"Do you ever do this , you think back on all the times you've had with someone and you just replay it in your head over and over again and you look for those first signs of trouble ? "

Nu vreau sa fiu acasa , unde filmul meu trist continua sa ruleze iar si iar , unde amintiri si oameni trecuti de mult continua sa nu ma lase sa traiesc si cu toate astea , cand sunt in alta parte , singura sau cu ceilalti , nu ma simt fericita .
Sunt doar obosita , traind artificial o viata neplacuta din toate punctele de vedere . Nu pot , nici macar , sa mai fiu trista . 
Poate doar uneori , inainte sa adorm , citesc citate , imi amintesc lucruri si cateva lacrimi reci se scurg pe perna , dar nimic suficient cat sa-mi poata goli sufletul plin de atatea lucruri .
E doar obisnuinta unei vieti traite multe prea prost , si mult prea greu . Sunt singura . Nici macar nu mai vorbesc cu singura persoana care credeam ca imi este cu adevarat prietena , probabil pleaca din viata mea , lasandu-ma mai singura ca deobicei iar asta este o problema , si totusi , constientizez durerea mai mult cu mintea decat cu inima . Probabil pierd o persoana de care depind intr-o masura destul de mare iar eu par ok cu asta , nu pot sa reactionez sau sa simt ceva . Probabil ca am ajuns intr-un final atat de scarbita de atatea lucruri incat nici nu mai pot percepe ce mi se intampla .
Si cu toate astea , nu stiu care este cu adevarat problema mea . Ore in sir ma gandesc la toate dezamagirile mele si ajung intotdeauna la intrebarile " E vina mea ca nimanui nu-i pasa ? Sunt o persoana rea ? Imi mai pasa oare cu adevarat de raspunsurile acestor intrebari ? " 
Adevarul este ca nu stiu . 
Nu stiu daca pierderea celei mai bune prietene sau gandul constant ca parintii mei nu ma iubesc , sau sentimentul constant ca acasa nu mai e acasa iar parintii mei imi par acum straini este de fapt problema. Sunt imuna la reprosuri si la propriile mele ganduri . Poate problema mea este mintea asta ce nu vrea sa inceteze sa se gandeasca la acei oameni pe care sunt extrem de obosita si satula sa-i mai vizualizez mental . Mi-ar placea sa ma trezesc cu amnezie , sa uit conversatii vechi , sa nu-mi mai revizualizez greselile , sa uit de convorbirile telefonice pana dimineata si de cuvintele frumoase . Caci ce-a ramas din ele ? Vreau doar sa uit .... sa ma vindec , cumva . Am in mine dorinta de a o lua de la capat , in ciuda oboselii ce ma apasa , dar cum sa incep ceva nou cu tot trecutul asta in mine . Si nu pot sa-mi reneg trecutul , caci asta e ceea ce sunt , nu pot sa inchid atatia ani de viata si ma intreb daca poate cineva cu adevarat . Fiindca inca iubesc oameni pe care simteam ca-i iubesc si acum multa vreme , si gandul ca probabil acestia sunt perfect bine fara mine , in timp ce eu ard si mor de atatea ganduri , probabil ma innebuneste . 
Si de ce trebuie sa vina perioada asta nesuferita din an ... Mi-ar placea sa mor si sa ma trezesc dupa Revelion , fiindca nu vreau sa fiu dramatica sa zic ca mi-ar placea sa mor si atat , desi in momentul de fata , nu pot nega . Pur si simplu urasc acest eveniment , nu-mi pasa ca vine un nou an cu un teoretic nou inceput , cand toate rahaturile persista ani si ani , caci durerii nu ii pasa daca se schimba inca o fila in calendar . Nu-mi doresc sa traiesc un nou revelion in care probabil voi sta acasa fiindca nu-mi permit o petrecere cu ceilalti care se vor distra si fara mine , si chiar daca mi-o permit , oroarea de a le cere parintilor mei ceva este o piedica prea mare . Ma infricoseaza gandul ca nu voi primi telefoane sau mesaje fiindca nimeni nu se gandeste la mine , dar de asemenea ma infricoseaza gandul ca poate voi primi ... Toata lumea planuieste , tot ce-mi doresc eu este sa plec departe de toate , si daca ma gandesc bine , intreaga mea viata e conceputa pe dorinta de a pleaca , sa nu mai vad nici macar o fata cunoscuta , sa nu mai zambesc pentru ei nici macar odata , sa-i uit pe toti , caci ei oricum m-au uitat . Si vesnica mea dorinta , ramane vesnic neimplinita . 
Cine sunt eu , oare ?
Ascunsa

" Good Enough "

" My problem was not not being good enough, my problem was thinking I had to be. "

       Incepusem sa-mi formez de-a lungul timpului un ideal feminin , gandul ca daca voi fi destul de inabordabila , destul de inteligenta , destul de frumoasa si daca voi citi destule carti , lucrurile se vor aranja intr-un mod favorabil pentru mine , nu doar din punctul de vedere al baietilor "inteligenti" care ma vor aborda , ci si din punctul de vedere al oamenilor care vor dori sa-mi fie prieteni , pentru ca toata lumea vrea sa fie prieten cu o astfel de persoana , nu ? 
Au fost multe schimbari in comportamentul meu de-a lungul timpului , am parcurs un drum cu mult zbucium sufletesc care inca nu s-a incheiat , am pierdut oameni dragi , am tratat lucrurile cu multa indiferenta sau , deseori , mi-a pasat prea mult . Indiferent ce decizii am luat , intotdeauna am avut de suferit , nu conteaza ce cai am incercat , toate au fost gresite , ceea ce inseamna ca eu sunt gresita.

       Am incercat sa-mi repar greselile , sa fiu o persoana mai buna , sa invat sa-mi cer scuze si sa accept lucrurile , am incercat sa inteleg gandindu-ma ca nu se poate ca ceilalti sa fie mereu problema , si am avut dreptate in majoritatea cazurilor . 
Si cu toate acestea , comportamentul meu , cel pe care il consideram "bun" nu mi-a adus niciodata valuri de fericire . Ba din contra . Toata suferinta acumulata , toate nedreptatile si lucrurile stupide pe care le-am trait , au fost nimic in comparatie cu gandul ca , dupa o suferinta mare vine o fericire si mai mare , imi imaginam ca voi fi cea mai fericita persoana si ca voi avea multe persoane in jurul meu . 
Gandurile astea au fost la fel de stupide ca si gandul ca , atunci cand voi ajunge la liceu , voi trai cea mai frumoasa parte a vietii mele . 
Comportamenul "bun" nu mi-a adus , in mare parte , niciun castig . Tot singura sunt , tot nu e nevoie sa-mi incarc telefonul pentru ca oricum nu am cu cine sa vorbesc , tot sunt grasa si , nu conteaza cate carti citesti , nimanui nu-i pasa . Pot sa intru intr-un bar sau intr-o biblioteca , efectul o sa fie acelasi , nimeni nu te observa . Pot sa ma machiez sau sa merg pe strada naturala , nimanui nu ii va pasa .
Stiu ca e absurd sa te plangi despre lucruri pe care le poti schimba , cum ar fi felul in care arati , dar ce rost ar avea cand voi ramane singura , fiindca nimeni nu ma place pentru ceea ce sunt ?

Sunt extrem de obosita sa fiu folosita , m-am saturat de oameni care ma cauta doar cand patesc ceva sau doar cand se plictisesc , de oameni care dau vina mereu pe mine si , mai mult decat m-am saturat de ei , m-am saturat de mine . Urasc ceea ce sunt si m-am saturat sa incerc sa fiu mai buna cand nimic din asta nu-mi aduce niciun castig .
Vreau sa mananc si sa ma ingras pana mor daca se poate , n-am sa caut pe nimeni dupa o cearta si n-am sa-mi cer scuze chiar daca e vina mea! Pentru ca asta sunt eu . Sunt orgolioasa cu fiecare celula pe care o am si , prefer sa sufar decat sa renunt la asta , altfel nu pot , asta sunt eu. Am sa ma port urat cu oamenii cand voi vrea si nu-mi pasa ce-o sa-mi zici cand ne certam , voi trata totul ca si cum nu-mi pasa fiindca ador sa fac asta . Si da , am sa fiu rea si cand am sa ma enervez n-am sa mai vorbesc cu tine pana n-o sa ma impaci . 
Am sa fac toate prostiile stupide din comportamentul meu , n-am sa salut pe nimeni si-am sa fiu singura si trista , si ce daca , fiindca si cand am incercat sa nu fiu asa , tot n-a fost destul .
Nu mai vreau prieteni si nimic altceva , nu vreau sa lupt pentru nimic , poate doar pentru mine iar daca cineva o sa considere ca merit mai mult , nu are decat sa se chinuie sa intre in viata mea , caci eu nu am de gand sa mai misc un deget , pentru nimic si pentru nimeni .
Si chiar nu-mi pasa cine are de comentat in privinta asta. :)
O sa ma simt bine fiind eu .
Ascunsa 

Vacarm

" And it still hurts - and it never really stopped . And I'm afraid it never really will , and I'll just have to learn to live with this pain as I've done so many times before. "

Sa nu faci lucruri atunci cand simti ca trebuie sa le faci este trist , fiindca atunci cand momentul a trecut , nu se stie cand si daca va mai reveni . 
Asa cum mi-am dorit sa scriu intreaga saptamana despre cateva lucruri frumoase ce ma ajuta sa supravietuiesc in stupida mea viata , dar fiindca am amanat , timpul fiind scurt si dorintele multe , momentul e complet pierdut . Si nu as putea sa scriu ceva frumos , cand am linii negre pe gat de la rimelul ce-a tot curs .
Sa nu ma intrebi de ce , pentru ca sincer , nu stiu . 
Tu spuneai ca ... 

"  Totusi, ce incerci sa povestesti?! A, da...povestea vietii tale. Aia plina de rahat si alte chestii naspa. De ce ar vrea cineva sa scrie despre asa ceva?! Asa ne aduce pe toti viata in punctu asta, asa-zisul moment 0. Faci asta ca un strigat de disperare? O faci pentru ca ai impresia ca o sa apara cineva sa te salveze? Nu. Faci chestia asta doar pentru ca realizezi ca nu e nimic altceva de facut. Ai putea sa bei, sa fumezi, sa-ti plangi de mila zilnic zicandu-ti ca o sa te omori incet, in cea mai urata maniera posibila...suferind. Dar tu, domnule, chiar in momentu in care scrii, tu esti mort! Da, esti mort, iar asta este testamentul tau. Cine te-a omorat? Cel mai probabil a fust suicid. De ce ar vrea cineva sa se sinucida, n-are niciun sens...raspunsu e simplu: viata. Nu te-a omorat vreun glont, n-ai nicio rana externa, nimic care sa lase urme pe corp. Respiri, dar esti mort. De ce?! Pentru ca tu, domnule, ai fost uitat. Doar atunci mor oamenii cu adevarat, cand sunt uitati(Hiluluk). De ce ai fost uitat?! Pentru ca asa ai ales. "

Nu stiu ce-am ales , n-as putea sa-ti spun si poate m-as gandi la un raspuns daca as stii ca ai intreba , dar n-o sa intrebi , pentru ca strainii nu se intreaba nimic unul pe altul , cel putin , nu strainii care au fost candva  " cunostinte " . 
Nu cred ca sunt "moarta" , sunt cateva lucruri care inca ma fac sa ma simt vie , chiar si lacrimile , dovedesc probabil existenta unei inimi si poate ca , atunci cand nu vor mai curge , voi fi ceea ce ai descris tu .

Am promis mereu ca n-am sa mai scriu despre tine , evit sa-mi aprofundez durerea , dar poate am ajuns la punctul cand pur si simplu o eliberez , ca maine sa pot sa o iau de la capat , caci asta fac eu , caci asta ma obliga viata sa fac , sa o iau de la capat desi , deseori , n-as vrea .
N-am sa fiu ipocrita , sa scriu cat imi lipsesti , fiindca nu-i asa . Ma gandesc la tine zilnic , probabil fac asta de cand te cunosc , doi ani sau mai multi ? Cine mai stie ? Si ce mai conteaza , cand oricum timpul "nostru" nu mai exista acum . Nu esti o obsesie , poate doar o obisnuinta . Poate nu esti mereu in mintea mea , si e normal sa fie asa , caci probabil as innebuni neputand sa-ti spun atatea lucruri , sau vrand sa-ti spun ceva nespunandu-ti nimic iar tu sa intelegi nimicul meu , dar esti prezent , esti cu mine oriunde si parca atunci cand nu esti , esti mai mult .
Ai rade daca ai stii vreodata ce scriu acum , ai zice ca o iau pe urmele nebunilor care scriu cartile pe care le citesc , dar orice ai spune tu ... mie imi e dor sa nu-ti spun nimic spunand totul .
Gandurile despre tine nu mi-au facut tot timpul viata dureroasa , n-am mai vorbit de mult , si nu , nu mi-am plans zilele , am fost chiar  fericita uneori  , caci atunci cand accepti ideea ca sunt oameni care coexista in interiorul tau , indiferent de ce se intampla , esti impacat cu asta si nu te mai afecteaza , ba simplul gand ca poate intr-o zi acest lucru se va schimba , te inspaimanta . Traiesti cu gandul ca altfel nu este , eul tau traieste cu amintirea persoanelor dragi . Sunt trista doar uneori , gandindu-ma ca putea sa fie altfel , imi reprosez zilnic tot ce-am spus gresit si ma intreb daca voi mai intalni vreodata pe cineva ca tine . 

Si ce ai tu ? Ce esti tu ? Nu esti cel mai bun om pe care-l stiu , nici cel mai frumos si nu m-ai facut fericita tot timpul dar esti un om pe care il iubesc . Nu-mi mai pasa de greseli , de orgolii , ci doar de tine , te-am primit in suflet asa cum esti tu , fara sa ma astept sa nu mai poti iesi . Atunci , mi-am mangaiat orgoliul , acum imi platesc partea de vina , as plati-o si pe a ta , numai sa stiu ca esti bine , dar nu stiu . Esti prietenul meu , asta esti tu , si eu sunt prietena ta , dar am uitat cum sa fim prieteni impreuna , am pierdut sansa , am pierdut tot .  
In ultima vreme , s-a schimbat ceva , poate eu , poate vremea , dar mi-am dorit sa vorbesc cu tine , inca imi doresc , as vrea doar sa mai fie o zi cum obisnuiau sa fie , dar n-am indraznit sa ma plang sau sa scriu despre ce-mi doream , astept doar sa treaca . 
Insa azi , dupa prea multe lectii memorate , dupa prea multa singuratate , dupa multe nefericiri , dupa imaginea  aceluia cu ea si dupa zgomotele de dupa usa , durerea a inceput sa-mi traverseze corpul , sa-mi atinga degetele mainilor , sa se intoarca si sa-mi incetoseze ochii . 
Poate e doar prea multa mahnire adunata iar singura persoana cu care as vrea cu adevarat sa vorbesc despre asta esti tu , iar pentru a vorbi cu tine este mult prea tarziu .
O singura chestie mi-ar placea s-o stiu , oare simti si tu la fel , oare te gandesti si tu la mine , imi verifici facebook-ul ? Citesti mesajele vechi ? Pentru ca .. ce-as face eu daca as afla ca tu ai incetat totul , ce-as mai fi eu stiindu-ma uitata de tine ?
Ascunsa

Schimbarile vietii

" Lost and insecure , you found me . "

Am schimbat lucruri pe aici , ceea ce ar fi trebuit sa fac acum multa vreme . Pozele , citatele , titlul acestui blog urmat de inimioara , nu se mai potriveau de mult. Sunt altcineva , poate e de vina maturizarea sau experientele traite in ultimele luni , poate sunt de vina oamenii care au venit si au plecat sau poate sunt doar eu . 

Acum ceva timp o persoana mi-a spus ca lucrurile care ne inconjoara ne definesc , nu e vorba doar despre prieteni , principiile pe care le urmezi , faptul ca crezi sau nu in ceva , este vorba si de lucruri mici , florile care iti plac , culoarea ta preferata , ceea ce admiri sau nu atat la tine cat si la altii ... felul in care razi , privesti , iubesti . Totul este intr-un fel sau altul unic , la fiecare din noi .

Acest blog este unul din acele lucruri care ma definesc , de fapt , este mai mult decat atat , caci nu exista loc sau persoana cu care sa fi fost mai sincera vreodata . Probabil ca acest jurnal este o mare parte din ceea ce sunt si cu siguranta , felul in care arata acum cateva ore nu ma mai reperezenta.

Am decis sa creez " Cuvant catre cititorii mei " deoarece asta formeaza o prima legatura cu cei ce vin aici . De asemenea , doresc sa ma fac inteleasa , eu am scris mereu doar pentru mine , faptul ca permit si celorlalti sa citeasca este o intamplare fericita ce imi aduce deseori bucurie prin comentarii si vizualizari . 

Un alt aspect ar fi acela al citatelor . Mi-am descoperit acum cateva luni pasiunea de  a colectiona cat mai multe citate care au legatura cu ceea ce sunt , ceea ce simt si ceea ce gandesc . Nu scriu niciodata un citat cu care nu sunt de acord sau pe baza caruia nu se construieste si nu se va construi niciun aspect in viata mea . 

Lista cu carti nu mai cuprinde acum tot ceea ce am citit ci doar cartile de o insemnatate mare in viata mea , poate voi explica intr-o zi si de ce au aceasta insemnatate . De asemenea , lista cu blog-urile pe care le urmaresc a fost scurtata . Timpul nu mi-a permis sa ma uit cu atentie si sa reusesc sa pun acolo toate blogurile pe care le vizitez insa ma voi ocupa curand si de asta . Aici vor aparea doar blog-urile pe care , in rarele momente cand vizitez blogsfera pentru a citi , le deschid . 

In timp ce o alungam pe " vechea eu " de aici , am realizat o parte din schimbarile pe care le-am facut si in viata mea . Acum , intreaga mea existenta nu mai consta doar in povesti de dragoste , ale mele sau ale altora . Nu mai simt nevoia sa-mi exprim intr-un mod abuziv sentimentele de dragoste profunda pe care le aveam , dorul , tristetea si iubirile nu mai sunt acum la fel de prioritare . 

Importante , da , poate chiar mai importante , importante incat acum ma descurc putin mai bine la cum sa-mi gestionez sentimentele si din ce merita cu adevarat sa fac o drama . Nu-mi mai doresc sa scriu fiecare lacrima iar acum prioritara este viata insasi . Dragostea este o componenta principala si esentiala in viata , dar nu este singura . Scopul vietii , adolescenta , maturitatea , visele , principiile si ideile , acestea toate ma intereseaza mai mult acum , toate merita descoperite . Ma chinui sa inteleg care este scopul meu si unde aleg sa merg , povesti de dragoste... inca imi doresc , romantica din mine n-a murit , dar vreau sa cred ca mi-am marit orizonturile .

Aceasta este schimbarea si e bine , dovedeste ca in ciuda aparentelor , viata mea nu sta in loc . Cel putin asa sper .

In incheiere , asta este ceea ce sunt acum , abia astept sa vad ce voi deveni .

Ascunsa