imbatranita

" If you asked me now who I am , the only answer I could give with any cerainty would be my name. For the rest : my loves , my hates , down even to my deepest desires , I can no longer say whether these emotions are my own , or stolen form those I once so desperately wished to be. " - Evelyn Waugh , Brideshead Revisited 

     Cat despre acum ... despre viata , despre prezxent , despre viitor , nu stiu cate mai am de spus .
Se zice ca trecutul ar trebui lasat acolo unde este , ca nu are rost sa ne ingreunam respiratia din acest moment cu apasarea unei clipe trecute , dar macar trecutul e o certitudine . Trecutul e sigur si vesnic .
Ce cuvinte ar fi potrivite sa descriu clipa de acum , transformarile care se produc sau nu in mine si pe ce drum o apuca aceasta viata nebuna ?
      Poate ca sunt tot eu , la fel cum m-am obisnuit , sa traiesc asa lasand doar soarele sa rasara si sa apuna , fara a stii cum si incotro ma indrept . Nu mai stiu cine sunt , daca am stiut vreodata . Nu doresc sa ma intrebe nimeni nimic , caci nu am niciun raspuns , personal , nu mai am nici intrebari . Nu zic , nu fac , nu vreau , nu stiu .. dar sunt .
Sunt ... cumva , ceva , sunt o incertitudine. Nu stiu ce lucruri sunt cu adevarat clare in viata mea , dar stiu sigur ca eu sunt , ca fiinta , ca suflet , ca spirit , in ceata . As putea spune ca ma simt ca o umbra ce se agata timid de tot ce pare mai stabil  dar n-are destula forta sa se tina strans , sau poate forta aceea care-ti ofera stabilitate , dorinta si .. apartenenta de ceva , sta nemiscata acolo in mine , asteptand poate niste vremuri mai bune ? Sau poate mai rele .
 Nu-mi doresc prea multe , sunt de-o calmitate parca moarta si nu stiu ce ma ingrozeste mai tare , monotonia devenita acum parte din mine sau frica ca ceva s-ar putea intampla si m-ar putea dezechilibra din aceasta viata plina de nimic ... Dar nimicul nu doare .. nu doare prea tare . Nimicul doar este si traiesti cu el .
Se spune ca trebuie sa ai rabdare dar ma simt de parca am asteptat ceva toata viata mea si n-am primit , pana acum , nimic .. asa ca nu mai astept si nu mai sper , doar las zile in sir , ore si saptamani , luni si poate ani , sa tot treaca .
       Mi-ar placea macar sa mai am puterea , starea , nevoia de a mai scrie ... Mi-e dor sa scriu din inima , sa mi se ingramadeasca cuvinte in minte si-n suflet mai mult decat  mi-e dor de oameni . Cateva randuri au fost umplute de nimicul vietii mele si deja ma simt sfarsita , obosita si batrana ...
Mi-as dori sa pot sa mai vorbesc despre putinele lucruri ce mai reusesc acum sa trezeasca ceva in mine , o sclipire , un zambet , o bucurie . E tot ceea ce nu m-a parasit , crengile copacilor aplecate peste banca pe care-mi place atat de mult sa stau si sa ma gandesc la golul in care ma aflu , pe care-mi place sa stau de vorba despre tot nespunand , de fapt , mai nimic . Mai am razele soarelui si acesti copii ce alearga de colo colo nestiind ce le pregateste aceasta viata . Sunt asa mici si curati , nicio suferinta nu le-a umbrit chipul iar ochii lor luminosi imi amintesc parca de ai mei ... si ma simt din nou , batrana . Si stiu ce tinerete coplesitoare mi se scurge prin vene dar parca tot oxigenul mi se blocheaza si respir asa de mult natura asta , marea , valurile , aerul diminetii ca parca asta ar fi singura mea salvare ... si cand respir asa , ma simt umana , ma simt vie , ma simt tanara . Si totusi.., nu pot sa cuprind cu plamanii mei neputinciosi tot ce mi-ar trebui ca sa capat putina bucurie ... reusesc doar sa descopar putina viata , dar nu destula cat sa simt ca traiesc . Poate ca e adevarat , batranetea si tineretea nu se refera la varsta .

Ascunsa