Nasol

  E nasol .
Sunt aici cativa oameni care probabil sunt ingroziti de tristetea asta cu care incurc internetul , si-mi pare rau . Nu-mi pare rau ca e posibil sa-i oripilez pe altii cu astea , la urma urmei , exista un buton de " X " care-si face treaba daca e nevoie . Imi pare rau pentru mine . Stiu , mi s-a spus de multe ori si de la persoane diferite ca-s egoista , ca ma gandesc doar la mine . E adevarat . 
Dar sunt prea plictisita in satula de propria-mi viata ca sa incerc sa corectez ceva la mine . 
Ziceam ca-mi pare rau pentru mine , ca scriu astea . 
Da , e nasol  fiindca , ar trebui sa vin sa scriu ca sunt fericita , ca sunt multumita . Nu e nevoie de un iubit sau de multi prieteni sau de haine misto ca sa fii fericit si .. multumit . Bine , e nevoie si de asta , dar am reusit sa fiu multumita , cateodata , si fara astea . 
Acum nu mai sunt . 
Nu conteaza ca din punct de vedere vestimentar stau relativ ok , nu ma mai bucura chestiile noi pe care mi le cumpar . Nu conteaza ca... ca nimic . Acum as fi vrut sa scriu si alte chestii pe care le mai am , dar nu cred ca mai am ceva in afara de asta.
Nu intentionez sa ma plang , cred ca as putea sa schimb totul . Doar ca nu mai vreau . Sunt obosita de oameni , de scoala , de mine .
Sunt tanara , am posibilitati pe care multi nu le au si , desi am defecte cu tona ( ca alta unitate de masura mai mare pentru masa nu mai stiu ) , am si putine calitati care m-au scos , uneori , din situatii de acest gen..cum ar fi optimismul.
Dar acum , nu mai vreau . 

A. mi-a spus ca intelege starea asta doar ca as putea alege sa o schimb , iar eu i-am spus ca nu vreau.
Nu sunt masochista , urasc asa mult chestia asta prin care trec , doar ca nu mai gasesc in mine puterea necesara sa trec peste . Nu mai pot fi optimista.
Nu s-a intamplat nimic deosebit ... doar ca...  
Eram de I mai la A. acasa , seara , dormeam la ea . Stateam pe scaunul de la calculator si vorbeam despre ceva , la un momentdat ma opresc si ma uit spre ea , care era in pat , cu telefonul in mana , scria mesaje , si zambea .
Parea fericita , foarte fericita . 
Si atunci , mi s-a rupt firul . I-am spus ca m-am saturat , ca am rugat-o sa inceteze , ca nu ma asculta si ca sta tot timpul cu nasul in telefonul ala nesuferit . Nu mai conteaza ce s-a intamplat dupa ( nu va imaginati ca ne-am certat ) , nu m-am suparat , cred . 
Doar ca atunci tot ce mi-a trecut prin cap a fost ca nu sunt importanta . Ca eu vorbeam fara sa fiu ascultata , ca mie nu-mi da nimeni mesaje , ca eu nu sunt sufocata de atatia oameni incat sa nu pot fi atenta la omul de langa mine , ca eu nu am un telefon ca ala si pur si simplu...Nu , nu era invidie , ma bucur ca este fericita . Eram trista , eram trista ca zambetul ala pe care l-am vazut atunci nu era din cauza mea , eram trista din cauza faptului ca ma simt singura , zilnic . 
Ca am caracterul asta imbecil care ma face sa cred ca merit o atentie colosala din partea oamenilor care conteaza pentru mine , indiferent daca eu le-o acord sau nu la randul meu . Sunt doar .... atat de nefericita . Din seara aia , parca am cazut de pe vreun bloc si mi-am facut un cucui la cap ce nu mai trece . N-am mai vorbit cu A.  decat foarte putin , in seara asta as fi vrut sa o rog sa nu se supere... sa stie ca o iubesc si ca nu vreau s-o pierd , si ca pentru ea , doar pentru ea , poate as incerca sa schimb ceva . Dar era suparata . Era suparata din cauza unei mici si inofensive dispute cu prietenul ei ... ceea ce a fost ... tare . Pentru ca ma asteptam sa fie suparata ca nu m-a vazut toata ziua desi sunt in clasa de langa ea si fiindca  in general ne vedem zilnic , pentru ca n-am vorbit toata ziua si nici ieri , speram sa-mi spuna ca-i lipsesc . Dar n-a fost asa , nici macar nu-i pasa , deci n-am mai spus nimic .

D.C. are prietena . Nu sunt eu  si nici tipa aia pentru care s-a jucat cu mine pana m-am saturat si n-am mai vorbit cu el . E o alta . Si ... poate ca e fericit , si e bine sa fie asa , doar ca sunt frustrata  pentru ca toti oamenii peste care eu inca n-am reusit sa trec , sunt foarte fericiti si fara mine . Frustrata ca desi nu vorbim , intr-un fel , speram ca le e dor de mine , ca sufera si ei , macar un sfert din cat sufar eu  ... dar oamenii uita , trec peste , gasesc oameni mai buni , cateodata nici nu simt cum o persoana nu mai e in viata lor . Eu stau pe loc . Eu n-am trecut peste nimic , eu sunt inca acolo ...
Sunt frustrata pentru ca azi am plecat plangand la scoala , fara sa am un motiv concret . Pentru ca as fi vrut sa stau acasa , pentru ca merg intr-o clasa cu 29 de elevi fara mine si pentru ca nu-mi gasesc mangaiere in niciunul din ei . Pentru ca am inceput iar sa ma cert cu mama , pentru ca nu vorbesc cu nimeni , cu absolut nimeni . Pentru ca sunt atat de singura , pentru ca am incercat sa ma rog si pentru ca simt ca a fost degeaba .
A trecut fix o saptamana de cand sunt asa obosita desi dorm suficient , de cand incep sa plang fara un motiv cert , de cand ma simt singura si pustiita si de cand imi doresc sa raman asa . Nu mai vreau oameni in preajma mea si nu ma mai vreau nici pe mine . Si nu stiu ce sa fac ,  de aceea umplu aici pagini intregi in timp ce mor de plans , e singura chestie prin care ma mai pot descarca .
Ma simt vinovata pentru ca stiu ca Dumnezeu e suparat pe mine . Stiu ca in ultima vreme am gresit cu prea multe lucruri .
Nu simt nevoia sa-i spun ca ma doare , nu-L invinovatesc , stiu ca e problema mea , stiu ca e totul in mine , la mine ... si totusi , pot doar sa umplu pagini intregi si sa plang . Pot doar sa sper ca maine nu voi vedea pe nimeni care m-a ranit , sper ca maine nu ma va vedea nimeni . Sper ca maine doar sa treaca ... Maine o sa par un om normal cand voi fi in preajma altora , nu o sa reuseasca nimeni sa-mi citeasca deprimarea asta absurda din ochii , e ok .

Ascunsa