Adevarul e ca nu mi-as fi dorit sa fiu draguta si nu mi-as fi dorit sa fiu acolo , nu cu el cel putin .
Sa-mi fie greu sa zambesc ? Nu stiu daca aceasta senzatie se datoreaza mai multor evenimente neplacute ce mi-au zguduit viata in ultima vreme sau din cauza ca pur si simplu n-ar fi trebuit sa accept aceasta " intalnire" , dar neputinta mea de a zambi m-a lasat pe mine insami fara cuvinte , caci eu zambesc mereu . Eu zambesc fara sa fiu fericita , sa zambesc e un reflex si foarte rar zambetul meu e fals.
Dar am simtit ca in acel moment zambetul meu a fost .. cel putin crispat.
Mi-a luat putin sa-l analizez din cap pana-n picioare , nu ca m-ar fi interesat cu adevarat ceea ce urma sa vad , era rosu in obraji , dar asa a fost pe toata durata " intalnirii " deci nu stiu daca era din cauza mea sau asa e el , parea timid si nu stia ce sa spuna , era de asemenea prea scund pentru gustul meu . L-am analizat si raspunsul a fost " nu " .
Nu stiu ce s-a intamplat mai exact , e un baiat inteligent , nu sclipitor , dar e inteligent . Are o privire sincera si blanda , nu e genul de mitocan care ar intentiona sa raneasca o fata , este un baiat simplu si politicos si spre oroarea mea , nu-amuzant . Si raspunsul meu a fost " Nu , nu vreau sa ma mai vad cu el niciodata si clar nu vreau sa fim mai mult decat prieteni . " Ba mai mult , dupa acest gand rautacios , adresat unui om care nu cred ca-l merita , a urmat intrebarea colosala " De ce ma intalnesc cu toti dobitocii ?! " Desi el nu e dobitoc .
Cam aceste ganduri imi rataceau mie prin minte in drumul spre cafenea , in caldura ametitoare a unui sfarsit de primavara , pe la orele 11 , inainte de scoala .
Desi gandurile mele erau acestea , incercam sa intretin si o oarecare conversatie cu un baiat pe care l-am simtit din start a fi ne-vorbaret .
Am primit darul de a conversa cu orice tip de persoana , sunt " flexibila " , ma strecor printre caractere de oameni si in mare parte , gasesc subiecte de discutie . Daca discutia nu imi place si e plictisitoare , nici nu prea conteaza , important e sa nu ramana acea liniste apasatoare si mai apoi jenanta prea mult timp intre doua persoane . Si cu toate ca eu ma " descurc " , nu-mi place sa fiu in compania persoanelor " nu-vorbarete " fiindca astfel , pe langa gandurile mele tulburatoare din acel moment , trebuia sa-mi folosesc creierul si pentru a intretine o conversatie , pentru a parea relaxata si bine dispusa si sa mai fac si fata caldurii ! E ... aiurea .
In timpul sederii noastre pe canapea conversatiile au fost banale , plictisitoare si de cele mai multe ori am vorbit despre lucruri pe care deja le discutasem pana atunci . A incercat de cateva ori sa ma priveasca in ochii dar nu am vrut sa fie reciproc , nu am vrut sa-l jignesc intr-un fel , nu eram sigura pe mine , ma gandeam ca asa si-ar da seama ca nu ma simteam bine , deloc.
Cele doua ore au trecut relativ repede , m-am simtit jenata de " pupicul " lui pe obraz de la final , caci nu stiam cum sa fug mai repede .
Sunt aproape convinsa ca nici el nu s-a simtit bine , stiu ca a fost in mare masura din cauza mea caci n-am fost eu insami si totul mi s-a parut o scena de teatru prost jucata .
In drum spre liceu gandul imi zbura involuntar la acel " el " care mi-a adus numeroase lacrimi pe fata , ma gandeam cat de stupida e viata , caci dupa toti baietii draguti sau cel putin decenti pe care i-am intalnit , dupa toate lucrurile dureroase si umilitoare pe care le-a adus " el " in viata mea , e inca singurul cu care mi-ar fi placut sa-mi petrec azi dimineata , sau dupa-amiaza , singurul care m-a facut sa zambesc acum multe saptamani cu adevarat , singurul pe care il priveam cu placere .
Si aceste lucruri nu sunt doar imposibile , stupide si revoltatoare , sunt de-a dreptul tampite !
In rest , continui sa detest viata de liceu , in alte privinte mi-am mai revenit .
Ascunsa
No comments:
Post a Comment