Te-am descoperit abia acum ?

" I wasn't actually in love , but I felt a sort of tender curiosity . " - F.Scott Fitzgerald 

    Am inceput sa cred constant ca sunt puternica . Puternica sa plec , sa raman si sa inchid ochii cand lucrurile nu merg bine , sufiecient de stapana pe mine sa pot sa accept ce-mi ofera viata si sa o las , uneori , sa decida ea pentru mine . Fara dramatizare , fara lacrimi , doar tare . Sentimentul de singuratate , nesiguranta si nefericire .. poate ca incep sa faca parte din tine incat nu te mai deranjeaza asa tare . Si intelegi ca viata e o schimbare , uneori nefericita , dar inca o schimbare . 

      Chiar si asa , oamenii sunt fiinte surprinzatoare .. 

Tu m-ai surprins , sau eu m-am surprins pe mine , nu stiu inca ce sa cred . Am inceput sa scriu mai mult despre frumusetea naturii si mai putin despre uratenia oamenilor , uratenia mea .. fiindca imi doresc pace , e prea greu de atins , dar nu pot sa-mi mai umplu sufletul cu dezamagiri si trairi dionisiace , ca sa ma prabusesc iar . Am ajuns cu greu aici , la starea de "relativ echilibru " , nu pot sa-mi distrug efortul pentru ceva asa trecator precum un om , un sentiment sau o relatie , orice fel de relatie .

      Dar azi am sa scriu despre tine , fiindca ai facut ceva diferit si fiindca ai trezit , putin  , inima mea adormita de mult . 

Oamenii cunosc alti oameni si dintr-o data , dupa o coversatie , o privire sau o legatura invizibila , din nu stiu ce motiv existenta , incep sa se apropie . O apropiere care poate sa te salveze , sau sa te distruga . Uneori , ambele . Dar lucrurile se misca , merg intr-o directie pe care o recunosti si astfel singuratatea este inlocuita de siguranta , de sentimentul de apartenenta , ca si cum ai ceva si ceva te are pe tine iar consecintele dispar , pana in momentul in care , inevitabil , fiecare realizeaza ca si-a lasat sufletul in mainile altcuiva si nu stiu ce e mai greu , sa-ti dai sufletul sau sa tii un suflet ? 

Asa incep .. groaznic de frumoasele relatii  , care ajung , deseori , destul de des in cazul meu , la mici tragedii despre care sa scrii ... sau mari tragedii . 

Dar cu tine n-a fost nimic de genul asta . 

Nu te plac . 

Nu-mi place in mod deosebit felul tau de a fi , nu am avut prea des conversatii care sa imi dea macar iluzia ca suntem .. prieteni sau ca , simplu ,  suntem ceva. 

Stiu ca la inceput , imi displacea felul tau vesnic neserios de a fi , nu intelegeam de ce te agati de mine , asa ca te-am ignorat , mi-am continuat viata in asa fel incat tu n-ai parut in plus sau in minus foarte multa vreme ..

Nu-mi place nici macar cum arati , si stiu cat de ipocrit suna asta , dar n-ai fost niciodata genul cu care as vrea sa mananc clatite candva .. nu mi-am dorit , niciodata , nimic de la tine . Cand nu am vorbit , nu mi-ai lipsit . 

Si a fost un alt fel de inceput , cum nu-mi placea nimic deosebit la tine , nu am luat in calcul ca asta se va schimba vreodata , apoi m-ai imbratisat pentru prima oara si acum imi amintesc ca ala a fost primul moment cand am gasit cu adevarat ceva deosebit la tine . Nu-mi placea nici macar vocea ta .. acum m-am obisnuit cu ea , dupa atatea luni vocea ta imi pare , pur si simplu , normala , e a ta si asta "inseamna , brusc , ceva." 

Parca nu-mi mai pasa ca , de fapt , nu suna bine ...

M-ai imbratisat si a fost genul meu de imbratisare , imbratisarile spun atat de mult si imi par cea mai profunda forma de afectiune , siguranta si .. caldura . Iar tu m-ai imbratisat frumos , profund si afectuos , inconstient probabil , m-ai facut sa simt ca sunt importanta si ca si tu contezi pentru mine.

Dar timpul a trecut si iluzia s-a risipit incet , incet .. si nu stiu cum a inceput sa-mi fie necesara prezenta ta .. sau sa-ti simt ,cumva, absenta ? A inceput sa ma afecteze ignoranta si neseriozitatea ta , sa-mi doresc sa te ignor intentionat , sa-ti simt lipsa iar toate lucrurile care nu-mi placeau la tine , acum le accept si mi-ai parea , cel putin ciudat , fara ele . 

Am observat de curand ca ai ochi frumosi dar imi plac mai mult mainile tale .. asa de potrivite . Si-mi place sa stau cu tine , desi nu vorbim nimic deosebit .

Nu stiu exact ce s-a schimbat , fiindca verbal nu ne-am apropiat , dar e ca ceva nevazut intre noi ce ma face sa am nevoie de tine , si poate si tu de mine . 

La inceput vorbeam cu tine doar pentru ca nu aveam altceva de facut , doar fiindca erai acolo , acum sunt eu aici , ca sa vorbesc cu tine , mai e nevoie sa spun cat ma "chinuie" situatia , cat nonsens gasesc in ea , in mine? Cum e posibil sa am nevoie de cineva care mi-a fost vesnic indiferent , care-mi displace ? E doar obisnuinta sau cumva .. te-am descoperit abia acum ? 

Era 26 aprilie cand mi-ai pus ce-a mai neasteptata intrebare .. dar ce m-a uimit a fost ca n-am stiut ce sa raspund si ca , chiar si acum ma mai gandesc .. 

Ai atins ceva in mine , iar acum mi-e frica ca , daca "vom" fi , te voi pierde , dar daca nu "vom" fi , ma voi pierde pe mine ..... nu e inca tarziu sa plec .

Ascunsa