3 ani

" Scriu sa ma salvez pe mine si , uneori , pe altii . " 

Metaforele , explicatiile si cuvintele lungi nu-si au , azi , rostul .
Cand vine vorba despre asta , incerc cumva sa fie simplu si la obiect . De trei ani ma tot intreb , de ce , ce inseamna , cum imi explic si ce reprezinta ?
Mi-e teama sa spun ca reprezinta totul , dar reprezinta mult . Reprezinta asa de mult incat sperantele mele cele mai infricosatoare pe care le tin acoperite de teama in interiorul meu , au legatura cu asta . De ce ?
Fiindca ma chinuie , greutatea apasatoare ce mi se pune in capul pieptului cand in mintea mea nu exista cuvinte care sa le explice pe cele din inima , cand nu cunosc vreo limba in care sa pot sa spun , cand sunt la limita dintre a spune si a tacea . Si cand , totusi , nu pot fara .
Iubesc asta. Nu stiu cum poti iubi ceva si sa il  neglijezi asa de mult , sa-l pui pe ultimul loc de atatea ori , sa lasi sa te astepte acolo de parca ai toata viata cand de fapt nu ai nimic , decat clipa asta prezenta dar atat de efemera . Cate momente am pierdut , le-am pierdut intensitatea , esenta si le-am lasat intr-o furtuna de amintiri vagi , uscate ce se sterg cu fiecare zi monotona . E monotonie in jur si liniste in exterior si tocmai de aceea toata deznadejdea , durerea si ignoranta mea se dezintegreaza cate putin doar cand e vorba de asta . Cand e vorba sa scriu , sa exprim , sa spun .
N-am cuvinte sa pot explica ce inseamna asta pentru mine si daca toata durerea de acum trei ani m-a adus aici , poate ca as repeta-o din nou si din nou doar ca sa fie acelasi deznodamant .
Nu stiu ce-am realizat , daca a fost bine sau rau , daca este sau daca va fi , stiu doar ca simt o profunda liniste dupa ce , cu greutate sau usurinta , innod cateva ganduri , sentimente in cuvinte , fraze , capitole.
Capitole din viata . Viata este o carte , are final . Asta e un adevar pe care-l stiu sigur , la fel cum mai stiu ca nu am tot timpul din lume si ca nu as vrea sa-mi continui drumul , oricare ar fi el , fara asta .
Poate ca va fi un mic jurnal pe undeva prin casa , poate va fi blogul asta sau macar cateva foi capsate sub pat .... poate voi indrazni sa cred ca va fi mai mult , dar stiu sigur ca vreau , mereu , sa fie .
Sa fie prezent in viata mea . La fel de prezent ca aerul .
E o certitudine de care am mare nevoie in viata asta vesnic nesigura , asa ca mine . E viata , e bataie de inima si freamat de minte .
Au trecut trei ani in care nu m-a salvat  , de multe ori , nimeni , cu exceptia scrisului . Sunt neglijenta , intarzi , refuz , neg si poate uneori mint , ma mint pe mine , dar acum , dupa trei ani si sper ca multi altii de acum incolo , pot spune doar ca am crescut cu asta si ca acum e parte din mine , ca e mai mult decat puteam spera si ca nu-mi imaginez o viata fara . E important pentru mine . Imi doresc sa ramana asa .

Ascunsa

Cold hearts - 13 iulie

“But just because you’re strong and resilient doesn’t mean you never need someone to be there for you, to take care of you.”

—  Tammara Webber, Good For You 

    E dificil sa te trezesti dimineata , sa lupti pentru o zi mai buna sau sa accepti , cu resemnare , tot ce iti va oferi destinul sau soarta , daca exista vreuna dintre ele , in aceasta zi, clipa .
Si sa-ti curga mii de cuvinte prin minte dar niciunul sa nu coincida cu cele pe care le ai in inima .. Nu stiu cand a devenit greu sa-mi gasesc cuvintele . Poate nepasarea , grija , ignoranta si lipsa de iubire au facut sa fiu acum atat de tacuta . Imi tace inima , mintea si glasul . Imi tace fiinta ca nu mai gaseste cuvinte care sa poata exprima ceva.
Mai pot oare sa vorbesc acum despre ploaie ? Mai stiu oare sa adun in cuvinte felul in care cade asa , sincera , incolora si rece peste fata si mainile mele obosite de atatea dimineti nedormite ?
Era ploaie si se prelingea  usor pe geamuri iar eu eram inauntru , in siguranta . Dar nu voiam sa ma feresc , si mai ieseam din cand in cand afara , s-o simt . Sa mai simt , si eu , ceva . Mi-a lipsit ploaia si ma gandeam cumva la zilele de toamna , cand viata , fara sa vreau , se schimba intr-un fel sau altul.
   Dar stiu ca viata nu mai asteapta toamna ca sa se schimbe , se schimba acum , cand scriu , cand respir , cand gandesc si cand incerc , probabil in van , sa simt ceva , sa scriu  ceva . Poate ca se produc in mine schimbari necunoscute , poate ca sunt captive in interiorul meu asa de multe lucruri noi  si parca am pierdut cheia  ce descurie cutia plina de viata ce sper ca exista in mine , este cumva la altcineva ? Poate ca degeaba incerc sa ma deschid pe mine prin mine , poate ca uneori , doar uneori , e nevoie de altii ca sa-ti spuna cate ceva despre tine , ca sa-ti arate ce fire de ploaie se afla in interiorul tau .
   Ziua de ieri si ziua de azi mi-au oferit un pic din altii si a fost mult pentru mine . Fiindca am avut o librarie in care canta muzica buna si unde am stat cu un "prieten" ? Daca nu e prea mare cuvantul .
Dar am stat pe covor si am vorbit , am citit  si am ascultat muzica .. a fost relaxant , a fost sincer.
Asa ca timpul a trecut imediat si peste cateva ore ma aflam intr-un cinema si poate ca voi iubi de acum incolo filmele de groaza ... fiindca sunt un pretext bun sa-ti impletesti mana drepta cu mana stanga a altcuiva.

Si este acest barbat de o masculinitate cum rar mi-a fost dat sa intalnesc . Si nu e vorba despre muschi sau barba , ci despre inteligenta , despre ochii blanzi dar hotarati a caror privire n-o pot sustine prea mult , despre zambetul acela plin de subinteles care nu imi e niciodata explicat .
Despre intrebarile la care nu-mi raspunde si despre intrebarile la care si eu aleg sa tac . Imi plac persoanele care ma lasa , din cand in cand , fara cuvinte .
Iar mana lui era in mana mea , sau mana mea in a lui . O situatie in care nu stiu cum am intrat , dar cumva nu parea ciudat , parea firesc , parea ca si cum mainile  noastre asa trebuiau sa fie , lipite una de cealalta , stranse puternic ... Parca asa ni se intalneau noua vietile , tristetile , sperantele .. parca vorbeau intre ele prin maini , si acum , dupa o zi , parca mana mea o cauta inca pe a lui .
Suna a film , suna dramatic , adolescentin , stupid . Poate ca nu am cuvintele potrivite sa descriu altfel , poate nu e bine , poate nu e perfect .. dar nu mai caut asta . Ma caut pe mine .

Avem amandoi inimi reci si , exact asa , maini calde . Ce cliseu .

Ascunsa
 

Linistea sufletului

" Admire as much as you can , most people don't admire enough ." - Vincent Van Gogh

 - Dar tu ? Ce faci , care e viata ta , ce-ai facut , ce vrei ?

   - Vreau sa fiu fericita . 

                                06.07.2015

6 Iulie 

Aveam nevoie de seara acestui 6 iulie , dar acum , cand ma gandesc la ea , imi pare undeva departe . Ca atunci cand cineva iti citeste o poveste in care patrunzi odata cu randurile , dar cand cartea se inchide , esti smuls din transa si curand uiti povestea si cum te-ai simtit cand ai fost acolo ...
Dar a fost , totusi , real .
Daca cineva mi-ar spune ce e fericirea , daca mi-as aminti de mine in clipele in care strigam sus si tare ca sunt fericita , poate as putea sa relatez acum despre asta . Dar viata , schimbarile , alegerile , oamenii m-au facut sa nu mai stiu ce inseamna fericirea asa ca nu mai pot si nu mai vreau sa afirm ca .. " am fost fericita " .
Pot spune doar ca m-am simtit mai bine ca deobicei .. poate ca , atunci cand sforile vietii se vor incolaci iar in jurul meu si ma vor strange asa tare ca nu voi mai gasi spatiu in care sa ma ascund si sa uit de durere imi voi aminti de noaptea aceea si voi spune ca "am fost fericita" fara sa-mi dau seama. Asa cum acum imi amintesc de o zi ploioasa , dintr-un septembrie de mult apus , depsre care am scris pagini intregi si despre un baiat pe care l-am iubit si pe care , cine stie , poate inca il mai iubesc .Sau la fel cum imi amintesc despre vechiul meu prieten .. si despre acel " te rog sa ai grija de tine " pe care nu mi l-a mai spus nimeni de atunci , de cand el obisnuia sa fie in viata mea .
Au fost putine clipe fericite si niciuna nu e fara  "durerea de apoi " , dar imi place , cateodata , sa-mi incurajez inima sa-si aminteasca , poate-poate se mai trezeste din anestezie .

Dar revenind la 6 iulie ... nu stiu daca am avut prea mult .. dar a fost ca si cum am avut totul si nu puteam , pur si simplu , sa absorb tot ce mi se daruia .
Acum cand ma gandesc la acea noapte imi dau seama ca poate n-a fost fericire , poate a fost liniste .. Dar nu linistea apasatoare , a singuratatii , ci linistea noptii , linistea pacii , linistea sufletului .
A fost seara in care n-au contat oamenii ... Nu am vrut sa stiu nimic despre oamenii din trecut , ce nu ma lasa , nici acum , sa traiesc in prezent , n-au contat oamenii de acasa , din alte tari sau orase , pe care ii vad zilnic sau uneori , oamenii de pe strada , oamenii pe care i-am iubit , ii voi iubi ..  oamenii cu care am avut sau nu vreo legatura , acum sau vreodata .
Am fost eu , si mi s-a dezvaluit un peisaj superb care este , de fapt , punctul culminant al serii despre care vorbesc .
Am avut nisipul prin degetele de la picioare , marea ce fremata linistita sub luna plina si rosie ,asa cum n-am mai vazut niciodata . Luna asta isi picta superb razele pe apa innegrita de intuneric peste care mai treceau , din cand in cand , urme de valuri albe , inspumate . Un pic mai incolo , un foc de tabara scalda in lumina chipuri , iar mie , mi-a scaldat un pic si inima . Ma intind pe niste perne moi , portocalii si deasupra mea nu sunt decat stele . Fara blocuri , cladiri , fara tavanul camerei mele , doar stele si-am sa fiu , atat de vesnic , indragostita .
De aceasta natura dureros de frumoasa .  Nu ma puteam gandi decat la toti oamenii din jurul meu , si cat de ignoranti imi pareau , cum vorbeau unul cu altul si parca se absorbeau reciproc , oare se mai uita cineva cu atata patima la paradisul in care ne aflam ?
Stiu ca pe pamantul asta exista locuri mai frumoase de atat pe care am sa le vad . Pe care trebuie sa le vad , sa ma salveze de golul pe care-l am in inima , sa-l umple cu ceva , cu orice . Dar acum , aici , asta mi-a fost oferit , si e mai mult decat speram . Fara sa stiu , fara sa caut prea mult , doar a fost .
Parca as fi vrut sa strig catre toti sa fie atenti la viata ce murumra in jur , in mare si-n stele , dar mi-a placut cumva si sentimentul ca tot imi apartine ..
Si m-am gandit la Dumnezeu . M-am gandit atunci si m-am gandit cu cateva zile in urma cand , dupa ce am ascultat o voce mai mult decat deosebita , lacrimi mi se prelingeau lent pe fata .
Nu ma pot gandi la altceva ... nu stiu nimic , sa nu ma intrebe nimeni nimic fiindca nu stiu .
Nu stiu cine sunt , ce fac , ce e fericirea , unde sunt acum , unde vreau sa fiu ,ce vreau, ce-am iubit , ce iubesc sau macar daca mai iubesc ceva . Nu simt nimic , sunt imuna , pietrificata si probabil singura , desi nu ma simt ca si cum as fi . Imi irosesc viata , timpul , tineretea . Nu fac nimic , nu sper nimic , nu caut nimic si nu astept nimic dar , uneori , sunt aproape sigura in privinta a ceva .. in privinta Dumnezeului despre care evit sa vorbesc.
Poate ca , cumva , undeva , este . Trebuie sa fie , cum e posibil ca atata frumusete sa existe din pura coincidenta ?
Am dansat in seara aia si pentru cateva ore n-a mai contat tot ce ma deranjeaza in viata asta , era muzica buna si tot ce iubesc eu mai mult , natura , mare , stele , luna . N-a fost despre oameni , n-a fost nici macar depsre mine ... si poate ca de aceea a fost placut .

Ascunsa

imbatranita

" If you asked me now who I am , the only answer I could give with any cerainty would be my name. For the rest : my loves , my hates , down even to my deepest desires , I can no longer say whether these emotions are my own , or stolen form those I once so desperately wished to be. " - Evelyn Waugh , Brideshead Revisited 

     Cat despre acum ... despre viata , despre prezxent , despre viitor , nu stiu cate mai am de spus .
Se zice ca trecutul ar trebui lasat acolo unde este , ca nu are rost sa ne ingreunam respiratia din acest moment cu apasarea unei clipe trecute , dar macar trecutul e o certitudine . Trecutul e sigur si vesnic .
Ce cuvinte ar fi potrivite sa descriu clipa de acum , transformarile care se produc sau nu in mine si pe ce drum o apuca aceasta viata nebuna ?
      Poate ca sunt tot eu , la fel cum m-am obisnuit , sa traiesc asa lasand doar soarele sa rasara si sa apuna , fara a stii cum si incotro ma indrept . Nu mai stiu cine sunt , daca am stiut vreodata . Nu doresc sa ma intrebe nimeni nimic , caci nu am niciun raspuns , personal , nu mai am nici intrebari . Nu zic , nu fac , nu vreau , nu stiu .. dar sunt .
Sunt ... cumva , ceva , sunt o incertitudine. Nu stiu ce lucruri sunt cu adevarat clare in viata mea , dar stiu sigur ca eu sunt , ca fiinta , ca suflet , ca spirit , in ceata . As putea spune ca ma simt ca o umbra ce se agata timid de tot ce pare mai stabil  dar n-are destula forta sa se tina strans , sau poate forta aceea care-ti ofera stabilitate , dorinta si .. apartenenta de ceva , sta nemiscata acolo in mine , asteptand poate niste vremuri mai bune ? Sau poate mai rele .
 Nu-mi doresc prea multe , sunt de-o calmitate parca moarta si nu stiu ce ma ingrozeste mai tare , monotonia devenita acum parte din mine sau frica ca ceva s-ar putea intampla si m-ar putea dezechilibra din aceasta viata plina de nimic ... Dar nimicul nu doare .. nu doare prea tare . Nimicul doar este si traiesti cu el .
Se spune ca trebuie sa ai rabdare dar ma simt de parca am asteptat ceva toata viata mea si n-am primit , pana acum , nimic .. asa ca nu mai astept si nu mai sper , doar las zile in sir , ore si saptamani , luni si poate ani , sa tot treaca .
       Mi-ar placea macar sa mai am puterea , starea , nevoia de a mai scrie ... Mi-e dor sa scriu din inima , sa mi se ingramadeasca cuvinte in minte si-n suflet mai mult decat  mi-e dor de oameni . Cateva randuri au fost umplute de nimicul vietii mele si deja ma simt sfarsita , obosita si batrana ...
Mi-as dori sa pot sa mai vorbesc despre putinele lucruri ce mai reusesc acum sa trezeasca ceva in mine , o sclipire , un zambet , o bucurie . E tot ceea ce nu m-a parasit , crengile copacilor aplecate peste banca pe care-mi place atat de mult sa stau si sa ma gandesc la golul in care ma aflu , pe care-mi place sa stau de vorba despre tot nespunand , de fapt , mai nimic . Mai am razele soarelui si acesti copii ce alearga de colo colo nestiind ce le pregateste aceasta viata . Sunt asa mici si curati , nicio suferinta nu le-a umbrit chipul iar ochii lor luminosi imi amintesc parca de ai mei ... si ma simt din nou , batrana . Si stiu ce tinerete coplesitoare mi se scurge prin vene dar parca tot oxigenul mi se blocheaza si respir asa de mult natura asta , marea , valurile , aerul diminetii ca parca asta ar fi singura mea salvare ... si cand respir asa , ma simt umana , ma simt vie , ma simt tanara . Si totusi.., nu pot sa cuprind cu plamanii mei neputinciosi tot ce mi-ar trebui ca sa capat putina bucurie ... reusesc doar sa descopar putina viata , dar nu destula cat sa simt ca traiesc . Poate ca e adevarat , batranetea si tineretea nu se refera la varsta .

Ascunsa

Iunie - 17

Am fost speriata de venirea acestei zile si temerile mele n-au avut doar cauza , ci si efect .
Ziua mea de nastere obisnuia sa fie in copilarie un motiv de bucurie , ce greu se aseaza trecerea timpului peste un om ! E ca si cum ieri tot ce-ti doreai era un tort iar azi te-ai multumi cu mai putin dar care valoreaza ,cumva , mai mult .
Anul asta am avut si tortul ... dar n-am avut .. " viata " .
Nu mi-a fost teama de dezamagirile pe care oamenii mi le-ar putea aduce ci de dezamagirile pe care mi le-as putea aduce eu insami , de lupta interioara ce e vesnic acolo  dar e asa ascunsa ca rareori ma mai gandesc la ea.... Iar ziua asta urma sa ma faca sa ma gandesc la mine , la viata mea si la anii mei . La ce-am fost in acesti ani . La ce-am fost in ultimul an .
Am asteptat varsta asta fiindca acesta ar fi trebuit sa fie momentul in care atingeam  "implinirea " .. Doar copiii isi fac in minte un drum ce urmeaza sa-l duca linistit la o comoara si cand o atingi , dobandesti tot ceea ce-ti doreai .
Am fost un copil si tare mult as vrea sa mai fiu .
Vad zilnic atatia oameni carora le zambesc cu bucurie , caci asa am fost eu toata viata , am stiut si mi-a placut sa zambesc , poate fiindca mie nu mi-au zambit niciodata prea multi sau poate fiindca , zambind simt ca dau din putinul meu altora si ca , la randul meu , iau din ceva al lor . Zambesc multor oameni si nu fiindca asa trebuie , ci fiindca lumea e cumva un loc mult prea plin de incruntare si lacrimi , fiindca imi place uneori sa ma prefac ca nu e asa.
Cand zambesc par copil , ma simt copil , e intr-un fel tot ce mi-a mai ramas din ceea ce eram , atunci cand scoala , dietele pe care ar trebui sa le tin , viitorul meu , munca , timpul si mai ales oamenii , nu erau o problema .
Cam asta aduc anii ... griji si suparari .
Cand zambesc uit ca sunt , in fond , un om trist .
Nu e un verdict si nu stiu sigur daca este un adevar , nu accept sa fiu un om trist , nu-mi inlantui viata in drame , nu mai sunt acel tip de persoana dar cred ca am nevoie ca pentru cateva minute in viata mea , intr-o zi ce se presupune ca ar fi importanta , sa fiu sincera cu mine .
Asta este ceea ce sunt acum , in aceasta clipa , un om trist . Si sunt un om trist zilnic , in microbuz , in ploaie si-n vant , cand zambesc sunt tot asa si mi-am pierdut de mult stralucirea din ochi , a alungat-o ploaia de lacrimi ce nu indrazneste sa mai curga . Nu ma vede nimeni si nu ma aude nimeni , n-am nimic sa arat sau sa spun .
 Sau poate sunt doar eu ... Poate nu mai stiu pe nimeni caruia sa-i pot spune cat de adanc m-au atins unele lucruri si in ce echilibru chinuitor incerc sa ma mentin vesnic , ce bine am invatat sa-mi maschez stare , ca acum , cand as vrea sa spun ceva , nu mai stiu cum .
   Ziua de azi , o apreciez . A fost mai putin rea ca aniversarea mea trecuta , in care abia m-am ridicat de pe covor de lacrimi . Nu mai sunt de mult asa slaba , tristetea si slabiciunea sunt doua lucruri diferite . Trista , poate , dar slaba nu , acum stiu sa-mi traiesc durerea , stiu s-o ignor , stiu s-o accept .
Ziua de azi nu mi-am planificat-o in niciun fel dar mi-a placut sa ma trezesc pe plaja cu doi oameni la care , in felul meu actual si aproape inexistent de a simti , cred ca tin .
Am baut alcool si a fost bine fiindca acesta , in combinatie cu vesnica si adevarata mea slabiciune , marea , m-au adus intr-un fals extaz . Ma simteam fericita si e asa de ciudat sa te simti fericit , am uitat cum e sa te simti asa . Nu-mi mai pasa ca eram aproximativ beata , imi pasa doar ca m-am simtit fericita asa cum de mult nu m-am mai simtit ..
Insa mi s-a spus un nume si n-am apucat sa clipesc cand am simtit ca vad in ceata , si nu de la alcool , ci de la lacrimi . Eram trista . De la o fericire nebuna la o tristete care sa ma readuca la adevarata mea situatie .
Ce greu mi-a fost sa ma stapanesc , daca acum cu greu mai reusesc sa plang , in acel moment parca intreaga mea fiinta imi ignora ratiunea putin tulburata si simteam lacrimi si durere . Le-am oprit la timp pe amandoua... Ca sa gasesc mai incolo un moment de singuratate , sa fiu eu cu mine .
       M-am gandit azi dimineata la tine , la ce-a fost acum un an , la motivul pentru care nu imi place ziua asta si la amintirile pe care urma sa mi le trezeasca . Te-am pierdut acum fix un an . Nu stiu daca si tu m-ai pierdut pe mine si nici nu mai conteaza , nu stiu daca te-ai gandit azi la mine , daca stii ce zi e azi , nu stiu nici macar daca ma mai aflu in inima ta , sau cel putin in minte , cateodata .
Nu stiu si nici nu-mi pasa fiindca azi e despre mine .
Despre tot ce nu pot sa-ti spun si despre tot ce mi-e frica sa-mi spun . A trecut un an si uite-ma aici , tot eu , schimbata in multe privinte , dar nu in privinta ta . Tu ai ramas acolo , undeva . Nu stiu cate zile are un an dar stiu ca sunt peste 300 si cred ca alea in care m-am gandit la tine au fost duble . Nu mai stiu daca am plans .. parca-mi pare o alta viata , nu a mea , nu mai stiu daca mi-e sau nu dor de tine , stiu doar ca nu esti si traiesc astfel aici , singura si nefericita .
Si tu traiesti viata ta , pe care eu n-o cunosc dar nu-mi doresc nimic pentru mine acum , nu prea-mi mai doresc multe ... dar mi-as dori ca tu sa fi macar un pic mai bine decat sunt eu , sper ca m-ai iertat , eu ma chinui inca sa ma iert , ma chinui zilnic .
A trecut un an si parca nici nu l-am simtit , dar am simtit absenta ta , inca o simt si nu stiu cum ar fi acum viata mea fara . Te-am pierdut pe tine si nu stiam ca asta avea sa schimbe atatea si sa insemne atat . Nu stiu daca am mai pierdut pe cineva in afara de tine fiindca m-am obisnuit sa plec , sa nu sper , sa nu ma astept la nimic de la nimeni , nici de la mine . M-am obisnuit asa cum sunt dar pe langa alte pierderi pe care le am si le-am avut , tu ai fost cea mai mare , si inca esti , in fiecare zi .
Chiar si dupa un an .

Ascunsa

Tacere

Neatinsa tacere ce se scurge prin mine , din mine , demonstreaza ca , uneori , chiar si viata iti raspunde prin tacere . Se zice ca tacerea e un raspuns dar nu mai stiu care mi-a fost intrebarea , nu mai stiu care mi-e scopul si abia daca mai recunosc drumul .
Au aparut cateva schimbari , daca sunt bune sau rele , sa-mi spuna timpul , dar toata aceasta oboseala fizica si prea putinul somn  imi distrage inima si mintea de la tot ce-ar putea fi greu in jurul meu . Cum ar fi sfarsitul asta ..
E mai placuta greutatea de pe brate , din picioare , decat cea din inima .
Iar " tu " , presupun ca mi-ai respectat decizia sau pur si simplu ai simtit ceea ce am simtit si eu , faptul ca lucrurile si relatiile au , deseori , nevoie de un sfarsit si cred ca am trecut amandoi prin suficiente ca sa nu ne mai speriem de lucrurile acestea , sau de durerea de dupa..
Situatia a facut sa nu simt prea multe , legat de tine , legat de faptul ca am incetat sa ne mai spunem orice , acum , abia daca-mi amintesc despre cum era sa ma gandesc la tine , fiindca nu , nu cred ca ma gandesc la tine , cred ca ma gandesc la absenta ta .
Nu ma doare , fiindca nu simt nimic , ca si cum nu am timp sa simt , dar cred ca uneori e mai bine in felul asta. Am o oarecare parere de rau fiindca o sa-mi fie greu sa mai capat vreodata privirea pe care o primeam doar de la tine , am un simplu sentiment ca parca totul s-a terminat prea repede si cumva , prea fara sens .
Daca a fost ceva intre noi doi , niciunul n-a spus nimic , asteptand poate ocazia potrivita , pana cand a disparut posibilitatea de a mai exista una ... asa ca acum suntem doar noi , despartiti de un vid al tacerii pe care n-as vrea sa-l sparg . Noi nu am vorbit niciodata prea mult , noi vorbeam tacand , dar ne placea sa tacem impreuna .. mie imi placea sa tac cu tine , acum tac singura .
Mi-ar fi placut totusi sa stiu ce-ai simtit tu si mai ales , ce-am simtit eu sau macar , daca am simtit . Mi-e frica sa ma intreb  fiindca oricare va fi raspunul , nu voi vrea sa-l accept . Asa ca acum suntem amandoi cu vietiile noastre , pe a ta n-o stiu , ca sa o pot scrie aici dar cred ca nici pe-a mea n-o mai cunosc .. oboseala si drumurile , diminetile de vara si serile cu prea mult somn imi obosesc intreaga fiinta suficient cat sa nu mai pot privi golurile pe care reuseai , cumva , sa le umpli .
Asta este ceea ce mi-am dorit , dar nu ma intreba daca sunt fericita , fiindca tare mi-e teama ca nu .

Ascunsa

Linistit final

                                          " As fi vrut sa te pastrez in brate
                                             asa cum tin trupul copilariei , in trecut ,
                                             cu mortile-i nerepetate .
                                             Si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut . " - Nichita Stanescu

   Intamplarea de azi , mi-ar placea sa ti-o relatez , sa ti-o relatez tie si .. poate mie . Sa vorbesc cu mine insami ca si cum as fi altcineva , ca si cum n-as fi trait pe piele toate cate voi spune , mi-ar parea un pic... nepotrivit  in situatia asta . Aceste cuvinte , pe care tu nu le vei citi niciodata , nu le vei stii , nu le vei simti .. le scriu eu , caci sunt despre " noi " , desi " noi " n-a existat vreodata .
Imi mai ramane astfel sa-ti spun ceva despre tine... si poate foarte un pic despre mine .
    Incep prin a-ti spune ca probabil nu vom mai vorbi , asa e corect , asa trebuie . Chiar si asa , promit ca , atunci cand voi considera ca nu-mi pricinuieste rau , ma voi gandi , din cand in cand , la tine .. si la cum ar fi fost daca...
Daca n-ar fi fost asa dificila viata , " relatia " noastra si insasi trecutul . Trecutul nostru pe care l-am trait alaturi de alti oameni ce ne-au schimbat asa cum o stim amandoi . Cred ca ai fost , intr-adevar , un om trist . Cred ca si eu am fost si , desi n-am recunoaste-o niciunul , poate ca inca mai suntem . Nu stiu , nu ma gandesc la asta , dar as vrea sa stii ca inteleg .
Inteleg ca ceea ce esti acum se datoreaza a ceea ce a fost viata ta inainte , stiu ca te-au schimbat oamenii , ranile si orgoliul , pentru ca si pe mine m-au schimbat . Poate ca intre noi a existat mereu o legatura tacuta dar stransa , asa cum au doar oamenii care se inteleg reciproc desi nu-si vorbesc niciodata despre asta . Poate ca si tu ai stiut , in felul tau , ca sunt la fel de adancita in ganduri si rani , precum esti tu . Sau poate ca a fost doar ceva simplu de care am avut amandoi , inconstient , nevoie .
E ciudat , cumva , sa vorbesc deja la trecut . Nu dau niciun verdict , poate e doar o scara pe care trebuie sa urcam , poate ne vom regasi intr-un fel sau altul sau poate ca , intr-adevar , aici s-a terminat . Viata mi te-a adus imprevizibil in cale deci presupun ca la fel de imprevizibil mi te va si lua ... Gandindu-ma la clipa asta, in care scriu , nu pot sa spun decat ca pentru noi nu va mai exista un drum comun , probabil niciodata .
A inceput intr-o zi de octombrie pe care nu m-am obosit sa o retin fiindca nu am crezut , vreodata , ca vei conta . Si n-ai contat , luni in sir si nici macar nu mi-am dat seama cand acest lucru a inceput sa se schimbe . Poate cand te-am imbratisat prima oara , cand m-ai facut prima oara sa zambesc , sa rad , sa plang , sa-mi lipsesti ? Nu stiu cand , dar cert e ca s-a intamplat . Finalul este , cumva , mai sigur . S-a intamplat azi , in acest iunie calduros , cand usile microbuzului s-au deschis in fata ta si a ... fetei pe care o sarutai . Usi in spatele carora ma aflam , inevitabil , eu . Crezi in destin ? Ce altceva , ar fi putut potrivi mai bine aceste momente ?
N-am sa-ti pot spune niciodata cum a fost , pentru mine, atunci . Am simtit doar inima batandu-mi repede , picioarele blocate , ceva intepator  , undeva , printre coaste si gandul ca trebuie sa plec , de frica sa nu ma observi  si sa ghicesti , cumva , ce se petrece cu mine. M-am linistit pe parcurs , fragilul sentiment de a plange a disparut si m-am gandit ca daca exista vreun Dumnezeu , mi-a raspuns cu adevarat la intrebarea "Ce sa fac ? "
Printre certuri , romanticisme , dezamagiri si vorbe am tot oscilat in ultima vreme si nu stiam , unde sa ma indrept . Sa accept vreun fel de sentiment pentru tine sau sa le resping pe toate ? Iar raspunsul mi s-a aratat glorios , neasteptat dar atat de adevarat , in fata ochilor .
Ti-am surprins zambetul , ai un zambet frumos .. m-am gandit ca nu ai zambit , probabil niciodata asa , datorita mie . Cred ca meriti sa zambesti , chiar cred .
Vreau sa stii ca nu plec acum fiindca ai ales ceea ce iubesti , sau ceea ce crezi ca iubesti , nici pentru ca ai sarutat-o , fara sa stii ,  in fata mea , am suportat in viata mea imagini mai dureroase de atat , si sunt inca aici ... as vrea sa stii ca plec fiindca mi-ai spus ca ma iubesti .
Te-am rugat sa nu ma minti niciodata , sa nu te joci cu doua cuvinte ce separa lumea , in viziunea mea , dar ai facut-o iar consecintele sunt acestea .
     
Sunt .... aproape multumita de propria persoana . Poate ca lacrimile si ranile din trecut m-au facut , acum , sa nu vars niciuna pentru tine . Poate a fost faptul ca stiu ca nu mi-e data mie nici dragostea , nici fericirea prea mare . Stiu ca sunt dezamagita , constant , de tot si toate , de ce ai fi schimba tu aceasta regula ?
Credeam ca avem ceva , dar cred ca tot ce-avem acum e nimic , si e bine , daca esti fericit .
Mai cred si ca-mi vei lipsi ,.. poate o sa plang , mi-as dori ce-i drept .. Am sa ma uit din cand in cand la pozele tale , am sa-mi amintesc , inevitabil , cum au fost aceste luni " cu tine " . Nu conteaza ce-ai sa-mi spui de acum , fiindca n-am sa ma mai intorc , dar as vrea sa stii ca nu te urasc si ca , din nou , inteleg .
Sunt linistita si  probabil  trista . Daca are vreun sens ... poate ca sunt resemnata .
E inca un final , sunt obisnuita cu atatea , sper ca ziua de maine sa fie , totusi , blanda .

Ascunsa