duminică, 16 august 2015

Constelatie de bucurii



Vara asta a fost un vis iar eu , traindu-l , am avut constanta senzatie ca sunt martora la viata altcuiva , ca ma uit la un film si ca am , inevitabil , pareri impartite despre el dar care , in fond , nu ma afecteaza cu nimic  . Asa ca , in toate momentele pline in care viata imi parea , cumva , nemarginit de frumoasa simteam o fericire parca straina mie , ce nu-mi apartinea complet , ce nu era a mea .
Poate ca m-am obisnuit atat de tare cu lipsa fericirii ca acum , cand mi s-a dat , nu stiu ce sa fac cu ea ... nu stiu , nici macar , s-o simt .
Este aceasta nepriceperea mea de a fi fericita sau este acel sentiment ca imi lipseste ceva , ecoul nostralgic a ceva ce am pierdut sau a ceva ce n-am reusit , inca , sa capat ? Sau poate ca-mi place sa adaug putina drama in tot ceea ce insemn eu , in fiecare sentiment pe care il descopar in mine , poate ca eu nu pot , nu stiu , sa simt si gata . Sa fie simplu . Poate am o minte prea imatura , prea calatoare , prea visatoare . Sunt oare , uneori , prea mult ? Am constantul sentiment ca duc lipsa de mine insami , ca nu-s acolo , ca dintre toti oamenii eu imi lipsesc cel mai mult .Traim in fiecare zi ca fiind noi insine , fiecare gand , fiecare sentiment si cu fiecare gura de aer suntem acolo , noi cu noi , noi centrul universului nostru , un tot in care toata dezamagirea , bucuria , sperantele cele mai ascunse si simpla constiinta ne alcatuiesc si cu toate acestea , ma simt absenta de mine insami .
Daca e un sentiment real sau pur si simplu e iluzia unei minti nestatornice nu-mi pot spune . E ca si cum intreaga fericire pe care o caut se afla in interiorul meu dar nu o pot vedea , atinge , cuprinde . Asa ca-mi hranesc neputincioasa viata cu vagi iluzii de fericire culese din exterior ce trec nefiresc de repede si ma agat disperata de ele fiindca-mi plac asa mult ... dar e oare real ?

                                   - Ma simt fericita cand ascult muzica .
                                   - Si cand o opresti , mai esti fericita  ? 
                                   - ... nu chiar 
                                   - Atunci nu e fericire .

Dar ce mai conteaza daca tot ce-am trait vara asta a fost sau nu fericire reala cand tot ce mi-a stat in cale a fost doar teama ca va disparea si ca voi fi din nou asa cum m-am obisnuit sa fiu , moraliceste infrigurata .
M-am simtit altfel , am invatat , am simtit , am sperat si am ...sarutat . Si acum toate se duc , rand pe rand si cand apune vara , ce-mi mai ramane oare ?
Aceasta a fost introducerea relatarilor ce vor urma ... un pic din nesiguranta , amintirea , speranta si fericirea mea , un pic din vara viselor .. o amintire ce ma straduiesc , cu greu , s-o fac sa nu se stearga si sa nu se acopere de tristetea nedreapta ce incepe sa-mi ameninte deja constelatia pe care am adunat-o in suflet. Constelatie de bucurii pe care n-am apucat , spre disperarea mea , sa le scriu... sa le am , sa le pastrez.

Ascunsa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu