Sunday, 24 September 2017

Goodbyes

" It is a lonely feeling when someone you care about becomes a stranger." - Lemony Snicket

24 Septembrie 2017, Home



Ultima seara acasa. Prea multe sentimente, confuzia a degenerat uluitor dar nu se compara, totusi, cu teama. Si nici macar aceasta, cel mai greu simtamant de carat pentru suflet, nu se compara cu acela pe care-l am stiind ca te las in urma.
Totodata, se desprind de mine o multime de oameni in preajma carora prinsesem radacini mult prea adanci desi, de prea multe ori, nu mi-au crescut si ramuri. Iar apoi vine ziua cand te gasesti fortat de imprejurari, destin sau pur si simplu de nebunia vietii, sa rupi aceste legaturi, deseori permanent. Desi distanta, tacerea si timpul demonstreaza existenta acestei divizari, inima si mintea cunosc tainele unor trairi care obisnuiau sa ma faca fericita, sunt pastratoare de amintiri care se agata cu incapatanare de timp, in ciuda trecerii lui socant de rapide. Sunt oameni care au jucat un rol semnificativ in dezvoltarea mea, astfel ca, aflandu-ma in pragul unei singuratati subite, nu sunt convinsa ca stiu cum sa ma descurc.
Dar oare n-am fost eu, intotdeauna, singura ? Poate ca toata aceasta distantare nu reprezinta decat confrutarea mea cu un adevar pe care l-am evitat pentru ca constientizarea ar fi fost mult prea dezolanta. In anumite momente de luciditate reuseam sa-mi dau seama ca tu si eu suntem cu adevarat o poveste incheiata. Ca eu si C. vom ajunge pana la urma de unde am plecat, revenind la cei doi straini care candva nutreau oarece sentimente unul pentru celalalt, sau poate eram doar eu.. ? 
Prieteniile se sfarsesc iar la deznodamantul unei zile raman doar eu si o camera noua. Conturul unei vieti noi nu prea reusesc, insa, sa-l descifrez, este acoperit aproape in totalitate de amprentele trecutului, sau poate este doar un vesnic prezent nefericit. 
Ce ma raneste in profunzime este, in fapt, incapacitatea mea de a spune la revedere si nepasarea voastra de a lua voi insiva aceasta initiativa. Oare niciodata, cand inchideti ochii, nu vedeti si voi toate acele zile si nopti, apusuri si rasarituri pe care obisnuiam sa le veghem impreuna ? Cand va este dor de ochii mei, va puteti abtine sa nu va lasati pleoapele sa cada intr-o visare nedeslusita, patrunzand parca in culoarea lor, pentru a reveni mai apoi asupra buzelor, cautand cu si mai multa incapatanare sunetul vocii? Nu ascultati melodii, rataciti in cele mai bizare amintiri, lucruri pe care mintea n-ar trebui sa fie suficient de incapatoare sa le pastreze, pentru ca mai apoi sa constientizati brusc mizeria ingrozitoare in care va complaceti, sa devina insuportabil orice sunet, sa rupeti firul amintirilor si sa incepeti sa scrieti toata aceasta furie salbatica, toata aceasta repulsie fata de insasi existenta pentru ca n-a facut posibila nicio fericire in doi ? Oare ma gandesc, cu adevarat, doar eu?
Ma gandesc la voi caci mi-e frica sa ma gandesc la mine. Si la viata mea, atat de departe si pe nedrept separata de a voastra. 
Teama ma sufoca pana cad intr-o moleseala care se sfarseste doar cand reapar rabufnirile de regret si neimplinire. Oscilez astfel inte resemnarea caracteristica celui mult prea obosit pentru a mai incerca sa inteleaga, sa-si explice, sa se ierte pe el si lumea intreaga si accesele de furie ale celui care inca mai are curaj sa spere, care inca crede ca, undeva intr-un viitor foarte indepartat, va reusi sa schimbe ceva. Dar viitorul este acum iar eu sunt tot aici. Tot cu gandul la voi, tot prinsa in imaturitatea mea definitorie, in neputinta mea de va trata asa cum voua nu v-a fost greu s-o faceti cu mine, in incapacitatea mea de a pleca fara sa va urez un ultim gand bun, un ultim la revedere.

Ascunsa
 

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu