Ti-as spune

" You will always be my forever. "

Mi se deruleaza in minte tot felul de ganduri pe care imi imaginez ca, intr-o buna zi, le voi scrie sau ti le voi spune. 
Stiu ca imi e imposibil de atins oricare dintre aceste dorinte tainice pentru ca sa-ti vorbesc nu mai are sens iar sa scriu a devenit, acum, prea greu, caci nu vreau sa ma mai gandesc...la tine, la mine, la acel vechi si de mult uitat "noi" . Nu vreau sa ma afund in mine insami si sa recunosc ca toate aceste emotii pe care le ascund sub pudra si nopti pierdute in incercari de a trai " fericirea" sunt, intradevar, ale mele. 
Nu mai consider a fi necesar sa-mi vorbesc, sa-mi las mie insami o amintire a tot ceea ce sunt azi, a tot ceea ce nu am reusit sa fiu dar, as vrea sa stii ca, daca as putea sa cer orice din intreaga lume, 
n-as vrea decat sa stau cu tine undeva pe malul unui ocean sau poate chiar aici.. pe malul marii noastre, si sa-ti spun...
Despre cum m-am simtit in fiecare clipa in care n-ai fost langa mine, despre cum ploua torential de ziua mea de nastere pe care imi inchipui ca ai uitat-o si despre cum stateam acolo, pe scari, cu un brat de flori in mana gandindu-ma la tine si la ce as fi fost eu, daca n-ai fi fost tu. 
Sa-ti descriu prin cuvinte inexistente inca tot ce mi-am imaginat ca o sa traiesc pana acum si tot ce obisnuiam sa sper ca voi trai. Despre stresul asta care pare cel putin interminabil, sa-ti povestesc in detaliu cum, de-a lungul timpului, mi-am fixat obiective si cum am reusit sa ating cateva din ele fara sa simt insa nicio bucurie, nicio satisfactie sau multumire de sine. Si despre cum cativa oameni care pretind ca le pasa afisau o asa zisa fericire  despre care eu nici nu voiam sa aud... cand tot ce doream sa fac era sa fug departe, prin cea mai singuratica padure, pe cea mai negasita plaja  si sa te aflu acolo, pe undeva. M-am gandit, in tot timpul asta, la ce ai spune tu, despre mine, despre ce am facut si despre ce nu am facut. Despre cum am mers inainte, chiar daca mi-era inima, si gandul, si viata atat de inapoi la tine. 
Asadar, daca mai aveam sansa sa ne regasim, ti-as fi spus despre tot ce mi s-a parut nedrept, cum incercarile mele de a ma schimba nu au avut un rezultat permanent si cum, in orice situatie m-ar arunca viata, tot spre tine mi-as indrepta privirea. Esti, poate, o ancora pentru mine insami caci, atunci cand nu mai stiu ce fac, cand nu mai stiu ce sa fac, unde sa ma duc, cum sa mai scriu despre noi, ma gandesc la tine. Nicio fericire nu a mai avut sens de cand n-am mai putut sa o impartasesc cu tine si nicio tristete n-a mai avut capat. Iar alteori, nu voiam sa-ti spun nimic. Caci ar fi fost suficient sa vedem cum rasare soarele din cele mai linistite valuri ale marii, liniste pe care eu n-am mai regasit-o in mine inca de pe atunci.. 
N-am mai vorbit cu nimeni dar ti-as spune ca am incercat sa iubesc. Pe altii, uneori chiar si pe mine. Niciuna din incercari nu mi-a adus fericire, ci m-a impins poate catre o dezamagire chiar mai mare. Poate ca nu am cum sa pacalesc pe nimeni, poate ca nicio iubire n-are sa ma bucure, cat timp n-am sa ma recapat dupa cea pe care ti-o port tie. 
Esti tu, in zilele cele mai bune si cele mai rele, in haosul mintii, in confuzia inimii, pe strada pe care te-am vazut in a cincea zi a acestei luni, dupa atatea sute de zile de distanta, pe strada care a incremenit la tacerea noastra, caci nu s-ar fi gandit ca va ajunge sa ne mai auda, de acum, doar pasii...
Insa cel mai mult ti-as spune ca  am incercat sa ma schimb, sa te las in urma, sa las in trecut ceea ce eram cu tine si ca n-am reusit sa fac nimic. 
Imi lipsesti si-mi lipsesc si eu, in zilele cand sa traiesc cu mine insami nu parea atat de dificil, cand acceptam ceea ce eram.
As fi vrut sa-ti spun toate astea si multe altele pentru ca, in afara de tine, nu mai am pe nimeni, chiar daca nici macar tu nu mai esti. 

Ascunsa