Te-am descoperit abia acum ?

" I wasn't actually in love , but I felt a sort of tender curiosity . " - F.Scott Fitzgerald 

    Am inceput sa cred constant ca sunt puternica . Puternica sa plec , sa raman si sa inchid ochii cand lucrurile nu merg bine , sufiecient de stapana pe mine sa pot sa accept ce-mi ofera viata si sa o las , uneori , sa decida ea pentru mine . Fara dramatizare , fara lacrimi , doar tare . Sentimentul de singuratate , nesiguranta si nefericire .. poate ca incep sa faca parte din tine incat nu te mai deranjeaza asa tare . Si intelegi ca viata e o schimbare , uneori nefericita , dar inca o schimbare . 

      Chiar si asa , oamenii sunt fiinte surprinzatoare .. 

Tu m-ai surprins , sau eu m-am surprins pe mine , nu stiu inca ce sa cred . Am inceput sa scriu mai mult despre frumusetea naturii si mai putin despre uratenia oamenilor , uratenia mea .. fiindca imi doresc pace , e prea greu de atins , dar nu pot sa-mi mai umplu sufletul cu dezamagiri si trairi dionisiace , ca sa ma prabusesc iar . Am ajuns cu greu aici , la starea de "relativ echilibru " , nu pot sa-mi distrug efortul pentru ceva asa trecator precum un om , un sentiment sau o relatie , orice fel de relatie .

      Dar azi am sa scriu despre tine , fiindca ai facut ceva diferit si fiindca ai trezit , putin  , inima mea adormita de mult . 

Oamenii cunosc alti oameni si dintr-o data , dupa o coversatie , o privire sau o legatura invizibila , din nu stiu ce motiv existenta , incep sa se apropie . O apropiere care poate sa te salveze , sau sa te distruga . Uneori , ambele . Dar lucrurile se misca , merg intr-o directie pe care o recunosti si astfel singuratatea este inlocuita de siguranta , de sentimentul de apartenenta , ca si cum ai ceva si ceva te are pe tine iar consecintele dispar , pana in momentul in care , inevitabil , fiecare realizeaza ca si-a lasat sufletul in mainile altcuiva si nu stiu ce e mai greu , sa-ti dai sufletul sau sa tii un suflet ? 

Asa incep .. groaznic de frumoasele relatii  , care ajung , deseori , destul de des in cazul meu , la mici tragedii despre care sa scrii ... sau mari tragedii . 

Dar cu tine n-a fost nimic de genul asta . 

Nu te plac . 

Nu-mi place in mod deosebit felul tau de a fi , nu am avut prea des conversatii care sa imi dea macar iluzia ca suntem .. prieteni sau ca , simplu ,  suntem ceva. 

Stiu ca la inceput , imi displacea felul tau vesnic neserios de a fi , nu intelegeam de ce te agati de mine , asa ca te-am ignorat , mi-am continuat viata in asa fel incat tu n-ai parut in plus sau in minus foarte multa vreme ..

Nu-mi place nici macar cum arati , si stiu cat de ipocrit suna asta , dar n-ai fost niciodata genul cu care as vrea sa mananc clatite candva .. nu mi-am dorit , niciodata , nimic de la tine . Cand nu am vorbit , nu mi-ai lipsit . 

Si a fost un alt fel de inceput , cum nu-mi placea nimic deosebit la tine , nu am luat in calcul ca asta se va schimba vreodata , apoi m-ai imbratisat pentru prima oara si acum imi amintesc ca ala a fost primul moment cand am gasit cu adevarat ceva deosebit la tine . Nu-mi placea nici macar vocea ta .. acum m-am obisnuit cu ea , dupa atatea luni vocea ta imi pare , pur si simplu , normala , e a ta si asta "inseamna , brusc , ceva." 

Parca nu-mi mai pasa ca , de fapt , nu suna bine ...

M-ai imbratisat si a fost genul meu de imbratisare , imbratisarile spun atat de mult si imi par cea mai profunda forma de afectiune , siguranta si .. caldura . Iar tu m-ai imbratisat frumos , profund si afectuos , inconstient probabil , m-ai facut sa simt ca sunt importanta si ca si tu contezi pentru mine.

Dar timpul a trecut si iluzia s-a risipit incet , incet .. si nu stiu cum a inceput sa-mi fie necesara prezenta ta .. sau sa-ti simt ,cumva, absenta ? A inceput sa ma afecteze ignoranta si neseriozitatea ta , sa-mi doresc sa te ignor intentionat , sa-ti simt lipsa iar toate lucrurile care nu-mi placeau la tine , acum le accept si mi-ai parea , cel putin ciudat , fara ele . 

Am observat de curand ca ai ochi frumosi dar imi plac mai mult mainile tale .. asa de potrivite . Si-mi place sa stau cu tine , desi nu vorbim nimic deosebit .

Nu stiu exact ce s-a schimbat , fiindca verbal nu ne-am apropiat , dar e ca ceva nevazut intre noi ce ma face sa am nevoie de tine , si poate si tu de mine . 

La inceput vorbeam cu tine doar pentru ca nu aveam altceva de facut , doar fiindca erai acolo , acum sunt eu aici , ca sa vorbesc cu tine , mai e nevoie sa spun cat ma "chinuie" situatia , cat nonsens gasesc in ea , in mine? Cum e posibil sa am nevoie de cineva care mi-a fost vesnic indiferent , care-mi displace ? E doar obisnuinta sau cumva .. te-am descoperit abia acum ? 

Era 26 aprilie cand mi-ai pus ce-a mai neasteptata intrebare .. dar ce m-a uimit a fost ca n-am stiut ce sa raspund si ca , chiar si acum ma mai gandesc .. 

Ai atins ceva in mine , iar acum mi-e frica ca , daca "vom" fi , te voi pierde , dar daca nu "vom" fi , ma voi pierde pe mine ..... nu e inca tarziu sa plec .

Ascunsa

 

" E ok "

" You are a storm child , full of wounded words , and hurricanes of emotion . Remember not to let your own whirlwinds carry you away .  " - Storm Child , Nikita Gill

A trebuit sa respir adanc , inainte sa-mi las degetele timide sa simta cum e sa scrii din nou .. povestea vietii mele , o pagina din aceasta poveste . 

N-am mai trecut pe aici , si mi-a fost dor .. parca de mine , parca singurele momente in care vizualizez cu adevarat locurile , oamenii si senzatiile pe care le simt zi de zi sunt acelea in care-mi dau frau liber acelor sentimente pe care , uneori , nici eu nu stiu ca le am . Sentimente pe care am nevoie sa le astern aici ca sa stiu ca  exista .

Uneori .. e doar greu sa scrii , uneori nu ai timp iar alte ori .. nu ai ce . Cred ca uneori viata iti ia , rareori iti da , si uneori iti ia ceva si-ti da altceva . Poate ca mi-a luat puterea de a scrie si mi-a dat  puterea de a fi eu cu mine . E greu sa explic , si aceasta neputinta ma doare , nu-mi doresc sa plece de la mine  scrisul , dar e vina mea ca nu incerc sa opresc asta . Am simtit .. impacare , si pace , in ciuda tuturor lucrurilor care merg impotriva mea , e asa mult zgomot in preajma si parca ma aflu intr-un micut cerc de liniste , un cerc  pe care nu vreau sa-l parasesc , dar unii trag de mine , sa ma scoata de acolo iar eu nu trag de ei sa-i iau langa mine , ii imping , sa plece .

Chiar daca .. asta inseamna singuratate . 

Aflata in cercul meu de pace , ma simt puternica , e ca si cum nu-mi dispalce sa vad ce oameni pleaca de langa mine , pretiosii , simplii si la fel de neputinciosii mei oameni , indispensabilii mei oameni . Sa le privesc drumul , ce se departeaza de al meu , imi pare ceva firesc , dar gandul ca intr-o zi vor fi asa departe ca nu-i voi mai putea vedea , ma infricoseaza si strange cercul tot mai mult ca trebuie sa stau intr-un picior ca sa incap in el .. 

Ma intreb daca in timp , citind ce scriu azi , voi mai intelege ceva...cand e asa greu sa inteleg chiar acum , si daca alti ochi citesc asta , vor putea sa descifreze oare , in ce conditie ma aflu de fapt , daca merg oare spre mai rau sau spre mai bine ?

Intr-o formula mai simpla , cred ca viata mea s-a desfasurat in ultima vreme sub forma a doua cuvinte : E ok.

Cand prietena ta cea mai buna se schimba si tipa la tine despre propria ta schimbare , cand foloseste cuvinte care nu se aflau in vocabularul ei inainte , cuvinte care-ti amintesc de prietenii ei , nu si ai tai si cand nu poti sa vorbesti cu ea despre felul in care vezi tu lucrurile si felul in care te deranjeaza ceva ... e ok . 

Fiindca oamenii se schimba , la fel si eu si poate ca la fel si ea .. 

Mi-ar fi placut sa ma asez cu ea pe un sezlong , cum obisnuiam sa facem si sa-i spun si ei ceea ce cred ca am inteles eu , ca poate nu ne-a fost dat sa fim prietene mai mult de atat .. as vrea sa o rog .. sa taca .

Tot trecutul meu , toate ranile pe care le-am acumulat si toti oamenii pe care i-am pierdut m-au facut sa-mi doresc , la finalul unui drum , tacere . Cand oamenii incep sa vorbeasca .. incep de fapt sa urle , sa urle reprosuri si frustrari personale , neajunsurile si durerile , singuratatea pe care celalalt n-a fost in stare sa o umple cu prezenta sa si afectiunea ce lipseste la sfarsitul de zi , sentimentul ca te ai doar pe tine .. e mereu din vina celuilalt . Asa ca as vrea sa-i spun doar sa nu mai vorbeasca atat , fiindca daca ea incepe sa vorbeasca , eu n-am sa ma mai pot opri . Si-am sa vorbesc pana n-o sa mai avem ce sa ne spunem si toata prietenia va ramene o amintire urata cand stim ca am fost , gasindu-ne , cele mai norocoase persoane. Am inteles cat e de important sa iti termini relatiile in tacere , ca doi oameni ce-si tin pentru ei durerea , ca sa nu-l mai impovareze pe celalalt cu ea , sunt obosita sa-mi traiesc restul zilelor cu sentimentul de vina , vina ca n-am tacut , ca n-am putut , ca n-am stiut .. si ca am plecat . 

Deja fac asta , deja imi port cu fiecare rasuflare si cu fiecare dimineata in care o iau de la capat .. amintirile dureroase de care nu mai pot sa vad tot ce-am avut frumos langa oamenii trecutului meu , asa ca te rog sa taci , caci nu mai vreau nimic in plus ..

Oamenii se schimba , ne cladim propriile noastre drumuri si poate ca uneori nu ne mai putem intersecta .. poate ca am trait ceva frumos si as vrea sa simt din nou afectiune , as vrea sa pot sa ma uit din nou in ochii tai, as vrea sa pot sa-ti spun ca imi lipsesti . Dar nu tu , nu-mi lipseste ceea ce esti , imi lipseste ceea ce erai , ceea ce eram si ceea ce aveam , felul in care eram impreuna , nu-mi plac minciunile si nu pot pastra o prietenie doar pe baza a ceea ce obisnuia sa fie ... si e ok . 

Poate ca certurile , vorbele si schimbarile ce s-au petrecut in noi s-au acumulat asa mult ca nu ne mai cunoastem  , poate am zis de prea mult ori ce nu trebuia si  nu mai stiu acum sa vorbesc despre asta ..

Mai stii ziua aceea infiorator de lunga pe care am petrecut-o impreuna dupa acele vorbe pe care ni le-am zis..acea zi mi-a aratat ca locul meu nu mai e langa tine si langa prietenii tai . Am nevoie de voi , caci mi-e frica de singuratate , nu fiindca n-as suporta-o , ci fiindca n-as stii cand se va termina ..

Si in ciuda celorlalti pe care-i am in viata mea .. nu cred ca ar compensa lipsa ta , fiindca si ei imi par uneori la fel de falsi precum e ceea ce avem acum . Prietenia asta imi pare o piesa de teatru , vom mai fi sincere una cu alta candva , sau aici e sfarsitul ? 

Mai stiu sa vorbesc adevarat despre noi ? Vezi , de aia mai bine tac si eu , si tu .. sa vorbeasca viata despre asta , ca eu una nu mai stiu , dar as vrea sa nu suferi , daca plec sa intelegi ca e ok , si ca nu e vina ta , oamenii sunt fiinte mult prea instabile si preocupate de ei insisi ca sa poata mentine , cu adevarat , ceva. Dar n-am sa uit niciodata cat ai incercat .. si cum am incercat si eu , in felul meu paranoic si usor depresiv de a fi. 

Ascunsa 

Noapte de aprilie

" They told me it's bad for my heart , I told them it was already cold . " - Narrai

Nu m-am asteptat niciodata ca viata mea sa devina asa cum este acum , uitandu-ma in urma , asta este o parte din ceea ce visam cand eram copil . 

Muzica e la maxim asa ca atunci cand ies afara , abia mai pot sa aud linistea , iar ideea ca " iti sangereaza urechile " , pare pe bune .. Ma simt , intr-un fel inconfortabil , as vrea sa cant , ca majoritatea celor de acolo, odata cu cei ce ne privesc de sus , de pe scena , dar stiu prea putine versuri iar ei le canta prea bine si suntem cu totii intr-o transa .

In spatele meu , in stanga , in dreapta si in fata urla persoane versuri despre viata si imi pare rau ca nu am destul timp sa ii observ pe fiecare , sa-mi dau seama ce simt ei cand recita pe ritm lexeme nesfarsite , sau daca simt ceva ..sau daca eu simt ceva.

Si toate mainile sunt in aer intr-un du-te-vino continu si ma gandesc la ce senzatie au ei .. acolo sus pe scena , cand nici nu e nevoie sa mai cante fiindca totul glasurilor noastre ii acopera pe ei , cand vad miscarea continua a mainilor noastre si speranta din ochii nostri , ca parca ei sunt lumina in intunericul mult prea greu din mintea unor copii , caci in fond , ce suntem noi pentru ei , daca nu copii care au nevoie de o flacara pe drumul asta neclar si ce sunt ei , daca nu cei ce ascund lumina printre versuri ce trebuie ascultate cu inima , nu doar cu urechile . Se pleaca in fata noastra , dar noi ne plecam inimile in fata lor si glasurile noastre ii striga nesfarsit pe nume , ma dor palmele caci le-am apropiat prea mult si prea repede una de alta .. si sunt imbatata de aceasta senzatie , mi-a parut asa profunda ca parca deja am uitat-o , nu-mi mai amintesc , am fost acolo acum cateva ore sau acum cativa ani.....

De ce e viata asa nedreapta , scrijeleste pe inimi , in minte si uneori chiar pe trup tot ce-i mai greu de dus cu tine , tot ce te-a durut mai tare in existenta ta anosta dar ineaca in valul uitarii tot ce-ai trait mai frumos si mai profund .. si cum sa scriu acum , ce-am simtit atunci , cand parca totul e in ceata .. Cum sa reproduc gustul intepator de alcool cu lamaie , cand mi-a luat doar cateva secunde ca sa nu-l mai simt . Sa fie asta viata mea ? Mi-am dorit sa ajung aici si sunt recunoscatoare , dar nu sunt fericita . 

Sunt nemultumita ca par stearsa din peisaj cand toti ceilalti par incadrati , parca-s o umbra pe perete dar poate asa e firea mea . Poate am stat prea multi ani sub o aspra educatie , poate am citit carti si am preferat , poate , de prea multe ori , sa tac .. poate ca lor nu am ce sa le spun , poate ca ma pricep sa vorbesc cel mai bine  cu mine si uneori , nici mie nu mi-as mai spune nimic ... Sau poate ca asa sunt eu.. sau asa m-am invatat sa fiu . 

Dar cand am fost stransa de bratele unui strain , am simtit vesnica durere din mine cum se scurge .. am inchis ochii cateva secunde , dar stiu ca nu-mi permit mai mult , sau poate trebuia sa mai profit un pic . 

" De ce e viata in halul asta de nebuna  ? " Am trecut de cateva ori pe langa acest strain si nu cred ca m-a vazut vreodata , nu-mi imaginam si nici nu-mi doream sa vorbesc vreodata cu el , doar il urmaream cand imi aparea , de-a lungul timpului , intamplator in cale doar fiindca-mi parea ... interesant . 

Cativa ani mai tarziu , e in dreapta mea si se uita fix spre scena si e inalt incat crestetul meu e abia la cotul lui iar eu imi intind capul cat pot de mult sa pot sa-l cuprind cu privirea , nu cred ca ma vede de acolo de sus ... 

Si dintr-o data se uita la mine si zambeste , imi pare pentru prima oara de cand " il stiu  " , frumos si cu ochii albastri . Un pic mai tarziu facem cunostinta , dar eu stiam de atata vreme cum il cheama .. si chiar mai mult , dar continui jocul ..

Iar acum imi spun ca dintre toti oamenii din lume , nu m-as fi asteptat vreodata sa ma aflu in bratele lui .. si sa-i simt buzele si mainile calde si lungi . 

Viata e nebuna si n-are nimic de spus in apararea ei iar momentele ca astea trec .. ca toate momentele de altfel , diferenta este ca unele raman in ciuda timpului iar altele se spulbera incet in uitare , asa cum o sa ma uite si el pe mine  chiar acum si poate ca am sa uit si eu , dar as vrea sa-mi amintesc mereu imbratisarea . 

Aveam nevoie sa scriu . 

" Pentru familie las toate viciile , pentru voi fac toate sacrificiile . " - 09.04.2015

Ascunsa 

" I wish I could go back in life "

" Some nights I wish I could go back in life not to change shit , just to feel a couple things twice." - Drake 

Uneori , stau si respir adanc , ingrozita de un moment sau altul al vietii mele , in care am fost si n-as mai vrea sa ma intorc . Privesc la mine insami si-mi dau seama ca am fost , poate de prea multe ori , trista dar sunt si , poate un pic , mandra . Am trecut prin toate , uneori mai bine, uneori mai rau , am avut prieteni dar , in ciuda acestui lucru , seara ,  ma aveam doar pe mine . Ranile mi le-am vindecat singura , rugandu-ma la Dumnezeu sau rugandu-ma pe mine insami sa trezeasca puterea ce stiam ca zace in mine . Am avut poate nevoie de lacrimi insirate pe covor si pe foile pe care-mi scriam amarul , am avut nevoie uneori de somn si muzica iar alte ori , am avut nevoie sa fiu singura.

Privesc catre ce-a fost , ce-am trait , si ma cutremur . 

Daca as fi din nou acolo , poate ca as face altfel , poate ca as actiona in asa fel incat sa nu-mi mai imbatranesc inima cu trairi grele , dar cum sa-ti intelegi durerea daca n-o simti , intai , din plin ?

Nu stiu inca daca sunt ori mai resemnata , ori mai invatata . Invatata ca viata e grea , dar nu imposibila , invatata ca nu am nevoie sa-mi spuna nimeni cine sunt caci eu stiu mai bine , invatata ca e de preferabil sa nu-ti lasi inima sa simta daca nu esti pregatit sa inveti sa suporti durerea si resemnata in privinta oamenilor , caci in fond , cu totii suntem la fel de slabi si nesiguri , dar mai ales , egoisti . N-o sa se opreasca nimeni din drumul sau ce se departeaza de al tau , chiar daca stie ca-ti rupe inima . Nu e nevoie sa ai pretentii de la nimeni , niciodata fiindca vei fi , vesnic ,dezamagit si ce e mai important de atat e ca oamenii se schimba , chiar si cei mai buni prieteni . Oamenii se schimba si uneori , se uita , dar nu si durerea .

Am inteles lucruri .. dar imi lipsesc , atat de mult , altele .

Cel mai mult imi lipseste sa fiu din nou copil , sa fiu departe de tot ce-i gresit pe lume , sa cred inca in povesti si in existenta acelui timp infinit , sa nu stiu ca acolo , afara , oamenii poarta razboaie , cu ei insisi si unii cu altii si ca intr-o zi , voi intra si eu acolo fara sa ma intrebe nimeni daca sunt , sau nu , gata . Asa ca as da orice sa fiu copil , pe vremea cand nu-mi dadusem inima atatora ca sa o strice , in timpul in care eram intreaga sufleteste si cand nu simtam ca daca ma atinge cineva , ma prabusesc . Cand nu imi era frica de oameni , sau de iubire , cand lasam in inima mea sa intre valuri de lucruri si trairi , cand nu eram , ca acum , doar o imagine fragmentata. 

As da timpul inapoi sa ma duc din nou la bunica , sa ma ascund printre copaci si sa mananc paine calda de pe plita iar seara , inainte de culcare , sa stau afara in raceala serii , sa ma invaluie natura iar eu  sa privesc spre stele , sa incerc sa inteleg ce se ascunde in spatele lor . Cum se face ca am fost atat de putin fericita cand aveam atat de mult ...

M-as intoarce inapoi  doar sa simt din nou fericirea ce doar acei cativa care acum nu mai sunt in viata mea , au reusit sa mi-o dea . Sa fim din nou impreuna , sa fim iar in vremea in care nu stiam ce rau ne vom face unii altora , cate vorbe grele ne vom spune si ce rani ne vom lasa , fara sa stim ca aveam sa iesim din acele zile si vom ajunge in acest prezent , cand suntem doar straini ce ne mai amintim , uneori , unii de altii .

As vrea sa ma intorc in zilele frumoase de vara , cand stateam sub stele si-as mai vrea , sa simt de un infinit de ori , momentele mele de pace . As vrea sa ma indragostesc din nou pentru prima oara , chiar daca acum , cuvantul dragoste , ma sperie.

Si mi-as mai dori sa pot scrie din nou mai mult si mai sincer , sa-mi para a mea viata , mai usoara .

Ascunsa