi plăcea de un băiat din gaşca aia. Pe atunci aveam părul mai scurt, nu purtam ce port acum.. Nu aveam telefon mobil, mess, facebook sau laptop. Lumea nu prea mă căuta, dar aveam şi eu două prietene bune şi mă simţeam bine aşa. Îmi plăcea să cred că există puteri magice şi creaturi cu care poţi să te lupţi.. Îmi plăceau cărţile fantasy şi cele cu crime şi mistere. Stăteam o grămadă pe calculator, lumea spunea că-s gamer-iţă. Ascultam muzică comercială, pentru că rock-ul şi metalul nu-mi plăcea.. Nu aveam stilul meu, nu vorbeam prea mult pentru că îmi era frică să nu spun ceva de care să se râdă..
ReplyDeleteAcum, nici nu o recunoşti pe acea fată timidă care îi era frică să se ia în gură cu cineva. Dar tot ascunsă a rămas, tot nu-i place să-şi dea telefonul unui coleg, nu-i place ca lumea să-i umble prin lucruri, prin laptop.. Acum am stilul meu, ştiu cine sunt şi îmi place. Acum îl cunosc pe el.. Viaţa mea e mai bună, cu mult mai bună. ^^
Felicitari pentru schimbarile in bine ! :*
DeleteEram timida,introvertita.Nu voiam sa ies la joaca in pauze.Preferam sa raman singura si sa desenez.Plangeam si ma milogeam de prieteni daca ei plecau de langa mine si ma ,,aruncau" ca pe o carpa.Eram razbunatoare.Dupa ce eram aruncata ca o carpa,si dupa ce ma opream din plans,faceam tot ce puteam ca sa fac persoana respectiva sa se simta la fel de rau pe cat m-am simtit eu.Si imi reusea mereu.Am avut multi prieteni falsi carora le puneam sufletul pe tava.Aveam nevoie de intelegere.Nu puteam sa fiu eu insami de la inceput.Niciodata nu ii lasam pe ceilalti sa ma cunoasca din prima.Eram foarte tacuta..Uneori prea tacuta.Eram numita ciudata.
ReplyDeleteAcum nu s-au schimbat prea multe.Sunt la fel de ciudata si la fel de tacuta.Si imi e bine asa.Acum am o imensa teama de esec, si niciodata nu ridc mana la ore de teama ca voi gresi si se va rade de mine.Teama pe care o am datorita invatatoarei care ma umilea de cate ori greseam.Acum nu mai plang in public(tot datorita invatatoarei care m-a facut sa plang in prima zi de scoala.Am plans toata ziua,si desi a stat in clasa in toate pauzele nici nu s-a uitat la mine.)..Acum nu ma mai milogesc.Acum unora le e teama de mine si au impresia ca sunt o turbata care face spume la gura pentru orice fleac(ceea ce nu e adevarat.)
Cred ca voi scrie si eu o postare despre mine(ce narcisist suna:)))Mi se pare interesant..Multumesc pentru idee>:d<(sper ca nu te deranjeze ca m-am ,,inspirat" de pe blogul tau.Daca te deranjeaza sa-mi zici:o3 )
Ei na , cum sa ma supar , cam asta era si ideea , aproape toti bloggerii care au comentat inaintea tau am facut acelasi lucru .
ReplyDeleteHm..imi pare rau pentru tine dar in acelasi timp te felicit pentru puterea de a merge mai departe..eu in locul tau n-as fii reusit . Stii cum se spune " Dumnezeu da doar celor care pot sa duca.. "
AI grija de tine !:*