miercuri, 13 mai 2015

incapabilitatea de a atinge

" I mean , I have the feeling that something in my mind is poisoning everything else. " -Vladimir Nabokov


Imi ratacesc prin inima cuvinte si mi-e greu sa le gasesc , sa le prind , sa le astern pe foaia goala si rece , asa cum sunt acum , ochii mei .
Stralucirea cu care erau obisnuiti a disparut de mult , odata cu sentimentul copilariei ce se agata inca de mine, odata cu tine , odata cu voi , cei ce erati adunati undeva in mine si cand nu aveam destul eu , aveam destul voi .
Erati motivul stralucirii mele , invizibila pentru altii dar atat de vizibila pentru mine , erati ceea ce aducea in mine suvoiul de cuvinte necesar ca sa pot sa insir cate putin din tot ceea ce construia interiorul meu fragil . Si uneori ochii mei plageau , datorita voua , acum sunt uscati si singuri .
Cuvintele de parere de rau nu-si mai au rostul ,am distrus ce-a fost pretios , cand n-am mai putut sa protejez intre palme , am spart acel mic glob pana a inceput sa ma zgarie , asa ca l-am strans mai tare si s-a facut praf si s-a scurs ca nisipul printre palmele mele insangerate si l-a dus vantul departe , ca acum nu-l mai pot gasi si-am renuntat sa mai caut. Si-am ramas asa , singura , sa ma uit cum mi se scurge durerea din inima , prin maini si in timp , ploaia a spalat urmele rosi ce-mi acopereau viata , dar n-a putut s-a vindece si cicatricele adanci ce au ramas . Le-a tot inecat si le ineaca in infinita ei cadere , dar cand egoistele raze de soare apar , mainile mele se usuca si-mi pot vedea cicatricele , asa profunde , sculptate ca niste torfee in tot ce-a fost , candva , fin. Trofee ce-mi amintesc ca am avut in mana mea ceva asa pretios , sau ceva ce am perceput eu ca fiind pretios , asa pretios ca s-a luat de la mine .. sau ca am alungat eu . Acum mai port cu mine doar amintirile a ceea ce-am avut , invelite bine in bandaje superficiale de fericire , de tacere , de speranta .
Dar in fond , dupa atata timp , desi am invatat sa-mi controlez dureroasa tremurare de maini , tot nu sunt capabila sa tin in mana ceva fragil , ca un om , ca un suflet . Ma prabusesc , distrug , alung . Aceasta sunt si mi-e mai simplu sa am mainile pline de florile primaverii .. decat de suflarea fierbinte a unei persoane . Mi-e greu acum sa mai ating ceva , de frica sa nu-mi sangereze cicatricele iar pe fata mea n-am sa pot sa arat durerea ce-mi strabate tot corpul , toata viata . Cu greu mai sunt capabila sa mangai fara sa zgari , cu greu mai pot sa ma uit si sa vad iar ochii mei nu sunt nici veseli , nici tristi , doar goi , umpluti uneori cu iluzii.
Din timp in timp , o urma de speranta imi face putin mainile sa tremure , dar pustietatea pare ca mi-e infasurata de suflet si nu pot sa pastrez , in final , nimic . Asa ca imi acopar propria fata dezvelita de emotii cu minile , ca sa le mai incalzesc raceala , in amurg ... caci ma am doar pe mine , si e mai bine .

Ascunsa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu

Aminteste-ti :

Aminteste-ti :

Rasfoiesc :