" Nu este niciodata prea tarziu sa devii ceea ce ai fi putut fi . "
2014 , aceasta postare este pentru tine , in aceasta seara , vei fi o persoana careia am sa-i spun tot ceea ce mi-a dat si tot ceea ce mi-a luat .
M-ai invatat ca uneori , oricat ai incerca si oricat te-ai stradui , in viata ta nu pot ramane toti oamenii pe care ii iubesti . Am inteles ca , am avut tendinta sa ma agat obsesiv de persoane care nu mai erau deja in viata mea , de teama faptului ca ma voi trezi dimineata si voi realiza ca sunt singura, ca imi voi spune " niciodata nu vor mai fi in viata mea " , iar , " niciodata " , este o perioada destul de lunga .
Am fost speriata , am facut greseli care nu mi-au fost iertate desi am dat tot ce-am putut sa le repar , dar cuvintele odata spuse nu mai pot fi retrase iar iertare , nu este nimeni obligat sa-ti ofere . Si nu m-am putut ierta nici macar eu pe mine , pana in ziua cand , o alta durere m-a facut sa inteleg ca este in regula , ca am facut propriile mele greseli si ca deja am platit pentru ele mai mult decat as fi meritat , ca acuzatiile pe care le accept si pe care mi le dau eu insami n-o sa schimbe trecutul si nu vor imbunatati prezentul , am inteles ca nu sunt o persoana buna , dar nici cea mai rea. Si , am avut puterea sa pun punct unor capitole din viata mea , desi tot ce mi-as fi dorit ar fi fost sa ramana inca deschise , inca-mi asteptam finalul fericit . Am renuntat la oameni care probabil renuntasera de mult la mine , a venit seara in care , cu lacrimi in ochi a trebuie sa rezist unei ultime conversatii si sa stiu ca aceea este , sa-mi spun " Iti vei petrece tot restul vietii tale fara ei si vei fi bine . "
Cel mai greu este sa reusesti sa spui asta , sa-ti castigi o oarecare indepententa , sa accepti ca nu toate povestile au final fericit , ca nu toate broastele devin printi si ca uneori nu ai viata pe care ai visat-o din motive stiute sau nestiute .
Si astfel , am trait prima zi din tot restul vietii mele fara persoane iubite , dar am trait-o si am facut-o cu toate puterile mele , nu m-a ajutat nimeni , am fost doar eu cu mine . 2014 , m-ai fortat sa fiu sincera cu mine . Poate ca m-am mintit prea mult , am sperat obsesiv ca totul se va intoarce la ce-a fost , am amanat finalul si am fost ranita si mai mult , jignirile si suferinta nu m-au determinat sa ma opresc din a lupta pentru... nimic , doar adevarul crud mi-a redat luciditatea si puterea de a ma .. accepta . Asa cum sunt , cu greselile mele , sunt ceea ce sunt , sunt buna pentru unii si rea pentru altii , unii isi amintesc de mine , altii nu , sunt singura dar uneori , am alaturi si alte persoane , insa , la finalul zilei tot ce am sunt eu , si e in regula.
2014 mi-a oferit o zi de nastere ingrozitoare ce a gazduit un eveniment pe care nu-l voi mai uita niciodata , un eveniment cu repercusiuni , au fost sase luni de suferinta si o zi , ca finalul sa aiba loc , insa amintirea va ramane . Am avut un Craciun obisnuit si un revelion urat , in care am fost , din nou , doar eu cu mine .
2014 a fost despre eu... cu mine . Am avut povesti de dragoste ratate , am avut multe , mult prea multe lacrimi , am avut concluzii de tras si lectii de invatat . Am vazut baiatul ce a lasat o puternica amprenta in viata mea sarutand in fata mea o alta fata , dupa atat de mult timp , am vazut si asta si am venit acasa si am plans cat m-au tinut puterile si , din nou , m-am avut doar pe mine .
Nu am realizat prea multe in anul ce tocmai a trecut si cu siguranta nu a fost un an despre oameni noi , a fost anul in care , m-am desprins , cu multa durere , de cei vechi .
2014 , greu , dureros si obositor . Asta pana in ultimele lui secunde . Cu siguranta , un an in care nu mi-as mai dori sa ma intorc , un an ce nu m-a placut si in care a predominat durerea . Nu stiu cat de multe va schimba o cifra diferita in calendar , dar 2015 , imi datorezi multe !
Ramai cu bine in trecut , 2014 , an in care am fost eu , cu mine .
Ascunsa
" Some days , I wonder if you miss me . Other days , I wonder why I'm still wondering. "
Zapada este frumoasa , intotdeauna mi-a placut , intotdeauna o sa-mi placa si intotdeauna se lasa asteptata.
Povestea acestei zapezi , este ca mereu imi aminteste de o persoana care a contat si care probabil inca va conta . Ma intreb daca, atunci cand fulgii albi incep sa se asterne , te gandesti si tu la mine asa cum o fac eu , daca iti amintesti de felul in care asteptam impreuna .
Probabil ca nu , dar e in regula , nu sunt suparata . Poate ca ai si tu lucruri care-ti amintesc de mine , lucruri de care eu nu stiu sau poate ca , m-ai uitat . Presupun ca uneori , raspunsurile nu ne pot fi date si poate ca , ani mai tarziu , cand voi vedea pentru prima data invelisul alb , nu-mi va mai rasuna numele tau undeva in interior , poate ca amintirile se vor duce .
Inca un Craciun a trecut si ma intreb prin cate stari de degradare voi mai trece pana la urmatorul , as spune ca , poate se vor intampla lucruri ceva mai bune pana atunci , insa simpla incercare de a spera ma amuza , cred ca uneori , lucrurile se intampla iar tu nu mai poti sa readuci inapoi felul in care sperai copilareste ca vor veni si timpuri bune . Daca vor veni sau nu , acum imi e tot una .
Atat de multe s-au schimbat , n-am crezut niciodata ca o sa vina ziua cand voi stii ca s-a terminat cu noi , cand nu voi mai crede asta , voi gandi asta , ci pur si simplu voi stii . E inexplicabil modul in care oamenii se trezesc intr-o dimineata si pur si simplu stiu lucruri , sau felul in care simti ca aceea este ultima conversatie , si o savurezi cat de mult poti , fie ea chiar si o cearta . Pur si simplu privesc capitole incheiate , prietenii sfarsite , felul in care stiu ca traiesc prima zi din tot restul vietii lor , fara cineva , sau ceva , si ca asa va fi de azi inainte . Cand stii ca deseori , zapada sau lucrurile marunte , precum o raceala , vor trezi amintirile acelor vremuri cand totul parea ca o sa dureze vesnic . Sfarsitul a ceva este ca iubirea , vine in timp , dar cand nici nu mai e nevoie sa spui ca " iubesc " sau ca " s-a terminat " , intreaga ta fiinta este de acord cu asta dar felul in care suporti aceasta concluzie este , la inceput , o drama iar mai apoi totul devine clar si realizezi ca o sa-ti petreci intreaga viata cu aceasta gluma proasta .
" Make sure to live it right . " A fost ultima ta propozitie la care n-am mai spus ca .. " voi incerca " , si inca ma gandesc la ce ai spus si cum sa fac sa respect ce ai spus , e ca ultima chestie pe care ai cerut-o de la mine si e ultima chestie pe care chiar as vrea s-o respect , de dragul tau , de dragul a tot ce-a fost . Sper ca si tu iti vei gasi calea si , in sinea mea , cand ma uit in sus si vad fulgii , imi doresc sa ai si tu lucruri care sa-ti aminteasca de mine , mi-as dori sa ma ierti si sa accepti si tu situatia , asa cum incerc si eu s-o fac .
Cand te trezesti dimineata , e in regula sa nu fiu in gandul tau , dar gresesc daca-mi doresc sa mai fie , macar o parte din tine , care sa-si aminteasca ca , undeva acolo , respir si eu acceasi compozitie chimica ca si tine . Te gandesti oare ca , traim inca sub acelasi cer , si sub acelasi Soare , si cand zapada vine , iti cobori oare privire gandindu-te la ultima imagine cu mine pe care o ai ?
Sper ca da , dar daca nu , voi trai prima zi din tot restul vietii mele cu acest fapt . Si n-am apucat sa-ti spun atunci ca ... I miss you , now and forever . I promise you .
Ascunsa
" I just hope that you miss me a little when I'm gone. "
14 Decembrie
Si totusi inca sper ca acel ultimul lucru ma va salva . Imi e rusine ca nu ma mai pot salva singura , o mica parte din mine inca incearca , am trecut peste limita lucrurilor care pot fi acceptate insa decid sa nu ma opresc . Nu stiu ce nu ma lasa sa renunt , orgoliul , teama ?
15 Decembrie
Este inca la fel , simt ecoul din mine care-mi spune ca ceva nu merge , ca mai am putin . Putin pana cand ?
De ce traiesti ? Nu stiu , fiindca dintr-o intamplare m-am nascut si din alta intamplare n-am murit . Nu stiu ce urmeaza sa fac .
16 Decembrie
Simt lacrimile cum mi se scurg pe obraji , incerc sa respir . Femeia spune sa lasam aerul sa patrunda in inima noastra si cand incerc sa fac asta , un val de durere imi traverseaza toata sira spinarii .
" Nu pot plange aici " imi spun . Dar nu ma pot opri . Ma gandesc la rimelul meu , ma gandesc ca tocmai azi am decis sa nu-l folosesc pe cel rezistent la apa .
17 Decembrie
Imi spui despre o fata si sunt ok cu asta . Simt intepaturi undeva in cutia toracica , dar nu-mi spun nimic , ignor totul ca si cum ar fi normal . Dar chiar este normal , nu-i asa ?
Venirea sarbatorilor mi se pare o tragedie fiindca mie imi plac sarbatorile insa acum nu simt nimic , luminile , cadourile , ma lasa rece . Ce semn imi mai trebuie ca sa realizez ca interiorul meu este plin de lucruri care nu se mai vindeca ?
Imi amintesc de masina care a franat zgomotos in fata mea pe trecerea de pietoni , nu mi-e teama cand ma gandesc ca acele secunde imi puteau fi fatale .
18 Decembrie
Cel mai greu moment e cand realizezi ca uneori trebuie sa renunti . Sa-ti demonstrezi tie , odata pentru totdeauna , ca mai ai inca putin curaj . Putin curaj sa pleci . Nu stiam ca aceasta va fi ziua , stiam doar ca va veni . Ma gandeam ca nu sunt pregatita pentru asa ceva , dar cand voi fi ? Cate sanse sa mai dau , cat sa mai indur ? Cum poti sa fi vreodata pregatit sa traiesti cu gandul ca vei iesi din viata persoanei pe care o iubesti , pe care , Doamne , o iubesti asa mult . Cum sa iti anunti inima ca acesta e finalul , ca nu mai poti sta , ca esti nevoit sa pleci , ca nu vrei dar ca asta e situatia .
Sa-i spui inimii tale asta e ca si cum i-ai spune unui copil ca nu-si va mai vedea niciodata mama . Si daca inima te intreaba pentru cat timp , va trebui sa zici ca pentru toata viata , iar durata vietii , poate fi , daca ai ghinion , destul de lunga .
Sa nu mai vorbesti cu cineva niciodata , e destul de mult , dar mai greu e cand realizezi ca vei trai , de acum inainte , fiecare simpla zi cu o amintire mult prea dureroasa , si macar daca ar fi singura , dar nu e , caci durerea are intotdeauna companie . Vei trai tot restul vietii tale cu o amintire care te va face sa plangi , vei invata sa traiesti cu lipsa unei persoane fara de care este aproape imposibil sa zambesti . De ce ? Probabil fiindca Universul , Dumnezeu , destinul sau insasi viata , nu te-a facut si pe tine norocos , norocos sa fi fericit.
Ascunsa
" Iubirea este magica si infinita , insa norocul , pana la urma , nu e la fel . " - James Patterson
Aceasta lumea este incredibila fiindca , in toata splendoarea ei , este un iad . Nu exista ceva ce te poate face fericit , doar fericit . Totul te raneste intr-un mod sau altul dar fiind obisnuiti cu asta , nici macar nu mai realizam cat de dureroasa este lumea asta . Cartile , spre exemplu .
Sunt cele mai minunate lucruri , una dintre cele mai frumoase creatii ale omului , cartile salveaza vieti si concepe vieti . Nu stiu ce-as fi insemnat eu fara carti si desi probabil nu am facut prea multe alegeri bune in viata , sa primesc acesti prieteni reci in viata mea a fost cu siguranta ceva stralucit , am facut un pas , iar cartile restul .
Dar chiar si asa , ceva ce iubesti , ce te aduce in extaz si te teleporteaza in cele mai captivante lumi , lasa adesea lacrimi in urma . Nu toate cartile m-au facut sa plang , ci doar cartile pe care le-am adorat asa ca m-am obisnuit sa cred ca o carte nu e buna daca nu ma face sa plang . Si am plans , iar cand o carte e buna , pe cat te face de fericit , pe atat de face de trist . Si de ce ... Pentru ca , cartile bune au in general un final tragic , sau poate sunt eu prea norocoasa incat sa gasesc doar astfel de carti , dar chiar daca cartea nu are final tragic , simplul fapt ca se termina este un motiv de tristete. Simplul fapt ca citesc lucruri extraordinare despre vieti extraordinare in timp ce eu stau aici nefacand nimic cu viata mea , asta e trist rau . Si sentimentul pe care il am cand inchid cartea si magia dispare si trebuie sa traiesc constant tot restul zilelor ingreunata de sentimente interminabile , nu e drept .
Poate ca tristetea nu persista , poate ca depinde de fiecare , insa chiar daca e vorba de un minut sau o zi , tristetea se naste chiar si din lucruri frumoase , cum ar fi cartile . Si cam asa e lumea , tot ce e mai frumos , tot ce e mai pretios naste durere . Ironic ce-i drept . Iar noi suntem datori sa cautam doar partile bune , sa ignoram durerile , si da , altceva nu e de facut caci probabil ne-am pierde mintile daca am lua in seama fiecare lucru trist , ignoranta e o binecuvantare intr-o lume ca asta .
Ce inseamna oare raiul , daca acesta exista ? Inseamna un loc in care durerea sa nu mai existe in orice ? Daca e asa , probabil merita sa ajungi acolo . Mi-ar placea o lume in care sa-mi permit sa fiu sensibila , sa-mi permit sa traiesc profund fiecare moment al meu , fara sa-mi fie teama ca ma prabusesc , fiindca aici , e imposibil . Aici , daca esti sensibil , esti mort . Trebuie sa inveti sa traiesti cu durerea ta si durerea lumii , nu ai cum sa schimbi asta .
Probabil ca am obosit de atatea ganduri si cand oamenii ma intreaba daca sunt suparata doar fiindca uneori imi permit luxul de a ma comporta exact asa cum ma simt nu mint cand zic ca nu , nu-mi mai dau seama ce inseamna sa fi suparat , sunt doar eu traindu-mi fiecare zi in acelasi mod , cu aceleasi stupide amintiri care nu ma lasa nici sa mor nici sa traiesc , cu aceste carti care mai reusesc sa-mi miste cumva inima . Inconjurata constant de prosti care ma obosesc , imi irosesc putina energie pe nimic , ma uit la poze fara sa realizez de ce , probabil sunt masochista si dupa ani si ani inca ma fac sa plang aceleasi chipuri si acelasi tampenii . Uneori inca stau si ma intreb ce e in neregula cu mine , ce caut aici si ce scop am , iar simplul gand ca probabil nu am un scop ma ameteste . De ce , din atatia oameni , nimeni nou nu poate sa-mi intre in viata , sa schimbe cumva , ceva , si ce-as putea eu sa schimb , cum sa schimb o viata cand nu pot sa ma schimb nici pe mine , ce mai incerci dupa ce-ai incercat tot ?
Probabil gandesc prea mult . Dar ce mai conteaza o durere in plus sau in minus , cand uneori , si sa respiri doare ?
Ascunsa
" Sometimes a relationship is hard to explain . Not friends . Not enemies . Just two strangers with some memories " - Hedonist Poet
Majoritatea amintirilor mele , fie ele frumoase sau nu , au fost datorita " celor trei " . Emotiile si lacrimile , pana la voi , imi par acum artificiale . Desigur , nu toate , dar cand ma uit la eu cea din trecut , involuntar , gandurile mele ajung la voi , involuntar , fara voi , parca n-am fost eu .
Fiindca toti avem oameni in viata noastra , prezenti sau nu , care au contribuit intr-un mod sau altul la dezvoltarea noastra , la conceperea unor amintiri pe care nu iti dai seama cand le intiparesti in manuscrisul vietii tale, momente pe care nu le poti construi singur , momente care-ti creeaza viitorul , fericit sau nu . De ce sunt oamenii acestia si nu alti ? Nu se stie , probabil , pentru ca asa a vrut viata . Poate pentru ca v-ati gasit in momente in care aveati nevoie unul de altul si desi relatia evolueaza pe parcurs diferit pentru fiecare , unul poate se indragosteste , altul poate se departeaza , fiecare ramane cu amintirile lui . Si cand ajungi in momentul in care realizezi ca ai doar atatea amintiri , si nimic mai mult , ca n-o sa mai fie nimic cu voi , te simti pustiu .
E greu sa alungi din viata ta oameni care au contat atat de mult , e greu sa inveti sa traiesti fara ei si sa iti derulezi , luni in sir , poate ani , amintiri vechi . E greu sa duci dorul si sa te gandesti ca poate nu e reciproc , ca poate tu iti amintesti perfect ce s-a intamplat in ziua aceea , ca a devenit o amintire importanta pentru tine cand poate pentru cealalta persoana , acum esti doar un nume iar ziua aia e pierduta printre atatea altele.
Nu stiu care parte din mine s-a straduit mai mult sa va alunge , poate inima , poate minte , dar ce mai conteaza ? Pentru ca dupa ce incerci tot , realizezi ca trebuie sa fi resemnat , sa nu mai lupti nici cu tine , nici , metaforic , cu ei . Accepti ce a fost si lasi zilele , lunile sa curga , asteptand dimineata in care te vei trezi fara sa te mai gandesti , asteptand ziua cand vei realiza ca nu ti-ai mai amintit , ziua cand numele lor auzite intamplator pe strada nu-ti vor mai produce nicio reactie , cand stomacul tau nu se va mai strange si ochii tai nu vor mai lacrima . Astepti o zi cand o sa ai alte persoane la care sa te gandesi si pentru care vei plange , ziua cand vei ierta totul , pe ei , pe tine , si vei uita . Caci asa se spune , ca nu ierti cu adevarat pana nu uiti , si in adancul meu am crezut mereu ca am iertat , dar daca n-am uitat nimic , inseamna ca n-am iertat nimic?
Zile in sir te gandesti la un trecut care nu te ajuta sa-ti construiesti viitorul si te impiedica sa-ti traiesti prezentul , dar ce e de facut , cand ajungi obosit de atata munca sufleteasca si mintala , si te prabusesti pe marginea patului , acelasi pat in care ai plans de atatea ori , nestiind ce sa faci si unde sa te mai duci .
Oare de cate pagini scrise e nevoie , ca sa poti in sfarsit sa accepti si sa uiti ?
Si poate ca atunci cand nu vezi si nu auzi nimic , viata ta continua sa mearga pe drumuri in care stii ca nu o sa apara aceeasi persoana de doua ori , si poate traiesti o minciuna , poate daca nu stii ce mai face vei ajunge la un momentdat sa te gandesti mai putin , poate daca ignori ceea ce-ti suna in minte ore in sir , o sa dispara ... Poate ca " ochii care nu se vad se uita " este o expresie , partial , adevarata si chiar daca nu se uita , cel putin , amelioreaza lucrurile .
Dar cand vine vorba despre tine , un " unu " din " trei " , simt ca toata viata mea este o ceva sau un ceva , ce-mi rade batjocoritor in fata , sfideaza efortul meu , lacrimile mele si ma aduce intr-un nou nivel de degradara , intr-o noua mizerie din care nu mai am puterea sa ma ridic din nou desi stiu ca o sa fac asta , fiindca ce alegere as avea , cand nici sa sufar nu mai pot , cand nici ranile nu mai ai cum sa le vindeci sau sa le acoperi , ci pur si simplu , inaintezi cu ele ..
Nu stiu mai exact ce am simtit atunci , a fost o teama cumplita , o ura pentru mine insami si mai apoi , crudul adevar , izbitor si rece , totul intr-o singura zi .
Te vad cum vii spre mine cu ea , nici nu o observ , ma pregatesc doar sufleteste sa te privesc de aproape , sa-ti aud vocea , sa-ti vad zambetul si , poate , sa te ating . Sunt pregatita pentru asta , am mai facut-o de multe ori inainte . Si apoi , va spun amandurora intr-o gluma " De ce sunteti amandoi ? " Si toata lumea rade , nici nu ma gandesc la un alt raspuns decat acela ca " din gresala " , nici nu ma gandesc la cu totul altceva.
Si apoi ne despartim , fara sa primesc un raspuns si uitandu-ma la proprii mei pasi , incep sa intreb persoana de langa mine , speriata , " de ce erau impreuna ? "
Dar cine poate sa-mi raspunda ? Cat a trecut ? 80 de minute , imi simteam ochii fixati peste tot , nu mai aud nimic , ma intreb , obsesiv , de ce erau impreuna , ma calmez singura pentru a ma infricosa din nou , nici macar nu am curaj sa-mi dau un posibil raspuns , nimic nu putea sa fie adevarat .
Semaforul e rosu , masinile claxoneaza , viata isi continua cursul firesc , si totusi... de ce erau impreuna ...
Urc in taxi , conversez cu ceilalti , rad , glumesc dar tot ce gandesc este ... de ce erau impreuna ?
Ne reintalnim . Nu ma ignori , faci glume nesarate ca deobicei , la ea nici nu ma uit , mi se pare o fantoma pe care o vad doar eu , prezenta ei acolo mi se pare o gluma si imi vine sa rad gandindu-ma ca imi faceam griji pentru nimic .
Iar la masa , astept sa te asezi langa mine , ca deobicei , sau in fata mea , sau undeva , oriunde , dar nu langa ea . Ma blochez si-mi intorc privirea , nu inteleg , deja implor Universul , pe Dumnezeu , pe sfantul sfintilor sa nu-si bata joc de mine , ma rog obsesiv sa am halucinatii .
Dar hotaram sa plecam de acolo , iar pe strada , nici nu mai simt frigul cand vad mana ei in a ta . Inca nu pot sa cred , ca un biet creier ce nu vrea sa inteleaga ce se intampla in fata ochilor . Vad geaca ta , mana ei , geaca ei , mana ta , continui sa merg , ma uit la pavele , cer , nu e adevarat . Ma calmez zicandu-mi ca e un alt joc de al tau , ca si cum nu m-as fi obisnuit .
Prietena mea pare sa inteleaga mai bine ca mine , se uita la mine socata , ma compatimeste si nu inteleg de ce , inseamna ca ce vad eu ea vede mai clar si ca ... e pe bune ?
Dar ea nu il cunoaste , e normal sa creada ceea ce vede , dar eu nu vreau , nu pot .
Pana cand , o saruti in fata mea . Pana cand o iei in brate si o saruti iar si iar cand deja stam cu totii pe aceeasi canapea , dar intre noi stau doua persoane , singurul meu echilibru , ca sa nu ma prabusesc . Doua persoane din cauza carora nu pot sa va vad perfect . Dar ce sa mai vad ? Am vazut deja tot , inca intrezaresc , simt cum ma prabusesc desi stau jos , prietena mea se uita la mine , ca si cum ar vrea sa ma salveze , doar ea banuieste si chin cumplit traiesc . Privirea ei ma enerveaza , nu vreau sa ma compatimeasca , nu am nevoie , rad la ea si cu cat rad mai mult cu atat nu o vad mai bine de lacrimi si mai iau o gura de Coca-Cola Zero ca sa ma trezesc la realitate .
"Sa nu indraznesti sa plangi!" , imi zic obsesiv.
Pana cand nici nu mai simt nevoia . Imi vine sa rad , a castigat din nou , el a castigat din nou si viata mea , o cumplita gluma , mi-a demonstrat iar ce inutila sunt . Cat mi-as fi dorit sa fiu acasa , sa nu-i mai vad , sa nu mai aud . Fata din dreapta mea ma intreaba de cand sunt impreuna , imi vine sa o calc in picioare si sa tip ca , Doamne , NU STIU ! Ca nu stiu si ca nu vreau , ii zic indiferent ca nu-mi pasa , dar de ce nu pot sa ii inghet pe toti , sa pot sa plang si sa-mi caut ramasitele de inima , imprastiate , cine stie unde ?
Lovitura de gratie . Cata ura imi traverseaza corpul , ajunge sa-mi placa . Stau si ma gandesc cu ce am gresit de trebuie sa suport , sa te suport . De ce mai bine de un an nu a reusit sa pregateasca inima mea pentru asa ceva , de ce un an plin de chin nu m-a facut sa ma pot uita la tine si ea fara sa-mi doresc sa mor si sa plang pe covorul din camera mea , si sa nu mai vad niciodata orasul asta plin de durere ? Pentru ce ... cand eu inca ma prabusesc vazandu-te , cand eu inca nu pot sa accept ceea ce ochii mei vad clar , cand eu inca vreau sa stau langa tine , cu tine , cand eu merit ceea ce ea are cand ea nu are habar prin cate am trecut eu din cauza ta ... Si cate au fost.
Am o convorbire cu Dumnezeu in care ii spun ca pentru chestia asta , m-a pierdut . Daca eram fericita , intelegeam sa primesc durere , dar nici nu-mi amintesc cum e sa fi fericit , cand dupa atatea si atatea , tot ma loveste din toate directiile , de parca i-am facut ceva .
Si dupa ce ea pleaca , iar tu iti amintesti ca exist , cand stai langa mine , cand razi si glumesti , cand vad felul in care te uiti la mine , imi zic ca nu pot sa te urasc atat cat as vrea , atat cat ai merita , in schimb , ma urasc pe mine .
Si pentru ce atata durere , pentru un simplu om , si de ce sa simt atata durere cand eu sunt tot asa , un simplu om , atata durere pentru ce ? Caci de facut nu mai era oricum nimic de facut .
De ce sa ma chinui atat pentru ceva ce n-a fost al meu niciodata , pentru ceva ce e invechit , pentru niste sentimente care nu vor sa dispara ?
Astept sa ne despartim ca sa fiu singura in drum spre casa , sa plang infundat , ca nimeni sa nu-si dea seama .
Imi sterg fata regulat cu mainile reci si rosii de frig , pline de lacrimi . Si ajung acasa , in sfarsit , ajung acasa sa pot cadea pe scaun , sa tremur din tot corpul si sa plang , sa plang , sa plang .
Am pierdut multe in ziua aceea de 29 . Mi-am pierdut incredere si o buna parte din credinta , mi-am pierdut mandria , mi-am pierdut lacrimile si acea mica parte din mine ce credeam ca e vindecata . Sunt din nou doar bucati , o oboseala cumplita si o dorinta groaznica de a disparea , cumva , candva. Cam asta a ramas din mine , asta si multa durere , inca o amintire neplacuta , ce o sa ma incoteasca ani in sir , fiindca a trebuit sa te intalnesc , acum multa vreme , intr-o zi de septembrie.
Ascunsa
