miercuri, 17 iunie 2015

Iunie - 17


Am fost speriata de venirea acestei zile si temerile mele n-au avut doar cauza , ci si efect .
Ziua mea de nastere obisnuia sa fie in copilarie un motiv de bucurie , ce greu se aseaza trecerea timpului peste un om ! E ca si cum ieri tot ce-ti doreai era un tort iar azi te-ai multumi cu mai putin dar care valoreaza ,cumva , mai mult .
Anul asta am avut si tortul ... dar n-am avut .. " viata " .
Nu mi-a fost teama de dezamagirile pe care oamenii mi le-ar putea aduce ci de dezamagirile pe care mi le-as putea aduce eu insami , de lupta interioara ce e vesnic acolo  dar e asa ascunsa ca rareori ma mai gandesc la ea.... Iar ziua asta urma sa ma faca sa ma gandesc la mine , la viata mea si la anii mei . La ce-am fost in acesti ani . La ce-am fost in ultimul an .
Am asteptat varsta asta fiindca acesta ar fi trebuit sa fie momentul in care atingeam  "implinirea " .. Doar copiii isi fac in minte un drum ce urmeaza sa-l duca linistit la o comoara si cand o atingi , dobandesti tot ceea ce-ti doreai .
Am fost un copil si tare mult as vrea sa mai fiu .
Vad zilnic atatia oameni carora le zambesc cu bucurie , caci asa am fost eu toata viata , am stiut si mi-a placut sa zambesc , poate fiindca mie nu mi-au zambit niciodata prea multi sau poate fiindca , zambind simt ca dau din putinul meu altora si ca , la randul meu , iau din ceva al lor . Zambesc multor oameni si nu fiindca asa trebuie , ci fiindca lumea e cumva un loc mult prea plin de incruntare si lacrimi , fiindca imi place uneori sa ma prefac ca nu e asa.
Cand zambesc par copil , ma simt copil , e intr-un fel tot ce mi-a mai ramas din ceea ce eram , atunci cand scoala , dietele pe care ar trebui sa le tin , viitorul meu , munca , timpul si mai ales oamenii , nu erau o problema .
Cam asta aduc anii ... griji si suparari .
Cand zambesc uit ca sunt , in fond , un om trist .
Nu e un verdict si nu stiu sigur daca este un adevar , nu accept sa fiu un om trist , nu-mi inlantui viata in drame , nu mai sunt acel tip de persoana dar cred ca am nevoie ca pentru cateva minute in viata mea , intr-o zi ce se presupune ca ar fi importanta , sa fiu sincera cu mine .
Asta este ceea ce sunt acum , in aceasta clipa , un om trist . Si sunt un om trist zilnic , in microbuz , in ploaie si-n vant , cand zambesc sunt tot asa si mi-am pierdut de mult stralucirea din ochi , a alungat-o ploaia de lacrimi ce nu indrazneste sa mai curga . Nu ma vede nimeni si nu ma aude nimeni , n-am nimic sa arat sau sa spun .
 Sau poate sunt doar eu ... Poate nu mai stiu pe nimeni caruia sa-i pot spune cat de adanc m-au atins unele lucruri si in ce echilibru chinuitor incerc sa ma mentin vesnic , ce bine am invatat sa-mi maschez stare , ca acum , cand as vrea sa spun ceva , nu mai stiu cum .
   Ziua de azi , o apreciez . A fost mai putin rea ca aniversarea mea trecuta , in care abia m-am ridicat de pe covor de lacrimi . Nu mai sunt de mult asa slaba , tristetea si slabiciunea sunt doua lucruri diferite . Trista , poate , dar slaba nu , acum stiu sa-mi traiesc durerea , stiu s-o ignor , stiu s-o accept .
Ziua de azi nu mi-am planificat-o in niciun fel dar mi-a placut sa ma trezesc pe plaja cu doi oameni la care , in felul meu actual si aproape inexistent de a simti , cred ca tin .
Am baut alcool si a fost bine fiindca acesta , in combinatie cu vesnica si adevarata mea slabiciune , marea , m-au adus intr-un fals extaz . Ma simteam fericita si e asa de ciudat sa te simti fericit , am uitat cum e sa te simti asa . Nu-mi mai pasa ca eram aproximativ beata , imi pasa doar ca m-am simtit fericita asa cum de mult nu m-am mai simtit ..
Insa mi s-a spus un nume si n-am apucat sa clipesc cand am simtit ca vad in ceata , si nu de la alcool , ci de la lacrimi . Eram trista . De la o fericire nebuna la o tristete care sa ma readuca la adevarata mea situatie .
Ce greu mi-a fost sa ma stapanesc , daca acum cu greu mai reusesc sa plang , in acel moment parca intreaga mea fiinta imi ignora ratiunea putin tulburata si simteam lacrimi si durere . Le-am oprit la timp pe amandoua... Ca sa gasesc mai incolo un moment de singuratate , sa fiu eu cu mine .
       M-am gandit azi dimineata la tine , la ce-a fost acum un an , la motivul pentru care nu imi place ziua asta si la amintirile pe care urma sa mi le trezeasca . Te-am pierdut acum fix un an . Nu stiu daca si tu m-ai pierdut pe mine si nici nu mai conteaza , nu stiu daca te-ai gandit azi la mine , daca stii ce zi e azi , nu stiu nici macar daca ma mai aflu in inima ta , sau cel putin in minte , cateodata .
Nu stiu si nici nu-mi pasa fiindca azi e despre mine .
Despre tot ce nu pot sa-ti spun si despre tot ce mi-e frica sa-mi spun . A trecut un an si uite-ma aici , tot eu , schimbata in multe privinte , dar nu in privinta ta . Tu ai ramas acolo , undeva . Nu stiu cate zile are un an dar stiu ca sunt peste 300 si cred ca alea in care m-am gandit la tine au fost duble . Nu mai stiu daca am plans .. parca-mi pare o alta viata , nu a mea , nu mai stiu daca mi-e sau nu dor de tine , stiu doar ca nu esti si traiesc astfel aici , singura si nefericita .
Si tu traiesti viata ta , pe care eu n-o cunosc dar nu-mi doresc nimic pentru mine acum , nu prea-mi mai doresc multe ... dar mi-as dori ca tu sa fi macar un pic mai bine decat sunt eu , sper ca m-ai iertat , eu ma chinui inca sa ma iert , ma chinui zilnic .
A trecut un an si parca nici nu l-am simtit , dar am simtit absenta ta , inca o simt si nu stiu cum ar fi acum viata mea fara . Te-am pierdut pe tine si nu stiam ca asta avea sa schimbe atatea si sa insemne atat . Nu stiu daca am mai pierdut pe cineva in afara de tine fiindca m-am obisnuit sa plec , sa nu sper , sa nu ma astept la nimic de la nimeni , nici de la mine . M-am obisnuit asa cum sunt dar pe langa alte pierderi pe care le am si le-am avut , tu ai fost cea mai mare , si inca esti , in fiecare zi .
Chiar si dupa un an .

Ascunsa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu

Aminteste-ti :

Aminteste-ti :

Rasfoiesc :