3 ani

" Scriu sa ma salvez pe mine si , uneori , pe altii . " 

Metaforele , explicatiile si cuvintele lungi nu-si au , azi , rostul .
Cand vine vorba despre asta , incerc cumva sa fie simplu si la obiect . De trei ani ma tot intreb , de ce , ce inseamna , cum imi explic si ce reprezinta ?
Mi-e teama sa spun ca reprezinta totul , dar reprezinta mult . Reprezinta asa de mult incat sperantele mele cele mai infricosatoare pe care le tin acoperite de teama in interiorul meu , au legatura cu asta . De ce ?
Fiindca ma chinuie , greutatea apasatoare ce mi se pune in capul pieptului cand in mintea mea nu exista cuvinte care sa le explice pe cele din inima , cand nu cunosc vreo limba in care sa pot sa spun , cand sunt la limita dintre a spune si a tacea . Si cand , totusi , nu pot fara .
Iubesc asta. Nu stiu cum poti iubi ceva si sa il  neglijezi asa de mult , sa-l pui pe ultimul loc de atatea ori , sa lasi sa te astepte acolo de parca ai toata viata cand de fapt nu ai nimic , decat clipa asta prezenta dar atat de efemera . Cate momente am pierdut , le-am pierdut intensitatea , esenta si le-am lasat intr-o furtuna de amintiri vagi , uscate ce se sterg cu fiecare zi monotona . E monotonie in jur si liniste in exterior si tocmai de aceea toata deznadejdea , durerea si ignoranta mea se dezintegreaza cate putin doar cand e vorba de asta . Cand e vorba sa scriu , sa exprim , sa spun .
N-am cuvinte sa pot explica ce inseamna asta pentru mine si daca toata durerea de acum trei ani m-a adus aici , poate ca as repeta-o din nou si din nou doar ca sa fie acelasi deznodamant .
Nu stiu ce-am realizat , daca a fost bine sau rau , daca este sau daca va fi , stiu doar ca simt o profunda liniste dupa ce , cu greutate sau usurinta , innod cateva ganduri , sentimente in cuvinte , fraze , capitole.
Capitole din viata . Viata este o carte , are final . Asta e un adevar pe care-l stiu sigur , la fel cum mai stiu ca nu am tot timpul din lume si ca nu as vrea sa-mi continui drumul , oricare ar fi el , fara asta .
Poate ca va fi un mic jurnal pe undeva prin casa , poate va fi blogul asta sau macar cateva foi capsate sub pat .... poate voi indrazni sa cred ca va fi mai mult , dar stiu sigur ca vreau , mereu , sa fie .
Sa fie prezent in viata mea . La fel de prezent ca aerul .
E o certitudine de care am mare nevoie in viata asta vesnic nesigura , asa ca mine . E viata , e bataie de inima si freamat de minte .
Au trecut trei ani in care nu m-a salvat  , de multe ori , nimeni , cu exceptia scrisului . Sunt neglijenta , intarzi , refuz , neg si poate uneori mint , ma mint pe mine , dar acum , dupa trei ani si sper ca multi altii de acum incolo , pot spune doar ca am crescut cu asta si ca acum e parte din mine , ca e mai mult decat puteam spera si ca nu-mi imaginez o viata fara . E important pentru mine . Imi doresc sa ramana asa .

Ascunsa

Cold hearts - 13 iulie

“But just because you’re strong and resilient doesn’t mean you never need someone to be there for you, to take care of you.”

—  Tammara Webber, Good For You 

    E dificil sa te trezesti dimineata , sa lupti pentru o zi mai buna sau sa accepti , cu resemnare , tot ce iti va oferi destinul sau soarta , daca exista vreuna dintre ele , in aceasta zi, clipa .
Si sa-ti curga mii de cuvinte prin minte dar niciunul sa nu coincida cu cele pe care le ai in inima .. Nu stiu cand a devenit greu sa-mi gasesc cuvintele . Poate nepasarea , grija , ignoranta si lipsa de iubire au facut sa fiu acum atat de tacuta . Imi tace inima , mintea si glasul . Imi tace fiinta ca nu mai gaseste cuvinte care sa poata exprima ceva.
Mai pot oare sa vorbesc acum despre ploaie ? Mai stiu oare sa adun in cuvinte felul in care cade asa , sincera , incolora si rece peste fata si mainile mele obosite de atatea dimineti nedormite ?
Era ploaie si se prelingea  usor pe geamuri iar eu eram inauntru , in siguranta . Dar nu voiam sa ma feresc , si mai ieseam din cand in cand afara , s-o simt . Sa mai simt , si eu , ceva . Mi-a lipsit ploaia si ma gandeam cumva la zilele de toamna , cand viata , fara sa vreau , se schimba intr-un fel sau altul.
   Dar stiu ca viata nu mai asteapta toamna ca sa se schimbe , se schimba acum , cand scriu , cand respir , cand gandesc si cand incerc , probabil in van , sa simt ceva , sa scriu  ceva . Poate ca se produc in mine schimbari necunoscute , poate ca sunt captive in interiorul meu asa de multe lucruri noi  si parca am pierdut cheia  ce descurie cutia plina de viata ce sper ca exista in mine , este cumva la altcineva ? Poate ca degeaba incerc sa ma deschid pe mine prin mine , poate ca uneori , doar uneori , e nevoie de altii ca sa-ti spuna cate ceva despre tine , ca sa-ti arate ce fire de ploaie se afla in interiorul tau .
   Ziua de ieri si ziua de azi mi-au oferit un pic din altii si a fost mult pentru mine . Fiindca am avut o librarie in care canta muzica buna si unde am stat cu un "prieten" ? Daca nu e prea mare cuvantul .
Dar am stat pe covor si am vorbit , am citit  si am ascultat muzica .. a fost relaxant , a fost sincer.
Asa ca timpul a trecut imediat si peste cateva ore ma aflam intr-un cinema si poate ca voi iubi de acum incolo filmele de groaza ... fiindca sunt un pretext bun sa-ti impletesti mana drepta cu mana stanga a altcuiva.

Si este acest barbat de o masculinitate cum rar mi-a fost dat sa intalnesc . Si nu e vorba despre muschi sau barba , ci despre inteligenta , despre ochii blanzi dar hotarati a caror privire n-o pot sustine prea mult , despre zambetul acela plin de subinteles care nu imi e niciodata explicat .
Despre intrebarile la care nu-mi raspunde si despre intrebarile la care si eu aleg sa tac . Imi plac persoanele care ma lasa , din cand in cand , fara cuvinte .
Iar mana lui era in mana mea , sau mana mea in a lui . O situatie in care nu stiu cum am intrat , dar cumva nu parea ciudat , parea firesc , parea ca si cum mainile  noastre asa trebuiau sa fie , lipite una de cealalta , stranse puternic ... Parca asa ni se intalneau noua vietile , tristetile , sperantele .. parca vorbeau intre ele prin maini , si acum , dupa o zi , parca mana mea o cauta inca pe a lui .
Suna a film , suna dramatic , adolescentin , stupid . Poate ca nu am cuvintele potrivite sa descriu altfel , poate nu e bine , poate nu e perfect .. dar nu mai caut asta . Ma caut pe mine .

Avem amandoi inimi reci si , exact asa , maini calde . Ce cliseu .

Ascunsa
 

Linistea sufletului

" Admire as much as you can , most people don't admire enough ." - Vincent Van Gogh

 - Dar tu ? Ce faci , care e viata ta , ce-ai facut , ce vrei ?

   - Vreau sa fiu fericita . 

                                06.07.2015

6 Iulie 

Aveam nevoie de seara acestui 6 iulie , dar acum , cand ma gandesc la ea , imi pare undeva departe . Ca atunci cand cineva iti citeste o poveste in care patrunzi odata cu randurile , dar cand cartea se inchide , esti smuls din transa si curand uiti povestea si cum te-ai simtit cand ai fost acolo ...
Dar a fost , totusi , real .
Daca cineva mi-ar spune ce e fericirea , daca mi-as aminti de mine in clipele in care strigam sus si tare ca sunt fericita , poate as putea sa relatez acum despre asta . Dar viata , schimbarile , alegerile , oamenii m-au facut sa nu mai stiu ce inseamna fericirea asa ca nu mai pot si nu mai vreau sa afirm ca .. " am fost fericita " .
Pot spune doar ca m-am simtit mai bine ca deobicei .. poate ca , atunci cand sforile vietii se vor incolaci iar in jurul meu si ma vor strange asa tare ca nu voi mai gasi spatiu in care sa ma ascund si sa uit de durere imi voi aminti de noaptea aceea si voi spune ca "am fost fericita" fara sa-mi dau seama. Asa cum acum imi amintesc de o zi ploioasa , dintr-un septembrie de mult apus , depsre care am scris pagini intregi si despre un baiat pe care l-am iubit si pe care , cine stie , poate inca il mai iubesc .Sau la fel cum imi amintesc despre vechiul meu prieten .. si despre acel " te rog sa ai grija de tine " pe care nu mi l-a mai spus nimeni de atunci , de cand el obisnuia sa fie in viata mea .
Au fost putine clipe fericite si niciuna nu e fara  "durerea de apoi " , dar imi place , cateodata , sa-mi incurajez inima sa-si aminteasca , poate-poate se mai trezeste din anestezie .

Dar revenind la 6 iulie ... nu stiu daca am avut prea mult .. dar a fost ca si cum am avut totul si nu puteam , pur si simplu , sa absorb tot ce mi se daruia .
Acum cand ma gandesc la acea noapte imi dau seama ca poate n-a fost fericire , poate a fost liniste .. Dar nu linistea apasatoare , a singuratatii , ci linistea noptii , linistea pacii , linistea sufletului .
A fost seara in care n-au contat oamenii ... Nu am vrut sa stiu nimic despre oamenii din trecut , ce nu ma lasa , nici acum , sa traiesc in prezent , n-au contat oamenii de acasa , din alte tari sau orase , pe care ii vad zilnic sau uneori , oamenii de pe strada , oamenii pe care i-am iubit , ii voi iubi ..  oamenii cu care am avut sau nu vreo legatura , acum sau vreodata .
Am fost eu , si mi s-a dezvaluit un peisaj superb care este , de fapt , punctul culminant al serii despre care vorbesc .
Am avut nisipul prin degetele de la picioare , marea ce fremata linistita sub luna plina si rosie ,asa cum n-am mai vazut niciodata . Luna asta isi picta superb razele pe apa innegrita de intuneric peste care mai treceau , din cand in cand , urme de valuri albe , inspumate . Un pic mai incolo , un foc de tabara scalda in lumina chipuri , iar mie , mi-a scaldat un pic si inima . Ma intind pe niste perne moi , portocalii si deasupra mea nu sunt decat stele . Fara blocuri , cladiri , fara tavanul camerei mele , doar stele si-am sa fiu , atat de vesnic , indragostita .
De aceasta natura dureros de frumoasa .  Nu ma puteam gandi decat la toti oamenii din jurul meu , si cat de ignoranti imi pareau , cum vorbeau unul cu altul si parca se absorbeau reciproc , oare se mai uita cineva cu atata patima la paradisul in care ne aflam ?
Stiu ca pe pamantul asta exista locuri mai frumoase de atat pe care am sa le vad . Pe care trebuie sa le vad , sa ma salveze de golul pe care-l am in inima , sa-l umple cu ceva , cu orice . Dar acum , aici , asta mi-a fost oferit , si e mai mult decat speram . Fara sa stiu , fara sa caut prea mult , doar a fost .
Parca as fi vrut sa strig catre toti sa fie atenti la viata ce murumra in jur , in mare si-n stele , dar mi-a placut cumva si sentimentul ca tot imi apartine ..
Si m-am gandit la Dumnezeu . M-am gandit atunci si m-am gandit cu cateva zile in urma cand , dupa ce am ascultat o voce mai mult decat deosebita , lacrimi mi se prelingeau lent pe fata .
Nu ma pot gandi la altceva ... nu stiu nimic , sa nu ma intrebe nimeni nimic fiindca nu stiu .
Nu stiu cine sunt , ce fac , ce e fericirea , unde sunt acum , unde vreau sa fiu ,ce vreau, ce-am iubit , ce iubesc sau macar daca mai iubesc ceva . Nu simt nimic , sunt imuna , pietrificata si probabil singura , desi nu ma simt ca si cum as fi . Imi irosesc viata , timpul , tineretea . Nu fac nimic , nu sper nimic , nu caut nimic si nu astept nimic dar , uneori , sunt aproape sigura in privinta a ceva .. in privinta Dumnezeului despre care evit sa vorbesc.
Poate ca , cumva , undeva , este . Trebuie sa fie , cum e posibil ca atata frumusete sa existe din pura coincidenta ?
Am dansat in seara aia si pentru cateva ore n-a mai contat tot ce ma deranjeaza in viata asta , era muzica buna si tot ce iubesc eu mai mult , natura , mare , stele , luna . N-a fost despre oameni , n-a fost nici macar depsre mine ... si poate ca de aceea a fost placut .

Ascunsa