vesnica sfarseala

" You're gonna catch a cold from the ice inside your soul . " - Christina Perri

Am tinut in ochii  lacrimi , gandindu-ma la momentul in care voi ajunge acasa si voi putea , in sfarsit , sa le dau drumul peste obraji , sa mi se scurga pe gat , sa mi se topeasca in palme . Intr-un final , am sfarsit cu ochii limpezi , parca plini de o durere pe care o vad doar eu , pe care o stiu doar eu , sentimentele tumultoase intesandu-se , undeva , adanc in mine .
Din ce cauza , oare , as fi vrut sa plang ... as fi avut nevoie sa plang .. Din cauza a ceea ce-am iubit candva si , cumva , dupa asa de mult timp , inca ma raneste aceasta prezenta ? Mi-ai spus ca " ai iubit-o " iar eu am zambit ironic in sinea mea , gandindu-ma ca nu stii nici pe departe ce inseamna asta , poate ca nici eu nu stiu , dar tu pari bine si iubirea ta cea mare s-a strins , probabil , la fel de repede pe cat a inceput si uite-ma aici , pe mine , dupa aproape doi ani inca pasandu-mi de tine , inca imi doresc sa plang de oroarea de a nu te fi avut .. acum nu te mai vreau , dar e ceva in mine ce parca se sfarseste de fiecare data cand te vad . Poate daca cuvintele tale n-ar mai fi atat de reci , atat de grele , m-as simti si eu , mai usoara  . Mi-as dori sa nu ma mai simt urata in preajma ta , nesigura si parasita , macar o data .
N-as putea sa-ti spun ca stiu ca sunt depasita de orice , mi-ai spus ca sunt proasta si n-am putut sa raspund nimic inapoi  fiindca ce alt cuvant m-ar putea descrie mai bine ?
Am facut , atunci , cum am stiut dar n-am reusit sa fiu niciodata mai buna , pentru tine .. si uite-ma , doi ani iar tu prabusesti ,  vesnic , ceva in mine .
Sunt doi ochi plini de nepasare si-o gura zambitoare in spatele carora se ascunde , de fapt , ceea ce ma sunt. In realitate sunt doar o fata deznadajduita si inutila . O fata ce nu poate face nimic pentru ea , dar nici pentru altii . Nu dobandesc , mai niciodata , ce trebuie iar cand ma uit la tine , vad tot ceea ce sunt cu adevarat , poate din cauza ca si tu ai vazut . Tu esti o oglinda , ma faci sa realizez ca toate lacrimile pe care le-am inghitit pana s-au uscat sunt inca acolo , in faptura asta ce ingroapa in ea o epava plina de nimic , de prea mult , de prea multe .. lipsuri .
Ce insemn eu , niste carti ce-mi dau iluzia unei vieti mai putin anoste , un scris enigmatic , neinteles uneori nici macar de mine si cateva persoane ce-mi amintesc , prin frumusetea lor si a vietii , de tot ce eu nu am ..
Poate ca tu ai fost un inceput , dar eu ma sfarsesc mereu din cauza ta , ma bucur ca te vad atat de rar , esti singurul care-mi aminteste mereu ca nu sunt , nici pe departe , ceea ce pretind a fi .. ca in fond , sunt nesfarsit de ... trista .

Ascunsa

Anestezie

" I wonder if I look as empty as I feel . " 

Mi-au spus sa scriu despre ce ma doare mai tare , despre ce simt mai profund , despre tot ce usuc in mine de teama sa nu ma innec daca le las sa-mi umple inima . 
Deci mi-am inchis ochii si am respirat adanc , ca sa ajunga prospetimea aerului de mai  in colturile insipide ale acesteia .. Si m-am gandit la profunzime si la ce ascunde aceasta inima in singuratatea ei, e oare multumita .. nu stiu . 
Ce mai am eu de spus  ? Ce mai am eu de scris ? Doar vise cuprinse de teama unei realitati prea drastice , doar un trecut presarat de fire de timp ce se lasa tot mai greu peste el , doar cativa oameni pribegi , pe ici , pe colo , ce mai lovesc putin gheata de pe peretii interiori . Am eu destula forta sa mai scriu , sa mai sper , sunt trista sau nu ? Cred ca sunt sub anestezie . Anestezia vietii . Cred ca mi-am facut singura injetia si parca atunci cand imi patrund in piele spini de trandafiri neplacuti vederii mele , nu mai simt nimic . 
Nu cred ca  am destul dar nici ca mai vreau ceva , poate ca am invatat sa ma multumesc cu ce am , poate ca ma bucur de linistea de azi caci stiu ce mult zgomot a fost ieri ... sau poate ca imi moare copilaria , simtirea , speranta si visul . Mor odata cu mine , cu ce-am fost si n-am sa mai fiu vreodata. 
Mai stiu sa scriu sau am stiut vreodata ? Cine-mi poate , candva , raspunde . Singurul adevar se spune ca e , undeva , inauntrul meu dar eu nu-l vad , sunt oarba .
Si daca nu mai stiu sa scriu despre mine , ce-as putea sa scriu despre altii , caci nu stiu care-mi este simtirea si-as vrea sa astern cuvinte doar despre cum bate vantul , ca el nu ma raneste , doar ma cuprinde intr-o imbratisare asurzitoare de raceala , dar e mai placuta decat orice suflare omeneasca... ca suflarea ma doare .
Mi s-a spus sa indraznesc ... sa ce , sa iubesc ? Ce sa iubesc , ce sa ma iubeasca , pe mine , candva ?
Poate ca atunci cand nu stii pe unde sa mergi trebuie sa stai pe loc si poate ca eu am stat si inca stau, astept  sa ma ia apa , sa ma duca departe , caci nu stiu daca apartin cumva , cuiva , undeva .. Deci nu ma impotrivesc daca vrea sa ma duca oriunde , caci oriunde poate va fi mai bine decat aici .
Cativa prieteni mi-au adus un zambet ce s-a pierdut cand am ajuns acasa , e ceva ce lipseste chiar si cand simt pace , si fericire . Nu stiu ce .. Sa fie o lipsa de crdinta , de iubire , o lipsa de mine insami ? N-am gandit destul , n-am simtit destul .. ceva nu am destul , cum sa explic lipsa a ceva nedefinit si strain ? 
Poate ca as vrea sa stau pe plaja , chiar acum , cu un anume cineva... Nu fiindca as mai avea curaj sa las fiorii dragostei sa-mi patrunda-n vene , ci fiindca , uneori , mi-e greu sa fiu singura . Poate ca prezenta lui va completa absenta mea  si voi regasi in el ceva ce-am pierdut in mine , poate e doar iluzia unei adolescente mult prea ingandurate sau poate ca m-a parasit ratiunea. Dar e gresit ce simt, voi rade peste ani , voi intelege , voi schimba ? 
Cred ca voi dormi . 

Ascunsa

incapabilitatea de a atinge

" I mean , I have the feeling that something in my mind is poisoning everything else. " -Vladimir Nabokov

Imi ratacesc prin inima cuvinte si mi-e greu sa le gasesc , sa le prind , sa le astern pe foaia goala si rece , asa cum sunt acum , ochii mei .
Stralucirea cu care erau obisnuiti a disparut de mult , odata cu sentimentul copilariei ce se agata inca de mine, odata cu tine , odata cu voi , cei ce erati adunati undeva in mine si cand nu aveam destul eu , aveam destul voi .
Erati motivul stralucirii mele , invizibila pentru altii dar atat de vizibila pentru mine , erati ceea ce aducea in mine suvoiul de cuvinte necesar ca sa pot sa insir cate putin din tot ceea ce construia interiorul meu fragil . Si uneori ochii mei plageau , datorita voua , acum sunt uscati si singuri .
Cuvintele de parere de rau nu-si mai au rostul ,am distrus ce-a fost pretios , cand n-am mai putut sa protejez intre palme , am spart acel mic glob pana a inceput sa ma zgarie , asa ca l-am strans mai tare si s-a facut praf si s-a scurs ca nisipul printre palmele mele insangerate si l-a dus vantul departe , ca acum nu-l mai pot gasi si-am renuntat sa mai caut. Si-am ramas asa , singura , sa ma uit cum mi se scurge durerea din inima , prin maini si in timp , ploaia a spalat urmele rosi ce-mi acopereau viata , dar n-a putut s-a vindece si cicatricele adanci ce au ramas . Le-a tot inecat si le ineaca in infinita ei cadere , dar cand egoistele raze de soare apar , mainile mele se usuca si-mi pot vedea cicatricele , asa profunde , sculptate ca niste torfee in tot ce-a fost , candva , fin. Trofee ce-mi amintesc ca am avut in mana mea ceva asa pretios , sau ceva ce am perceput eu ca fiind pretios , asa pretios ca s-a luat de la mine .. sau ca am alungat eu . Acum mai port cu mine doar amintirile a ceea ce-am avut , invelite bine in bandaje superficiale de fericire , de tacere , de speranta .
Dar in fond , dupa atata timp , desi am invatat sa-mi controlez dureroasa tremurare de maini , tot nu sunt capabila sa tin in mana ceva fragil , ca un om , ca un suflet . Ma prabusesc , distrug , alung . Aceasta sunt si mi-e mai simplu sa am mainile pline de florile primaverii .. decat de suflarea fierbinte a unei persoane . Mi-e greu acum sa mai ating ceva , de frica sa nu-mi sangereze cicatricele iar pe fata mea n-am sa pot sa arat durerea ce-mi strabate tot corpul , toata viata . Cu greu mai sunt capabila sa mangai fara sa zgari , cu greu mai pot sa ma uit si sa vad iar ochii mei nu sunt nici veseli , nici tristi , doar goi , umpluti uneori cu iluzii.
Din timp in timp , o urma de speranta imi face putin mainile sa tremure , dar pustietatea pare ca mi-e infasurata de suflet si nu pot sa pastrez , in final , nimic . Asa ca imi acopar propria fata dezvelita de emotii cu minile , ca sa le mai incalzesc raceala , in amurg ... caci ma am doar pe mine , si e mai bine .

Ascunsa

ceva din mine

" I feel hell in my heart trying to burn his memory in my mind. " - Vazaki Nada

   Daca durerea ar fi o persoana ... a mea ar fi trista . Ar fi un mic copil crescut in ineriorul meu , suparat ca nu-l mai las sa curga prin ochii  , ca fata mea , candva crispata de prezenta lui , e acum impenetrabila . Durerea mea .. sta mocnind in mine , uneori vrea sa urle si sa iasa  cumva , copilul asta , mi-e intr-un fel prieten , desi toata viata mea m-a ranit , dar nu e vina lui , pentru asta exista , nu ? Ca sa doara .
   Daca durerea mea ar avea maini , m-ar zgaria vesnic pe invelisurile sufletului meu , nu intelege ca nu mai este loc neted acolo , ca deja a distrus tot ce-a putut si ca invelisul asta tare in care l-am invelit nu mai e format din sentimente ce pot fi clatinate de fiinte asa fragile si penibile cum sunt oamenii .. Durerea mea e atat de imatura .. dar e normal , asa sunt copiii . Inca ma uraste , sta undeva acolo si mocneste in mine , incearca sa-mi alunge putina stare de bine pe care mi-am construit-o singura , departe de lumea asta anosta . Ma uraste ca nu mai pot sa-i dau ce-mi cere , nu pot sa ii aduc inapoi oamenii ce au hranit-o constant , e un copil ce si-a pierdut jucariile . Cum sa-i explic unui copil ca , la un momentdat in viata , trebuie sa termini cu joaca . Si mie mi-a fost greu sa inteleg .. ca jucariile se lasa altora , care inca au puterea spirituala si instabilitatea mentala de a lasa jucariile astea sa le bucure durerea , eu mi-am parasit jucariile si zi de zi , parasesc tot mai multe .
Cand durerea mea vrea sa iasa din mica mea inima in care pare ca nu mai incape , citesc o carte buna , ca sa o adorm . Cand ii este frig .. asa de frig ca ma ingheata si la suprafata , beau o cana de ceai , ca sa o incalzesc , si cand e obosita de la atata lupta , parca se pravaleste in mine si asteapta ... , asteapta asa tacuta ca parca nici eu nu-i mai suport prezenta apasator de linistita .
Uneori durerea mea vrea la plimbare , o scot in lume , ii explic de o mie de ori ca n-are nevoie de jucarii . Privesc catre parinti , cum explica rabdatori copiilor din ce e zamislita lumea , ce e bine si ce e rau , si dupa acest exemplu ii explic durerii mele , copilul meu nevazut , ca sunt prea multi copaci in jur si prea mult albastru de mare ca sa fie asa de plangacioasa .. Si cand se satura chiar si de acestea , intelegeti , e imatura , nu stie sa aprecieze adevaratele valori , ma uit in sus , catre stele , ca sa-i arat ceva chiar si mai frumos .
Durerea mea creste in mine si uneori nu mai are loc .. asa ca trebuie sa cresc si eu  , ca sa pot sa o duc . E foarte dificila viata alaturi de ea , nu-mi dau seama daca ma iubeste asa de mult incat nu vrea niciodata sa plece sau daca ma uraste asa mult incat nu renunta niciodata la lupta ei  cu mine . Vreau sa cred ca eu am incetat de mult sa ma lupt cu ea , s-o urasc , sa vreau sa o alung .. o inteleg , vrea doar sa apartina de ceva , ce trasatura umana  stupida ..
Acum o accept asa cum e .. ce pot sa-i fac , m-am tot straduit , si ea stie , ca zilnic tot incerc .. Nu mai sper ca o pot , vreodata , alunga , dar vreau sa o maturizez , sa-i arat ca a avea incredere este o prostie , ca nu exista zi in care sa nu fi dezamagit , ca deseori , e mai bine sa fi singur . Sa o invat ca nu depinde de nimeni , ca n-are nevoie de oameni , asa zisele jucarii , n-are nevoie nici macar de mine , nimeni n-o defineste pe ea si de aceea poate exista in ciuda schimbarilor din exterior .
Incerc sa o invat , asa cum incerc sa ma invat pe mine , ca nici n-are idee cat de singura e , si ca e in regula , nu ne-am nascut sa fim cu cineva , cel putin nu eu , iar ea are ghinionul sa existe in mine . Imi pare rau ca nu-ti dau voie sa te desfasori , sa arati la toata lumea cine esti tu , sa-mi arati mie cine esti tu , stiu ca poti , stiu ca poti sa ma darami pe covor in balti de lacrimi , esti capabila , dar am sa-ti arat ce pot eu , si crede-ma , pot inzecit .

Ascunsa

 

Te-am descoperit abia acum ?

" I wasn't actually in love , but I felt a sort of tender curiosity . " - F.Scott Fitzgerald 

    Am inceput sa cred constant ca sunt puternica . Puternica sa plec , sa raman si sa inchid ochii cand lucrurile nu merg bine , sufiecient de stapana pe mine sa pot sa accept ce-mi ofera viata si sa o las , uneori , sa decida ea pentru mine . Fara dramatizare , fara lacrimi , doar tare . Sentimentul de singuratate , nesiguranta si nefericire .. poate ca incep sa faca parte din tine incat nu te mai deranjeaza asa tare . Si intelegi ca viata e o schimbare , uneori nefericita , dar inca o schimbare . 

      Chiar si asa , oamenii sunt fiinte surprinzatoare .. 

Tu m-ai surprins , sau eu m-am surprins pe mine , nu stiu inca ce sa cred . Am inceput sa scriu mai mult despre frumusetea naturii si mai putin despre uratenia oamenilor , uratenia mea .. fiindca imi doresc pace , e prea greu de atins , dar nu pot sa-mi mai umplu sufletul cu dezamagiri si trairi dionisiace , ca sa ma prabusesc iar . Am ajuns cu greu aici , la starea de "relativ echilibru " , nu pot sa-mi distrug efortul pentru ceva asa trecator precum un om , un sentiment sau o relatie , orice fel de relatie .

      Dar azi am sa scriu despre tine , fiindca ai facut ceva diferit si fiindca ai trezit , putin  , inima mea adormita de mult . 

Oamenii cunosc alti oameni si dintr-o data , dupa o coversatie , o privire sau o legatura invizibila , din nu stiu ce motiv existenta , incep sa se apropie . O apropiere care poate sa te salveze , sau sa te distruga . Uneori , ambele . Dar lucrurile se misca , merg intr-o directie pe care o recunosti si astfel singuratatea este inlocuita de siguranta , de sentimentul de apartenenta , ca si cum ai ceva si ceva te are pe tine iar consecintele dispar , pana in momentul in care , inevitabil , fiecare realizeaza ca si-a lasat sufletul in mainile altcuiva si nu stiu ce e mai greu , sa-ti dai sufletul sau sa tii un suflet ? 

Asa incep .. groaznic de frumoasele relatii  , care ajung , deseori , destul de des in cazul meu , la mici tragedii despre care sa scrii ... sau mari tragedii . 

Dar cu tine n-a fost nimic de genul asta . 

Nu te plac . 

Nu-mi place in mod deosebit felul tau de a fi , nu am avut prea des conversatii care sa imi dea macar iluzia ca suntem .. prieteni sau ca , simplu ,  suntem ceva. 

Stiu ca la inceput , imi displacea felul tau vesnic neserios de a fi , nu intelegeam de ce te agati de mine , asa ca te-am ignorat , mi-am continuat viata in asa fel incat tu n-ai parut in plus sau in minus foarte multa vreme ..

Nu-mi place nici macar cum arati , si stiu cat de ipocrit suna asta , dar n-ai fost niciodata genul cu care as vrea sa mananc clatite candva .. nu mi-am dorit , niciodata , nimic de la tine . Cand nu am vorbit , nu mi-ai lipsit . 

Si a fost un alt fel de inceput , cum nu-mi placea nimic deosebit la tine , nu am luat in calcul ca asta se va schimba vreodata , apoi m-ai imbratisat pentru prima oara si acum imi amintesc ca ala a fost primul moment cand am gasit cu adevarat ceva deosebit la tine . Nu-mi placea nici macar vocea ta .. acum m-am obisnuit cu ea , dupa atatea luni vocea ta imi pare , pur si simplu , normala , e a ta si asta "inseamna , brusc , ceva." 

Parca nu-mi mai pasa ca , de fapt , nu suna bine ...

M-ai imbratisat si a fost genul meu de imbratisare , imbratisarile spun atat de mult si imi par cea mai profunda forma de afectiune , siguranta si .. caldura . Iar tu m-ai imbratisat frumos , profund si afectuos , inconstient probabil , m-ai facut sa simt ca sunt importanta si ca si tu contezi pentru mine.

Dar timpul a trecut si iluzia s-a risipit incet , incet .. si nu stiu cum a inceput sa-mi fie necesara prezenta ta .. sau sa-ti simt ,cumva, absenta ? A inceput sa ma afecteze ignoranta si neseriozitatea ta , sa-mi doresc sa te ignor intentionat , sa-ti simt lipsa iar toate lucrurile care nu-mi placeau la tine , acum le accept si mi-ai parea , cel putin ciudat , fara ele . 

Am observat de curand ca ai ochi frumosi dar imi plac mai mult mainile tale .. asa de potrivite . Si-mi place sa stau cu tine , desi nu vorbim nimic deosebit .

Nu stiu exact ce s-a schimbat , fiindca verbal nu ne-am apropiat , dar e ca ceva nevazut intre noi ce ma face sa am nevoie de tine , si poate si tu de mine . 

La inceput vorbeam cu tine doar pentru ca nu aveam altceva de facut , doar fiindca erai acolo , acum sunt eu aici , ca sa vorbesc cu tine , mai e nevoie sa spun cat ma "chinuie" situatia , cat nonsens gasesc in ea , in mine? Cum e posibil sa am nevoie de cineva care mi-a fost vesnic indiferent , care-mi displace ? E doar obisnuinta sau cumva .. te-am descoperit abia acum ? 

Era 26 aprilie cand mi-ai pus ce-a mai neasteptata intrebare .. dar ce m-a uimit a fost ca n-am stiut ce sa raspund si ca , chiar si acum ma mai gandesc .. 

Ai atins ceva in mine , iar acum mi-e frica ca , daca "vom" fi , te voi pierde , dar daca nu "vom" fi , ma voi pierde pe mine ..... nu e inca tarziu sa plec .

Ascunsa

 

" E ok "

" You are a storm child , full of wounded words , and hurricanes of emotion . Remember not to let your own whirlwinds carry you away .  " - Storm Child , Nikita Gill

A trebuit sa respir adanc , inainte sa-mi las degetele timide sa simta cum e sa scrii din nou .. povestea vietii mele , o pagina din aceasta poveste . 

N-am mai trecut pe aici , si mi-a fost dor .. parca de mine , parca singurele momente in care vizualizez cu adevarat locurile , oamenii si senzatiile pe care le simt zi de zi sunt acelea in care-mi dau frau liber acelor sentimente pe care , uneori , nici eu nu stiu ca le am . Sentimente pe care am nevoie sa le astern aici ca sa stiu ca  exista .

Uneori .. e doar greu sa scrii , uneori nu ai timp iar alte ori .. nu ai ce . Cred ca uneori viata iti ia , rareori iti da , si uneori iti ia ceva si-ti da altceva . Poate ca mi-a luat puterea de a scrie si mi-a dat  puterea de a fi eu cu mine . E greu sa explic , si aceasta neputinta ma doare , nu-mi doresc sa plece de la mine  scrisul , dar e vina mea ca nu incerc sa opresc asta . Am simtit .. impacare , si pace , in ciuda tuturor lucrurilor care merg impotriva mea , e asa mult zgomot in preajma si parca ma aflu intr-un micut cerc de liniste , un cerc  pe care nu vreau sa-l parasesc , dar unii trag de mine , sa ma scoata de acolo iar eu nu trag de ei sa-i iau langa mine , ii imping , sa plece .

Chiar daca .. asta inseamna singuratate . 

Aflata in cercul meu de pace , ma simt puternica , e ca si cum nu-mi dispalce sa vad ce oameni pleaca de langa mine , pretiosii , simplii si la fel de neputinciosii mei oameni , indispensabilii mei oameni . Sa le privesc drumul , ce se departeaza de al meu , imi pare ceva firesc , dar gandul ca intr-o zi vor fi asa departe ca nu-i voi mai putea vedea , ma infricoseaza si strange cercul tot mai mult ca trebuie sa stau intr-un picior ca sa incap in el .. 

Ma intreb daca in timp , citind ce scriu azi , voi mai intelege ceva...cand e asa greu sa inteleg chiar acum , si daca alti ochi citesc asta , vor putea sa descifreze oare , in ce conditie ma aflu de fapt , daca merg oare spre mai rau sau spre mai bine ?

Intr-o formula mai simpla , cred ca viata mea s-a desfasurat in ultima vreme sub forma a doua cuvinte : E ok.

Cand prietena ta cea mai buna se schimba si tipa la tine despre propria ta schimbare , cand foloseste cuvinte care nu se aflau in vocabularul ei inainte , cuvinte care-ti amintesc de prietenii ei , nu si ai tai si cand nu poti sa vorbesti cu ea despre felul in care vezi tu lucrurile si felul in care te deranjeaza ceva ... e ok . 

Fiindca oamenii se schimba , la fel si eu si poate ca la fel si ea .. 

Mi-ar fi placut sa ma asez cu ea pe un sezlong , cum obisnuiam sa facem si sa-i spun si ei ceea ce cred ca am inteles eu , ca poate nu ne-a fost dat sa fim prietene mai mult de atat .. as vrea sa o rog .. sa taca .

Tot trecutul meu , toate ranile pe care le-am acumulat si toti oamenii pe care i-am pierdut m-au facut sa-mi doresc , la finalul unui drum , tacere . Cand oamenii incep sa vorbeasca .. incep de fapt sa urle , sa urle reprosuri si frustrari personale , neajunsurile si durerile , singuratatea pe care celalalt n-a fost in stare sa o umple cu prezenta sa si afectiunea ce lipseste la sfarsitul de zi , sentimentul ca te ai doar pe tine .. e mereu din vina celuilalt . Asa ca as vrea sa-i spun doar sa nu mai vorbeasca atat , fiindca daca ea incepe sa vorbeasca , eu n-am sa ma mai pot opri . Si-am sa vorbesc pana n-o sa mai avem ce sa ne spunem si toata prietenia va ramene o amintire urata cand stim ca am fost , gasindu-ne , cele mai norocoase persoane. Am inteles cat e de important sa iti termini relatiile in tacere , ca doi oameni ce-si tin pentru ei durerea , ca sa nu-l mai impovareze pe celalalt cu ea , sunt obosita sa-mi traiesc restul zilelor cu sentimentul de vina , vina ca n-am tacut , ca n-am putut , ca n-am stiut .. si ca am plecat . 

Deja fac asta , deja imi port cu fiecare rasuflare si cu fiecare dimineata in care o iau de la capat .. amintirile dureroase de care nu mai pot sa vad tot ce-am avut frumos langa oamenii trecutului meu , asa ca te rog sa taci , caci nu mai vreau nimic in plus ..

Oamenii se schimba , ne cladim propriile noastre drumuri si poate ca uneori nu ne mai putem intersecta .. poate ca am trait ceva frumos si as vrea sa simt din nou afectiune , as vrea sa pot sa ma uit din nou in ochii tai, as vrea sa pot sa-ti spun ca imi lipsesti . Dar nu tu , nu-mi lipseste ceea ce esti , imi lipseste ceea ce erai , ceea ce eram si ceea ce aveam , felul in care eram impreuna , nu-mi plac minciunile si nu pot pastra o prietenie doar pe baza a ceea ce obisnuia sa fie ... si e ok . 

Poate ca certurile , vorbele si schimbarile ce s-au petrecut in noi s-au acumulat asa mult ca nu ne mai cunoastem  , poate am zis de prea mult ori ce nu trebuia si  nu mai stiu acum sa vorbesc despre asta ..

Mai stii ziua aceea infiorator de lunga pe care am petrecut-o impreuna dupa acele vorbe pe care ni le-am zis..acea zi mi-a aratat ca locul meu nu mai e langa tine si langa prietenii tai . Am nevoie de voi , caci mi-e frica de singuratate , nu fiindca n-as suporta-o , ci fiindca n-as stii cand se va termina ..

Si in ciuda celorlalti pe care-i am in viata mea .. nu cred ca ar compensa lipsa ta , fiindca si ei imi par uneori la fel de falsi precum e ceea ce avem acum . Prietenia asta imi pare o piesa de teatru , vom mai fi sincere una cu alta candva , sau aici e sfarsitul ? 

Mai stiu sa vorbesc adevarat despre noi ? Vezi , de aia mai bine tac si eu , si tu .. sa vorbeasca viata despre asta , ca eu una nu mai stiu , dar as vrea sa nu suferi , daca plec sa intelegi ca e ok , si ca nu e vina ta , oamenii sunt fiinte mult prea instabile si preocupate de ei insisi ca sa poata mentine , cu adevarat , ceva. Dar n-am sa uit niciodata cat ai incercat .. si cum am incercat si eu , in felul meu paranoic si usor depresiv de a fi. 

Ascunsa 

Noapte de aprilie

" They told me it's bad for my heart , I told them it was already cold . " - Narrai

Nu m-am asteptat niciodata ca viata mea sa devina asa cum este acum , uitandu-ma in urma , asta este o parte din ceea ce visam cand eram copil . 

Muzica e la maxim asa ca atunci cand ies afara , abia mai pot sa aud linistea , iar ideea ca " iti sangereaza urechile " , pare pe bune .. Ma simt , intr-un fel inconfortabil , as vrea sa cant , ca majoritatea celor de acolo, odata cu cei ce ne privesc de sus , de pe scena , dar stiu prea putine versuri iar ei le canta prea bine si suntem cu totii intr-o transa .

In spatele meu , in stanga , in dreapta si in fata urla persoane versuri despre viata si imi pare rau ca nu am destul timp sa ii observ pe fiecare , sa-mi dau seama ce simt ei cand recita pe ritm lexeme nesfarsite , sau daca simt ceva ..sau daca eu simt ceva.

Si toate mainile sunt in aer intr-un du-te-vino continu si ma gandesc la ce senzatie au ei .. acolo sus pe scena , cand nici nu e nevoie sa mai cante fiindca totul glasurilor noastre ii acopera pe ei , cand vad miscarea continua a mainilor noastre si speranta din ochii nostri , ca parca ei sunt lumina in intunericul mult prea greu din mintea unor copii , caci in fond , ce suntem noi pentru ei , daca nu copii care au nevoie de o flacara pe drumul asta neclar si ce sunt ei , daca nu cei ce ascund lumina printre versuri ce trebuie ascultate cu inima , nu doar cu urechile . Se pleaca in fata noastra , dar noi ne plecam inimile in fata lor si glasurile noastre ii striga nesfarsit pe nume , ma dor palmele caci le-am apropiat prea mult si prea repede una de alta .. si sunt imbatata de aceasta senzatie , mi-a parut asa profunda ca parca deja am uitat-o , nu-mi mai amintesc , am fost acolo acum cateva ore sau acum cativa ani.....

De ce e viata asa nedreapta , scrijeleste pe inimi , in minte si uneori chiar pe trup tot ce-i mai greu de dus cu tine , tot ce te-a durut mai tare in existenta ta anosta dar ineaca in valul uitarii tot ce-ai trait mai frumos si mai profund .. si cum sa scriu acum , ce-am simtit atunci , cand parca totul e in ceata .. Cum sa reproduc gustul intepator de alcool cu lamaie , cand mi-a luat doar cateva secunde ca sa nu-l mai simt . Sa fie asta viata mea ? Mi-am dorit sa ajung aici si sunt recunoscatoare , dar nu sunt fericita . 

Sunt nemultumita ca par stearsa din peisaj cand toti ceilalti par incadrati , parca-s o umbra pe perete dar poate asa e firea mea . Poate am stat prea multi ani sub o aspra educatie , poate am citit carti si am preferat , poate , de prea multe ori , sa tac .. poate ca lor nu am ce sa le spun , poate ca ma pricep sa vorbesc cel mai bine  cu mine si uneori , nici mie nu mi-as mai spune nimic ... Sau poate ca asa sunt eu.. sau asa m-am invatat sa fiu . 

Dar cand am fost stransa de bratele unui strain , am simtit vesnica durere din mine cum se scurge .. am inchis ochii cateva secunde , dar stiu ca nu-mi permit mai mult , sau poate trebuia sa mai profit un pic . 

" De ce e viata in halul asta de nebuna  ? " Am trecut de cateva ori pe langa acest strain si nu cred ca m-a vazut vreodata , nu-mi imaginam si nici nu-mi doream sa vorbesc vreodata cu el , doar il urmaream cand imi aparea , de-a lungul timpului , intamplator in cale doar fiindca-mi parea ... interesant . 

Cativa ani mai tarziu , e in dreapta mea si se uita fix spre scena si e inalt incat crestetul meu e abia la cotul lui iar eu imi intind capul cat pot de mult sa pot sa-l cuprind cu privirea , nu cred ca ma vede de acolo de sus ... 

Si dintr-o data se uita la mine si zambeste , imi pare pentru prima oara de cand " il stiu  " , frumos si cu ochii albastri . Un pic mai tarziu facem cunostinta , dar eu stiam de atata vreme cum il cheama .. si chiar mai mult , dar continui jocul ..

Iar acum imi spun ca dintre toti oamenii din lume , nu m-as fi asteptat vreodata sa ma aflu in bratele lui .. si sa-i simt buzele si mainile calde si lungi . 

Viata e nebuna si n-are nimic de spus in apararea ei iar momentele ca astea trec .. ca toate momentele de altfel , diferenta este ca unele raman in ciuda timpului iar altele se spulbera incet in uitare , asa cum o sa ma uite si el pe mine  chiar acum si poate ca am sa uit si eu , dar as vrea sa-mi amintesc mereu imbratisarea . 

Aveam nevoie sa scriu . 

" Pentru familie las toate viciile , pentru voi fac toate sacrificiile . " - 09.04.2015

Ascunsa