" It is a lonely feeling when someone you care about becomes a stranger." - Lemony Snicket
24 Septembrie 2017, Home
Ultima seara acasa. Prea multe sentimente, confuzia a degenerat uluitor dar nu se compara, totusi, cu teama. Si nici macar aceasta, cel mai greu simtamant de carat pentru suflet, nu se compara cu acela pe care-l am stiind ca te las in urma.
Totodata, se desprind de mine o multime de oameni in preajma carora prinsesem radacini mult prea adanci desi, de prea multe ori, nu mi-au crescut si ramuri. Iar apoi vine ziua cand te gasesti fortat de imprejurari, destin sau pur si simplu de nebunia vietii, sa rupi aceste legaturi, deseori permanent. Desi distanta, tacerea si timpul demonstreaza existenta acestei divizari, inima si mintea cunosc tainele unor trairi care obisnuiau sa ma faca fericita, sunt pastratoare de amintiri care se agata cu incapatanare de timp, in ciuda trecerii lui socant de rapide. Sunt oameni care au jucat un rol semnificativ in dezvoltarea mea, astfel ca, aflandu-ma in pragul unei singuratati subite, nu sunt convinsa ca stiu cum sa ma descurc.
Dar oare n-am fost eu, intotdeauna, singura ? Poate ca toata aceasta distantare nu reprezinta decat confrutarea mea cu un adevar pe care l-am evitat pentru ca constientizarea ar fi fost mult prea dezolanta. In anumite momente de luciditate reuseam sa-mi dau seama ca tu si eu suntem cu adevarat o poveste incheiata. Ca eu si C. vom ajunge pana la urma de unde am plecat, revenind la cei doi straini care candva nutreau oarece sentimente unul pentru celalalt, sau poate eram doar eu.. ?
Prieteniile se sfarsesc iar la deznodamantul unei zile raman doar eu si o camera noua. Conturul unei vieti noi nu prea reusesc, insa, sa-l descifrez, este acoperit aproape in totalitate de amprentele trecutului, sau poate este doar un vesnic prezent nefericit.
Ce ma raneste in profunzime este, in fapt, incapacitatea mea de a spune la revedere si nepasarea voastra de a lua voi insiva aceasta initiativa. Oare niciodata, cand inchideti ochii, nu vedeti si voi toate acele zile si nopti, apusuri si rasarituri pe care obisnuiam sa le veghem impreuna ? Cand va este dor de ochii mei, va puteti abtine sa nu va lasati pleoapele sa cada intr-o visare nedeslusita, patrunzand parca in culoarea lor, pentru a reveni mai apoi asupra buzelor, cautand cu si mai multa incapatanare sunetul vocii? Nu ascultati melodii, rataciti in cele mai bizare amintiri, lucruri pe care mintea n-ar trebui sa fie suficient de incapatoare sa le pastreze, pentru ca mai apoi sa constientizati brusc mizeria ingrozitoare in care va complaceti, sa devina insuportabil orice sunet, sa rupeti firul amintirilor si sa incepeti sa scrieti toata aceasta furie salbatica, toata aceasta repulsie fata de insasi existenta pentru ca n-a facut posibila nicio fericire in doi ? Oare ma gandesc, cu adevarat, doar eu?
Ma gandesc la voi caci mi-e frica sa ma gandesc la mine. Si la viata mea, atat de departe si pe nedrept separata de a voastra.
Teama ma sufoca pana cad intr-o moleseala care se sfarseste doar cand reapar rabufnirile de regret si neimplinire. Oscilez astfel inte resemnarea caracteristica celui mult prea obosit pentru a mai incerca sa inteleaga, sa-si explice, sa se ierte pe el si lumea intreaga si accesele de furie ale celui care inca mai are curaj sa spere, care inca crede ca, undeva intr-un viitor foarte indepartat, va reusi sa schimbe ceva. Dar viitorul este acum iar eu sunt tot aici. Tot cu gandul la voi, tot prinsa in imaturitatea mea definitorie, in neputinta mea de va trata asa cum voua nu v-a fost greu s-o faceti cu mine, in incapacitatea mea de a pleca fara sa va urez un ultim gand bun, un ultim la revedere.
Ascunsa
" I have so much of you in my heart. " - John Keats
Aceeasi casa, aceeasi priveliste de atatia ani.
Doar sentimentele sunt mereu altfel, doar bucataria e putin diferita pentru ca acum miroase, din ce in ce mai des, a tutun. Ce ai spune despre mine daca m-ai vedea acum fumand, ascultand linistea noptii ce ma inunda prin fereastra si cum imi tremura mainile deasupra tastaturii pentru ca, ca de obicei, nu sunt sigura de lucrurile pe care ar trebui sa ti le mai spun. Dar daca nu as scrie pentru tine n-as stii s-o fac nici pentru mine.
Nu ma pricep sa fiu singura dar imi place sa fumez noaptea pe scara din fata casei si sa ma gandesc la toate intamplarile anterioare si la ce impletitura ciudata de evenimente este viata.
Imi dau seama ca va trebui, candva, cumva, sa ma opresc din a-ti scrie lucruri care nu te mai privesc, care oricum vor ramane undeva suspendate in timp, fara sa le afli vreodata.
Stand pe scara ma gandeam la cum ma plimbam cu rolele cand eram mica. In acelasi loc. Cu mult inainte sa mi se intample nebunia de a te cunoaste pe tine si pe toti ceilalti care au contribuit la transformarea mea in cea care sunt astazi. Mi-e dor de zilele alea cand conta doar sa nu cad, cand puteam sa ma plimb de dimineata pana seara concentrandu-ma pe nimic altceva decat echilibru.
Si acum tot un echilibru, insa este unul mult mai greu de gasit, aproape imposibil de pastrat.
Nu stiu cand a inceput sa-mi placa sa fumez atat de mult. Probabil tot in vreo seara cand mi-era dor de tine.
1 Septembrie
Mi-am inceput toamna intr-o maniera bizara. Eu si C....
Cine s-ar fi gandit vreodata ? Acum doi ani eram sigura ca nu ni se vor mai intersecta drumurile vreodata dar iata-ne aici.
Prima zi de septembrie iar noi privim tavanul camerei mele. Ce vara neasteptata s-a mai dus.
A inceput inca o toamna. Una care nu va fi ca toate celelalte, cel putin nu pentru mine. Nu prea am dormit in dimineata aia, preferam sa-l privesc pe el. Imi place sa ma uit la oameni cand dorm, sunt atat de linistiti, pierduti intr-o lume doar a lor, departe de toata nebunia pe care o poate cuprinde o zi, separati de ganduri, de amintiri si de toti oameni de care ne este, involuntar, dor.
Nu m-am simtit niciodata obosita dupa ce am vegheata, o buna parte din noapte, asupra somnului altcuiva. Mi se pare o experienta care te umple de o liniste aparte, sa fii singurul om din lume care vede cum pieptul urca si coboara lin intr-o respiratie perfecta, cum buzele se mai misca din cand in cand, cum genele raman nemiscate in timp ce noaptea se scurge treptat. In noaptea aceea, acum fix o vara, te priveam dormind si pe tine. Nu cred ca te-am vazut, vreodata, mai frumos de atat. De o vulnerabilitate venita parca dintr-un cu totul alt tu. Unul pe care, daca ar fi fost posibil, l-as fi iubit chiar mai mult.
Nu cred ca am trait vreodata un somn mai placut decat acela de a ma uita la somnul altcuiva.
Iar apoi ferestrele care se lumineaza alene, anuntand o noua zi. Mi-ar fi placut sa ramana noapte. De ce sa nu stam asa, blocati intr-un intuneric complet ?
O noua zi nu inseamna decat ca nu mai am timp sa privesc in liniste, ca va trebui sa ne ducem pe drumuri separate, ca am mai ramas doar cu o amintire, cu un moment blocat in memorie, o stafie a mintii.
Dimineata s-a trezit greu dar cand a facut-o, m-a tinut in brate.
M-am gandit ca trebuie sa fie fericiti toti aceia care in zorii fiecarei zile se trezesc alaturi de o prezenta deosebita in viata lor. Ca trebuie sa fie inexplicabil de linistiti, o pace care ar trebui sa ajunga pentru tot restul zilei pentru ca mai apoi, noaptea, sa se regaseasca din nou, pentru a se imbratisa unul pe altul si pentru a fi, la randul lor, imbratisati de noapte.
Am inceput aceasta toamna atat de altfel... intr-o liniste atat de delicata.
3 Septembrie
Vama Veche. Primul rasarit vazut in acest inceput de anotimp.
Mi se construiesc imaginile acelei nopti intr-o armonie perfecta.
Briza era linistita, suficient de puternica cat sa duca valurile la dans. Lampioanele impanzeau cerul, atat de multe dorinte pe care nu mi le-am pus. Stateam pe coasta si fumam, priveam lumina care creiona cu intensitate conturul statiunii. Erau stele dar nu-mi amintesc sa fi vazut luna, poate ca nici nu era. Ma simteam nostalgica. Ma gandeam la tine dar mai mult ma gandeam la acasa. Poate ca, int-o oarecare masura, e acelasi lucru. Imi era dor de casa asa cum o sa-mi fie cand o sa ma aflu mult prea departe sa ma intorc.
Mai tarziu, dansez usor ametita, ma simt libera, undeva la mare departare de problemele cotidiene, intr-un loc unde distanta dintre noi doi nu-mi mai apasa atat de tare cele mai sensibile corzi. Pare ca, pentru cateva minute te las in urma. E o eliberare ciudata sau poate este doar un gol pe care doar seri ca acestea l-ar putea umple. Un gol pe care nu stiu daca-mi permit sa-l am fiindca stim amandoi, Vama Veche nu poate sa fie decat ceva trecator. Muzica se opreste la un punct, tigarile se termina, alcoolul se scurge din sticle si oamenii pleaca. Unii spre alti oameni, altii spre ei insisi...Eu ? Spre o noua viata.
Dar sunt pe cale sa vad rasaritul. Imi umplu constant palemele de nisip si vorbesc despre tine, despre oamenii din viata mea pana cand mi se scurge tot nisipul printre degete si toate lacrimile din ochi.
Vreau sa cred ca asta a fost ultima data cand am plans din cauza ta, sau mai bine spus, din cauza amintirii tale. Stiu ca e timpul sa te las in urma, a trecut deja prea mult, am scris destule pagini,
m-am gandit de un infinit de ori, concluzia este mereu aceeasi. E momentul sa ramai acolo unde esti acum, in trecut.
M-am simtit bine, eliberata de multe presiuni pe care le-am tot adunat, nu mai plansesem de mult, nu mai vorbisem de si mai multa vreme cu cineva despre noi. Despre ceea ce am fi putut sa fim. M-am intors acasa mult prea tarziu, am dormit mult prea putin dar soarele, iesind din mare ca o sfera, aceeasi pe care, de acolo de unde erai, o vedeai si tu, a inlocuit orice necesitate fizica.
Intr-o cu totul alta noapte, eram din nou cu C. Strazile erau goale, umblam bezmetici tinandu-ne de mana. Mi s-a facut frig, m-a tinut in brate. Probabil una dintre ultimele dati cand urma sa-l mai vad, poate chiar ultima. Cine s-ar fi gandit ca acest lucru ma va intrista atat de tare ? Poate ca fericirea are, adesea, un pret mult prea mare. O sa continui sa ma intreb ce anume imi lipseste, unde gresesc si de ce afectiunea si grija par a nu fi destul pentru altii. De ce finalurile sunt atat de lipsite de ingaduinta sau de ce sunt eu atat de nepriceputa in a le intelege...
Ascunsa
