imbatranita

" If you asked me now who I am , the only answer I could give with any cerainty would be my name. For the rest : my loves , my hates , down even to my deepest desires , I can no longer say whether these emotions are my own , or stolen form those I once so desperately wished to be. " - Evelyn Waugh , Brideshead Revisited 

     Cat despre acum ... despre viata , despre prezxent , despre viitor , nu stiu cate mai am de spus .
Se zice ca trecutul ar trebui lasat acolo unde este , ca nu are rost sa ne ingreunam respiratia din acest moment cu apasarea unei clipe trecute , dar macar trecutul e o certitudine . Trecutul e sigur si vesnic .
Ce cuvinte ar fi potrivite sa descriu clipa de acum , transformarile care se produc sau nu in mine si pe ce drum o apuca aceasta viata nebuna ?
      Poate ca sunt tot eu , la fel cum m-am obisnuit , sa traiesc asa lasand doar soarele sa rasara si sa apuna , fara a stii cum si incotro ma indrept . Nu mai stiu cine sunt , daca am stiut vreodata . Nu doresc sa ma intrebe nimeni nimic , caci nu am niciun raspuns , personal , nu mai am nici intrebari . Nu zic , nu fac , nu vreau , nu stiu .. dar sunt .
Sunt ... cumva , ceva , sunt o incertitudine. Nu stiu ce lucruri sunt cu adevarat clare in viata mea , dar stiu sigur ca eu sunt , ca fiinta , ca suflet , ca spirit , in ceata . As putea spune ca ma simt ca o umbra ce se agata timid de tot ce pare mai stabil  dar n-are destula forta sa se tina strans , sau poate forta aceea care-ti ofera stabilitate , dorinta si .. apartenenta de ceva , sta nemiscata acolo in mine , asteptand poate niste vremuri mai bune ? Sau poate mai rele .
 Nu-mi doresc prea multe , sunt de-o calmitate parca moarta si nu stiu ce ma ingrozeste mai tare , monotonia devenita acum parte din mine sau frica ca ceva s-ar putea intampla si m-ar putea dezechilibra din aceasta viata plina de nimic ... Dar nimicul nu doare .. nu doare prea tare . Nimicul doar este si traiesti cu el .
Se spune ca trebuie sa ai rabdare dar ma simt de parca am asteptat ceva toata viata mea si n-am primit , pana acum , nimic .. asa ca nu mai astept si nu mai sper , doar las zile in sir , ore si saptamani , luni si poate ani , sa tot treaca .
       Mi-ar placea macar sa mai am puterea , starea , nevoia de a mai scrie ... Mi-e dor sa scriu din inima , sa mi se ingramadeasca cuvinte in minte si-n suflet mai mult decat  mi-e dor de oameni . Cateva randuri au fost umplute de nimicul vietii mele si deja ma simt sfarsita , obosita si batrana ...
Mi-as dori sa pot sa mai vorbesc despre putinele lucruri ce mai reusesc acum sa trezeasca ceva in mine , o sclipire , un zambet , o bucurie . E tot ceea ce nu m-a parasit , crengile copacilor aplecate peste banca pe care-mi place atat de mult sa stau si sa ma gandesc la golul in care ma aflu , pe care-mi place sa stau de vorba despre tot nespunand , de fapt , mai nimic . Mai am razele soarelui si acesti copii ce alearga de colo colo nestiind ce le pregateste aceasta viata . Sunt asa mici si curati , nicio suferinta nu le-a umbrit chipul iar ochii lor luminosi imi amintesc parca de ai mei ... si ma simt din nou , batrana . Si stiu ce tinerete coplesitoare mi se scurge prin vene dar parca tot oxigenul mi se blocheaza si respir asa de mult natura asta , marea , valurile , aerul diminetii ca parca asta ar fi singura mea salvare ... si cand respir asa , ma simt umana , ma simt vie , ma simt tanara . Si totusi.., nu pot sa cuprind cu plamanii mei neputinciosi tot ce mi-ar trebui ca sa capat putina bucurie ... reusesc doar sa descopar putina viata , dar nu destula cat sa simt ca traiesc . Poate ca e adevarat , batranetea si tineretea nu se refera la varsta .

Ascunsa

Iunie - 17

Am fost speriata de venirea acestei zile si temerile mele n-au avut doar cauza , ci si efect .
Ziua mea de nastere obisnuia sa fie in copilarie un motiv de bucurie , ce greu se aseaza trecerea timpului peste un om ! E ca si cum ieri tot ce-ti doreai era un tort iar azi te-ai multumi cu mai putin dar care valoreaza ,cumva , mai mult .
Anul asta am avut si tortul ... dar n-am avut .. " viata " .
Nu mi-a fost teama de dezamagirile pe care oamenii mi le-ar putea aduce ci de dezamagirile pe care mi le-as putea aduce eu insami , de lupta interioara ce e vesnic acolo  dar e asa ascunsa ca rareori ma mai gandesc la ea.... Iar ziua asta urma sa ma faca sa ma gandesc la mine , la viata mea si la anii mei . La ce-am fost in acesti ani . La ce-am fost in ultimul an .
Am asteptat varsta asta fiindca acesta ar fi trebuit sa fie momentul in care atingeam  "implinirea " .. Doar copiii isi fac in minte un drum ce urmeaza sa-l duca linistit la o comoara si cand o atingi , dobandesti tot ceea ce-ti doreai .
Am fost un copil si tare mult as vrea sa mai fiu .
Vad zilnic atatia oameni carora le zambesc cu bucurie , caci asa am fost eu toata viata , am stiut si mi-a placut sa zambesc , poate fiindca mie nu mi-au zambit niciodata prea multi sau poate fiindca , zambind simt ca dau din putinul meu altora si ca , la randul meu , iau din ceva al lor . Zambesc multor oameni si nu fiindca asa trebuie , ci fiindca lumea e cumva un loc mult prea plin de incruntare si lacrimi , fiindca imi place uneori sa ma prefac ca nu e asa.
Cand zambesc par copil , ma simt copil , e intr-un fel tot ce mi-a mai ramas din ceea ce eram , atunci cand scoala , dietele pe care ar trebui sa le tin , viitorul meu , munca , timpul si mai ales oamenii , nu erau o problema .
Cam asta aduc anii ... griji si suparari .
Cand zambesc uit ca sunt , in fond , un om trist .
Nu e un verdict si nu stiu sigur daca este un adevar , nu accept sa fiu un om trist , nu-mi inlantui viata in drame , nu mai sunt acel tip de persoana dar cred ca am nevoie ca pentru cateva minute in viata mea , intr-o zi ce se presupune ca ar fi importanta , sa fiu sincera cu mine .
Asta este ceea ce sunt acum , in aceasta clipa , un om trist . Si sunt un om trist zilnic , in microbuz , in ploaie si-n vant , cand zambesc sunt tot asa si mi-am pierdut de mult stralucirea din ochi , a alungat-o ploaia de lacrimi ce nu indrazneste sa mai curga . Nu ma vede nimeni si nu ma aude nimeni , n-am nimic sa arat sau sa spun .
 Sau poate sunt doar eu ... Poate nu mai stiu pe nimeni caruia sa-i pot spune cat de adanc m-au atins unele lucruri si in ce echilibru chinuitor incerc sa ma mentin vesnic , ce bine am invatat sa-mi maschez stare , ca acum , cand as vrea sa spun ceva , nu mai stiu cum .
   Ziua de azi , o apreciez . A fost mai putin rea ca aniversarea mea trecuta , in care abia m-am ridicat de pe covor de lacrimi . Nu mai sunt de mult asa slaba , tristetea si slabiciunea sunt doua lucruri diferite . Trista , poate , dar slaba nu , acum stiu sa-mi traiesc durerea , stiu s-o ignor , stiu s-o accept .
Ziua de azi nu mi-am planificat-o in niciun fel dar mi-a placut sa ma trezesc pe plaja cu doi oameni la care , in felul meu actual si aproape inexistent de a simti , cred ca tin .
Am baut alcool si a fost bine fiindca acesta , in combinatie cu vesnica si adevarata mea slabiciune , marea , m-au adus intr-un fals extaz . Ma simteam fericita si e asa de ciudat sa te simti fericit , am uitat cum e sa te simti asa . Nu-mi mai pasa ca eram aproximativ beata , imi pasa doar ca m-am simtit fericita asa cum de mult nu m-am mai simtit ..
Insa mi s-a spus un nume si n-am apucat sa clipesc cand am simtit ca vad in ceata , si nu de la alcool , ci de la lacrimi . Eram trista . De la o fericire nebuna la o tristete care sa ma readuca la adevarata mea situatie .
Ce greu mi-a fost sa ma stapanesc , daca acum cu greu mai reusesc sa plang , in acel moment parca intreaga mea fiinta imi ignora ratiunea putin tulburata si simteam lacrimi si durere . Le-am oprit la timp pe amandoua... Ca sa gasesc mai incolo un moment de singuratate , sa fiu eu cu mine .
       M-am gandit azi dimineata la tine , la ce-a fost acum un an , la motivul pentru care nu imi place ziua asta si la amintirile pe care urma sa mi le trezeasca . Te-am pierdut acum fix un an . Nu stiu daca si tu m-ai pierdut pe mine si nici nu mai conteaza , nu stiu daca te-ai gandit azi la mine , daca stii ce zi e azi , nu stiu nici macar daca ma mai aflu in inima ta , sau cel putin in minte , cateodata .
Nu stiu si nici nu-mi pasa fiindca azi e despre mine .
Despre tot ce nu pot sa-ti spun si despre tot ce mi-e frica sa-mi spun . A trecut un an si uite-ma aici , tot eu , schimbata in multe privinte , dar nu in privinta ta . Tu ai ramas acolo , undeva . Nu stiu cate zile are un an dar stiu ca sunt peste 300 si cred ca alea in care m-am gandit la tine au fost duble . Nu mai stiu daca am plans .. parca-mi pare o alta viata , nu a mea , nu mai stiu daca mi-e sau nu dor de tine , stiu doar ca nu esti si traiesc astfel aici , singura si nefericita .
Si tu traiesti viata ta , pe care eu n-o cunosc dar nu-mi doresc nimic pentru mine acum , nu prea-mi mai doresc multe ... dar mi-as dori ca tu sa fi macar un pic mai bine decat sunt eu , sper ca m-ai iertat , eu ma chinui inca sa ma iert , ma chinui zilnic .
A trecut un an si parca nici nu l-am simtit , dar am simtit absenta ta , inca o simt si nu stiu cum ar fi acum viata mea fara . Te-am pierdut pe tine si nu stiam ca asta avea sa schimbe atatea si sa insemne atat . Nu stiu daca am mai pierdut pe cineva in afara de tine fiindca m-am obisnuit sa plec , sa nu sper , sa nu ma astept la nimic de la nimeni , nici de la mine . M-am obisnuit asa cum sunt dar pe langa alte pierderi pe care le am si le-am avut , tu ai fost cea mai mare , si inca esti , in fiecare zi .
Chiar si dupa un an .

Ascunsa

Tacere

Neatinsa tacere ce se scurge prin mine , din mine , demonstreaza ca , uneori , chiar si viata iti raspunde prin tacere . Se zice ca tacerea e un raspuns dar nu mai stiu care mi-a fost intrebarea , nu mai stiu care mi-e scopul si abia daca mai recunosc drumul .
Au aparut cateva schimbari , daca sunt bune sau rele , sa-mi spuna timpul , dar toata aceasta oboseala fizica si prea putinul somn  imi distrage inima si mintea de la tot ce-ar putea fi greu in jurul meu . Cum ar fi sfarsitul asta ..
E mai placuta greutatea de pe brate , din picioare , decat cea din inima .
Iar " tu " , presupun ca mi-ai respectat decizia sau pur si simplu ai simtit ceea ce am simtit si eu , faptul ca lucrurile si relatiile au , deseori , nevoie de un sfarsit si cred ca am trecut amandoi prin suficiente ca sa nu ne mai speriem de lucrurile acestea , sau de durerea de dupa..
Situatia a facut sa nu simt prea multe , legat de tine , legat de faptul ca am incetat sa ne mai spunem orice , acum , abia daca-mi amintesc despre cum era sa ma gandesc la tine , fiindca nu , nu cred ca ma gandesc la tine , cred ca ma gandesc la absenta ta .
Nu ma doare , fiindca nu simt nimic , ca si cum nu am timp sa simt , dar cred ca uneori e mai bine in felul asta. Am o oarecare parere de rau fiindca o sa-mi fie greu sa mai capat vreodata privirea pe care o primeam doar de la tine , am un simplu sentiment ca parca totul s-a terminat prea repede si cumva , prea fara sens .
Daca a fost ceva intre noi doi , niciunul n-a spus nimic , asteptand poate ocazia potrivita , pana cand a disparut posibilitatea de a mai exista una ... asa ca acum suntem doar noi , despartiti de un vid al tacerii pe care n-as vrea sa-l sparg . Noi nu am vorbit niciodata prea mult , noi vorbeam tacand , dar ne placea sa tacem impreuna .. mie imi placea sa tac cu tine , acum tac singura .
Mi-ar fi placut totusi sa stiu ce-ai simtit tu si mai ales , ce-am simtit eu sau macar , daca am simtit . Mi-e frica sa ma intreb  fiindca oricare va fi raspunul , nu voi vrea sa-l accept . Asa ca acum suntem amandoi cu vietiile noastre , pe a ta n-o stiu , ca sa o pot scrie aici dar cred ca nici pe-a mea n-o mai cunosc .. oboseala si drumurile , diminetile de vara si serile cu prea mult somn imi obosesc intreaga fiinta suficient cat sa nu mai pot privi golurile pe care reuseai , cumva , sa le umpli .
Asta este ceea ce mi-am dorit , dar nu ma intreba daca sunt fericita , fiindca tare mi-e teama ca nu .

Ascunsa

Linistit final

                                          " As fi vrut sa te pastrez in brate
                                             asa cum tin trupul copilariei , in trecut ,
                                             cu mortile-i nerepetate .
                                             Si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut . " - Nichita Stanescu

   Intamplarea de azi , mi-ar placea sa ti-o relatez , sa ti-o relatez tie si .. poate mie . Sa vorbesc cu mine insami ca si cum as fi altcineva , ca si cum n-as fi trait pe piele toate cate voi spune , mi-ar parea un pic... nepotrivit  in situatia asta . Aceste cuvinte , pe care tu nu le vei citi niciodata , nu le vei stii , nu le vei simti .. le scriu eu , caci sunt despre " noi " , desi " noi " n-a existat vreodata .
Imi mai ramane astfel sa-ti spun ceva despre tine... si poate foarte un pic despre mine .
    Incep prin a-ti spune ca probabil nu vom mai vorbi , asa e corect , asa trebuie . Chiar si asa , promit ca , atunci cand voi considera ca nu-mi pricinuieste rau , ma voi gandi , din cand in cand , la tine .. si la cum ar fi fost daca...
Daca n-ar fi fost asa dificila viata , " relatia " noastra si insasi trecutul . Trecutul nostru pe care l-am trait alaturi de alti oameni ce ne-au schimbat asa cum o stim amandoi . Cred ca ai fost , intr-adevar , un om trist . Cred ca si eu am fost si , desi n-am recunoaste-o niciunul , poate ca inca mai suntem . Nu stiu , nu ma gandesc la asta , dar as vrea sa stii ca inteleg .
Inteleg ca ceea ce esti acum se datoreaza a ceea ce a fost viata ta inainte , stiu ca te-au schimbat oamenii , ranile si orgoliul , pentru ca si pe mine m-au schimbat . Poate ca intre noi a existat mereu o legatura tacuta dar stransa , asa cum au doar oamenii care se inteleg reciproc desi nu-si vorbesc niciodata despre asta . Poate ca si tu ai stiut , in felul tau , ca sunt la fel de adancita in ganduri si rani , precum esti tu . Sau poate ca a fost doar ceva simplu de care am avut amandoi , inconstient , nevoie .
E ciudat , cumva , sa vorbesc deja la trecut . Nu dau niciun verdict , poate e doar o scara pe care trebuie sa urcam , poate ne vom regasi intr-un fel sau altul sau poate ca , intr-adevar , aici s-a terminat . Viata mi te-a adus imprevizibil in cale deci presupun ca la fel de imprevizibil mi te va si lua ... Gandindu-ma la clipa asta, in care scriu , nu pot sa spun decat ca pentru noi nu va mai exista un drum comun , probabil niciodata .
A inceput intr-o zi de octombrie pe care nu m-am obosit sa o retin fiindca nu am crezut , vreodata , ca vei conta . Si n-ai contat , luni in sir si nici macar nu mi-am dat seama cand acest lucru a inceput sa se schimbe . Poate cand te-am imbratisat prima oara , cand m-ai facut prima oara sa zambesc , sa rad , sa plang , sa-mi lipsesti ? Nu stiu cand , dar cert e ca s-a intamplat . Finalul este , cumva , mai sigur . S-a intamplat azi , in acest iunie calduros , cand usile microbuzului s-au deschis in fata ta si a ... fetei pe care o sarutai . Usi in spatele carora ma aflam , inevitabil , eu . Crezi in destin ? Ce altceva , ar fi putut potrivi mai bine aceste momente ?
N-am sa-ti pot spune niciodata cum a fost , pentru mine, atunci . Am simtit doar inima batandu-mi repede , picioarele blocate , ceva intepator  , undeva , printre coaste si gandul ca trebuie sa plec , de frica sa nu ma observi  si sa ghicesti , cumva , ce se petrece cu mine. M-am linistit pe parcurs , fragilul sentiment de a plange a disparut si m-am gandit ca daca exista vreun Dumnezeu , mi-a raspuns cu adevarat la intrebarea "Ce sa fac ? "
Printre certuri , romanticisme , dezamagiri si vorbe am tot oscilat in ultima vreme si nu stiam , unde sa ma indrept . Sa accept vreun fel de sentiment pentru tine sau sa le resping pe toate ? Iar raspunsul mi s-a aratat glorios , neasteptat dar atat de adevarat , in fata ochilor .
Ti-am surprins zambetul , ai un zambet frumos .. m-am gandit ca nu ai zambit , probabil niciodata asa , datorita mie . Cred ca meriti sa zambesti , chiar cred .
Vreau sa stii ca nu plec acum fiindca ai ales ceea ce iubesti , sau ceea ce crezi ca iubesti , nici pentru ca ai sarutat-o , fara sa stii ,  in fata mea , am suportat in viata mea imagini mai dureroase de atat , si sunt inca aici ... as vrea sa stii ca plec fiindca mi-ai spus ca ma iubesti .
Te-am rugat sa nu ma minti niciodata , sa nu te joci cu doua cuvinte ce separa lumea , in viziunea mea , dar ai facut-o iar consecintele sunt acestea .
     
Sunt .... aproape multumita de propria persoana . Poate ca lacrimile si ranile din trecut m-au facut , acum , sa nu vars niciuna pentru tine . Poate a fost faptul ca stiu ca nu mi-e data mie nici dragostea , nici fericirea prea mare . Stiu ca sunt dezamagita , constant , de tot si toate , de ce ai fi schimba tu aceasta regula ?
Credeam ca avem ceva , dar cred ca tot ce-avem acum e nimic , si e bine , daca esti fericit .
Mai cred si ca-mi vei lipsi ,.. poate o sa plang , mi-as dori ce-i drept .. Am sa ma uit din cand in cand la pozele tale , am sa-mi amintesc , inevitabil , cum au fost aceste luni " cu tine " . Nu conteaza ce-ai sa-mi spui de acum , fiindca n-am sa ma mai intorc , dar as vrea sa stii ca nu te urasc si ca , din nou , inteleg .
Sunt linistita si  probabil  trista . Daca are vreun sens ... poate ca sunt resemnata .
E inca un final , sunt obisnuita cu atatea , sper ca ziua de maine sa fie , totusi , blanda .

Ascunsa