29 iulie

" Growing apart doesn't change the fact that for a long time we grew side by side; our roots will always be tangled. I'm glad for that. " - Ally Condie

29 iulie 2017

Ziua ta de nastere. Costinesti. O alta vara petrecuta in absenta ta. 
Mi-ar fi placut sa-ti vad ochii fara sa spun neaparat ceva, sa simt doar bucurie, un straniu sentiment de fericire pentru ca, int-o lume atat de mare, in acelasi timp cu mine, intr-un oras oarecare dintr-o tara oarecare s-a intamplat sa te nasti si tu. 
2 ani mai tarziu m-am nascut si eu iar peste alti 15 ni s-au intersectat drumurile pentru prima oara. 
Pare o perioada atat de lunga si cat de nejustificata este senzatia ca toti acesti 15 ani petrecuti fara certitudinea ca te "esti" s-au macinat in valtoarea timpului atat de tare incat nu-mi mai amintesc nimic pe care sa-l pot numi semnificativ.  Dupa aceea, ai ramas doar tu si tot ce a urmat in viata mea a avut vesnic aceasta unica si desavarsita amprenta: cea a existentei tale. 
Pot spune ca mi-as fi dorit sa fiu acolo, fara cuvinte, doar o prezenta linistita si adancita in fericirea ca, in ciuda tututor dificultatilor pe care le-am intampinat, soarta a vrut sa ne intalnim intr-una din verile tineretii noastre. 
Si ce frumos a fost... 
Tot in acea vara ne-am adancit taliple in nisipul Costinestiului si palmele una in cealalta, hoinarind impreuna de parca aveam la dispozitie cel putin toata viata. 
Acum, diverse evenimente s-au izbit intr-o maniera ciudata, hazardul a decis sa fiu din nou in Costinesti, intr-o zi cu o semnificatie aparte, caci pe-atunci ai aparut pe lume si mi-ai schimbat, fara sa vrei, intrega existenta. 

Nu stiu unde erai tu, ce faceai sau cu cine. Sper ca ai fost fericit. Ca esti. 
Uneori ma intristeaza sentimentul ca e posibil sa traiesti o fericire aparte in ciuda faptului ca eu nu mai pot sa fiu acolo si pentru ca, desi uneori am momente de pace si multumire, nu le pot numi clipe fericite, fiindca tu nu ai facut parte din ele. 
Dar alteori ma eliberez de toate aceste constrangeri egoiste si nu pot sa-ti doresc decat o viata plina de impacare. Cu sau fara mine, meriti o existenta lipsita de dor, singurate si tristete, nu pentru ca ai calitati exceptionale, nu pentru ca esti mai bun decat alti oameni, ci pentru ca dintre toate fiintele de pe lume, eu te iubesc pe tine, iar asta este un motiv suficient. 
In aceasta zi pierduta in mrejele verii mi s-au pierdut privirile printre lampioane si stele ca mai apoi sa se izbeasca de o luna plina si sa-mi revina inapoi pe pamant, spre apa care tremura reticenta si pe care vantul, intr-o furie domolita de blandetea noptii, o mai izbea de digul pe care ma aflam cu picioarele incrucisate, cu inima amortita, cu gandurile vesnic spre tine.
O priveliste desprinsa din delicatetea lumii dar pe care n-am putut decat s-o inregistrez pe retina caci inima mi-era prea plina de dor, prea incremenita de absenta. Ce sens are toata frumusetea lumii daca nu poti s-o privesti cu cine trebuie ?
Eram in prezenta unei persoane pe care doream s-o intalnesc de acum cinci ani. Un om pentru care am sentimente deosebite dar nedefinite, cineva de care imi pasa si cu care mi-ar fi placut ca lucrurile sa decurga putin diferit. L-am strans in brate cu drag, l-am sarutat cu dor, l-am parasit cu tristete. Mi-as fi dorit sa fie ceva reciproc si unic, sa pot sa ma simt eu insami fara teama sau resentimente dar, desi toate aceste lucruri au lipsit, sunt multumita ca am reusit sa-mi clarific anumite trairi...
sa-mi dau seama ca, dintre toti oamenii la care s-a intamplat sa tin, tu ai ramas unica mea melancolie, nebunia mea suprema.

Ascunsa