" Admire as much as you can , most people don't admire enough ." - Vincent Van Gogh
- Dar tu ? Ce faci , care e viata ta , ce-ai facut , ce vrei ?
- Vreau sa fiu fericita .
06.07.2015
Aveam nevoie de seara acestui 6 iulie , dar acum , cand ma gandesc la ea , imi pare undeva departe . Ca atunci cand cineva iti citeste o poveste in care patrunzi odata cu randurile , dar cand cartea se inchide , esti smuls din transa si curand uiti povestea si cum te-ai simtit cand ai fost acolo ...
Dar a fost , totusi , real .
Daca cineva mi-ar spune ce e fericirea , daca mi-as aminti de mine in clipele in care strigam sus si tare ca sunt fericita , poate as putea sa relatez acum despre asta . Dar viata , schimbarile , alegerile , oamenii m-au facut sa nu mai stiu ce inseamna fericirea asa ca nu mai pot si nu mai vreau sa afirm ca .. " am fost fericita " .
Pot spune doar ca m-am simtit mai bine ca deobicei .. poate ca , atunci cand sforile vietii se vor incolaci iar in jurul meu si ma vor strange asa tare ca nu voi mai gasi spatiu in care sa ma ascund si sa uit de durere imi voi aminti de noaptea aceea si voi spune ca "am fost fericita" fara sa-mi dau seama. Asa cum acum imi amintesc de o zi ploioasa , dintr-un septembrie de mult apus , depsre care am scris pagini intregi si despre un baiat pe care l-am iubit si pe care , cine stie , poate inca il mai iubesc .Sau la fel cum imi amintesc despre vechiul meu prieten .. si despre acel " te rog sa ai grija de tine " pe care nu mi l-a mai spus nimeni de atunci , de cand el obisnuia sa fie in viata mea .
Au fost putine clipe fericite si niciuna nu e fara "durerea de apoi " , dar imi place , cateodata , sa-mi incurajez inima sa-si aminteasca , poate-poate se mai trezeste din anestezie .
Dar revenind la 6 iulie ... nu stiu daca am avut prea mult .. dar a fost ca si cum am avut totul si nu puteam , pur si simplu , sa absorb tot ce mi se daruia .
Acum cand ma gandesc la acea noapte imi dau seama ca poate n-a fost fericire , poate a fost liniste .. Dar nu linistea apasatoare , a singuratatii , ci linistea noptii , linistea pacii , linistea sufletului .
A fost seara in care n-au contat oamenii ... Nu am vrut sa stiu nimic despre oamenii din trecut , ce nu ma lasa , nici acum , sa traiesc in prezent , n-au contat oamenii de acasa , din alte tari sau orase , pe care ii vad zilnic sau uneori , oamenii de pe strada , oamenii pe care i-am iubit , ii voi iubi .. oamenii cu care am avut sau nu vreo legatura , acum sau vreodata .
Am fost eu , si mi s-a dezvaluit un peisaj superb care este , de fapt , punctul culminant al serii despre care vorbesc .
Am avut nisipul prin degetele de la picioare , marea ce fremata linistita sub luna plina si rosie ,asa cum n-am mai vazut niciodata . Luna asta isi picta superb razele pe apa innegrita de intuneric peste care mai treceau , din cand in cand , urme de valuri albe , inspumate . Un pic mai incolo , un foc de tabara scalda in lumina chipuri , iar mie , mi-a scaldat un pic si inima . Ma intind pe niste perne moi , portocalii si deasupra mea nu sunt decat stele . Fara blocuri , cladiri , fara tavanul camerei mele , doar stele si-am sa fiu , atat de vesnic , indragostita .
De aceasta natura dureros de frumoasa . Nu ma puteam gandi decat la toti oamenii din jurul meu , si cat de ignoranti imi pareau , cum vorbeau unul cu altul si parca se absorbeau reciproc , oare se mai uita cineva cu atata patima la paradisul in care ne aflam ?
Stiu ca pe pamantul asta exista locuri mai frumoase de atat pe care am sa le vad . Pe care trebuie sa le vad , sa ma salveze de golul pe care-l am in inima , sa-l umple cu ceva , cu orice . Dar acum , aici , asta mi-a fost oferit , si e mai mult decat speram . Fara sa stiu , fara sa caut prea mult , doar a fost .
Parca as fi vrut sa strig catre toti sa fie atenti la viata ce murumra in jur , in mare si-n stele , dar mi-a placut cumva si sentimentul ca tot imi apartine ..
Si m-am gandit la Dumnezeu . M-am gandit atunci si m-am gandit cu cateva zile in urma cand , dupa ce am ascultat o voce mai mult decat deosebita , lacrimi mi se prelingeau lent pe fata .
Nu ma pot gandi la altceva ... nu stiu nimic , sa nu ma intrebe nimeni nimic fiindca nu stiu .
Nu stiu cine sunt , ce fac , ce e fericirea , unde sunt acum , unde vreau sa fiu ,ce vreau, ce-am iubit , ce iubesc sau macar daca mai iubesc ceva . Nu simt nimic , sunt imuna , pietrificata si probabil singura , desi nu ma simt ca si cum as fi . Imi irosesc viata , timpul , tineretea . Nu fac nimic , nu sper nimic , nu caut nimic si nu astept nimic dar , uneori , sunt aproape sigura in privinta a ceva .. in privinta Dumnezeului despre care evit sa vorbesc.
Poate ca , cumva , undeva , este . Trebuie sa fie , cum e posibil ca atata frumusete sa existe din pura coincidenta ?
Am dansat in seara aia si pentru cateva ore n-a mai contat tot ce ma deranjeaza in viata asta , era muzica buna si tot ce iubesc eu mai mult , natura , mare , stele , luna . N-a fost despre oameni , n-a fost nici macar depsre mine ... si poate ca de aceea a fost placut .
Ascunsa
No comments:
Post a Comment